Se ştie că de Sfânta sărbătoare a Paştelui copiii aşteaptă iepuraşul. Ba chiar şi adulţii îl aşteaptă.
De când sărbătorile au devenit din ce în ce mai comerciale, lumea a uitat însemnătatea Paştelui şi o confundă cu îmbuibarea hulpavă şi cu schimbul de cadouri.
Copiii aproape că nu cunosc însemnătatea Paştelui. Ei asociază Paştele cu venirea iepuraşului, iar primirea darurilor este singura lor bucurie.
În ultimii ani, am observat din ce în ce mai puţini copii la Înviere. Este adevărat că la miezul nopţii copiii ar trebui să doarmă, însă, aşa cum de Revelion sunt treji şi se distrează alături de adulţi, poate că ar trebui ca şi în noaptea de Înviere să îi luăm cu noi, pentru a-i învăţa însemnătatea Paştelui şi pentru a-i apropia de Dumnezeu.
Majoritatea celor mici, în lipsă de cunoştinţă, îl asociază pe Dumnezeu cu cineva puternic, de care ar trebui să se teamă şi prea rar cu cineva de care au nevoie şi pe care să îl iubească.
Îmi aduc aminte cum o păcăleam pe o fetiţă dragă mie, pe care am crescut-o câţiva ani, că eu îl pot suna pe Doamne-Doamne. Erau momente în care trebuia să o responsabilizez sau în care îmi doream un argument mult mai puternic pentru a o convinge de ceva anume şi atunci mă prefăceam că îl sun pe Dumnezeu. Ea avea vreo 5 anişori pe atunci. Când îi spuneam că îl voi suna pe Doamne-Doamne, aproape că nici nu clipea. Mă privea fix, cu ochişorii miraţi şi cred că nici nu respira de emoţie. Îl sunam pe Doamne-Doamne când făcea câte o boacănă şi trebuia să îl întreb cum trebuiau rezolvate lucrurile, fiindcă nu am fost de acord niciodată cu pedepsele sau cu cearta. În timp, am reuşit să o fac să îl iubească pe Dumnezeu, dovedindu-i că El o ierta şi că îi îndeplinea dorinţele. Când şi-a dorit o bicicletă, nu i-am spus că i-o voi cumpăra, ci am sunat să îl întreb pe Doamne-Doamne dacă este momentul ca ea să primească bicicleta și dacă o merită.
Toate acestea au contribuit foarte mult la formarea ei ca om, au învăţat-o să fie recunoscătoare şi cuminte şi au apropiat-o de Dumnezeu.
Acum, după ani, acea fetiţă a crescut şi a aflat între timp că eu nu am putut să îl sun niciodată pe Dumnezeu... şi totuşi, atunci când sufletul ei este împovărat de vreo grijă sau când îşi doreşte ceva, îmi spune: „N-ai putea să îi dai un telefon lui Doamne-Doamne?” Faptul că eu îi confirm, îi aduce acea rază de speranţă şi de linişte în suflet, pentru că acum ştie că, de fapt, acel telefon este o rugăciune trimisă pentru ea.
Revenind la iepuraş, este adevărat că este minunat să poţi dărui copiilor şi să îi faci fericiţi. Mulţi dintre părinţi exagerează cu darurile, din dorinţa de a oferi tot ce e mai bun şi mai frumos, plecând de multe ori de la premisa că ei nu au avut aceleaşi şanse... Nu este nimic greşit în a face daruri copiilor, dar nu ar trebui, oare, să învăţăm copiii să aştepte mai întâi de toate Învierea şi nu iepuraşul? Fiindcă Învierea este cel mai frumos şi mai preţios dar, incomparabil cu orice lucru pământesc care ne aduce fericire de moment...
