Recunoștința este memoria inimii




Ori de câte ori văd oameni veșnic nemulțumiți și mai ales care au uitat să fie recunoscători pentru binele și abundența din viața lor, îmi amintesc o poveste pe care mi-a spus-o cândva o doamnă foarte în vârstă. Avea peste 90 de ani când mi-a împărtășit una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le avea despre o prietenă dragă ei, o amintire prețioasă pentru ea și o lecție valoroasă pentru oricine ar afla-o și, cel mai important, ar înțelege-o.
Doamna aceea blândă și cu pace în privirea senină, mi-a mărturisit că în tinerețe, imediat după război, era atât de săracă încât nu avea nici măcar o coajă de săpun cu care să se spele. Săpunul era un lux pe atunci în Germania distrusă de război, cum de altfel erau cam toate produsele de primă necesitate în țările Europei care fuseseră implicate în conflictul mondial.

Într-un oraș distrus de bombardamente, ea locuia pe atunci în podul insalubru al unei case salvate de furia războiului, îndura frigul, nu avea niciun fel de condiții, muncea enorm pentru a-și putea plăti chiria și abia își permitea să mănânce – pentru că foametea făcea ravagii, produsele alimentare erau și scumpe și foarte greu de găsit. Dar - și aici, în timp ce-și depăna amintirile, ochii i se luminau - avea o prietenă care muncea ca servitoare în casa unei văduve destul de înstărite, iar acest înger de om îi aducea o dată pe săptămână săpunul cel bun furat de la stăpâna ei. De fapt, doar împrumutat.
"Pe parcursul vieții am întâlnit mulți oameni minunați și mulți m-au ajutat în momente grele, fără să ceară nimic în schimb. Am primit daruri dintre cele mai frumoase, am primit cadou la un moment dat chiar și diamante, dar nimic nu se poate compara cu săpunul pe care mi-l aducea în vremurile acelea atât de triste și dificile prietena mea, numai ca să mă pot spăla și eu ca un om.

 Mi-a povestit cu nostalgie și recunoștință că se spăla mereu cu grijă, să nu consume mult din acea fărâmă de Rai, ca să nu observe proprietara săpunului că acesta a fost folosit și astfel să-i pricinuiască necazuri prietenei sale."Era un săpun bun, parfumat, o raritate în vremurile acelea crâncene de după război. Și știi ceva? Culmea e că prietena mea nu l-a folosit niciodată pentru ea... Ea se spăla cu săpun ieftin, de rufe, că doar așa ceva le era îngăduit în casa aceea servitorilor – dar se considerau norocoși pentru asta, fiindcă alții nu-l aveau nici pe acela. Iar prietena mea era recunoscătoare și pentru atât, pentru ea era o bucurie și mai mare să-mi facă mie, prietena ei, un cadou prețios."

În timp ce doamna îmi povestea amintirea ei dureros de frumoasă, m-am imaginat în locul ei. Mi-am imaginat senzația aceea minunată de om curat dar, în același timp, am trăit în mintea mea și teama ei de a nu consuma prea mult din săpun, am atins limita bucuriei sale cât și sentimentul de vinovăție care o încerca...

M-a impresionat povestea ei, dar și prietenia atât de profundă a celor două femei. Și de atunci, în fiecare zi îmi dau seama cât de norocoși suntem noi că avem condiții minunate, însă nu știm nici cum să ne bucurăm de ele și nici ce înseamnă să fim recunoscători. Nu mai suntem capabili să apreciem nici un gest măreț darămite unul mărunt, nu realizăm că faptele frumoase se nasc întodeauna într-o inimă generoasă cu adevărat și credem că totul este la discreția noastră, că totul ni se cuvine, că a primi este normal. Și poate că tocmai de aceea de multe ori uităm să mulțumim pentru ceea ce trăim. Nu ne gândim că, uneori, când primim o banală bomboană, poate cineva a renunțat la ea pentru noi, că poate i-ar fi putut da acea bomboană copilului său, mamei sale. Dar ne-a ales pe noi...
Fiecare gest frumos pe care-l primim în dar, fiecare om bun care ne e alături, fiecare lucru pe care-l avem, fiecare bătaie de inimă pe care o simțim, toate ar trebui să ne bucure și să ne umple sufletele de recunoștință. Și astfel să nu uităm nicio clipă cât de norocoși suntem, transformându-ne astfel, datorită iubirii primită de la soartă dar și de la oamenii frumoși pe care i-am întâlnit, în iubire. În oameni buni.




  1. MULTUMESC SI MA BUCUR CA NU MI-AM SCHIMBAT PRIMA IMPRESIE,ATAT DE BUNA,DESPRE TINE!O ZI SI O SAPTAMINA BINECUVANTATE!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb! Pacat ca acum stim sa ne bucuram doar de raul facut altora... Frumoasa poveste...frumoasa prietenie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doar gândul la cele trei volume din "Fluturi" ma determina sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru inspiratia de a le cauta si cumpara, iar faptul ca am cunoscut prin aceste scrieri, (fictive sau reale) un OM autentic cu o gândire elevata de iubirea neconditionata, ma determina sa-i multumesc si sa-i fiu recunoscator viata toata, tinând cont de influenta pozitiva prin care azi sunt o fiinta cu o perceptie a vietii transformata.
    Fii etern, peren, cu bucurie, pace si fericire binecuvântata, draga Irina !

    RăspundețiȘtergere