Nimeni...

Nimeni nu știe câte lacrimi se pot ascunde după un zâmbet senin și cald, pentru că nimeni nu știe că de multe ori ai nevoie de o mască fericită pentru a îndrăzni să înfrunți lumea. 
Nimeni nu-ți cunoaște suferința și nimeni nu are cum să ți-o înțeleagă cu adevărat, pentru că nimeni nu trăiește în locul tău.
Nimeni nu știe ce încărcătură grea poartă sufletul tău și de aceea orice nimeni te va împovăra fără milă cu greutăți nemeritate. 
Nimeni nu știe că adormi nopțile chinuit de frământări și că ziua nu-i decât o prelungire a coșmarurilor de peste noapte.
Nimeni nu se bucură pentru fericirea ta așa cum te-ai aștepta, de aceea este mai bine să îți împarți fericirea cu cine nimeni nu știe, pentru că tot un alt nimeni te va invidia.
Nimeni nu știe că îți trebuie foarte puțin ca să fii fericit, pentru că orice nimeni trăiește cu impresia că ai aceleași așteptări și aceleași valori ca și el.
Nimeni nu își poate da cu părerea despre tine, pentru că nimeni nu te cunoaște cu adevărat și totuși orice nimeni trăiește cu impresia că știe destul despre tine încât să îți judece alegerile și rațiunile inimii .
Nimeni nu știe că tu pentru cineva anume insemni totul, pentru că unii știu doar cum e să fii nimeni.
Nimeni nu știe că între cât de mult poți și cât de mult vrei să arăți, este o mare diferență.
Nimeni nu știe ce vrei tu de la tine și nici că ambițiile tale sunt diferite de ale altora.
Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenția ca tu să pui nevoile sale pe primul loc.
Nimeni nu știe că doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru că aceia care au noroi în suflete n-au cum să vadă limpede.
Nimeni nu știe că uneori ești înconjurat de mulți prieteni, dar că nimeni de acolo nu îți este prieten.
Nimeni nu știe că exiști, decât dacă provoci sau dacă ieși în evidență cu ceva... pentru că   atunci când vei face o faptă bună nimeni nu va observa, dar când vei greși, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine și te va arăta cu degetul. 
Nimeni nu este perfect, dar orice nimeni trăiește cu impresia că este perfect.
Nimeni nu știe că pentru a-ți arăta sinceritatea sufletului ai nevoie tot de un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci când îți vei proteja secretele și fragilitatea sufletească.
Nimeni nu știe cât și cum iubești, pentru că nicio iubire nu seamănă una cu cealaltă și pentru că nu orice nimeni este capabil să iubească.
Nimeni nu îți înțelege nevoia de afecțiune și dorul de cineva, așa cum nu îți înțelege nici nevoia de singurătate și de izolare.
Nimeni nu știe că nu aștepți nimic de la nimeni, dar că totuși ai fi atât de fericit să primești măcar puțin din ceea ce meriți.
Nimeni nu știe că, deși păbușit la pământ, te poți ridica fără niciun ajutor, pentru că nimeni nu va sări să te ajute fără să ceri, iar alți nimeni se vor bucura văzându-te jos.  
Nimeni nu știe că de multe ori o simplă privire îți poate ucide încrederea, că o mângâiere poate durea mai tare decât o lovitură, că niște simple cuvinte îți pot distruge iubirea, iar indiferența îți rănește sufletul, ireparabil...

Copilărie...

Mămica mea, când eram mică

Făcea conserve, dulceţică

Îmi pregătea mereu păpică

Mă copleşea cu căldurică.

Îmi împletea în zori codiţe

Spăla, călca, fuste, rochiţe

Şi se juca mereu cu mine

Se îngrijea să-mi fie bine.

Mă aştepta mereu la şcoală

mă alina la greu, la boală

Mă-mbrăţişa când mi-era frică

şi când mă simţeam singurică

Mergeam oriunde împreună

Mă învaţa cum să fiu bună

M-a ajutat ca să cresc mare

puternică si încrezătoare.

M-a învăţat cum să iubesc

Să iert, să-ncerc să nu rănesc

Să nu cunosc ura şi teama

Să o iubesc mereu pe mama...

Îmi cumpara tot ce pofteam

Mă asculta când îi cântam

Dar, am uitat să spun un lucru

Mămica mea... a fost tăticu...

Este scrisă de copilul din mine, într-o manieră copilărească, şcolărească, dar plină de recunoştinţă și iubire pentru tatăl meu, care m-a crescut...

Acum știu...

Acum știu să trăiesc... pentru că există o diferență între a trăi și a exista.

Acum știu că trebuie să fiu dedicată oamenilor, dar că nu trebuie să mă las folosită. Că nu trebuie să uit că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

Acum știu că între iubire şi ură există o barieră mult prea fragilă. Și mai știu că pentru a transforma un prieten într-un duşman, nu trebuie neapărat să-i greşeşti, ci este de ajuns să nu îi faci pe plac doar o singură dată.

Acum știu că niciun străin nu te poate iubi, nu te poate ajuta şi nu te poate ierta aşa cum o fac părinţii tăi.

Acum știu că anumite drumuri au un singur sens şi că nu îţi oferă nicio cale de întoarcere.

Acum știu că nu întotdeauna omul de lângă tine te cunoaşte cel mai bine dintre toţi.

Acum știu că lucrurile nespuse la timp, zadarnic sunt spuse mai târziu.

Acum știu că uneori e mai bine să îţi ascunzi fericirea, ca să nu stârneşti invidia celor neîmpliniți.

Acum știu că nu toate complimentele exprimă sentimente sincere.

Acum știu că sensibilitatea este văzută, de multe ori, ca fiind slăbiciune...

Acum știu că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.

Acum știu că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.

Acum știu că cine nu caută apropierea de mine, nu îmi simte lipsa… iar cine nu îmi simte lipsa, nu mă iubește.

Acum știu să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și știu că trebuie să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.

Acum știu că dacă cineva mă iubește cu adevărat, nu îmi va da motive să mă îndoiesc de asta.

Acum știu că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.

Acum știu că de multe ori, în spatele bunelor intenții se ascund interese proprii.

Acum știu să nu caut mereu vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum cu responsabilitate și cu demnitate greșelile.

Acum știu că am voie să greșesc și că oamenii nu au voie să mă judece. Știu că nu trebuie să cer aprobări pentru a trăi așa cum vreau. Și mai știu că nu trebuie să mă simt vinovată și nici să mă justific pentru felul în care îmi administrez viața.

Acum știu că am dreptul să fac doar ce vreau eu și că uneori n-ar trebui să mă intereseze ce vor alții.

Acum știu că trebuie să îmi protejez secretele și că este important să fiu selectivă în privința oamenilor în fața cărora mă pot destăinui, pentru că unii ascultă doar pentru a afla informații despre oameni, pe care, cândva, le vor folosi împotriva lor.

Acum știu că exhibandu-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.

Acum știu că nu am dreptul să depind de nimeni pentru a fi fericită.

Acum știu că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.

Acum știu să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă universul. Și mai știu că iubirea nu trebuie păzită.

Acum știu că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat, fiindcă aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare...

Acum știu că, din trecutul meu trebuie să iau doar învățăturile și amintirile frumoase, fiindcă tot ceea ce nu a fost frumos și regretele îmi vor împovăra sufletul inutil.

Acum știu că viața înseamnă alegeri și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum doresc.

Acum știu că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse.

Acum știu că iubirea și binele nu le pot oferi cu forța celor care nu le vor.

Acum știu că atunci când nu am pe nimeni alături, nu ar trebui să mă simt singură... fiindcă   de multe ori pot fi înconjurată de o mulțime de oameni și totuși să cunosc cea mai cumplită singurătate.

Acum știu să mă bazez pe propriile mele puteri, să cred în mine și să nu-i mai las pe alții să mă descurajeze, sau să îmi spună ce și cât pot.

Acum știu că doar eu știu cel mai bine cine sunt cu adevărat și că fiecare om mă poate vedea diferit. Că voi fi aprobată și dezaprobată în egală măsura pentru ceea ce sunt.

Acum știu să nu mai ascult păreri despre mine fiindcă oamenii mă vor judeca mai mult după prejudecăți proprii, decât după calitățile mele obiective. Și mai știu că e mai bine să nu mă irosesc încercând să schimb păreri despre mine. 

Acum știu că oricât de bună aș fi, oamenii îmi vor căuta defecte... iar atunci când nu le vor găsi, le vor născoci. Pentru că unii nu suportă să vadă la alții un spirit superior.

Acum știu că oricât de mult m-aș strădui, nu voi reuși niciodată să-i mulțumesc pe toți.

Acum știu că nu este important să fiu acceptată de toată lumea și că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.

Acum știu că oamenii te resping dacă nu le faci mereu pe plac și te uită dacă nu mai au nevoie de tine.

Acum știu că nu sunt obligată să îmi ascund sentimentele și părerile față de ceilalți și că nu trebuie să-i menajez pe aceia care nu suportă sinceritatea. Că a fi asertivă înseamnă a fi liberă și că nimic nu este mai de preț ca libertatea.

Acum știu că valoarea reușitelor mele este direct proporțională cu lipsa de importanță pe care o acord lucrurilor și oamenilor care nu merită.

Acum știu să pierd, să iert și să uit.

Acum știu că trebuie să existe și buni și răi, dar că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.

Acum știu că omul rezonabil se adaptează lumii în care trăiește și că doar omul nerezonabil persistă în încercarea lui de a adapta lumea la el. Că dorințele și nevoile mele nu trebuie să fie o prioritate pentru ceilalți.

Acum știu că nu trebuie să mai am așteptări, fiindcă nu toți oamenii se vor purta mereu echitabil și nu vor fi mereu recunoscători când îi voi ajuta. Și mai știu că orice bine făcut altora, mi-l fac, de fapt, mie. 

Acum știu să îmi cunosc limitele pentru că doar eu pot forța depășirea acestora.

Acum știu că uneori, un dialog cu mine însămi mă poate ajuta de o mie de ori mai mult, decât dacă aș discuta cu alte persoane.

Acum știu că starea mea de dispoziție depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.

Acum știu să merg tot mai sigură pe propriile-mi picioare, dar să nu uit niciodată cine m-a susținut să nu cad.

Acum știu că atunci când cineva îmi face brânci, trebuie să mă ridic cu spatele, altfel ar trebui să îngenunchez... și numai Dumnezeu merită să stau în genunchi în fața Lui.

Acum știu să evit conflictele, fiindcă orice ceartă degradează sufletul. Și mai știu că doar proștii recurg la insulte, fiindcă nu au acces la educație și la bun simț.

Acum știu că dacă unii oameni mă vorbesc pe la spate, înseamnă că nu se află în poziția care să le permită să imi dea peste nas și că locul lor este acolo, în spatele meu.

Acum știu că uneori este mai bine să nu mă irosesc luptând să dovedesc că am dreptate, fiindcă nu toți oamenii au acces la o judecată sănătoasă și la onestitate.

Acum știu că tot ce îmi aparține de drept și trebuie să fie al meu, nu îmi poate fi luat de nimeni.

Acum știu să iubesc viața cu tot ce îmi oferă, să iubesc oamenii și să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu.

Acum știu să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge, fiindcă după orice zi grea există un mâine care îmi va oferi noi șanse de reușită și știu că după orice sfârșit urmează un alt început.

Acum știu să fiu eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.

Acum știu să mă iert, să nu mă mai condamn pentru nereușite și să mă iubesc.

Acum știu că nimic nu este posibil fără Dumnezeu.