De ce vorbim despre...



Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu considerată habotnică doar pentru că am vorbit sau am scris despre Dumnezeu. Unii m-au şi condamnat pentru asta, aducând tot felul de argumente conform cărora credinţa se poartă în suflet, şi nu la vedere, aşa că se cade să nu vorbesc public despre ea. Alţii au fost suspicioşi, comentând că oamenii care vorbesc despre Dumnezeu vor doar să defileze cu credința în El, în semn de laudă, când ei de fapt sunt numai nişte fiinţe demne de milă, care doresc să mai strângă nişte like-uri prin mijloace demne de dispreţ, iar Dumnezeu e numai bun pentru a-mi mai aduce nişte simpatii virtuale.
Şi unora, şi altora le spun că greşesc: oamenii vorbesc despre lucruri în care cred şi pe care le iubesc.
Atunci când iubeşti pe cineva, când eşti îndrăgostit de cineva, îţi vine să îţi strigi iubirea în gura mare, să le povesteşti tuturor despre omul minunat pe care îl ai în viaţa ta şi despre fericirea pe care ţi-o oferă.
De ce simţim nevoia să-i vorbim lumii despre omul iubit, despre copiii noştri şi despre alte persoane dragi? Fiindcă le iubim. Din IUBIRE.
La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu. Cei care vorbesc despre El nu sunt habotnici, nu îşi doresc să convingă lumea de ceva sau să o manipuleze, nu vor să se laude – pur şi simplu Îl iubesc şi simt nevoia să povestească lumii despre dragostea pentru El, despre frumuseţea Lui, despre miracolele pe care El le înfăptuieşte, despre felul în care dragostea pentru El le schimbă clipă de clipă viaţa.
Nu ştiu de ce unii Îl consideră pe Dumnezeu un subiect tabu. Poate din cauză că nu Îl cunosc îndeajuns de bine, Îl consideră pe Dumnezeu un fel de fiinţă punitivă, răzbunătoare, de care se tem. Însă Dumnezeu nu e  răzbunător. Dacă ar fi fost aşa, am fi fost cu toţii osândiţi veşnic.
Nu. Dumnezeu iubeşte şi iartă neobosit.
Dumnezeu aşteaptă de la noi să iubim şi să iertăm neobosit.
Oamenii ar trebui să respecte ceea ce iubesc ceilalţi, fie că este vorba despre iubirea pentru omul cu care îşi împart viaţa, despre iubirea faţă de propriul copil, despre iubirea pentru Dumnezeu.
Iubirea este cel mai frumos sentiment. Datorită iubirii se întâmplă miracole, datorită iubirii suntem frumoşi şi buni, datorită iubirii devenim familii, prieteni, părinţi, copii...
Iar Dumnezeu este IUBIRE!


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii





  1. Sunt de acord cu dv.. "IUBIREA= CEL MAI FRUMOS SENTIMENT."

    RăspundețiȘtergere
  2. Cititorul zburator3 noiembrie 2013, 13:43

    In ceea ce priveste parerea despre cineva... nu stiu unde ar putea interveni obiectivitatea. Mi se pare ca deobicei cunoasterea cuiva (si mai ales a lui Dumnezeu) este ceva prea personal.

    RăspundețiȘtergere
  3. In cea mai mare parte ai dreptate, numai ca............ acest cuvant "Dumnezeu" este pare des utilizat de foarte multi oameni (ex:"vedetele") care cu cred ca au de a face cu credinta in ceva si mai ales cu iubirea (ex: o sa avem copii cand o vrea Dumnezeu, o sa facem .......cand o vrea Domnul), mi se pare ca sunt doar expresii fara sa simti ceva.
    Este foarte adevarat ca nu putem judeca oameni pe care nu ii cunoastem, dar oameni sunt judecati dupa faptele lor iar faptele multora dintre cei pe care ii vedem in jurul nostru nu ne indreptatesc sa credem ca si cred in iubirea pentru Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună Irina,

    Mi-a plăcut articolul tău. Mă gândesc că refuzul oamenilor de a vorbi despre Dumnezeu poate fi citit și altfel.

    Primul capitol din tratatul de istoria religiilor al lui Mircea Eliade se numește "Ambivalența Sacrului", și vorbește despre faptul că dintotdeauna omul se raportează la Sacru în mod dublu: pe de o parte îl iubește, îl caută, simte că prin apropierea de Sacru se împlinește; pe de altă parte se teme de el, se teme că prin apropierea de sacru se va produce ruptura de planul profan, Sacrul îl sperie pe homo religiosus cu aceeași profunzime cu care îl atrage. Formula de la Liturghia ortodoxă: "cu dragoste, cu frică și cutremur să vă apropiați" mi se pare că surprinde exact această foarte umană dublă raportare față de Sacru, în care teama profundă se împletește cu iubirea la fel de profundă.

    Eliade vede - și aici ajung și la tema articolului tău - că această profundă, umană, firească teamă față de Sacru se poate citi chiar și în impulsul omului modern de a respinge religia, respingere în toate formele ei de manifestare, de la indiferență și până la dispreț.

    Pe lina asta, s-ar putea poate explica și inconfortul multora când le vorbești deschis despre Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  5. A vorbi despre Dumnezeu nu e "cool", asta vad eu in jur. E cool sa scrii despre orice alt subiect, dar nu despre El, si e pacat. Pentru ca fara El, nu am avea nimic, nu am fi nimic. Sunt multi la care le e rusine sa vorbeasca, desi cred in El. Eu cred ca fiecare lucru limita, e bun si ne face bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Irina vreau sa-ti spun ca esti o femeie minunata,ti-am citit cartile si am tratit odata cu tine,am plans,am ras,m-am bucurat! Esti superba si am o intrebare pentru tine,ai ramas cu Robert?

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte mare dreptate ai! Te pup si te imbratisez cu drag <3 !

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine-ati venit in Imparatia lui Hristos!Va urez sa priviti doar la Capetenia ostirilor ,Isus si nu in urma nici la stanga ,nici la dreapta ,nici la oameni ,nici la lucruri ,bogatii ci doar drept inainte sa va fie indreptata la Isus ...daca vi se intampla sa uitati unde sa priviti ,intoarceti-va repede privirea catre El.
    Cred ca deja stiti dd Cuvantul Sau ,Biblia si despre partasia rugaciunii.
    Altceva..credinta,iar de restul nu va ingrijorati.
    Drum bun catre Paradisul Sau!
    Bucurati-va a-ti gasit cea mai mare si pretioasa comoara: Isus Hristos!
    Nu santeti singura si nu ve-ti fi niciodata.
    Ma bucur pentru dumneavoastra ..ba nu,sant fericita!!!(:

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi place articolul. E minunat sa vb despre ce/cine iubim si mai ales despre Dumnezeu. :) Cu drag, Iasmy.

    RăspundețiȘtergere
  10. TRAIND CU IUBIRE, AJUNGI LA DUMNEZEU...

    RăspundețiȘtergere