Nu, te rog, nu pantofii roșii! ツ



Ca orice copil am avut momentele mele de teamă faţă de alţi copii mai mari care încercau să mă domine şi să mă intimideze prin superioritatea lor sau prin agresivitate. Totodată au existat şi adulţi care mă intimidau de multe ori.
Într-o zi, când i-am cerut tatălui meu să mă susţină să înfrunt un copil mai mare care mă agasa, m-a refuzat. Niciun argument de-al meu nu l-a convins să mă sprijine.
“Caută să te descurci singură, nu voi fi lângă tine mereu ca să te apăr!”, mi-a spus tata atunci.
Dar am început o întreagă teorie plină de văicăreli, că să îl conving că nu am nicio şansă în faţa copiiilor mai mari, sau a adulţilor. Atunci tata mi-a spus că asta se întâmplă numai pentru că nu am încredere în mine şi că nu ştiu să impun respect.
I-am povestit tatălui meu despre acel băiat care mereu mă speria şi mă ameninţa cu un băţ.
“Tu nu ai nevoie de un băţ ca să îl sperii, ci de încredere în tine.”, mi-a spus tata. Şi mi-a mai spus că ori de câte ori am de înfruntat pe cineva, sau am o teamă, să port pantofii roşii. Aveam o pereche de pantofiori roşii din lac, de care eram foarte încântată. Îmi amintesc cum tata mi-a spus că războaiele nu se câştigă de aceia care au armele cele mai sofisticate, ci de aceia care sunt mai inteligenţi şi care au mai multă încredere în ei.
“Dar cum să am eu încredere aşa cu mâna goală?”, l-am întrebat pe tata dezamăgită.
“Ca să ai încredere în tine îţi trebuie uneori o armă imaginară, ceva care să te facă să te simţi puternic. Pot fi pantofii roşii, o brăţară, o rochiţă…”, mi-a spus el.
Acea lecţie a avut un impact incredibil asupra mea. Este adevărat, nu am avut încotro şi a trebuit să înfrunt lumea cu o armă imaginară. Şi am apelat la pantofiorii roşii cu care mă simţeam, într-adevăr, altfel. Îmi amintesc că îi purtam adesea şi că numai faptul de a fi încălţată cu ei îmi dădea o stimă de sine aparte şi mă făcea să mă simt mai puternică.
De atunci am avut mereu o pereche de pantofi roşii în garderoba mea… şi chiar dacă am considerat-o o copilărie, am apelat la ei ori de câte ori am avut nevoie de o doză de optimism şi de încredere în mine. 
Cu trecerea anilor am avut de înfruntat o altă lume și alte provocări…
Îmi amintesc că atunci când am hotărât să-l părăsesc pe unul dintre iubiţii mei, m-am încălţat cu pantofi roşii. Aşa mă simţeam eu curajoasă şi puternică să fac acel pas. Ulterior ne-am împăcat şi i-am spus și lui povestea pantofilor roşii… Și, de câte ori aveam câte o discuţie mai aprinsă cu el, îmi spunea disperat: “Nu, te rog, orice, dar nu lua pantofii roşii!”




  1. ce stil de a scrie ai!!! incredibil de fain si de captivant.fiecare poveste are un mesaj puternic,esti haioasa,bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Haioasa si educativa povestea cu pantofii...
    Irina te gasesc ca cea mai minunata, modesta si norocoasa fiinta.... bineinteles ca esti asa datorita fortei tale de a anvata de la cel mai minunat om tatal tau, doar lucruri frumoase.
    Ai o experienta de viata fantastica si inca urmeaza sa mai ai pentru ca esti foarte tanara si abea asteot sa citesc nai departe tot ce ne impartasesti ....Esti o fiinta minunata , si nu sant singura care o spun, iar tu cred ca sti demult ca esti speciala.... te pupik si te imbratisez cu multa drag <3 <3 <3 Ramona

    RăspundețiȘtergere
  3. <3 arma mea imaginara, un ruj rosu si dior :)

    RăspundețiȘtergere
  4. frumoasă povestioară...și cred că înconștient,fiecare dintre noi avem o armă imaginară, ce ne ajută să trecem mai ușor peste greutăți...

    RăspundețiȘtergere
  5. ..un tata incredibil! Cata iubire inteleapta pentru fetita lui!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este aceasi chestie la femeie cu tocurile...ne ofera incredere in noi, ne simtim mai frumoase, mai puternice.

    Ma intristat putin povestea ta caci mi-a adus aminte de tati me care numai e de cand aveam 7 ani. Esti foarte norocoasa ca ai avut un tata care sa te sfatuiasca si sa te indrume... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. super poveste, inteligenta tatalui tau te-a facut pe tine mai curajoasa; daca am avem mai multi(nu zic toti) parinti precum tatal tau chiar am avea o Romanie mai buna. Noapte buna si multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. :)) ce poveste interesanta, sincer si eu am o amintire din copilarie cu pantofi rosii, dar incerc mereu sa nu ma mai gandesc la ea de cate ori vad vre-o pereche, mai ales cu platforma :))

    RăspundețiȘtergere
  9. o buna lectie pentru fetita mea.....!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. e minunat acest articol;aviz parintilor care au fetite.

    RăspundețiȘtergere