„C'est fini la comedie!”




Printre ultimele poveţe pe care mi le-a dat tata a fost acesta:
„Dacă cineva, fie prieten, fie iubit, te face mai mult să plângi decât să râzi, atunci renunţă la acel om.”
De multe ori nu l-am ascultat. Poate şi pentru că acest îndemn al lui contrazicea un altul, conform căruia trebuia să iert oamenii pe care-i iubesc. Şi, cum eu nu pot relaţiona fără iubire, am iertat... şi am tot iertat.
Poate că a fost nevoie să ating un prag anume al maturităţii sau al suportabilităţii pentru a şti unde să trag linie... şi a cunoaşte limita la a ierta şi la a îndura lacrimi.
Poate că a fost nevoie să plâng mult pentru a realiza că nimeni nu are dreptul să îmi fure pacea sufletească şi să îmi altereze bucuria de a trăi.
A venit momentul să fac diferenţa dintre ceea ce merit şi ceea ce primesc. Iar eu nu merit lacrimi... pentru că eu nu fac oamenii să plângă... Eu nu îmi vărs noroiul din suflet, frustrările şi neputinţele în sufletele altora...
Cum zicea şi tata uneori: „C'est fini la comedie!”




"Oameni"...




Sunt oameni care, pur şi simplu nu sunt capabili să se ridice din obscuritatea în care trăiesc fără a pune în umbră alţi oameni. 
Sunt oameni care nu își pot clădi fericirea decât distrugând ceea ce alții au construit. 
Şi sunt oameni care, pur şi simplu nu pot dobândi lucruri, prieteni sau relaţii de iubire, fără a lua toate acestea de la alţi oameni, cărora le aparţin de drept. Iar de multe ori aceştia nu se mulţumesc cu puţin, ci îţi iau totul. Îţi iau toţi prietenii, tot ce ai clădit, toate visurile, iubirea... Fără scrupule. 
De multe ori îi numim pe aceşti oameni „cei mai buni prieteni”. Poate de aceea dezamăgirea purtării lor nedrepte şi nedemne este atât de mare... Datorită lor devenim temători, iar sufletele noastre rămân împovărate cu regrete și cu dureri.
Cred că fiecare dintre noi întâlneşte la un moment dat în viaţa sa un astfel de om... Ca şi cum am fi datori vieţii să trecem măcar o dată prin experienţa de a cunoaşte şi părţile cele mai urâte ale caracterului omenesc. 
În urma acestor experienţe învăţăm cum să credem orbeşte în oameni, să fim naivi, ca mai apoi să fim precauţi şi suspicioşi. Învăţăm cum să ne dăruim inocent şi cu tot ce avem mai bun, ca mai apoi să învăţăm să fim rezervaţi şi precauți. Învăţăm cum este să avem totul, ca mai apoi să pierdem totul.
Poate că trebuie să învăţăm și toate acestea... cine ştie?



Mama...


Mama nu ar trebui să fie o povară atunci când te trimite să cumperi o pâine. Mama nu ar trebui considerată cicălitoare atunci când te roagă să îţi faci patul dimineaţă şi să păstrezi ordinea în camera ta. Mama nu ar trebui condamnată atunci când te roagă să o ajuţi la treburile casei şi când te îndeamnă să înveţi.
Mama nu ar trebui să fie blamată atunci când te roagă să vii devreme acasă şi să o suni din când în când ca să ştie de tine.
Ştii, într-o zi îţi vor lipsi toate acestea... Îţi va lipsi grija mamei, cicălirea ei, poveţele ei...
Într-o zi te vei simţi al nimănui şi poate neiubit, pentru că nimeni nu poate înlocui iubirea mamei. Nimeni nu se va dărui cu atâta dragoste, nimeni nu va sacrifica totul de dragul tău și nimeni nu va munci neobosit pentru tine...
Nu aştepta înţelepciunea unui adult pentru a o înţelege pe mama ta. Ar trebui să înțelegi că atunci când îţi cere să înveţi, ea doar se gândește la viitorul tău și îşi dorește să ai o viaţa cât mai bună. Ar trebui să înțelegi că atunci când tu te distrezi în oraş cu prietenii, ea nu doarme şi se uită mereu la ceas şi pe fereastră aşteptând să te ştie în siguranţă în patul tău.
Poate că mama ta ţi se pare uneori posesivă, dar tu nu ştii cât de bruscă i se pare trecerea ta de la copilul dependent de ea la adolescentul independent şi de multe ori indiferent la iubirea ei...
Tu nu ştii cât de de bruscă şi de dureroasă i se pare ruptura de copilul ei, care odinioară îi împărtăşea toate visele şi care alerga către ea cu braţele deschise şi cu un zâmbet plin de iubire.
Tu nu ştii cât îi este de dor să-i mai dăruieşti câte o floricică, sau câte un desen... Și cât îi este de dor să fie privită cu admirație, mângâiată, îmbrățișată...
Mama nu a trebui să fie o povară pentru tine doar pentru că te iubeşte!


Un sfat bun de urmat...



"Oamenii îţi vor reproşa la un moment dat că te-au ajutat şi că ţi-au dat. Te vei simți tare prost atunci... Fă tot posibilul să te descurci fără a cere ajutor, fă tot posibilul să nu îţi poată scoate nimeni ochii că ţi-a dat şi că te-a ajutat. Nu da nimănui satisfacţia să te umilească. Dar tu să ajuţi şi să oferi atât cât poţi. O faci pentru tine, nu pentru ei.” – mi-a spus tata în repetate rânduri.
M-am ghidat în viață după îndemnul lui… şi bine am făcut!
Am învățat să nu depind de nimeni și să mă descurc singură. Să nu stau cu mâna întinsă și să nu aștept ajutor.
Am învățat să lupt. Și am învățat să ofer chiar dacă nu mi se oferă, să dăruiesc fără a aștepta ca oamenii să se poarte echitabil.
Am învățat să fiu suficient de puternică încât să-i pot sprijini și pe alții.
Am învățat să trăiesc astfel încât nimeni să nu îmi poată reproșa ceva…
Și nu regret nimic. Nu regret că uneori am fost la pământ și nu m-a știut nimeni. Doar așa am învățat cum să mă ridic singură și să rămân demnă.
Nu regret că de multe ori am ajutat, fără a primi măcar o mulțumire înapoi. Doar așa am învățat să nu reproșez nimănui că am oferit ajutor...




Cu câtă uşurinţă uităm...



„Am o  memorie admirabilă – uit tot.”
- Alphonse Allais

Cu câtă uşurinţă uităm promisiunile făcute şi datoriile morale pe care le avem faţă de oameni care ne-au ajutat, oameni care au adus ceva bun şi frumos în viaţa noastră, oameni cărora le datorăm respect şi consideraţie…
Cu câtă uşurinţă uităm gesturile frumoase pe care alţii le-au făcut pentru noi, momentele speciale petrecute alături de oameni dragi şi iubirea cu care am fost copleşiţi…
Cu câtă uşurinţă uităm că am greşit şi că am fost răi…
Cu câtă uşurinţă uităm că am dezamăgit şi că am părăsit, luând unor suflete visele şi încrederea…
Cu câtă uşurinţă uităm că am fost înţeleşi şi iertaţi…
Cu câtă ușurință uităm că nu suntem perfecți…
Cu câtă uşurinţă uităm de unde am plecat şi că am fost şi noi mai mici, mai jos, mai stângaci...
Cu câtă uşurinţă îi uităm pe aceia pe care i-am iubit şi pe aceia care ne-au iubit.
Cu câtă ușurință închidem uși în urma noastră fără a ne păsa câtă durere lăsăm dincolo de ele…
Cu câtă ușurință uităm că sufletele nu se cotropesc, ca mai apoi să le abandonăm și să le distrugem visele…
Cu câtă ușurință uităm că fiecare om duce îşi propria bătălie cu viața atunci când devenim egoiști, nervoși și urâcioși…
Cu câtă uşurinţă uităm să fim umani – îngăduitori, generoşi şi iertători.
Cu câtă ușurință uităm valoarea unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei mângâieri, a unei îmbrățisări, a unui „Te iubesc”…
Şi cu câtă uşurinţă îi judecăm pe ceilalţi atunci când uită toate acestea cu atâta uşurinţă...

Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Cu adevărat prieteni…




Oamenii vor reuşi să fie cu adevărat prieteni...
atunci când vor învăţa să se dăruiască necondiţionat, atunci când nu vor mai vedea totul prin prisma propriului interes...
atunci când vor pune preţ pe valorile morale, şi nu pe cele materiale.
atunci când vor ajuta şi vor dărui pentru că sufletul îi îndeamnă să facă asta, nu pentru că se simt obligaţi.
atunci când nu se vor mai compara cu ceilalţi, ci numai cu ei înşişi, încercând în fiecare zi să fie o versiune mai bună a lor. În felul acesta nu se vor simţi complexaţi de superioritatea unora şi nu îşi vor exacerba egoul simţindu-se superiori altora.
atunci când vor învăţa să iubească fără egoism şi fără a fi posesivi.
atunci când nu își vor mai impune prin orice mijloace ideile și gusturile și vor respecta alegerile celuilalt.
atunci când vor avea aşteptări realiste, nu pretenţii fanteziste.
atunci când vor înţelege că prietenia nu îndatorează decât moral.
atunci când nu vor mai invidia, ci se vor bucura de reușitele și de fericirea celuilalt.
atunci când vor accepta oamenii aşa cum sunt, cu bune şi cu rele, cu defecte şi cu greşeli şi nu vor mai încerca să-i schimbe cu orice preţ, făcându-i să se potrivească pe calapodul lor.
atunci când vor învăţa să împartă cu ceilalţi, să aştepte, să accepte, să înţeleagă...
atunci când vor lăsa mândria la o parte şi nu vor aștepta ca acela care le-a greşit  să facă primul pas spre împăcare.
atunci când vor avea puterea să ierte cu adevărat și nu vor mai ține evidența greșelilor, a vorbelor necugetate, a ieșirilor nervoase.
atunci când vor şti să păstreze cu sfinţenie secretele destăinuite şi tainele inimilor celorlalţi.
atunci când, în loc să judece, vor încerca să înțeleagă și să  își ofere dezinteresat ajutorul.
atunci când nu se vor mai ruşina să spună: „Am greşit”, „Ai dreptate”, „Îmi pare rău”, „Iartă-mă”, „Am nevoie de tine”, „Îmi lipsești”, „Te iubesc”.
atunci când vor renunţa la competiţie, la dependența de a fi mai sus, mai tare, mai altfel, la orgoliul nejustificat – şi singurul orgoliu justificat este cel profesional, care te face să îţi doreşti să fii mai bun în meseria ta.
atunci când vor înţelege că prietenia nu înseamnă numai momente frumoase, ci şi lacrimi, dezamăgire şi luptă.
atunci când vor înţelege că fără iubire şi sinceritate nu poate exista prietenie.
Atunci și numai atunci vor reuşi să fie cu adevărat prieteni.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Limite



Uneori ne limităm orizontul la spaţiile mici care ne înconjoară. Ne limităm visele, dorinţele, speranţa, încrederea şi nu vedem dincolo de probleme, de nevoi, de nemulţumiri, de oamenii care se afla în jurul nostru...
Ştii, orizontul nu este limitat la spaţiul mic din jurul tău. Viaţa nu se limitează la nişte eşecuri, nici la nişte oameni care te-au dezamăgit…
Ai încercat să priveşti mai departe, dincolo de toate acestea? Atunci când simţi că nu mai ai nici o perspectivă, niciun drum de urmat, niciun rost, priveşte cât de departe poţi. Atât de departe poţi ajunge, cât vezi cu ochii! Ba chiar mult mai departe!
Atunci când îţi lipseşte cineva mai mult decât poţi suporta, priveşte cerul… Ştii că tu şi acel om împărţiţi acelaşi cer? Ştii că în iubire nu există distanțe care să nu poată fi parcurse?
Atunci când te simți singur, nedorit, neimportant, amintește-ți că ești un miracol, că oamenii nu sunt meniți să fie singuri, că Dumnezeu a pregătit fiecarui om un suflet pereche care să îl împlineasca, să îl iubească, un suflet pentru care să devină totul.
Atunci când oamenii te dezamăgesc, iartă-i şi uită de îndată, eliberează-ţi sufletul de dureri și de temeri, pentru oamenii minunaţi care merită să facă parte din viaţa ta.
Atunci când simţi că nu te iubeşte nimeni, priveşte în jurul tău. Vezi câte dovezi de iubire ţi-a dăruit Dumnezeu? Tot ce te înconjoară frumos, tot ce ai tu în suflet frumos, visele, şansele, oamenii, toate sunt dovezi de iubire!
Căuta să vezi mai departe de tot ceea ce te înconjoară, dă frâu liber viselor şi luptă să ajungi acolo unde vrei să ajungi şi să devii cine vrei să devii!


Oamenii vin și pleacă din viața noastră...



Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră. Şi niciunul nu îţi poate oferi garanţii că îţi va rămâne alături până la sfârşit. Ei pleacă indiferent dacă noi ne dorim sau nu asta şi o fac de multe ori tocmai atunci când avem cea mai mare nevoie de ei… atunci când sufletul nostru depinde de ei.
Nu este uşor să accepţi, să suporţi şi să înţelegi o astfel de pierdere… şi nu este uşor să mergi mai departe pe drumul tău, fără aceia cu care erai atât de obişnuit, fără aceia care erau parte a planurilor tale, a viselor tale.
Cu toate acestea trebuie să înveţi să pierzi. Trebuie să accepţi că oamenii nu îţi aparţin, că nu ai niciun drept asupra lor, că nu îi poţi lega de tine. Iar dacă îi iubeşti cu adevărat îi laşi liberi.
Oricât de mult te-ar durea să te desprinzi de ei, pui dorinţa lor şi binele lor mai presus de dependenţa ta de ei.
Eu aşa am făcut cu oamenii care au făcut parte din viaţa mea. Nu am ţinut pe nimeni lângă mine dacă nu şi-a dorit să îmi fie alături. Fie că a fost vorba despre persoana iubită, fie că a fost vorba despre prieteni, i-am lăsat liberi şi i-am lăsat să aleagă. Nu am forţat şi nu am influenţat alegerile lor şi nu i-am urât atunci când nu m-au ales pe mine. Pentru că nu sunt un om egoist şi pentru că nu iubesc posesiv…
Am pierdut oameni fără de care credeam că nu voi mai putea trăi… Pe unii îi pierdusem poate cu mult timp înainte ca ei să plece de lângă mine… pentru că un trup alături nu înseamnă că există şi un suflet alături. Pentru că un prieten declarat dar absent, nu înseamnă că am un prieten...
La rândul meu am părăsit atunci când am realizat că nu eram potrivită cuiva, că nu eram cea menită să împlinească un om, să îl ajute să zboare, să construiască, să îl facă fericit... Iar un om nefericit şi neîmplinit alături mi-ar aduce numai nefericire.
Am fost acuzată că nu am iubit atunci când am lăsat pe cineva să aleagă un drum mai bun decât drumul pe care mergeam eu... poate pentru că mi-am luat rămas bun zâmbind... dar numai eu știu cât am plâns după ce m-am întors cu spatele, atunci când nu mă mai vedea nimeni...
Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră… la fel cum şi noi venim şi plecăm din viaţa lor la un moment dat. Nu ştim niciodată cât timp va dura călătoria noastră pe drumul vieţii alături de cineva. Tot ce putem face este să facem călătoria cât mai plăcută şi să lăsăm în urmă amintiri frumoase, ceva bun din noi şi dacă se poate puţină iubire care să-i însoţească mereu pe aceia pe care-i lăsăm la un moment dat să aleagă alte drumuri…

Fragment din cartea Fluturi - Irina Binder
http://www.irinab.com/p/fluturi.html















De ce îl iubesc?


  
De ce îl iubesc?
Pentru că face parte din profunzimea mea sufletească.
Pentru că mă face fericită.
Pentru că alături de el mă simt liberă.
Pentru că mă respectă și mă face să mă simt importantă. Pentru că mă răsfață atunci când am nevoie să mă alint ca un copil.
Pentru că nu trebuie să-i spun ce îmi place și ce nu, fiind atent și receptiv la detalii și la nevoile mele.
Pentru că îmi înțelege capriciile și îmi acceptă defectele.
Pentru că nu îmi refuză nimic, dar totodată știe să se impună atunci când trebuie să înţeleg că ceva nu e în favoarea mea.
Pentru că eu nu-i cer nimic, dar el îmi oferă totul.
Pentru că eu aștept atât de puțin, iar el îmi oferă prea mult.
Pentru că atunci când mă refugiez într-un colț și plâng, nu mă întreabă de ce plâng și nici nu îmi spune să nu mai plâng, ci îmi spune: „Haide în brațe să plângem”.
Pentru că mă menține vie.
Pentru că îi pot spune cele mai tenebroase secrete și gânduri ale mele, fără să-mi fie teamă că mă va vedea altfel.
Pentru că mă face să râd și să plâng de bucurie.
Pentru că nu e perfect, dar se străduiește să fie perfect pentru mine.
Îl iubesc cu toate defectele lui, de care este conștient, pe care și le recunoaște și pe care încearcă să și le corecteze.
Îl iubesc cu toată încărcătura trecutului lui și cu toate suferințele venite la pachet, cu toate greșelile lui, cu toate decăderile, cu zilele proaste și cu rătăcirile lui.
Îl iubesc pentru că se încăpățânează să rămână alături de mine, chiar și atunci când îl alung.
Pentru că știe să fie și matur, și copilăros.
Pentru că este un bărbat adevărat.
Pentru că este elegant în comportament și în ținută.
Pentru că îmi cântă și pentru că îmi citește povești ca unui copil.
Pentru că nu obosește niciodată explicându-mi iar și iar cât de mult mă iubește, atunci când sunt nesigură, sau când pur și simplu vreau să mă alint.
Pentru că îmi dovedește iubirea în cele mai nebănuite moduri.
Pentru că în fiecare dimineață mă reîndrăgostesc de el.
Pentru că brațele lui mă adăpostesc de tot răul lumii, iar ele îmi oferă siguranța de care are nevoie sufletul meu.
Pentru că mă ferește de partea urâtă a lumii.
Pentru că noi doi avem o lume a noastră, un cer al nostru, visele noastre...
Pentru că alături de el iubesc și liniștea, și tăcerea, și lacrimile, și ploaia, și întunericul, și tot.
Pentru că în fiecare zi descopăr alte și alte motive pentru care îl iubesc.



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




O femeie adevărată…



O femeie adevărată…
cucerește cu hainele pe ea.
nu are nevoie de machiaj și de zorzoane pentru a fi frumoasă.
nu își pierde tinerețea, frumusețea şi şarmul odată cu trecerea anilor.
știe să se facă respectată, admirată și iubită.
devine un model de urmat pentru alte femei, un idol pentru iubitul ei 
și o eroină pentru copiii ei.
știe mereu ce și când să vorbească.
nu se expune ridicolului și trivialităților.
nu decade bârfind și denigrând alte femei.
are puterea să își ascundă lacrimile și durerile după un zâmbet cald și seducător.
este discretă și își protejează secretele.
are mereu timp pentru familie, pentru prieteni și pentru ea.
știe să fie frumoasă, elegantă, demnă, puternică.
se dăruieşte neobosit celor pe care îi iubeşte…


A real woman...
conquers with her clothes on.
does not need makeup and gewgaws to be beautiful.
does not lose youth, beauty and charm over the years.
knows how to make herself respected, admired and loved.
becomes a role model for other women, an idol for her lover and a hero to her children.
always knows what and when to speak.
does not expose to ridiculous and trivial.
does not fall by slandering and denigrating other women.
has the power to hide her tears and pain after a warm and seductive smile.
is discrete and protects its secrets.
always has time for family, friends and herself.
knows how to be beautiful, elegant, dignified, strong.
it bestows tirelessly to those she loves...



Uși închise...



Realizezi într-o zi că ai renunţat la un om care te iubea pentru cineva care nu te iubeşte.
Descoperi că ai abandonat un om sincer, bun, potrivit ție, pentru o iluzie... pentru un altcineva care nu te preţuieşte, un altcineva pentru care nu însemni decât un episod din viaţa sa, poate doar o opţiune...
Te trezeşti în braţele cuiva de care te simţi străin, lângă care te simţi singur. Compari. Şi îţi aminteşti cum era să fii iubit cu adevărat. Vezi diferența dintre un om care ți-ar fi dăruit totul și un om care nu îți oferă decât amăgiri, un om care doar te folosește...
Da, oamenii mai fac şi astfel de greşeli. Acestea sunt alegerile cu consecinţe dramatice şi de cele mai multe ori ireparabile.
Ne lăsăm ispitiţi de cuvinte amăgitoare, de iluzii frumoase, de promisiuni şi de vise incerte. Căutăm iubirea în braţe ademenitoare, căutăm fericirea, căutăm perfecțiunea, fără a avea habar că toate acestea erau chiar lângă noi...
Și pierdem.
Apoi vrem să ne întoarcem lângă omul pe care l-am abandonat cândva, dar ne trezim în faţa unei uşi închise definitiv…

Da, mai există şi bărbaţi...



Da, mai există şi bărbaţi... 
care ştiu să fie şi soţi buni, şi taţi buni, şi fii buni, şi colegi buni, şi prieteni buni.
care ştiu cât trebuie să spună din ceea ce gândesc, precum şi să îşi exspună punctul de vedere fără a jigni.
care au personalitate fără a manipula şi a-şi impune în mod agresiv ideile.
care nu au ambiţii de copii săraci, care nu se simt complexaţi de bărbaţii bogaţi şi frumoşi.
care ştiu să îşi recunoască eşecurile şi îşi asumă greşelile și nu caută mereu vinovați pentru neîmplinirile lor.
care nu sunt superficiali şi duali.
care ştiu să separe comportamentul de stadion de cel de societate, fiind domni atunci când trebuie şi grobieni atunci când e cu adevărat necesar.
care sunt politicoşi cu femeile şi persoanele mai în vârstă, care deschid uşa unei femei necunoscute şi cedează locul unei persoane în vârstă.
care știu ce se cuvine și ce nu se cuvine să discute cu o femeie pentru a nu o plictisi și pentru a nu o expune la situații ridicole.
care trăiesc pentru fericirea femeii de lângă ei și care preţuiesc familia mai mult decât orice.
care nu uită ziua mamei lor, ziua iubitei şi care pun preţ pe evenimentele importante din viaţa oamenilor dragi.
care ştiu să îşi iubească şi să îşi respecte mama şi sora fără a le compara mereu cu iubita; care ştiu să îşi iubească şi să îşi respecte iubita sau soţia fără a o compara mereu cu mama sau sora.
care au răbdare cu copiii, care sunt responsabili şi protectori.
care plâng atunci când îi emoţionează ceva, când le e dor, când se simt singuri şi neputincioşi.
care știu cum și când să flirteze, făcând-o într-un fel elegant, fără a părea disperați.
care nu se laudă cu cuceririle lor, cu performanţele lor şi nici cu lucrurile pe care le au.
cărora nu li se pare umilitor să se aşeze în genunchi în faţa iubitei sau să îşi ceară iertare.
care nu compară femeile din trecut cu cea din prezent.
care nu consideră că treburile administrative sunt doar de competenţa femeilor şi se implică activ în gospodărie.
care ştiu să fie frumoşi şi sexy chiar dacă nu au abdomen cu pătrăţele şi chiar dacă nu arată tocmai ca idolii din filme.
care au un umor fin şi sunt amuzanţi fără a fi bufoni.
cărora nu li se pare nebărbătesc să citească poezii, să meargă la teatru, să se uite la filme romantice.
care nu au nevoie de o femeie care să îi îngrijească la fel ca pe niște copii.
care ştiu să facă dragoste şi nu o fac pe femeie să se simtă folosită.
care ştiu să facă şi complimente nealuzive, fără subînţeles explicit sexual.
care au braţe primitoare şi protectoare pe care femeia iubită să le considere cel mai frumos şi cel mai sigur loc de pe pământ.
care înţeleg că o femeie are nevoie de susţinere, de încurajări, de protecţie, de cuvinte calde, de priviri admirative, de alintări, de atenţie.
care nu trăiesc cu impresia că femeile au nevoie de mult prea mult pentru a fi mulţumite şi ştiu să le facă fericite prin gesturi mici.
care nu îşi denigrează fostele iubite.
care nu încearcă să cumpere și să impresioneze femeile cu lucruri.
care sunt manieraţi, educaţi, culţi şi stilaţi.
care sunt sensibili la frumos, care sunt romantici şi nu se ruşinează cu asta.
care privesc femeia în ochi când aceasta le vorbeşte şi care ştiu când trebuie şi când nu trebuie să o  dezbrace din priviri.
care ştiu printr-o simplă privire să facă o femeie să se simtă frumoasă şi să îşi dorească să li se dăruiască.

Da, mai există şi astfel de bărbaţi şi este responsabilitatea noastră, a femeilor din viaţa lor – mame, bunicii, surori, iubite, soţii –, să îi educăm să fie astfel.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Azi!



Nu aştepta să ţi se zâmbească pentru a întâmpina pe cineva cu un zâmbet frumos.
Nu aştepta o ocazie specială pentru a face un compliment, pentru a îmbrăţişa, pentru a trimite cuiva un gând bun.
Nu aştepta să fii chemat pentru a merge în vizită la un prieten.
Nu aştepta să ți se ceară pentru a dărui din hrana ta.
Nu aştepta să vezi pe cineva plângând pentru a spune „îmi pare rău”.
Nu aştepta să pierzi pe cineva pentru a-i cere iertare.
Nu aştepta să fii rugat pentru a întinde o mână unui suflet aflat în suferinţă.
Nu aştepta să îţi spună celălalt „te iubesc”, mai întâi.
Nu aştepta o zi anume pentru a schimba ceea ce nu îţi place la tine.
Nu aştepta să îţi faci o bucurie şi să te răsfeţi.
Nu aştepta să fii fericit.
Nu aştepta doar un om ca să iubeşti, iubeşte-i pe toţi cei de lângă tine!

O zi proastă?



De câte ori ai spus că ai o zi proastă? Și ți-ai transformat o zi întreagă din viața ta într-o zi ratată, pierdută, netrăită...
Motive? O groază!
Cerul înnorat, traficul infernal, vreun coleg care te-a tratat nepotrivit, vreo ieșire nervoasă a șefului, vreo vânzătoare neîndemânatică, vreun împiedicat care te-a îmbrâncit, poate o cafea vărsată pe haine, persoana iubită care întârzie, spune sau face ceva ce nu îți convine, frustrarea că nu ai vreun lucru anume la care visezi... și aș putea enumera foarte multe motive.
Te-ai gândit vreodată că în acest timp, în care tu înjuri traficul infernal și alergi să rezolvi din probleme, alții nu pot merge și nu au unde merge?
Că în acest timp în care pe tine te indispune vreun coleg sau șeful, alții nu au un loc de muncă?
Că în timp ce tu te superi pe vânzătoarea neîndemânatică, alții nu au bani pentru a cumpăra ceva?
Că în timp ce tu te plângi că ți-ai pătat una dintre multele bluze, altul are doar o bluză veche, ruptă și murdară?
Că în timp ce tu te plângi că persoana iubită a întârziat, sau poate ți-a vorbit nepotrivit, alții sunt singuri, sau poate tocmai și-au pierdut definitiv jumătatea? Că nu au cu cine se certa și nici cu cine se împăca?
Cu toate acestea, orice lucru mic, banal și trecător are puterea de a-ți strica ziua. O zi din viața ta. O zi pe care nu o mai recuperezi niciodată.
Merită?
Dacă am învăța cum să întâmpinăm tot ce este negativ, nu am mai avea atâtea zile proaste. Dacă am învăța să facem diferența între problemele reale și cele închipuite, nu ne-am mai stresa atât de mult.
Cum ar fi oare o zi în care, în loc să înjurăm în trafic, am lăsa grăbiții și nedisciplinatii să treacă? Nu am pierde decât câteva minute, dar nu ne-am mai încărca negativ.
Dacă am încerca să fim amabili și toleranți cu cei din jur, conștienți că și noi avem stângăciile noastre, nu s-ar mai isca discuții, nici priviri urâcioase și nu s-ar mai strica armonia.
Dacă am avea mai multă răbdare cu sufletul pereche și l-am trata cu iubire, nu i-am mai observa orice defect...
Totul ține de dorința de a avea o zi bună. Putem alege.

Să aveți o zi minunată! ツ



Nostalgie



Nostalgia anilor copilăriei mă cuprinde adeseori... 
Mă visez acea fetiță zburdalnică și veselă, care credea că lumea întreagă îi aparține. Visez momente, locuri, case, ferestre, copaci și personaje care s-au perindat prin copilăria mea...
Visez iarba din curte și florile pe care le îngrijeam cu atât de multă dragoste... 
Visez că dincolo de ziduri, mă așteaptă tata cu un zâmbet capabil să-mi alunge toate visele triste ale nopții și toate temerile...
Visez cum stau la măsuța mea și desenez pentru mama ceva, știind că îi voi face o bucurie imensă. 
Pe atunci lacrimile triste, ale mele și ale altora le transformam în stele și le aruncam pe cer, unde deveneau vise și clipe fericite...
Pe atunci oamenii îmi vorbeau frumos, de teamă să nu mă rănească și să nu îmi dea un exemplu negativ.
Pe atunci oamenii mă lăudau și îmi spuneau că sunt frumoasă.
Undeva în adâncul sufletului meu sunt tot acel omuleț mic, care tânjește după siguranța iubirii părintești, după protecția brațelor lui tata, după privirile calde ale oamenilor care mă priveau ca pe un copil, știind că sufletul meu este fragil și nepătat de răutatea lumii... 
Dar azi, privirile oamenilor sunt scrutătoare și suspicioase... cu toate că sufletul meu este la fel de fragil... 
Azi, oamenii nu îmi mai vorbesc la fel de frumos și parcă nu le pasă că îmi rănesc sufletul cu cuvintele lor rostite necugetat...
Azi, oamenii critică mai mult decât laudă și mă fac de multe ori să mă simt urâtă și nedorită... 
Azi, un banal desen nu mai poate bucura la fel de mult, pentru că nu are valoare, chiar dacă este dăruit cu multă dragoste... Azi, florile sunt ignorate, iar iarba este nemilos călcată în picioare...
Azi, tata nu mă mai așteaptă zâmbind, iar visele triste ale nopții și temerile trebuie să le port cu mine...
Azi, lacrimile triste, ale mele și ale altora devin pietre grele pe care le purtăm în sufletele noastre mult prea încărcate cu poveri... 
Azi, amintirile stau într-un colț al memoriei și parcă ne cheamă înapoi, să redevenim acei de atunci, când eram altfel, când știam să trăim altfel, când visam altfel, când iubeam altfel... pur, inocent, copilărește...