Iartă-mă!



Mi-am văzut în treacăt sufletul, dar l-am ignorat.
N-aveam timp pentru el. Eram prea ocupată să petrec clipe preţioase alături de cei dragi. Şi nu voiam să-i ascult durerile şi nemulţumirile. Eram prea copleşită de durerile altora, care trăiau în mine ca şi cum ar fi fost ale mele.
Dar, într-o zi, când m-am trezit prea pustiită, mi-am cercetat atent fiinţa şi mi-am amintit de sufletul meu, pe care atâta timp l-am ignorat. Mă aştepta acolo stingher, dezgolit, neprotejat de vremea rea. Şi stânjenită, mi-am făcut curaj să-i vorbesc cu sinceritate:
Iartă-mă, suflete! Iartă-mă că, nepermis de mult timp, am pus alte lucruri şi alte suflete mai presus de tine!
Iartă-mă că te-am împovărat cu griji inutile, cu regrete, cu râuri de lacrimi plânse şi neplânse, cu doruri, cu temeri, cu ură!
Iartă-mă că nu am avut grijă de tine, că te-am lăsat chiriaş la persoane care nu te-au meritat...
Iartă-mă că te-am amăgit cu speranţa unei păci interioare mereu amânate, mimând fericirea!
Iartă-mă pentru toate jumătățile de măsură cu care am trăit, pentru toate bucuriile pe care ţi le-am refuzat și pentru toate libertăţile de care te-am privat!
Iartă-mă că nu te-am ascultat când mă avertizai și că nu ți-am vorbit cu sinceritate și curaj, atunci când mă rugai!
Iartă-mă că ţi-am ignorat chemările şi că ţi-am înăbuşit bucuriile!
Iartă-mă că te-am transformat în gară pentru tot felul de trecători, cei mai mulţi neştiind să te respecte şi la plecare luând tot ce-au putut din tine, lăsând în urma lor numai tristeţe, durere şi dor!
Iartă-mă că uneori te-am pustiit chiar eu de tot ce aveai mai frumos, smulgând din tine cele mai frumoase flori, fără a mai sădi altele în locul lor...
Iartă-mă că nu ţi-am dat timp pentru dragoste, pentru linişte, pentru iertare, pentru frumos!
Iartă-mă pentru toate întrebările fără răspuns cu care te-am torturat, pentru toate complexele cu care te-am împovărat!
Iartă-mă pentru toate ezitările, pentru toate amânările și pentru visurile la care am renunţat!
Iartă-mă că te-am supus rătăcirilor mele de moment!
Iartă-mă că te-am bulversat cu sentimente contradictorii, cu iubiri iluzorii, fiind prea grăbită să iubesc, să urăsc, să plec și să mă întorc!
Iartă-mă că ţi-am luat prea des dreptul la fericire!
Iartă-mă că nu am ştiut cât eşti de fragil şi de dependent de iubire!

Iartă-mă!

Fragment din cartea Insomnii (care se poate comanda aici: Cartea Insomnii)

Irina Binder - Insomnii




  1. Offfffff.... mi-as fi dorit tare mult sa nu mi se potriveasca aceasta postare...dar din pacate e mult prea mult adevar..a intervenit ratiunea si nu inima, sufletul bolnavicios de atata asteptare, iertare zadarnica...viata este scurta....m-am neglijat ...rusinos ca la aceasta varsta mi-am dat seama...dar niciodata nu e prea tarziu pt linistea sufleteasca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu.....din păcate prin aceiași situație am trecut și eu.Te asigur că niciodată nu e prea târziu pt. sufletul tău să-ți găsești cât decât liniștea!

      Ștergere
  2. Felicitari, sunteti grozava, La multi ani, sanatate si la cat mai multe articole la fel de bune

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca si eu trebuie sa imi cer iertare de la sufletul meu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doua sentimente care ne inalta IERTAREA si IUBIREA
    DUMNEZEU sa te binecuvanteze si sa scri, sa scri Alini multe suflete
    Cu recunostinta

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc! Ati fost balsamul sufletului meu bolnav,multumesc..

    RăspundețiȘtergere
  6. "Rondelul meu

    Când am fost ură am fost mare,
    Dar astăzi, cu desăvârşire
    Sunt mare, căci mă simt iubire,
    Sunt mare, căci mă simt uitare.

    Eşti mare când n-ai îndurare,
    Dar te ridici mai sus de fire
    Când ţi-este inima iubire,
    Când ţi-este sufletul iertare.

    Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
    Prin viaţă trecem în neştire,
    Dar mângâierea e-n iubire,
    De-ar fi restriştea cât de mare,

    Şi înălţarea e-n iertare."

    rondel de Alexandru Macedonski

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesk mult Irina..Ma gindesk des la tot ce ma inconjoara..nu am cu cine sa vrb despre toate gindurile mele..deoarece nimeni nu le intelege...dar vorbele tale imi sunt ca un prieten..

    RăspundețiȘtergere
  8. nu numai ca te-a auzit dar voia de mult sa te ierte.sa fii binecuuvantata

    RăspundețiȘtergere
  9. Iti multumesc ca existi si ca citindu-te, ma citesc pe mine! Aveam nevoie sa ii cer iertare sufletului meu si nu-mi gaseam cuvintele. Acum pot sa o fac. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. O persoana ca tine e de admirat.am crezut ca povestea ta e doar fructul imaginatiei tale dar m -am inselat.esti o persoana f. puternica.iti doresc sa ai parte doar de liniste , de iubire si sa fii inconjurata doar de persoane bune.

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne parca l-am scris eu....Am o poezie scrisa de acu vreo 15 ani in care imi intrebam sufletul...Unde te-am lasat ,suflete al meu...Atatia ani am uitat de tine!...si tu ai tacut..Ai tacut ..mereu..pana cand era sa te pierd! te ai facut mic, trist,pustiu..Dar m-am intors si mai erai inca ..aici! mai aveai inca o scanteie de viata! Iarta-ma ,suflete al meu! Nu e identic cu ce am scris atunci.dar ideea asta era...Azi ,acum ,conteaza ca m-am intors....atunci!Fara intoarcerea mea , n-as fi trait,, eu''... ci altcineva...

    RăspundețiȘtergere
  12. http://www.youtube.com/watch?v=30UEqdmBavc&feature=youtu.be
    Te salut Irina!Sper sa-ti incante privirea,auzul dar mai ales sufletul acest montaj.O duminica frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Inălțător și necesar în Postul Paștilor!

    RăspundețiȘtergere
  14. Balsam pentru suflet! Tocmai am terminat de citit,,Fluturi''.....minunata....

    RăspundețiȘtergere
  15. Exceptional! M-am regasit pe mine in multe scrieri...defapt atat de multi ne regasim in ceea ce scrii, pt ca incercam sa ne cunoastem si sa ne intelegem trairile, emotiile, sentimentele... esti minunata. Sa scrii pt ca o faci atat de expresiv, de uman, de inimos.

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte frumos...
    In foarte scurt timp cit am citit acest articol,m-ia trecut prin fata toate momentele in care intradevar am fost fericit cu adevarat...
    Din pacate cit nu ma stradui,e in zadar,fara rezultate pozitive ca sa fiu fericit...
    Aceasta despartire devine zi de zi tot mai insuportabila...
    Fiecare zi de zi tot mai tare si mai tare ma distruge...
    Nustiu cit voi rezista...
    Oricum sper si eu ca fiecare om la fericire,iubire,tot bine sa fie...
    Oricum miltumesc mult mult pentru tot...
    "Mister X"

    RăspundețiȘtergere