Aș opri timpul tău, dragă mamă...



„Mama este începutul tuturor începuturilor.”
- Grigore Vieru
Dacă aş putea, aş opri timpul pentru tine, dragă mamă.
Aş opri timpul tău, ca să poţi trăi, în sfârşit, tot ceea ce nu ai trăit atunci când ar fi trebuit.
Aş opri timpul tău ca să nu-ţi răsară fire albe atât de devreme, ca să nu te împovăreze ridurile, ca să mai ai răgaz pentru a te simţi frumoasă, femeie, plină de viaţă.
Aş opri timpul tău ca să-ţi ofer toate momentele pe care le-ai fi meritat, toate mângâierile, îmbrățișările şi toate bucuriile de care ai fost privată pe nedrept.
Aş opri timpul tău ca să te odihneşti, să îți relaxezi mâinile atât de muncite, să ai și tu timp doar pentru tine. Să te văd bucurându-te de lucrurile pentru care ai muncit atât de mult, să faci numai ce-ți place și nu doar ceea ce trebuie.
Aș opri timpul ca să te răsfăț, să te alint și să te copleșesc cu iubire. Să îți șterg lacrimile și să le acopăr urmele cu sărutări.
Aş opri timpul tău ca să mă pot plimba cu tine, să îţi împărtăşesc din visurile mele şi să îţi aflu cele mai frumoase poveşti.
Aș opri timpul tău ca să te cunosc și să te înțeleg. Să îți aflu durerile, temerile, dorințele neîmplinite, să știu cum aș putea să îți bucur sufletul și cum ar trebui să fiu ca să fii mândră de mine.
Aş opri timpul tău ca să îţi împlineşti visurile frumoase pe care le-ai abandonat atunci când ai început să visezi doar pentru mine.
Aş opri timpul tău ca să te văd râzând şi ca să memorez fiecare zâmbet al tău, de care îmi va fi atât de dor atunci când mă vei lăsa singură și când voi avea nevoie de o amintire sfântă.
Aș opri timpul tău ca să primești fiecare clipă de fericire atât de meritată.
Aş opri timpul tău ca să învăţ de la tine tot ce trebuie să ştiu despre viaţă, despre renunţări, despre puterea de a trăi prin şi pentru cei dragi.
Aş opri timpul, ca să îţi spun toate cuvintele frumoase pe care nu ți le-am mărturisit la timp.

Aş opri timpul tău ca să nu pleci nicicând de lângă mine…


Fragment Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii



Educaţia începe cu lumea poveştilor



Una dintre cele mai frumoase poveşti pe care mi le-a spus tata când eram copil a fost despre doica lui. 
Era o doamnă trecută de 50 de ani, care lucra în casa bunicilor mei încă din tinereţe. Era omul bun la toate, cunoştea rostul casei şi cred că era persoana în care bunicii mei aveau cea mai mare încredere. Ştiam de la tata că doica lui a fost mereu singură. De când s-au născut tatăl meu şi fraţii lui, acea femeie a avut grijă de ei.
Tata mi-a povestit că doica lui avea o carte de poveşti din care îi citea seara înainte de culcare. „Cred că mi-a citit cele mai frumoase poveşti” mi-a spus tata.
Când era mic, tata privea cartea groasă de poveşti ca pe un obiect magic. De-a dreptul miraculos. Cartea stătea sus, pe cel mai înalt raft din bibliotecă, iar doica o lua ori de câte ori tata o ruga să-i citească o poveste.
Anii au trecut, doica a murit, iar tata a ajuns bărbat în toată firea. Într-o zi, când a mers să reamenajeze casa în care a copilărit, a găsit în mulţimea de cărţi acea carte fantastică ce i-a înfrumuseţat copilăria. Şi-a amintit de îndată de bucuriile copilăriei şi s-a dus cu gândul imediat la o poveste care îi plăcea foarte mult, pe care o ruga mereu pe doică să i-o citească. Nostalgic, tata a luat cartea prăfuită şi a privit-o. Copertele învechite şi cartonate, de pe care se mai vedea puţin scris auriu nu-i spuneau nimic. A deschis nerăbdător cartea, sperând că va găsi acolo poveştile minunate care i-au încântat copilăria, dar în cartea aceea cu litere gotice nu erau poveşti… Era scris cu totul şi cu totul altceva...
 Atunci tata a realizat că doica lui nu ştia să citească, ci inventa poveştile pe care i le spunea cu atâta dragoste şi răbdare. Ori poate că îi spunea poveşti pe care le auzise şi ea în copilăria ei. 
Această relatare m-a impresionat prin simplitatea şi bunătatea acelei femei care, deşi nu ştia să citească, nu le-a răpit copiilor de care avea grijă bucuria poveştilor. Această întâmplare este ea însăşi o poveste despre dragostea unei femei pentru un copil care avea nevoie de magia basmelor, care avea nevoie să viseze senin la lumea fabuloasă în care totul este posibil.
Tata a păstrat cartea cu sfinţenie, ca şi cum acolo chiar s-ar fi aflat poveștile pe care doica lui i le „citea”.
Dragi părinţi, v-aţi gândit vreodată cât de important este pentru un copil ca părinţii lui să îi citească poveşti? Eu cred că, prinşi în iureşul vieţii agitate de azi, părinţii zilelor noastre au uitat să îşi mai petreacă timpul citindu-le copiilor poveşti. Preocupaţi să le oferim copiilor „totul” – adică toate bunurile materiale pe care noi nu le-am avut – uităm ce este mai important pentru ei – clipele împreună.
Copiii nu îşi vor mai aminti ce lucruri le-aţi oferit, dar îşi vor aminti cu mult drag ce momente le-aţi oferit. Cele mai frumoase amintiri ale lor trebuie să fie despre apropierea dintre ei şi părinţi, despre momentele calde, de fericire, despre momentele când au fost ajutaţi să înţeleagă, să creeze, să viseze, când au fost copleșiți cu dragoste și atenție…
Educaţia începe cu lumea poveştilor… mă ţineţi minte asta?

Şi, pentru că anticipez deja întrebarea voastră “ce cărţi ne recomanzi pentru copii”, vă dau o lista mică, deocamdată. Lângă fiecare titlu găsiți și link unde puteți comanda cartea, cu transport gratuit prin curier, până la voi acasă.

Micul prinț:  http://bit.ly/miculprint
Cuore, inimă de copil: http://bit.ly/inimadecopil
Regatul de gheață: http://bit.ly/regatuldegheata
Prinț și cerșetor: http://bit.ly/printsicersetor
Fantasticul domn vulpe: http://bit.ly/Fantasticul-domn-vulpe
Coliba unchiului Tom: http://bit.ly/Coliba-unchiului-Tom
Pollyanna - Jocul Bucuriei: http://bit.ly/Pollyanna-Jocul-Bucuriei
Din cetatea lui tu în cetatea cerului: http://bit.ly/Din-cetatea-lui-Tu-in-cetatea-cerului





Trebuie să știi când e cazul să pleci...



Când am suferit pentru prima oară din cauza lipsei de considerație (pe care o manifesta o prietenă față de mine), am avut norocul să îl am pe tata alături. Nu ştiu cum se făcea, dar el găsea mereu cuvintele potrivite cu care să îmi aline tristeţea şi prin care să mă facă să înţeleg adevărul profund din spatele anumitor situaţii. Îi sunt recunoscătoare pentru înţelepciunea cu care m-a îndrumat în viaţă, iar dacă astăzi sunt omul care sunt, acest lucru i se datorează şi lui.
Aveam pe atunci o prietenă, să-i spunem Ioana, pe care o preţuiam foarte mult, dar care se purta din ce în ce mai rece cu mine. Oricât de multe eforturi de apropiere făceam, aveam impresia că nu mai reuşeam nicicum să-i fac pe plac. Şi nu mă simţeam vinovată de nimic, iar ea nu îmi spunea despre ce era vorba, ca să ştiu măcar cu ce o deranjasem şi să-mi cer scuze. Ea era tot mai distantă, iar eu tot mai tristă. Nu înţelegeam de ce.
Când i-am spus tatălui meu că Ioana se comportă astfel, cu tactul lui caracteristic de care mi-e dor în fiecare zi, tata mi-a amintit imediat de o cunoştinţă de-a noastră care avea prostul obicei să meargă des în vizită la cunoscuţi şi să uite să mai plece. Era vestită pentru obiceiul ei deranjant de a sta mai mult decât se cuvenea, uneori până noaptea târziu, şi cei din cercul nostru de prieteni începuseră să o evite.
Nu înţelegeam de ce tata îmi dăduse acest exemplu – care era legătura dintre acea cunoştinţă şi prietena mea, dar tata m-a lămurit.
- Fetiţa mea, în viaţă trebuie să ştii când e timpul să pleci din casa unui om sau din viața lui. Trebuie să simţi când nu eşti dorită și nu trebuie să aștepți până când prezenţa ta devine deranjantă. Nu abuza de ospitalitatea unui om. Trebuie să ştii când e cazul să te retragi. Să nu insişti niciodată să rămâi acolo unde observi că nu eşti bine primită. Sufletul omului este ca o casă: nu insista să rămâi dacă nu te mai simți dorită acolo... Ceea ce e în exces dăunează. Fii mereu atentă cu cât te expui – mai bine să fii scumpă la vedere, iar când apari prezenţa ta să fie apreciată, decât să îi oboseşti pe oameni. Fii atentă să îţi crească rădăcini numai în casa şi în viaţa celor care contează. În rest, fii precum vântul – vii, stai puţin şi apoi pleci mai departe. 



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii



Extraordinarul este acum şi aici!



„Oare câţi dintre noi îşi amână fericirea de moment până când speră să întâlnească Marea Fericire? Câţi uită că viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce aşteaptă altceva?”
Carmen Terţiu

Atâtea amânări şi irosiri în aşteptarea extraordinarului!
Pentru mine, extraordinarul înseamnă, pur şi simplu, viaţa. Viaţa cu tot ce presupune ea din clipa în care deschid ochii în zori şi până noaptea târziu, când adorm cu gândul la oamenii dragi, la planurile de viitor şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşite, pentru şanse şi pentru oamenii minunaţi pe care mi i-a adus aproape.
Mie mi se pare extraordinar faptul că pot vedea. Şi că pot merge.
Mirosul cafelei mi se pare extraordinar.
Mi se par extraordinare florile din balconul meu şi faptul că le pot îngriji, ajutându-le să fie frumoase.
Zâmbetele oamenilor pe care îi întâlnesc, micile atenţii şi dovezi de prietenie pe care ni le oferim unii altora mi se par extraordinare.
Îmbrăţişările şi mângâierile mi se par extraordinare.
Împăcările mi se par extraordinare.
Muzica, râsetele copiilor şi vocile oamenilor dragi mi se par extraordinare.
Aromele şi culorile fructelor mi se par extraordinare.
Ploaia, nuanţele naturii, anotimpurile cu toate capriciile lor, cerul în toate stările lui şi razele soarelui care încălzesc tot ce ating mi se par extraordinare.
Liniştea din mijlocul naturii mi se pare extraordinară.
Momentul în care împart cu cineva un covrig pe o bancă în parc mi se pare extraordinar.
Braţele primitoare şi confortabile ale iubitului meu mi se par extraordinare.
Faptul că o mai pot vizita pe mama mi se pare extraordinar.
Exuberanţa prietenilor mei mi se pare extraordinară.
Faptul că în fiecare zi am ceva de făcut mi se pare extraordinar.
Faptul că pot dărui, că am pe cine mângâia, că am pe cine iubi mi se pare extraordinar.
Faptul că pot hrăni un animal flămând mi se pare extraordinar.
Faptul că pot aduce bucurie unui suflet mi se pare extraordinar.
Şansa de a cunoaşte oameni, de a vorbi cu ei, de a împărtăşi cu ei învăţături şi visuri mi se pare extraordinară.
Voi sunteţi extraordinari!
Extraordinarul meu nu este atunci şi acolo. Este acum şi aici. În clipa de faţă, în tot ce avem, în oamenii de lângă noi.
Extraordinarul înseamnă viaţa trăită, nu acele momente la care visăm şi pe care le plănuim mult timp, sacrificând ceea ce suntem, ceea ce avem şi timpul atât de preţios, netrăit...


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii