Dol...



La un moment dat am crescut şi nu am mai fost fetiţa zglobie şi inocentă care fugea în braţele tatălui, ori de câte ori era dezamăgită de răutatea lumii. 
Ca adolescentă am simţit nevoia de izolare şi am început să am secrete, cu toate că tata m-a crescut astfel încât să am încredere şi curaj să-i spun orice. Nu mi-a interzis niciodată nimic, ci a căutat să mă înveţe să fac diferenţa dintre bine şi rău, cu exemple concrete, iar atunci când m-am încăpăţânat să aleg răul, m-a lăsat - nu pentru că a fost un părinte iresponsabil, ci pentru că ştia ce copil încăpăţânat avea şi că numai aşa puteam învăţa.
Într-o zi, poveştile pline de aventuri, de bucurii sau tristeţe, cât şi visele personale nu au mai fost povestite lui tata, ci unui caiet. Jurnalul devenise noul meu prieten care mă asculta supus şi liniştit şi care nu mă judeca pentru alegerile făcute, nici pentru greşeli.
Poate că am ales jurnalul ca să nu te dezamăgesc...", i-am spus lui tata, după câţiva ani, când mi-a mărturisit că l-a răsfoit. Nu mai sunt copilul perfect de altă dată...”
Tu nu ai să mă dezamăgeşti niciodată, oricât de imperfectă ai fi.", mi-a spus tata atunci. Indiferent de greşelile tale, eu îţi cunosc sufletul şi ştiu că eşti cel mai minunat copil...
Nişte lacrimi sincere care se străduiau să nu alunece pe obrajii tatălui meu m-au făcut să realizez că îl durea că îşi pierduse într-un fel copilul, care se ascundea din ce în ce mai mult într-o adolescentă grăbită să devină matură şi independentă. 
„Dacă ai şti cât m-am chinuit să te învăţ să spui: vreau în braţe!, când tu spuneai: vleau în blațe!”, mi-a spus tataAcum parcă mi-e dor să mai spui aşa...”
Apoi, într-o zi, când am suferit prima mea decepţie, am alergat în braţele tatălui meu... Jurnalul nu avea braţe primitoare, nici lacrimi, nici poveţe, nici încurajări... Tata m-a ascultat cu răbdare şi m-a lăsat să plâng, așa cum face de obicei cel mai bun prieten. Apoi mi-a spus aşa: „Oamenii ne dezamăgesc. Nu o fac neapărat pentru că sunt răi, ci pentru că sunt sortiţi să greşească. Şi tu vei greşi la rândul tău. Și să știi că oamenii îţi vor lua multe dacă vor putea. Dar tot ceea ce îţi vor lua ei, îţi va fi dat înapoi de către Dumnezeu, înzecit. Iar ceea ce este al tău cu adevărat nu îţi poate lua nimeni şi se află chiar aici, în pieptul tău: e inima ta. Acolo ai toate comorile lumii, tot ceea ce îţi trebuie.”
Am alergat atunci către prietenul meu, Jurnalul şi i-am povestit tot ceea ce mi-a spus tata. De atunci îi povestesc multe dintre frământările mele interioare, îi mărturisesc greşeli, regrete și îi împărtăşesc bucurii... pentru că nu mai pot alerga către braţele primitoare ale lui tata... Copilul din mine îşi imaginează însă, că tot ceea ce scriu în jurnal poate fi citit şi de tata.
Iar azi o să scriu pe o pagină nouă doar atât: Mi-e tale, tale dol de tine!




  1. M-ai facut sa plang....extraordinar de frumos spus...nu am cuvinte.Iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Să plângi și să te bucuri în același timp :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ai dreptate e mare lucru sa sti sa iti asterni gindurile pe hirtie..............

    RăspundețiȘtergere
  4. esti UNICA(fiecare persoana este unica in felul ei)....AI GRIJA DE TINE,te iubesc(FIINDCA SUFLETUL TAU ESTE APROAPE IDENTIC CU AL MEU)

    RăspundețiȘtergere
  5. Esenta e acea pierdere fara compensatie pe care o simtim in suflet... Orice iluzie sau surogat al unei compensari se dovedeste ca de fapt ne mintim ca sa ne fie bine... Uneori minciuna ca si uitarea sunt necesare. Au si ele o parte pozitiva... Doar cine a pierdut pe cineva drag te poate intelege... Restul sunt vorbe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Incredibil de frumos.m-ai făcut să plâng,eşti extraordinară şi pot spune si eu ca şi tine"mi-e tale dol de tine,tată".nici tatăl meu la fel ca şi mama mea nu mai sunt in viaţa dar sunt vii în sufletul meu.

    RăspundețiȘtergere
  7. iti multumesc pentru ca ai impartit si cu mine aceste ganduri si te invidiez ca ai trait aceste clipe.Eu am crescut fara tata si acum imi imaginez cum ar fi fost sa alerg in bratele lui... multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da...si mie mi-e dor de tata ...si de bratele lui ...

    RăspundețiȘtergere
  9. Parca ai descris relatia mea cu tata..identica jur ! Ce frumos sa ai asa o relatie . Cred ca la fel voi patii deoarece din postura de adolescenta refuz sa-i mai povestesc lucrurile rele ,dar cand ii povestesc imi da si el exemple concrete de cum sunt oamenii si intotdeauna imi arata realitatea.

    RăspundețiȘtergere
  10. cat de frumos!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Habar nu ai cat de mult de urasc pentru asta! Plang de 3 minute si ma uit la pagina asta de o jumatate de ora . Esti geniala ! Scrii minunat ! Reusesti sa redai oamenilor sentimentele pe care niciodata nu vor reusi sa si le expuna in scris.... Multa bafta in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumos,mi-a rascolit multe amintiri...!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai un mare dar Irina de a umple inimile cu bunatate si recunosc am plans iar la citirea articolului tau.ma bucur ca te citesc pt ca am nevoie de stiinta ta....

    RăspundețiȘtergere
  14. O imbratisare virtuala ajuta? El traieste,traieste prin tine,în pieptul tau.Inchide ochii,pune mana pe inima si asculta....auzi? El bate in pieptul tau! Cand iesi afara,el té imbratiseaza cu vantul,te mangaie cu razele si te protejeaza din cer!Traieste prin tine!

    RăspundețiȘtergere
  15. Am ochii in lacrimi si cred ca asta spune tot!

    RăspundețiȘtergere
  16. Minunat om! Dumnezeu să-l odihnească!

    RăspundețiȘtergere
  17. mihaela dorobantu14 iunie 2015, 23:10

    Nu pot sa spun ca esti minunata,tot ce scrii emana caldura,bunatate intelepciune si lista ar putea continua....Tare mandru trebuie sa fie tatal tau de acolo de sus de unde te vegheaza!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunteti de o bunatate rara si aveti un mare talent si o sensibilitate deosebita! Si eu regret si acum dupa multi ani, ca nu le am spus mai des parintilor cat de mult ii iubesc si acum, prin frumoasele cuvinte pe care le ati folosit mi am dat seama de bunatate sufleteasca cu care sunteti inzestrata!Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  19. Sunteți nemaipomenită! Mă regăsesc în tot ce scrieți d-voasta! Tare aș mai vrea să fie tatăl meu lângă mine ,să-i spun foarte multe lucruri pe care nu i le-am spus niciodată! Felicitări, doamnă dragă!!

    RăspundețiȘtergere
  20. este superb sea poti vorbi cu total tau,EU nu prea am posibilitstea si nici nu pot ajuge LA el dar am o made suferita can nu pot vorbi cu nimeni sufar in tacere

    RăspundețiȘtergere
  21. De ce tatal meu nu era macar pe jumatate asa?niciodata nu am primit nici un sfat dar in schimb am primit multe injuraturi si lovituri,desi invatam bine ,eram proasta si ma ponegrea cu tot felul de nume care si acum imi suna in urechi,ce am grest eu sa nu am un tata mai bun??un tata tatic.

    RăspundețiȘtergere