Nu suntem depresivi, suntem oameni!



Observ din ce în ce mai des cum unele persoane se grăbesc să catalogheze oamenii care îşi exprimă stările sufleteşti negative ca fiind depresivi. Şi mă întreb: cum îşi permit unii să pună diagnostic de depresie doar pentru că văd oameni care îşi manifestă tristeţea? Mai nou, ne credem toţi psihologi? Sau folosim acest cuvânt “depresie”, doar pentru că e la modă?
Chiar am ajuns să nu ne mai putem manifesta tristeţea şi să nu mai putem plânge, iar de îndată ce arătăm puţină anxietate, lumea ne cataloghează ca fiind depresivi? Cumva, a simţi, a fi empatic, a avea emoţii, înseamnă a fi bolnav? Zău aşa… Mai degrabă m-ar îngrijora cineva care e toată ziua numai zâmbete şi râsete… Ca să nu mai spun că mulţi dintre oamenii care au depresii cu adevărat le ascund foarte bine după o stare aparent fericită.
Nu ştiu de ce miră tristeţea unor oameni şi de ce a plânge în văzul lumii e considerat anormal. Viaţa oamenilor nu e o continuă sărbătoare, avem probleme, ne confruntăm cu neajunsuri şi cu răutăţi din partea lumii, suntem nedreptăţiţi, judecaţi, avem dureri, temeri şi ducem lupte interioare la care nu putem fi imuni... de aceea toate acestea se reflectă în starea noastră de spirit, pentru că nu întotdeauna reuşim să ascundem...
Dacă simţim nevoia să ne izolăm, dacă suntem apatici, dacă avem ochii umezi şi grimase de durere, nu înseamnă că suntem depresivi. Avem stări emoţionale contrastante, în funcţie de luptele pe care le ducem cu viața...
Chiar și pe mine m-a întrebat cineva dacă sunt în depresie pentru că am scris un text despre dezamăgiri... Ar trebui să scriu utopii despre cum e viața perfectă și lumea minunată?
Plângem, oftăm şi ne-ar ajuta mai mult o îmbrăţişare sau poate discreţia şi liniştea, decât privirile compătimitoare și acest diagnostic numit "depresie" pe care se grăbesc toţi pseudo-inteligenții să îl pună.
Nu suntem depresivi, suntem oameni! Avem suflete fragile, avem emoţii, simţim!




  1. numai psihologi? ne credem si pediatri si chirurgi si farmacisti...

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-a placut nespus de mult acest articol felicitari ..pana nu demult credeam ca sunt nebuna pentru ca sunt o super sensibila dar ma bucur sa vad si alti sensibili ...e adevarat traim intr-o lume foarte rea si multi ascund sub un zambet ca sunt foarte fericiti ...eu cred ca este mai frumos sa arati ce simti tu cu adevarat ...sensibilitate,traire nu fals ...nu suntem roboti avem suflet nu toti putem reprima simturile ......doar bine va urez sanatate si mult succes incontinuuare ...frumoase articole ma indentific mult cu unele din ele

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucura articolul tau, ai punctat foarte bine! Suntem intr-adevar obisnuiti sa ne etichetam intre noi sau sa tragem concluzii rapide- de multe ori bazandu-ne pe criterii superficiale. Da, omul are dreptul sa isi simta sentimentele, fie ele de fericire sau de tristete, iar daca nu isi permite sa faca asta- abia atunci apar problemele. Felicitari pentru articol :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am fost etichetata drept depresiva sau anormala cand mi-am exprimat tristetea sau furia... Si la vremea respectiva m-au ranit aceste cuvinte, dar ma gandesc de cate ori, la randul meu, am catalogat oamenii fara sa ma gandesc ce se ascunde cu adevarat in sufletul lor. Acum invat sa ii accept pe toti asa cum sunt fara sa le mai pun etichete... grea lectie, cred ca toata viata voi avea de invatat :)

    RăspundețiȘtergere