Am uitat...

Am uitat tot ceea ce m-a întristat, dar nu voi uita niciodată ceea ce m-a făcut fericită.

Am uitat toate dezamăgirile, dar nu voi uita niciuna dintre împlinirile mele.

Am uitat că am plâns de dor şi de durere, dar nu voi uita niciodată că există şi lacrimi de fericire.

Am uitat toate cuvintele urâte care mi s-au spus, dar nu voi uita să le vorbesc celorlalți ca și cum mi-aș vorbi mie.

Am uitat că în momente grele nu mi-a întins nimeni o mână de ajutor, dar nu voi uita să îmi ofer sprijinul atunci când cineva va avea nevoie de mine.

Am uitat că mi s-a greşit, dar nu voi uita niciodată că am greşit şi că trebuie să îmi cer iertare.

Am uitat că am fost judecată de oameni, dar nu voi uita niciodată că nu am dreptul să judec viaţa şi alegerile celorlalţi.

Am uitat să îmi păstrez ascunse secretele, dar nu voi uita că există şi oameni demni de încredere.

Am uitat că oamenii m-au rănit şi mi-au tulburat liniştea sufletească, dar nu voi uita niciodată că viaţa mă va răsplăti pentru fiecare nedreptate care mi s-a făcut.

Am uitat toate loviturile primite, dar nu voi uita niciodată că nu trebuie să lovesc înapoi și nici să mă răzbun.

Am uitat momentele de singurătate, dar nu voi uita niciodată că vor exista mereu oameni dornici să fie alături de mine.

Am uitat toate părerile greșite despre mine, dar nu voi uita niciodată că nimeni nu mă poate cunoaște așa cum sunt cu adevărat.

Am uitat că am întâlnit oameni egoişti, dar nu voi uita niciodată să fiu altfel decât ei.

Am uitat timpul pe care l-am pierdut aşteptând să mi se recunoască merite şi să mi se ofere puţină iubire, dar nu voi mai uita că timpul meu este preţios şi că orice aşteptare după alţii mă iroseşte zadarnic.

Am uitat că am fost respinsă de oameni care susţineau că mă iubesc, dar nu voi uita să cred în oameni şi să dau o şansă fiecărui suflet care caută apropierea de mine.

Am uitat oamenii care m-au dezamăgit şi care m-au abandonat, dar nu-i voi uita niciodată pe aceia care m-au iubit şi care mi-au fost alături.

Am uitat momentele de adâncă tristeţe din viaţa mea, dar nu voi uita niciodată momentele frumoase care mi-au bucurat inima...
Am uitat că nu am fost iubită, dar nu voi uita niciodată să cred mereu în iubire și să iubesc cu toată forța inimii mele!

Dor de mama

Departe  eşti  de  mine,  dragă  mamă…

iar  depărtarea  doare…  şi  mi-e  teamă...

În  fiecare  noapte,  la  culcare

Plâng  că  nu  pot  să-ţi  dau  o-mbrățișare

Oare  ţi-e  bine?  Ai  oare  sănătate?

De-ai  şti  cât  sufăr  fiindcă  sunt  departe!

Mă  tot  gândesc  că  eşti  bătrână  tare

Şi  singură...  fără  vreo  alinare.

Are  cine  să-ţi  cumpere  o  pâine?

Oare  te  bucuri  pentru  ziua  cea  de  mâine?

Sau  doar  aştepţi  ca  timpul  tău  să  treacă,

Măicuţa  mea  bătrână  şi  săracă…

Oameni mici care se cred mari...

"Nu cunosc alt semn al superiorității decât bunătatea." - spunea Ludwig van Bethoveen

Cândva, tatăl meu mi-a spus că dacă un om se poartă urât cu alţii, înseamnă că nu este bun, oricât de frumos s-ar purta cu mine. Am refuzat să îl cred până când mi s-a confirmat că avea dreptate…

Se spune că acela care nu respectă ospătarul care îl serveşte la masă, nu te respectă nici pe tine, decât în momentul de faţă…

Nu numai o dată am văzut oameni purtându-se urât cu semenii lor. Ba chiar una dintre amicele mele m-a dezamăgit profund când s-a răstit la o ospătăriţă, umilind-o… E adevărat că acea ospătăriţă a greşit, dar nu înţeleg de ce trebuie să fim răi? Şi de ce nevoia de a ne arăta superioritatea? De fapt, care superioritate? E adevărat: “Clientul nostru, stăpânul nostru”… dar asta nu înseamnă un client lipsit de respect, tiran, călău…

Aceeași amică mi-a făcut observație cândva că dau bacșis prea mare. Răspunsul meu a fost: “Noi ne distrăm, ea muncește duminica!” Din păcate, amica mea nu a înțeles nimic… pentru că nu oricine este capabil să se pună în locul ceiluilalt…

“Ia vezi, poate de mâine nu mai lucrezi aici!” – am auzit pe cineva ameninţând un biet vânzător care părea mai neîndemânatic…

Ştiţi ce cred eu? Că oamenii care fac lucruri din acestea se simt în interiorul lor foarte mici şi foarte neînsemnaţi… şi profită de ocazii de acest gen, pentru a se simţi deasupra și pentru a-și dovedi autoritatea în fața prietenilor.

Există şi un termen pentru aceşti oameni: “baron de vacanță” - și i se atribuie de obicei unui om care livrează pizza (de exemplu), dar când iese în oraș îi tratează pe toţi de parcă ar fi un baron.

“Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea.” – spunea Ludwig van Beethoven.

Iar bunătatea înseamnă să nu te pui niciodată mai presus decât ceilalţi, să fii îngăduitor, iertător şi iubitor…

Daca nu-i vezi lacrimile unui om, nu înseamnă că el nu plânge pe ascuns în sufletul lui.

O replică la răutăți.

Voi, cei care tot mereu criticaţi şi judecaţi

care fără răutate nu puteţi să respiraţi

care credeţi c-aveţi dreptul să îmi cereţi socoteală

pentru cum îmi trăiesc viaţa şi pentru orice greşeală

Judecaţi-mă cât vreţi, fiindcă mie nu îmi pasă

de ipocrizia voastră, de prostia voastră crasă

n-am nevoie de-aprobări pentru tot ce spun şi fac

nu trăiesc nici pentru voi, nici să fac lumii pe plac.

Nu vă datorez nimic. N-am cerut, nu v-am chemat. 

Aţi uitat că eu am fost cea care mereu v-a dat?

Aţi uitat că v-aţi ascuns atunci când mi-a fost mai greu?

Eu nu uit c-a fost cu mine numai bunul Dumnezeu!

Vă credeţi perfecţi cumva, de vorbiţi atât de mine?

Voi chiar nu aveţi oglinzi? Voi chiar nu aveţi ruşine?

Chiar credeţi că pun la suflet ce spun nişte închipuiţi?

Doar vă irosiţi  zadarnic, bieţilor nefericiţi!

Dacă m-aș opri la toți câinii care mă latră, nu aș mai ajunge acolo unde îmi doresc. 

Singurătate în doi

Noi doi nu ne-am întâlnit niciodată

deşi am mers adesea pe acelaşi drum 

ținându-ne de mână, ca și-acum... 

deși am împărțit aceeași soartă...

am împărţit mult timp și-acelaşi pat 

şi-n nopţile mai reci, aceeaşi pernă... 

iar uneori am folosit aceeaşi cană 

dar tot nu ne-am avut cu-adevărat 

noi doi nu ne-am întâlnit niciodată 

deși atât de multe-am împărțit 

sufletele noastre nu s-au cunoscut... 

fiincă nu s-au văzut și nici nu s-au iubit...

Confesiuni după o zi obișnuită...

Ştii ce am făcut azi, Doamne?

M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă… În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…

Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…

Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…

Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…

Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…

Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…

Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate… Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea.

Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă… M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am...

Iar seara m-am pus să dorm, uitând să îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru tot ce am, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine...

Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită… iar eu am uitat să mă bucur de ele...

Nu suntem depresivi, suntem oameni!

Observ din ce în ce mai des cum unele persoane se grăbesc să catalogheze oamenii care îşi exprimă stările sufleteşti negative ca fiind depresivi. Şi mă întreb: cum îşi permit unii să pună diagnostic de depresie doar pentru că văd oameni care îşi manifestă tristeţea? Mai nou, ne credem toţi psihologi? Sau folosim acest cuvânt “depresie”, doar pentru că e la modă?

Chiar am ajuns să nu ne mai putem manifesta tristeţea şi să nu mai putem plânge, iar de îndată ce arătăm puţină anxietate, lumea ne cataloghează ca fiind depresivi? Cumva, a simţi, a fi empatic, a avea emoţii, înseamnă a fi bolnav? Zău aşa… Mai degrabă m-ar îngrijora cineva care e toată ziua numai zâmbete şi râsete… Ca să nu mai spun că mulţi dintre oamenii care au depresii cu adevărat le ascund foarte bine după o stare aparent fericită.

Nu ştiu de ce miră tristeţea unor oameni şi de ce a plânge în văzul lumii e considerat anormal. Viaţa oamenilor nu e o continuă sărbătoare, avem probleme, ne confruntăm cu neajunsuri şi cu răutăţi din partea lumii, suntem nedreptăţiţi, judecaţi, avem dureri, temeri şi ducem lupte interioare la care nu putem fi imuni... de aceea toate acestea se reflectă în starea noastră de spirit, pentru că nu întotdeauna reuşim să ascundem...

Dacă simţim nevoia să ne izolăm, dacă suntem apatici, dacă avem ochii umezi şi grimase de durere, nu înseamnă că suntem depresivi. Avem stări emoţionale contrastante, în funcţie de luptele pe care le ducem cu viața...

Chiar și pe mine m-a întrebat cineva dacă sunt în depresie pentru că am scris un text despre dezamăgiri... Ar trebui să scriu utopii despre cum e viața perfectă și lumea minunată?

Plângem, oftăm şi ne-ar ajuta mai mult o îmbrăţişare sau poate discreţia şi liniştea, decât privirile compătimitoare și acest diagnostic numit "depresie" pe care se grăbesc toţi pseudo-inteligenții să îl pună.

Nu suntem depresivi, suntem oameni! Avem suflete fragile, avem emoţii, simţim!

Păreri...

Uneori se întâmplă să descoperi că există persoane care te percep greşit. De obicei părerea lor despre tine este influenţată de poveşti menite să îţi creeze o imagine urâtă, pe care cineva le-a răspândit...

Şi atunci ai tendinţa să dovedeşti adevărul, să lupţi să arăţi oamenilor cum eşti, de fapt.

Totuși tind să cred că este mai bine să nu faci nimic pentru a schimba păreri greşite despre tine, cu atât mai mult cu cât, unele persoane sunt superficiale, subiective şi influenţabile. 
A te strădui să schimbi percepţii şi mentalităţi presupune de multe ori consum inutil de energie şi de sentimente... Şi, mai mult de atât, lupta de a dovedi cine ești cu adevărat și de a-ți face dreptate poate duce de multe ori la discuţii fără sens, la bârfe şi la lucruri care nu fac cinste unui om.

De aceea cred că este mai constructiv, mai demn și mai elegant să stai retras și să lași timpul și faptele tale să contrazică acele păreri greșite și să dovedească lumii cum și cine ești...

Soarele nu mă va priva de lumina și de căldura lui doar pentru că privirile unor oameni îmi vor ține umbră.

Fluturi - o poveste frumoasă!

De când am publicat cartea Fluturi, laptopul meu are un nou folder în care am adunat toate lucrurile care îmi amintesc de carte: foarte multe poze primite de la cititori, cu cărţile mele puse sub brad, în coşuleţ lângă bebeluş, în dreptul inimii, pe laptop, pe mese... 

Am primit poze cu oameni frumoşi care mi-au împărtăşit bucuria lor de a avea cărţile mele şi am primit foarte multe scrisori şi felicitări. 
Profilul meu de facebook este plin cu fotografii cu cartea mea, unde prietenii m-au etichetat şi mi-au mulţumit.
Mi-au fost trimise sute de mesaje, toate pline de sentimente frumoase, iar părţi dintre ele v-am împărtăşit şi vouă pe pagina mea de Facebook. 

Toate acestea nu stau doar în laptop, ci şi în sufletul meu în locul special pentru amintiri preţioase.
Nu ştiu cum aş putea descrie oamenii care mi-au scris... nu, nu încerc să vă flatez şi nici măcar să vă mulţumesc... pentru că sunt conştientă că nici măcar cele mai frumoase cuvinte nu pot răsplăti bunătatea şi frumuseţea voastră sufletească. 

Este minunat să afli cine îţi sunt cititorii, să descoperi că sunt atât de diverşi şi să primeşti păreri şi gânduri bune de la ei! 
Este minunat să îţi scrie oameni care mărturisesc că o simplă carte le-a schimbat starea de spirit, că a trezit în ei sentimente de mult abandonate, că povestea îi face să îşi dorească să fie buni şi puternici. 

Este minunat să primeşti mesaje de la oameni care mărturisesc că nu aveau pasiunea pentru citit, dar că au descoperit-o deodată cu cartea mea. Şi este minunat să primesc mesaje de la bărbaţi care au citit cartea şi care mi-au spus că abia acum au înţeles universul de trăiri al femeilor... Ba chiar mi-au recunoscut că au plâns... 
M-am bucurat la fiecare mesaj şi m-am amuzat când am aflat că am fost citită prin trenuri, lângă aragaz, sub birou la muncă sau cu voce tare „în salonul maternității ca să audă toate fetele”... Am plâns când o persoană fără vedere mi-a spus că mama ei şi prietena cea mai bună i-au citit cartea; când o viitoare mămică, rămasă singură a citit cartea, uneori cu voce tare ca să audă şi bebeluşul din burtică şi când... dar nu vă spun totul acum, vă voi împărtăşi pe rând... 

Fluturi a apropiat suflete și mi-a arătat cum, oameni au oferit din inima lor unor persoane pe care nici măcar nu le cunosc... au dăruit cartea mea și multe alte lucruri, prin intermediul meu. 

Aş putea povesti până mâine despre toate mesajele și despre toată povestea creată în jurul cărții... o poveste frumoasă despre mine – o necunoscută, nici măcar o scriitoare sau vreun talent la scris – şi despre sute de suflete minunate... 
Știu, sunt o sentimentală... dar am simțit mesajele voastre ca venind uneori de la prieteni, alteori de la surori, uneori de la un frate, alteori de la un tată, de la o bunică... 

Va mulţumesc că m-ați primit în casele și în sufletele voastre şi vă doresc cu toată inima să fiţi fericiţi şi iubiţi! Am să vă dăruiesc în fiecare zi câte un gând bun şi vă veţi afla mereu în rugăciunile mele, pentru că Dumnezeu ştie cine sunteţi! 
Sunt copleșită de toată frumusețea voastră sufletească și știu că nu merit toate acestea și că voi sunteți prea buni cu mine! 

Cu prietenie și prețuire, 

Irina

Până și pisicuțele citesc Fluturi! ツ

Nici în bar nu se pleacă fără cartea Fluturi... ツ

O rețetă în care se recomandă cartea mea, ca fiind un leac de suflet... ツ

O parte din cele câteva zeci de felicitări primite de la cititori...

Pe profilul meu privat de Facebook este plin de poze cu cartea mea...

Un cadou frumos de la Daciana, o prietenă minunată...

Violeta, o prietenă dragă, și-a pictat pe peretele camerei acest desen și mesajul din finalul cărții...

Două cititoare minunate!

Un alt cadou primit de la o cititoare, Florentina M...

Cartea a ajuns și în Franța la Paula...

O altă mărturie de la o cititoare dragă mie, Isabela...

Cartea a ajuns și în Germania la Elena! 

Maria și Nina, cu cărțile în Italia - la o petrecere în pijama! ツ 

După câteva tiraje epuizate am schimbat coperta cărții...

Fluturii mei au ajuns până în Fuerteventura!

Fluturii ajunși în Madrid...

Fluturii și în Italia...

Fluturi mania :-)

Fluturi în topurile celor mai vândute cărți...

Vă mulțumesc pentru toate pozele pe care mi le trimiteți! 

Îți place omul pe care îl vezi în oglinda ta?

Nu am fost crescută cu frică de Dumnezeu.

Îmi aduc aminte că atunci când eram copil şi începeam să aud despre El, puneam tot felul de întrebări. „Lui Dumnezeu îi plac oamenii cu bun simţ.” – mi-a spus tata cândva, după ce l-am întrebat despre păcate și despre alte curiozități legate de divinitate.

Anturajul mi-a insuflat o teamă de Dumnezeu, iar când tata a observat asta m-a ajutat să văd lucrurile altfel. Mi-a explicat că nu trebuie să îmi fie frică de Dumnezeu, ci că trebuie doar să îl iubesc. Ce dreptate avea!

Când iubeşti, nu vrei să dezamăgești şi nu vrei să răneşti. Dar suntem oameni şi suntem supuşi greşelilor. Ne învinovăţim ori de câte ori greşim... 

Cu toate acestea, Dumnezeu ne iubeşte şi imperfecţi... şi cred că dacă ne-ar fi dorit perfecţi, ne-ar fi creat aşa. 

Probabil că, la un momen dat, fiecare om se întreabă în sinea lui ce ar vrea Dumnezeu de la el? O avea așteptări absurde de la oameni? 

Răspunsul l-am aflat tot din discuţiile mele cu tata, care mi-a spus ceva ce mi-a rămas foarte bine întipărit în minte: „Imaginează-ţi că te uiţi în oglindă şi te vezi pe tine... nu un chip, ci tu cu faptele tale. Îţi place ce vezi? Și imaginează-ţi că Dumnezeu vede acelaşi om pe care îl vezi tu. Poartă-te astfel încât să îţi placă omul pe care îl vezi în oglinda ta şi să nu te ruşinezi de el.”

Toate răutăţile, toate emoţiile negative, purtarea necugetată şi egoistă faţă de semenii noştri ne fac să fim urâţi... Haideţi să fim frumoşi, iar când Dumnezeu ne priveşte să fie mândru de noi! Şi să facem asta nu de teamă, nu din interes, ci din iubire!

I have not been raised with fear of God.

I remember when I was a child and was starting to hear about Him, I was putting all sorts of questions. "God loves people with common sense." - my father once told me after I asked him about sins and about other interesting facts about divinity.

The entourage gave me a fear of God, and when my father noticed that he helped me to see things differently. I was explained that I should not be afraid of God, but that I just have to love him. How right he was!

When you love, you don't want to disappoint and to hurt. But we are human and fallible. We blame ourselves whenever we are wrong ... However, God loves us and thought we are imperfect ... and I think that if He would have wanted us perfect, He would have created us so.

Probably at a given momen every man asks himself what God wants from him? Does He have absurd expectations from people?

I also found the answer in the discussions with my father, who told me something that remained branded in my mind: "Imagine that you look in the mirror and you see yourself ... not a face, but you and your actions. Do you like what you see? And imagine that God sees the same thing you see. Behave so as to like the person you see in your mirror and to don't be ashamed of it. "

All wickedness, all negative emotions, reckless and selfish behavior towards our fellow beings make us ugly ... Let us be beautiful, and when God looks at us to be proud of us! And let's do this not out of fear, not out of interest, but out of love!

Nu orice "Adio" înseamnă a pierde!

Când doi oameni se despart, fie că sunt prieteni sau iubiţi, asta duce invariabil și la separarea prietenilor comuni. Şi se formează două tabere. De obicei fiecăruia îi rămâne alături familia şi prietenii de dinainte… dar se întâmpla şi ca familia şi prietenii de o viaţă să te renege şi să treacă, neaşteptat, în tabăra adversă. Mai ales atunci când alegerile sunt bazate pe interese proprii. 

Nu ştiu de ce trebuie această separare… de ce un om nu mai e bun doar pentru că a ales un drum diferit sau doar pentru că a fost abandonat de cineva. De ce trebuie judecat şi renegat doar pentru că nu mai face parte din viaţa cuiva… 

Mi se pare nedrept. Şi este nedrept acela care impune alegerile: “Ori cu mine, ori cu X!” 

Iar şi mai nedrepte mi se par luptele dintre cele două tabere, pentru că, de obicei, prea puţini sunt cei care ştiu să îşi urmeze drumurile fără a declanşa un război. Iar războaiele duc la duşmănia şi aversiunea faţă de un om care a fost bun şi corect şi a cărui vină este doar că s-a separat de un alt om…

Unii nu ţin cont de conjuncturile care au dus la separarea celor doi şi judecă, condamnă şi rănesc… Fac asta nemilos şi fără niciun pic de considerație. Asta arată cum prețuiesc oamenii din viața lor, cât de ușor se debarasează de ei și mai mult, cu câtă ușurință le fac rău.

De câte ori am fost nevoită să mă separ de cineva, am avut surpriza să aflu că oameni care susţineau că mă iubesc, au trecut brusc în tabăra cealaltă… Numai ei au ştiut de ce au făcut această alegere și de ce nu au putut să mă păstreze și pe mine în viața lor. Cert este că am suferit… pentru că doare să pierzi oameni dragi, oameni pe care îi vedeai alaturi de tine până la sfârşit. Oameni cărora le-ai dat totul şi cărora nu le-ai greşit.

Mult timp m-am întrebat “de ce?” şi m-am simţit neîndreptăţită…

Dar timpul mi-a dovedit că a fost mai bine aşa… că decizia lor de a alege să facă parte din tabăra adversă, a fost spre binele meu. Că nu erau oamenii pe care eu îi credeam, vazandu-i prin prisma sentimentelor pe care le aveam faţă de ei mult mai buni şi mai sinceri decât erau. Că doar mă iluzionam că aceştia mă preţuiau şi mă iubeau.

Le mulţumesc celor care într-o zi m-au abandonat… evoluţia evenimentelor este cea mai puternică dovadă că aceştia nu mă meritau şi că nu aveau niciun rost în viaţa mea, decât, poate doar să mă ţină în loc sau să mă folosească.

Aceste experiențe m-au învățat că atunci când voi pierde un om, voi pierde și alții deodată cu el, chiar și pe unii de la care nu m-aș aștepta...

Face parte din luptele și lecțiile vieții. 

Un exercițiu de imaginație

Un exercițiu de imaginație pentru adolescenţi...

Imaginează-ţi pentru o clipă că eşti copil. Alergând către braţele deschise ale mamei tale... Ea era cea mai bună prietenă a ta, în ea aveai încredere şi în braţele ei te simţeai în siguranţă... nimeni nu o putea înlocui... şi plângeai cu un dor sfâşietor atunci când ea pleca de lângă tine. Ei îi spuneai toate secretele tale, toate durerile și toate visele. Câtă răbdare, câte nopţi nedormite, câte temeri a adunat...

Apoi imaginează-ţi pentru o clipă viaţa ta de acum, din adolescenţă. Abia dacă mai vorbeşti cu mama ta, nu-i așa? Acum ai secrete, ai lumea ta... Imaginează-ţi că eşti în locul ei. Stai ore în şir în picioare şi indiferent dacă te simţi bine sau nu, pregăteşti mâncare, faci curat, munceşti neobosit pentru a îngriji copilul, care, crede că totul i se cuvine şi că nu trebuie să fie recunoscător... Imaginează-ţi că tu, ca mamă, trebuie să amâni să îţi iei pantofii la care ai visat, apoi renunţi de tot la ei, așa cum renunți pe rând la fiecare vis, pentru că, copilul tău are atâtea şi atâtea nevoi şi vise, iar tu nu vrei să îi refuzi nimic...

Imaginează-ţi cât de greu îţi este ca mamă să accepţi că ai pierdut copilul pentru care erai totul şi că acum, acesta te-a înlocuit cu prieteni, de multe ori doar oameni trecători prin viaţa lui... Imaginează-ţi că îţi zâmbeşte doar când are nevoie de ceva, că nu te mai îmbrăţişează, că de multe ori nici nu te priveşte, că se răsteşte la tine atunci când îndrăzneşti să îţi revendici drepturile de mamă...

Imaginează-ţi că niciun merit nu îţi este recunoscut, că ţi se aduc reproşuri că nu înţelegi atunci când eşti îngrijorată, când doreşti binele şi când încerci să îţi împui un punct de vedere...

Acum imaginează-ţi că ești undeva în viitor și că ai devenit adult... anii au trecut, iar mama ta nu mai este... Dacă priveşti înapoi, îţi place ce vezi? Eşti mulţumit de felul în care ai tratat-o? Ai preţuit-o destul? I-ai mulţumit pentru toată grija, pentru toate sacrificiile, pentru toate lacrimile? Ai apreciat viaţa şi dedicarea pe care ţi le-a dăruit? I-ai făcut destule bucurii? I-ai spus “mulţumesc”, “iartă-mă”, “te iubesc”?

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face?

Nu aştepta acel moment din viitor... fă acum tot ce ai face atunci, când ştii bine că ar fi prea târziu...

Mama este și va rămâne cel mai bun prieten pe viață. Singurul prieten care îți va ierta orice și care îți va da tot ce are mai bun, iubindu-te necondiționat. Singura ființă care va munci neobosit pentru tine și pentru care tu vei însemna totul, pentru care vei fi persoana cea mai importantă. Apropie-te de ea. Ajut-o să descopere lumea ta. Acordă-i încredere. Copleșește-o cu bucurii mici, cu atenție și cu blândețe. Mamele au cele mai fragile suflete...

Să nu mergeți la culcare supărați...

Copil fiind, mă mai certam cu prietenii mei, sau mă mai supăram pe ei. Încă de mică, tata mi-a spus să nu cumva să merg la nani supărată pe oameni... pentru că supărarea fură liniştea somnului şi visele frumoase... şi că dimineaţă nu mă voi trezi cu sufletul liber. 

Iar dacă nu pot să îi iert, măcar să nu mai spun „Tatăl nostru”, pentru că în rugăciune se spune: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri...” 

Cum să-i ceri lui Doamne Doamne să te ierte, dacă tu nu îi ierţi pe cei care ţi-au greşit? 

Ca orice om greşesc, aşa cum, mi se şi greşeşte. Dar niciodată nu adorm fără a face pace cu mine şi cu ceilalţi. 

Noapte bună, oameni dragi! Somn liniștit, vise frumoase, iar dimineață să vă treziți cu un suflet liber, plin de soare!

As a child, I was argueing with my friends, or I was getting upset on them. Since I was a child, my father told me to don't go to nap being upset on people ... because anger steals the peace of the sleep and the beautiful dreams ... and that in the morning I will not wake up with a free spirit. And if I can not forgive him, to don't even say "Our Father" because in the prayer is said: "And forgive us our trespasses, as we forgive our trespassers ..."

How to ask the Lord to forgive you, if you do not forgive those who have wronged you?

Like any person I go wrong, like, I get wronged. But I never go to sleep without making peace with myself and with the others.

Good night, dear people! Sleep quietly, have sweet dreams and in the morning wake up with a free soul, full of sunshine!

Între prietenie și dușmănie

Azi mi s-a dovedit din nou ce barieră fragilă există între prietenie și dușmănie... De fapt, mi s-a dovedit că ar trebui să nu mă mai grăbesc să acord calitatea de prieten oricui și imediat.

Mi s-a dovedit că este de ajuns să deranjezi un om cu o părere pe care nu ți-o împărtășește, ca acesta să uite de îndată tot ce ai bun...

Mi s-a dovedit că unii nu suportă adevărul și că pun orgoliul mai presus de oameni și de sentimentele lor.

Mi s-a dovedit că unora trebuie să le spui doar ceea ce le place să audă... și că, de îndată ce spui ceva ce nu aprobă, vor lupta ca să își impună punctul de vedere.

Mi s-a dovedit că atunci când vrei să aduci o schimbare în bine și când îndrăznești să pui lumii oglinda în față, unii vor încerca să te minimalizeze și să te descurajeze.

Mi s-a dovedit că uneori, intenția de a face un bine este pedepsită cu o palmă peste obrazul pe care altă dată erai pupat.

Mi s-a dovedit că oamenii nu se schimbă... ci doar își arată la un moment dat adevărata față.

Today I was proved once again what a fragile barrier is between friend and foe ... In fact, I was proved that I should not rush anymore to give the status of friend to anyone and immediately.

I was proved that it is enough to disturb a man with a believe that he is not sharing, and he will soon forget all you have the best...

I was proved that some do not support the truth and place their pride above people and their feelings.

I was proved that to some you should just tell them what they like to hear ... and that once you say something that they do not approve, they will fight to impose their views.

I was proved that when you want to bring a change for the better and you dare to put a mirror in front of the world, there will be some who will try to minimize and discourage you.

I was shown that sometimes the intention to do good is punished with a slap on the cheek where once you used to be kissed.

I was proved that people do not change ... but merely at a certain moment in time they will show their true face.

Aleg iubirea!

Aleg iubirea... 

... pentru că un inel cu diamant nu leagă două suflete mai mult decât un inel simplu, din argint. 

... pentru că într-un castel, doi oameni se pot rătăci unul de celălalt, pe când, într-o casă micuţă vor fi mereu cât mai aproape, împărţind toate momentele lor. 

... pentru că gaura din canapea, apropie. 

... pentru că bucuria de a avea totul nu se poate compara cu bucuria clipei când realizezi ceva pentru care aţi aşteptat şi aţi făcut sacrificii unul pentru celălalt. 

... pentru că un măr împărţit la doi, este mai bun decât orice cină sofisticată într-un restaurant de lux, unde cei doi se simt înstrăinaţi. 

... pentru că o cană din care beau amândoi poartă și aroma iubirii celuilalt. 

... pentru că o limuzină luxoasă, chiar dacă asigură confort, nu oferă aceeaşi siguranţă şi împlinire ca atunci când doi oameni merg ținându-se de mână. 

... pentru că mai devreme sau mai târziu, lucrurile şi confortul vor deveni rutină şi vor face sufletele să simtă lipsa iubirii. 

... pentru că niciodată cele mai frumoase haine și bijuterii nu mă vor face să fiu mai frumoasă decât privirea plină de iubire a celui care mă va considera perfectă, indiferent de felul în care aș arăta. 

... pentru că frumusețea fizică a unui om nu va putea compensa niciodată frumusețea inepuizabilă a unui suflet minunat. 

... pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire câtă oferă iubirea. 

Aleg iubirea... pentru că un om care are o inimă plină de iubire, nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.

I choose love ...

... because a diamond ring does not bind two souls more than a simple ring of silver.

... because in a castle, two people can get lost one from each other, while, in a little house they will always be as close as possible, sharing all their moments.

... because the hole in the couch means closer.

... because the joy of having everything can not be compared with the joy of the moment when you achieve something that you expected and for what you have made sacrifices one for each other.

... because an apple divided by two, is better than any sophisticated dinner in a fancy restaurant, where they feel alienated.

... because a drinking cup shared by both also wears the taste of love of the other.

... because a luxury limousine, although provides comfort, does not ofer the same safety and fulfillment like when two people walk holding hands.

... because sooner or later, things and comfort will become routine and souls will feel the lack of love.

... because the most beautiful clothes and jewelery will never make me be more beautiful than loving gaze of one who I would consider perfect, no matter how I look.

... because the physical beauty of a person can not ever compensate the inexhaustible beauty of a great soul.

... because no earthly thing doesn't offer as much happiness as love does.

I choose love ... because a man who has a heart of full of love will never be alone, poor or ugly.

Iubire la superlativ

- Nu te merit. Sincer, de ce eşti alături de mine? Chiar nu merit un om ca tine! Eu am atâtea minusuri şi un trecut care...

- Poate că ai dreptate şi nu mă meriţi. Dar haide să îți spun ceva: nu ştii niciodată cât de frumoasă va fi o floare atunci când o sădeşti sau atunci când o găsești abandonată de cineva. Ea devine frumoasă după ce o îngrijeşti, după ce îi oferi iubire... şi timp. După ce o ajuți să se cunoască, să vadă cât poate fi de frumoasă și ce poate dărui...

Un mic fragment din cartea "Iubire la superlativ", pe care o scriu.

- I do not deserve you. Honestly, why are you with me? I really do not deserve a person like you! I have so many minuses and a past that ...

- Maybe you are right and you do not deserve me. But let me tell you something: you never know how beautiful a flower will be when planted or when you find it abandoned by someone. It gets beautiful after you take care of, after you give love to it ... and time. After helping her to know herself, to see herself how beautiful it can be and what it can offer ...

Dacă aş putea să fiu din nou copil...

Dacă aş putea să fiu din nou copil...

i-aş săruta mâinile tatălui meu, pentru tot ceea ce mi-a dăruit, pentru tot timpul şi pentru toată răbdarea cu care m-a ajutat să descopăr lumea şi cu care mi-a răspuns la aceleaşi întrebări iar şi iar...

I-aş săruta mâinile pentru toate mângâierile şi îmbrăţişările pe care mi le-a oferit, pentru că m-a dus în braţe atunci când mă alintam...

I-aş săruta mâinile cu care mi-a şters lacrimile atunci când eram tristă şi cu care mi-a mângâiat părul, facandu-mă să mă simt protejată şi preţuită...

I-aş săruta mâinile cu care mă dădea în leagăn, cu care trăgea sania, cu care a ţinut bicicleta atunci când am avut-o pentru prima oară...

I-aş săruta mâinile cu care mi-a adus de atâtea ori prăjituri, mere şi portocale, cu care mi-a ţinut cana de ceai atunci când eram bolnăvioară...

I-aş săruta mâinile cu care mi-a adus primul buchet de flori pe care l-am primit în viaţa mea.

I-aş săruta mâinile cu care mi-a deschis uşile şi poarta de atâtea ori...

I-aş săruta mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când i-a fost dor de mine...

Azi nu mai sunt copil... şi doar lacrimile sărută amintirea tatălui meu...

If I could be a child again ...

I would kiss the hands of my father for everything he gave me, for all the time and for all the patience with which he helped me discover the world and answered me the same questions over and over ...

I would kiss his hands for all the caresses and embraces he gave me, because he carried me in his arms when I was spoiling ...

I would kiss his hands that wiped my tears when I was sad and with which he stroked my hair, making me feel protected and cherished ...

I would kiss his hands that were swinging me, that were pulling the sleigh, that were holding the bike when I had it for the first time ...

I would kiss his hands that brought me so many times cakes, apples and oranges, that held my cup of tea when I was sick ...

I would kiss his hands with which he brought me the first bouquet of flowers that I received in my life.

I would kiss his hands with which he opened the doors and the gate so many times for me ...

I would kiss his hands with which he wiped his tears when he missed me ...

Today I am no longer a child ... and only tears are kissing the memory of my father...

Nu refuza nicio șansă la prietenie!

Alegem prea mult rațional și prea puțin cu inima...

Alegem prea mult cu ochii și prea puțin cu sufletul...

Niciodată nu se știe ce are un om de oferit... și, de multe ori, oameni care par a avea cel mai puțin de oferit, au în suflete cele mai nebănuite comori.

We choose too much rationally and too little with heart ...

We choose too much with the eyes and too little with the soul ...

You never know what a man has to offer ... and, many times, people who seem to have the least to offer, have insider their souls the most unexpected treasures.

Totul se plătește.

Orice rău, ca şi orice bine, se plăteşte... şi, se pare că se plătește înzecit.

Păcat că aceia care fac rău nu realizează că, mai mult decât îi fac rău altui om, îşi fac rău propriului suflet. Dorinţa de a face rău şi de a te răzbuna încarcă sufletul negativ şi ia bucuria de a trăi. Răutatea consumă toate resursele unui suflet.

Aceia care fac rău trăiesc cu impresia că dacă îl fac pe ascuns, nu va şti nimeni ce au făcut... poate că oamenii nu vor afla, dar Dumnezeu vede tot. Apoi, conştiinţa înregistrează tot. Faptele rele vor aduce regrete mari, pentru că într-o zi, privind în urmă, conştiinţa îşi va face datoria... Iar o conştiinţă încărcată nu va fi deloc prietenoasă, ci va deveni propriul judecător şi călău.

Am observat că în lumea virtuală, ascunși după monitoare sunt persoane care fac rău fără nicio ezitare. Rănesc suflete fără a avea vreun motiv. Nu se gândesc ce efect au răutățile lor asupra oamenilor pe care îi rănesc... Nu se gândesc că omul care se află dincolo de monitor are propriile lupte de dus cu viața, că poate are dureri pe care nu le arată în văzul lumii... că poate are nevoie de puțină considerație, de prietenie, de alinare, de un motiv să zâmbească, să creadă, să se bucure...

Sufletele noastre sunt extrem de fragile... și ar trebui să tratăm sufletele celorlalți cu aceeași grijă și iubire cu care le tratăm pe ale noastre.

Mă întristează să aflu că sunt și oameni care se dedică răului... Că sunt oameni care caută să dezbine prietenii, să strice reputația altora, să lovească în suflete care nu le-a greșit niciodată. Și mă întristează gândul că într-o zi, toate acestea se vor răsfrânge asupra lor... pentru că orice rău, ca și orice bine, se plătește. Înzecit. Avem de ales...