N-ai timp!

N-ai timp! Nici azi, nici mâine. 
și n-ai avut nici ieri 

nu mai ai timp de tine 
nu mai ai timp să speri 

Nu ai timp să visezi 

n-ai timp să dăruiești 

n-ai timp să-mbrățișezi 

n-ai timp să prețuiești 

n-ai timp să suni un prieten 

lasă, îl suni tu mâine... 

iar mâine nu ai timp 

te sună el pe tine... 

nu ai timp de părinți 

nici la mormânt să mergi 

nu ai timp ca sa ierți 

n-ai timp ca să regreți... 

n-ai timp de învățătură

n-ai timp să meditezi

n-ai timp să scapi de ură

și nu ai timp să crezi

și nu, n-ai timp acum 

să citești poezii 

ai lucruri de făcut 

și n-ai timp de prostii! 

nu ai timp de copii 

ai lucruri de făcut 

n-ai timp de bucurii 

nu ai timp de pierdut 

n-ai timp să îți dorești 

nu ai timp să ajuți 

nu ai timp să privești 

nu ai timp să asculți 

nu ai timp să vezi pomii 

n-ai timp să plângi de dor 

n-ai timp, și-ți spui într-una 

„nu am timp nici să mor!” 

n-ai timp să râzi, să plângi 

n-ai timp ca să iubești 

n-ai timp ca să te rogi 

nu ai timp să trăiești...

Azi, pur si simplu, aleg...

Azi, pur si simplu, aleg...
să îmi înlocuiesc expresia ponosită - cu un zâmbet frumos,
tristețea - cu fericire
gândurile negative și grijile - cu vise frumoase și planuri de viitor, 
nervozitatea - cu pace sufletească,
replicile răutăcioase - cu cuvinte calde,
tonul ridicat - cu o voce blândă,
răceala față de cei din jur - cu o atitudine prietenească,
indiferența față de ceea ce mă înconjoară - cu iubire!



Today, I simply choose ...
to replace my shabby expression - with a beautiful smile,
my sadness - with joy
the negative thoughts and worries - with beautiful dreams and plans for the future,
the nervousness - with peace of mind,
the mean replies - with warm words
the high tone - with a gentle voice,
the coldness towards the others - with a friendly attitude,
the indifference to what surrounds me - with love!

Neiubire

Ți-am dat aripile mele
sperând că te vor ridica
și te vor aduce la mine.
Dar tu ai intrat în ziduri cu ele
și le-ai frânt.
Ți-am trimis șoapte de iubire
pe care le-ai scăpat neglijent pe jos
și ai lăsat trecătorii
să le calce cu pașii lor grei
amestecându-le cu praf și noroi.
Ți-am dat iubirea mea
și tu ai risipit-o în zări
riscând să o transformi în neiubire.

Am improvizat fericire
și am țesut vise
cu care m-am apărat de indiferența ta.
Am plecat la capătul pământului
sperând că vei veni după mine
dar te-ai oprit la primele frumuseți ciopârțite
și la primele promisiuni deșarte.
Azi vrei să mă întorci.
Dar ce să caut acolo
unde doar cuvintele se îndrăgostesc
și unde visele mor odată cu zorii?
Oricum nu aș ajunge atât de departe...
fiindcă distanța dintre noi este de nestrăbătut.
Nu îmi rămâne decât să sufăr de dor
și să visez nevise
sperând că voi reuși să nu te mai ador...

Iubire închipuită

Încep să cred că între noi n-a fost deloc iubire 

Că a fost doar un vis de-al meu, o simplă născocire 

Nici nu mai știu cum a-nceput, nici cum s-a terminat 

Știu doar că noi nu ne-am iubit nicicând cu-adevărat. 

Noi nu am împărțit nimic... decât câteva gânduri, 

În nopți în care amândoi ne simțeam mult prea singuri 

Dar nu a fost nicicând iubire, am fost doar luați de val 

Și ne-am trezit când realitatea ne-a readus pe mal 

Din tot ceea ce tu insemni, nimic nu am avut 

Povestea noastră se termină, deși n-a început 

Eu te-am iubit, chiar și așa, mereu nefericită 

Trăind numai în fantezii... iubirea închipuită...

Doar doi actori

Nu ne-am iubit și totuși ceva s-a întâmplat...

Am plâns când ai venit, am râs când ai plecat.

Ce multe sentimente și gânduri reprimate...

Ce trist să fii aproape și să te simți departe!

Am fost doar doi actori și o piesă de teatru

Așa-i că ne-am jucat, râzând unul de altul?

Dar n-am primit aplauze, nici glorie, nici flori

Am fost doar eu cu tine și câțiva spectatori...

Decizii

Recunosc, nu întotdeauna îmi este ușor să aleg atunci când trebuie să iau decizii de care ar putea depinde viața mea. 

Cel mai greu de ales este atunci când trebuie să-mi împac și rațiunea și inima... pentru că de obicei inima mă ademenește cu promisiuni frumoase, iar rațiunea mă oprește aducându-mi argumente care mă pun la adăpost... 

În timp ce inima mă impinge cu toată forța către decizia de a mă arunca orbește înainte, rațiunea intervine puternic, făcând apel la experiențe din trecut, la dezamăgiri și la lacrimi, obligându-mă să pun în balanță avantaje și dezavantaje… Și astfel începe agonia rătăcirii printre mii de întrebări și temeri existentiale… 

Da, este foarte greu să alegi între binele sufletului și binele conștiintei, pentru că de cele mai multe ori, acestea nu coincid. Și atunci nu îmi rămâne decât să amân să iau decizia și să aștept. Aștept un semn, un om, o revelație, ceva care să facă decizia ușor de luat… Aștept o răsturnare de situație care să îmi impună alegerea… 

Însă, după ce am ales un drum, nu mă mai întorc, chiar dacă alegerea mea mă împarte efectiv în două...

Tu știi ce însemni pentru alții?

Deși ar putea să pară o abordare egocentristă, cred că este necesar ca într-o zi să îți acorzi răgazul de a analiza cu sinceritate însemnătatea pe care o ai în viața oamenilor din jurul tău.
De ce? Pentru că este important să știi care îți este locul, rolul, unde ești dorit și unde nu, cine te iubește și cine nu, pentru cine însemi ceva și pentru cine nu…
De multe ori trăim cu convingeri false și credem că suntem iubiți, plăcuți, apreciați, doriti… Poate de aceea ne trezim într-o zi că doar am fost folosiți, amăgiți, simpli trecatori…
De câte ori nu te-ai trezit în fața unui necaz și ai descoperit că nu ai pe nimeni care să te ajute? Și cu toate acestea tu credeai că ai prieteni, că ești susținut… mai ales că tu ai ajutat și ai susținut ori de câte ori a fost nevoie.
De câte ori nu ai fost aprobat în față, ca mai apoi să afli că în lipsa ta ai fost aspru criticat?
De câte ori nu ai trăit cu iluzia că ești iubit, iar într-o zi te-ai trezit părăsit, fără nicio explicație?
De câte ori nu ți s-a întâmplat să dăruiești totul, iar tu să nu primești nimic în schimb?
De câte ori nu ți s-a întâmplat să graviteze în jurul tău oameni cu care nu te identificai?
Și de câte ori nu ți s-a întâmplat să descoperi că anumite persoane nu sunt capabile să te cunoască și să te aprecieze la justa ta valoare?
Uneori ne este teamă să aflăm adevărul fiind conștienți că nu ne-ar placea… Pentru că avem nevoie să fim aprobați, acceptați, înțeleși, doriți, iubiți…
Ești sigur că aceia care își strigă iubirea în gura mare, chiar te iubesc?
Ești sigur că aceia care te aprobă și te laudă, chiar te plac?
Ești sigur că aceia care caută să te aibă în preajmă te vor pentru ceea ce ești și nu doar te folosesc?
Întotdeauna am vrut să știu cum mă percep oamenii din viața mea și care este locul meu în viața lor. Poate de aceea am încetat să mai am așteptări de la unii dintre ei. Sunt oameni la care mă aștept ca în orice clipă să îmi întoarcă spatele, să mă părăsească, să mă dezamăgească, să mă înșele. Totodată sunt oameni în care cred orbește și pentru care știu că sunt importantă.
Trebuie să știi cine te merită și cine nu. Trebuie să știi lângă cine trebuie să rămâi și pe cine trebuie să părăsești…

Eu mă iubesc așa cum îi iubesc pe ceilalți. Ceilalți mă iubesc așa cum eu mă iubesc. 

(Lise Bourbeau)

Mă vor lovi!

mă vor lovi acei ce nu vor reuși 

să afle cine sunt, ce simt, ce îmi doresc 

mă vor urî oameni pe care-i voi iubi 

dar niciodată eu n- am să-i urăsc! 

mă vor lovi cu multă nepăsare 

c-așa sunt unii oameni, trăiesc să facă rău 

îmi vor lua tot ce-or putea să care 

dar eu nu voi lua ce nu este al meu! 

mă vor lovi în goana lor nebună

către acolo unde vor s-ajungă

voi plânge. ei nu vor privi in urmă 

și totuși eu nu am să-i fac să plângă!

mă vor lovi fără ca să regrete 

și vor pleca... apoi mă vor uita 

de voi greși, ei nu au să mă ierte 

dar eu pe ei mereu îi voi ierta! 

mă vor lovi fără să se gândească, 

că am un suflet, că voi suferi 

ei nu vor reuși nicicând să mă iubească 

cu toate-acestea eu îi voi iubi! 

mă vor lovi cu tot ce vor putea 

vor da în mine cu pietre și noroi 

vor arunca doar ură-n urma mea 

dar eu nu am să lovesc înapoi!

Promisiuni

Când eram mică și tata îmi îndeplinea câte o dorință, îi promiteam că atunci când voi fi mare îl voi răsplăti pentru toată bunătatea. Visam cum din salariul meu îi voi cumpăra cadouri și îl voi duce la cofetărie, la restaurant... 
Am crescut și am uitat multe din promisiunile pe care i le-am făcut... iar el poate că a sperat la ziua în care aveam să îndeplinesc măcar o parte din ele... Apoi, a fost prea târziu.
Ce aș face azi? Aș lăsa totul și i-aș dărui tot timpul meu... l-aș asculta, l-aș face să râdă și i-aș face bucurii. Părinții își manifestă bucuria atât de frumos!
Dacă pentru voi încă nu este prea târziu, nu așteptați să va îndepliniți promisiunile... faceți o bucurie celor care v-au dăruit totul...

Putere...

Nu am dat nimănui satisfacția să mă vadă distrusă. 

Au fost momente în care sufletul meu plângea în hohote, dar eu am zâmbit și am găsit puterea să râd. 

Au fost momente în care am trăit temeri de nedescris, dar am ieșit în lume cu un aer seren, calm, radiant, demn... 

Au fost momente în care eram bolnavă, dar nu m-am văicărit. Ba mai mult de atât, i-am alinat pe alții care se plângeau de dureri minore. Nu a văzut nimeni o grimasă de durere pe chipul meu. 

Au fost momente când o persoană mă rănise atât de tare, încât ar fi trebuit să o urăsc. Dar i-am zâmbit și le-am vorbit altora frumos despre ea. 

Am fost demnă când alții au încercat să mă umilească și m-am ridicat când alții au încercat să mă înjosească. Am fost frumoasă atunci când alții au încercat să mă urâțească și bună atunci când alții au încercat să mă înrăiască. Am mers înainte când alţii au încercat să mă tragă înapoi. 
Am zburat atunci când îmi venea să mă târăsc, am îmbrățișat atunci când îmi venea să resping, am vorbit în șoaptă atunci când îmi venea să urlu, am mângâiat atunci când îmi venea să lovesc, am iubit atunci când ar fi trebuit să urăsc... 

I have not given anyone the satisfaction of seeing me destroyed.

There were times when my soul was sobbing, but I smiled and found the strength to laugh.

There were moments when I lived unspeakable fears, but I came into the world being serene, calm, radiant, worthy...

There were times when I was sick, but I did not grumbled. Even more than that, I comforted others who were complaining of minor pains. No one saw a grimace of pain on my face.

There were times when a person hurt me so much that I should have hate it. But I smiled and I have talked others nice about it.

I was dignified when others tried to humiliate me and I stood up when others tried to debase me. I was nice when others have tried to make me ugly and I was good when others have tried to make me bad. I walked ahead when others tried to pull me back.

I flew when I wanted to crawl, I embraced when I wanted to reject, I spoke in whispers when I wanted to scream, I comforted when I wanted to hit, I loved when I should have hated...

Iubiri trecătoare...

Cred că și relațiile trecătoare își au rostul lor. Pentru că putem învăța din fostele trădări, din fostele greșeli, din fostele noastre naivități. 

După orice despărțire câștigăm o experiență, chiar dacă aceasta vine însoțită de amintiri neplăcute, de temerile unor precedente și de gustul amar al eșecului… 

Fără aceste relații nu am putea deosebi iubirea de atracție, sinceritatea de interes și nu am avea exercițiul comparatiei. Iar fără exercițiul comparației nu am putea deosebi binele de rău, frumosul de urât, fericirea de nefericire… 

Este adevărat că este foarte greu să pui la capitolul “pierderi” o relație pe care tu o credeai ultima, cea mai reușită, eternă și în care ți-ai investit toate sentimentele și toate visele… 

După orice relație încheiată urmează o perioadă de remușcări și de lamentări, în care blamăm soarta, ne învinovățim și regretăm timpul pierdut… 

Ne întoarcem la singurătatea noastră și ne întrebăm obsesiv dacă vom mai iubi vreodată…. Un timp izolarea devine măsura noastră de protecție, iar uneori tocmai izolarea ne sperie și rătăcim prin paturi ademenitoare, căutând cu disperare să compensăm lipsa celui care ne-a secătuit de sentimente… 

Avem nevoie de timp pentru a ne regăsi, pentru a înțelege ce dorim și pentru a scăpa de fantomele trecutului, de temeri și de complexe. 

Dar, într-o zi o luăm de la capăt și începem o nouă relație de iubire... uneori mai maturi și mai precauți, iar alte ori, la fel de naivi și de vulnerabili... 

Cred cu tărie că nimic din ceea ce trăim nu este în zadar. 

Poate că avem nevoie să cunoaștem atât binele, cât și răul. 

Poate că avem nevoie să trecem și prin experiențe dureroase, prin relații nefericite, banale, penibile... 

Poate că avem nevoie să cunoaștem și cum este sa fim folosiți, trădați, respinși, abandonați… 

Mai cred cu tărie că fiecare dintre noi avem pusă deoparte acea poveste de iubire absolută, cu acel om care să facă parte din profunzimea noastră sufletească…

Vrei să ai o zi bună?

Vrei să ai o zi bună? Depinde de tine... pentru că poți alege.

Alternativa la o privire urâcioasă este un zâmbet oferit din toată inima.

Alternativa la grabă și la nervi sunt răbdarea și calmul.

Alternativa la cuvintele grele și negative sunt cuvintele calde și frumoase.

Alternativa la răutate este bunătatea.

Alternativa la egoism este generozitatea.

Alternativa la răzbunare este uitarea.

Alternativa la critică este exemplul bun.

Alternativa la un acces de furie este o porție de râs.

Alternativa la înstrăinarea de oameni este prietenia.

Alternativa la văicăreli este recunoștința pentru tot ceea ce ai.

Alternativa la temeri și îndoieli este credința.

Alternativa la ură este iubirea.

Eu vă doresc o zi cu soare, cu zâmbete și cu inimi pline de iubire!

Want to have a good day? It's all up to you ... because you can choose.

The alternative to a nasty smile is to offer a smile wholeheartedly.

The alternative to a hurry and nerves is patience and calm.

The alternative to heavy and negative words are warm and beautiful words.

The alternative to evil is goodness.

The alternative to selfishness is generosity.

The alternative to vengeance is oblivion.

The alternative to criticism is good example.

The alternative to to a tantrum is a portion of laughed.

The alternative to the alienation of people is friendship.

The alternative to complaints is grateful for everything you have.

The alternative to fear and doubt is faith.

The alternative to hatred is love.

I wish you a sunny day with smiles and loving hearts!

Dor de tine...

Tu să mă ierți că-mi este dor de tine... 

că te tot caut, că te strig, te chem 

c-atunci când nu te am disper, mă tem, 

că nu pot încuia ceea ce simt în mine 

Și iartă tot ce nu-nțelegi la mine... 

de poți... iartă-mi și clipele chinuitoare 

dar îmi e tare dor... și doare... 

căci nu m-ai învățat să trăiesc fără tine...

Părerile de rău...

Părerile de rău nu vindecă răni.

Părerile de rău nu retrag cuvinte și nu anulează fapte.

Părerile de rău nu șterg amintiri urâte și nu șterg lacrimi.

Părerile de rău nu redau încrederea înapoi.

Părerile de rău, nu restituie clipe pierdute, nici nopți nedormite și nici vise irosite.

Părerile de rău nu alungă teama și nu redau echilibrul.

Părerile de rău, fie ele și însoțite de lacrimi nu spală greșelile și nu pot întoarce trecutul...

Celor care îmi fură textele...

Din ce în ce mai multă lume îmi trimite link-uri către bloguri și site-uri care îmi copiază textele și le repostează fără a menționa sursa, ca și cum acestea le-ar aparține.
Atunci când publici o scriere care nu îți aparține, corect și de bun simț este să menționezi autorul. Trebuie să faci asta din respect față de autor (de munca și dăruirea lui) și din respect față de tine ca om cinstit. Ar mai trebui menționată sursa și pentru a ajuta cititorul să identifice autorul în cazul în care i-a plăcut scrierea și ar dori să mai citească și altele. 
Poate că nu ar trebui să mă deranjeze faptul că unii mă copiază, pentru că, până la urmă, ce am de pierdut? Însă mă deranjează furtul, minciuna și prefăcătoria. Mă deranjează ideea de a amăgi oameni și de a-i induce în eroare cu o personalitate care nu te reprezintă.
Eu nu vă înțeleg pe ăștia care vă faceți bloguri fără a fi capabili să debitați nimic inteligent și frumos... De ce le faceți? Un blog în care să postezi ceea ce scriu alții poate să își facă orice nonvaloare care are noțiunea de copy+paste. Dar care este rostul unui asemenea blog și unde este satisfacția? Ce căutați voi, ăștia, care în loc să vă exprimați, doar copiați? Aprecieri? Nu realizați cât sunteți de patetici dacă vă bucurați de niște aprecieri pe care nu le meritați?
Culmea este că defilați toți cu principii morale și cu valori închipuite, dar furați și mințiți la greu. Patetic, rușinos și degradant!
Sunt sigură că orice om care gândește și care simte se poate exprima liber… De ce nu încercați? Creați, dezvoltați-vă, nu vă transformați în niște roboți! De unde știți că nu veți ajunge să scrieți mai frumos decât cei pe care îi copiați?
Inițial am vrut să-i ignor pe aceia care îmi copiază textele, apoi am realizat că această atitudine doar ar încuraja hoția și minciuna… iar dacă eu le-aș încuraja, cu ce aș fi mai bună decât aceia care fură și mint?

„Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura.“ (Lucian Blaga)

Va veni o zi...

Va veni o zi în care vei întâlni pe cineva care te va face să înțelegi de ce nu au mers relațiile tale anterioare.

Acel cineva îți va da răspunsuri la toate întrebările tale, puse obsesiv atâta vreme...

Acel cineva îți va alunga complexele și frustrările cu care ai rămas în urma celor care te-au respins și care te-au abandonat, și care, prin purtarea lor te-au făcut să crezi că nu ești suficient de bun, de frumos și că nu meriți să fii fericit și iubit.
Acel cineva îți va reda încrederea în tine, în oameni și în iubire. 
Acel cineva îți va readuce zâmbetul pe chip și te va face să plângi doar de fericire.

Acel cineva te va iubi cu adevărat și nu-i va fi frică să își arate iubirea. Te va iubi așa cum ești, fără a încerca să te schimbe, fără a pretinde să faci eforturi ca să fii pe placul său. 
Acel cineva te va determina să devii un om și mai bun și mai frumos, fiindcă te va ajuta să te redescoperi. 
Acel cineva te va învăța să te iubești și să te prețuiești. Te va urma oriunde și veți împărți tot ceea ce înseamnă viața, cu bune și cu mai puțin bune, cu bucurii și cu dureri, cu împliniri și cu pierderi. 

Pentru acel cineva nimic nu va fi prea greu, prea mult, prea departe sau imposibil, atunci când va fi vorba de tine...
Va veni o zi, în care acel cineva, te va ține de mână, iar tu vei simți siguranța și protecția  iubirii! 

Mileuri...

Azi mi-am amintit o povestioară din viața mea... 

De multe ori mi s-a spus că sunt cheltuitoare și eu chiar recunosc asta. Dar nu întotdeauna am cheltuit banii fără folos. 

Undeva prin centrul Brașovului vedeam adesea o bătrână care vindea mileuri. Nu mi-au plăcut niciodată mileurile, chiar dacă apreciez munca acelora care le crează. Mileurile nu își au locul în casa mea, dar la mama (de exemplu), mobila ar părea goală fără ele. 

Într-o zi am cumpărat un mileu de la acea bătrânică. L-am dăruit. Apoi am cumpărat încă unul, pe care la fel, l-am dăruit. Într-o iarnă, era atât de frig afară, încât pur și simplu m-am legat de biata femeie, întrebând-o de ce stătea în frigul acela cu mileurile înșirate pe braț. Și nu am plecat de lângă ea până nu i-am aflat povestea. Povestea ei m-a făcut să-i cumpăr atunci toate mileurile... Era singură, săracă, nu avea bani de medicamente, dar era demnă. Nu cerșea, ci muncea. Stătea ore în șir în picioare, în căldură prea mare, sau în ger... 

M-a întrebat ce fac cu atâtea mileuri și i-am spus că le dăruiesc. Este adevărat că am tot dăruit din ele (asumându-mi riscul să fiu catalogată drept lipsită de bun gust sau neinspirată)... până când nu am mai avut cui să dăruiesc. 

Bătrânica tot croșeta, pentru că eu îi comandam mileuri. Și astfel m-am trezit într-o zi cu un troler plin de mileuri, adunate în câțiva ani...

Nu, nu au fost bani risipiți, ci investiți... 

Într-o zi, înainte de Crăciun am realizat că nu aveam bani să cumpăr cadouri celor dragi. Am căutat în cutia mea cu felicitări (colecționez felicitări) și mi-am spus că voi dărui doar câte o felicitare în care voi pune multă iubire... pentru că iubirea era tot ceea ce aveam. Apoi am găsit mileurile... și, în fiecare felicitare am scris povestea mileurilor și am pus câte unul în dar... 

Cei care le-au primit de la mine au fost foarte, dar foarte încântați... și știu că nu s-ar fi bucurat de niciun alt cadou, așa cum s-au bucurat de acele mileuri...

„Pentru tine acest mileu poate părea un cadou nepotrivit, fără valoare. Dar acest mileu poartă iubire. Acest mileu a salvat cândva o bătrânică singură, săracă și bolnavă, care l-a vândut pentru existență... Poate că într-o zi îmi vei dărui și tu ceva ce poartă iubire, ceva ce a salvat cândva un suflet... pentru că până la urmă despre asta este Crăciunul...”