A mai trecut un an din viaţa mea... Şi, privind în urmă,
încerc să fac o retrospectivă pentru a vedea ce a însemnat acest an pentru
mine, ce a adus bun, ce a adus rău, cum m-a schimbat…
Oare am fost omul care mi-am propus să fiu? Oare am
evoluat? Oare mi-am împlinit măcar o parte din vise? Oare am trăit frumos?
Sunt eu, faţă în faţă cu mine. Sinceră. Şi mă întreb dacă
acest an care a trecut, mi-a adus mai multă maturitate, mai multă înţelepciune,
mai multă răbdare, mai multă bunătate…
Mi-am respectat, oare, toate promisiunile faţă de alţii
şi faţă de mine? M-am respectat pe mine? Am reuşit să însemn ceva bun în viaţa
celor din jurul meu, aşa cum mi-am dorit? Am făcut suficiente bucurii oamenilor
din viaţa mea?
Ce am câştigat şi ce am pierdut? Câte dorinţe şi câte
sentimente mi-am reprimat?
Ce oameni au intrat în viaţa mea şi cine a plecat? Iar
cei care au plecat, de ce au ales aşa? Am făcut ceva ca să-i opresc? Iar cei
care fac parte din viaţa mea ce prioritate au? Chiar merită acea prioritate?
Privind în urmă n-aş putea să nu am regrete. Am. Pentru
că nu am învăţat atât cât trebuia. Pentru că am vorbit mai mult decât am
ascultat, am primit mai mult decât am dăruit, am greşit mai mult decât am
iertat, am judecat mai mult decât am cunoscut, am reproşat mai mult decât am
înţeles, m-am îndepărtat mai mult decât m-am apropiat şi, poate că am rănit mai
mult decât am mângâiat...
Nu am îmbrăţişat destul, nu am iubit destul, nu am căutat
şi mai mult apropierea de oameni, nu am avut destulă răbdare, nu am acordat
destulă credibilitate şi nici destule şanse… Poate că nu m-am purtat mereu
echitabil…
Bucurii? Da! Am avut un an plin de momente care mi-au
tăiat respiraţia, care m-au făcut să tremur de emoţie, care mi-au dat aripi,
care m-au făcut să plâng de fericire şi care m-au hrănit în clipele în care
simţeam că nu aveam nimic.
Oameni? Mulţi! Am ales cu sufletul şi m-am trezit cu el
plin, locuit de persoane minunate!
Iubire? Da! Sub toate formele ei! Iubire pentru Dumnezeu,
pentru mama, pentru jumătatea mea, pentru prieteni, pentru colegi şi pentru
mulţi necunoscuţi care mi-au devenit prieteni în universul virtual.
Am râs, am plâns, am trecut prin stări sufleteşti
extreme. Am avut şi momente în care m-am torturat cu gânduri contrare şi m-am
încăpăţânat să caut răspunsuri la întrebări fără rost. Am avut momente în care
am vrut să renunţ, în care ecourile celor determinaţi să îmi pună piedici mi-au
acoperit gândurile…
Pentru tot ce nu am reușit, azi, mă voi ierta... pentru că știu că există un timp pentru toate.
A fost un an bun. Realizări şi eşecuri. Vise împlinite dar și vise
abandonate. Un an plin cu de toate. Un an frumos. Sunt aceeaşi, poate puţin mai
matură, mai înţeleaptă, mai îngăduitoare, dar mult mai puternică, mai încrezătoare, mai liberă și
mai dornică să dăruiesc şi să iubesc!