Nu toți știu să piardă...



Probabil că fiecare om este părăsit la un moment dat de persoana iubită sau de un prieten... Dar unii, pur şi simplu nu ştiu să piardă. Nu pot accepta că nu mai sunt doriţi şi iubiţi, că nu mai au niciun rost în viaţa şi în sufletul celui care a ales să plece. Nu au tăria de a se resemna şi de a accepta ideea că oamenii sunt liberi să aleagă pe cine iubesc.
Iar atunci când mai află şi că au fost înlocuiţi cu altcineva, sunt răvăşiţi. Atât de răvăşiţi, încât devin nişte monştri dornici de răzbunare. Ajung să se poarte nebuneşte, scoţând la iveală tot ceea ce este mai urât în caracterul lor. Caută cu disperare să demonteze omul care le-a luat locul în sufletul celui care i-a abandonat. Chiar dacă nu cunosc acest om, îl duşmănesc pentru că are ceea ce ei au pierdut.
Cred că în situaţiile acestea de criză mulţi oameni îşi arată caracterul adevărat... Mulţi decad într-atât, încât îşi pierd orice urmă de demnitate umană. Păcat că nu realizează că îşi fac foarte mult rău, că îşi otrăvesc sufletul şi că se irosesc în zadar prelungindu-și agonia la nesfârșit... Nu au tăria să încheie frumos relația și transformă totul într-o amintire urâtă.
Oricât de mult doare să fii abandonat şi respins, trebuie să ai puterea să accepţi. Nu poţi obliga un om să te iubească, nu îl poţi ține cu forţa lângă tine şi nici nu-i poţi impune cu cine să îşi împartă viaţa, după ce drumurile voastre s-au separat.
Nicio relaţie nu oferă garanţia că va dura toată viaţa. Oamenii se schimbă şi, chiar dacă s-au iubit cândva şi au avut multe puncte în comun, pot evolua diferit, ajungând într-o zi să fie ca doi străini.
Să pierzi, face parte din luptele vieţiii... şi cred că numai oamenii cu adevărat puternici ştiu să piardă cu demnitate. Aceştia îşi plâng durerea fără a împovăra lumea cu suferinţa lor şi îşi poartă în continuare iubirea pentru omul care a plecat, până ce rănile se închid.
Susţin cu tărie că oamenii care au iubit cu adevărat nu sunt capabili să facă rău și nu pot urî, nici măcar atunci când persoana cea mai dragă lor i-a rănit…
Sunt de compătimit aceia care decad devenind nişte monştri, ajungând să transforme totul într-o vendetă ieftină şi patetică...



  1. De acord cu tine draga mea.Ma regasesc in tot ce scrii.In zilele libere de Pasti am mers la mama la CLUJ si am reusit sa savurez primul volum din cartea ta Fluturi.I-ti doresc sa fi fericita si sa nu te schimbi niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand am citit aceste randuri am revazut despartirea ficei mele anul trecut de sotul ei,dupa 6 ani de convietuire dar doar un an de la casatorie.Cata dreptate ai Irina ,draga mea in ce spui.Sa ramai asa cum esti ,nu te schimba niciodata.

    RăspundețiȘtergere