„C'est fini la comedie!”




Printre ultimele poveţe pe care mi le-a dat tata a fost acesta:
„Dacă cineva, fie prieten, fie iubit, te face mai mult să plângi decât să râzi, atunci renunţă la acel om.”
De multe ori nu l-am ascultat. Poate şi pentru că acest îndemn al lui contrazicea un altul, conform căruia trebuia să iert oamenii pe care-i iubesc. Şi, cum eu nu pot relaţiona fără iubire, am iertat... şi am tot iertat.
Poate că a fost nevoie să ating un prag anume al maturităţii sau al suportabilităţii pentru a şti unde să trag linie... şi a cunoaşte limita la a ierta şi la a îndura lacrimi.
Poate că a fost nevoie să plâng mult pentru a realiza că nimeni nu are dreptul să îmi fure pacea sufletească şi să îmi altereze bucuria de a trăi.
A venit momentul să fac diferenţa dintre ceea ce merit şi ceea ce primesc. Iar eu nu merit lacrimi... pentru că eu nu fac oamenii să plângă... Eu nu îmi vărs noroiul din suflet, frustrările şi neputinţele în sufletele altora...
Cum zicea şi tata uneori: „C'est fini la comedie!”




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu