Criticilor mei... răi ツ


Se trezi o domnişoară, oarecare, fără nume
Să mă critice de zor. Nu știu ce nu îi convine...
Cică n-aş scrie ca lumea, că m-aş exprima simplist
Şi nu poate ea să doarmă, că eu scriu şi că exist...

Nu îi place că nu scriu într-un limbaj
metaforic
Şi nu poate înţelege "cum de am atâta public?!"
Pisi, dacă nu mă placi, fă un lucru înţelept:
kill me cu un click pe X (îl găsești în colţul drept!)

N-am pretins a fi vreodată poetă sau scriitoare.
Sunt un simplu om și scriu ce-mi place, sau ce mă doare
Scriu cum simt şi ce gândesc, nu vreau sa conving cumva
Şi puţin îmi pasă mie, dacă nu îi plac cuiva!

Critici d-ăştia ca şi tine se găsesc destui, să ştii!
Cu nevroze şi psihoze, să debiteze inepţii.
Dar, draguțo, eu n-ascult la ce spun aia ca tine...
Cântă tu la altă masă, că n-am bani mărunţi la mine!

Dacă prin absurd, vreodată, îndrăzneşte cineva
Să te critice (cum faci tu) şi să se ia de viaţa ta
Ia această poezie şi posteaz-o pe pereţi…
Ce dacă am scris-o eu? Doar eşti diva copy-paste!

Şi acum în încheiere, te-aş mai întreba ceva:
Ce zici, merită un like poezia asta a mea?