Pietre aruncate, datorii asumate



Aveam vreo 15 ani și începusem să ies în oraș cu prietenii. Eram o tânără domnișoară deja și jocurile copilăriei de pe strada mea sau din cartierul nostru își pierduseră de ceva timp farmecul, cum era și normal să se întâmple, doar intrasem într-o altă etapă a vieții, devenisem o adolescentă în toată puterea cuvântului. Cum se întâmplă deseori la vârsta aceea, evident că aveam prieteni mai mari decât mine cu care ieșeam în oraș, la chefuri și, câteodată, mergeam chiar și la discotecă. După ieșirile mele îi mai povesteam lui tata cum ne distram, ce mai făceau prietenii mei, ce se mai vorbea în grupul nostru, care erau problemele noastre la vârsta aceea. Discutam cu tata absolut totul și nu-i ascundeam nimic, așa fusesem educată și așa mi se părea normal. 
Într-o zi, nu știu pentru care motiv dar fără a avea unul anume, tata mi-a spus clar și răspicat, deși cu aceeași înțelepciune pe care i-o cunoșteam: 
- Vreau să știi că aș face orice pentru tine. Mi-aș da și viața pentru tine și te voi susține în tot ceea ce faci. Ești fiica mea. Însă două lucruri să nu le aștepți vreodată de la mine: nu îți voi plăti datoriile pe care le faci datorită greșelilor tale și nu te voi ține de cap să verși dacă te îmbeți. Nu știu dacă există o ipostază mai degradantă pentru un părinte decât să-și vadă copilul beat și decăzut. 
Al doilea lucru nici nu merita discutat, n-aș fi făcut așa ceva niciodată, eu nu beau și nici nu am băut vreodată niciun fel de alcool. Cât despre primul, știam deja că tata nu mi-ar plăti datoriile, nu era ceva nou. Îmi primisem lecția cu mult timp înainte, când, intenționat i-am spart geamurile unui vecin care aruncase în râu puii abia fătați de cățelușa lui. Am adunat o grămadă de pietre și i-am bombardat omului casa, dorind să-i fac rău, așa cum rău făcuse și el unor suflete nevinovate. Îl uram profund și sentimentele mele urâte născute din fapta lui parcă îmi întunecaseră mințile. Nu mi-a păsat că va afla tot orașul și că voi suporta consecințele, tot ce voiam era ca omul să sufere. 
Cum era de așteptat, vecinul a venit la tata să i se plângă de ceea ce făcusem și, fără să stea prea mult la discuții, să solicite despăgubiri. Tata m-a chemat și m-a întrebat dacă vreau să îi cer scuze pentru geamurile sparte. Nici vorbă de așa ceva! Tata știa că nu regretam și nu m-a obligat să-mi cer scuze. Însă mi-a spus că va trebui să plătesc pentru paguba făcută vecinului. Omul vorbise deja cu un meșter să-i înlocuiască geamurile și i-a comunicat tatălui meu prețul. 
La început nu m-a înspăimântat ideea. Mă bazam pe banii pe care îi primeam de la tata în fiecare sâmbătă. Erau bani buni, de cheltuit după pofta inimii mele și pe care obișnuiam să-i “sparg” cu copiii de pe stradă la cofetărie, la film și pentru tot felul de distracții. Cum tata știa că împart mereu cu toți copiii ce era al meu, suma era destul de frumușică, mai ales pentru vârsta pe care o aveam pe-atunci. Însă, tocmai când îmi făceam socotelile ca să-i returnez vecinului banii pentru geamurile sparte, tata mi-a dat vestea că voi fi pedepsită pentru fapta mea și, drept urmare, timp de o lună nu voi mai primi absolut niciun ban de cheltuială. 
- Și eu cum îmi voi plăti datoria?, l-am întrebat panicată. 
- Nu știu. Nu e treaba mea, nu eu ți-am făcut datoriile. Trebuia să te gândești înainte să faci ce-ai făcut. 
- Dar mă bazam pe banii ăia. 
- Ei bine, ia să nu te mai bazezi tu pe bunătatea nimănui. Nu sunt obligat să-ți dau bani. 
- Și eu cum plătesc dacă nu am bani? 
- Habar nu am. Muncește ceva, vinde-ți ceva, împrumută-te, a concluzionat tata aparent nepăsător. 
Eram disperată. Să muncesc nu aveam unde, să vând ceva nu concepeam, îmi rămăsese doar o singură soluție: să mă împrumut de la cineva. Și atunci, cu toată seriozitatea, am apelat la o persoană apropiată mie, la o vecină cumsecade care mă iubea foarte mult. I-am povestit totul și i-am cerut bani împrumut, promițându-i că îi voi restitui de îndată ce tata îmi va da din nou bani. Desigur că vecina a venit la tata și i-a povestit totul (oare cât or fi râs împreună de mine, o copilă atât de serioasă?). Dar, în același timp, tata, decis să-mi dea o lecție, i-a spus că este strict decizia ei dacă îmi dă bani sau nu, că el nu se bagă în acea poveste și nu garantează pentru mine. Și nu, nu era un joc... a fost totul foarte serios, chiar dacă aveam doar 8 ani. Femeia mi-a dat banii, iar eu m-am dus la vecinul căruia îi spărsesem geamurile să-i plătesc datoria. 
- Îți pare rău pentru ce ai făcut?, m-a întrebat el din nou, răutăcios, luându-mi bănuții cu ambele mâini. 
- Nu. Și dacă mai omorâți câini vă dărâm toată casa, i-am răspuns și eu cu hotărâre, fără să fiu deloc dispusă să-l iert pentru lucrul oribil pe care-l făcuse cu niște bieți pui de cățel. 
Tata s-a ținut de cuvânt, pentru că așa era el, dintr-o bucată, un om care-și respecta întotdeauna cuvântul. Nu am primit bani timp de o lună. Așa am avut timp să observ și cât de ocupați erau dintr-o dată prietenii mei de pe stradă. Cu alte cuvinte, după mai multe finaluri de săptămână petrecute cam singură, spre amărăciunea mea, am înțeles încă o lecție: prietenii mei nu mai erau deloc lipiți de mine dacă nu mai aveam bani de cheltuit cu ei... 
Deși eram mică, mă obseda și mă stresa datoria și am încercat să obțin bani de la tata, să-l îmbunez cumva. Veneam cu note bune, măturam toată curtea, aranjam hainele în dulapuri, dar nimic nu-l impresiona într-atât încât să-mi răsplătească eforturile. Lecția era lecție și nu era deloc dispus să renunțe la ea. 
N-am avut încotro și a trebuit să aștept să treacă perioada de pedeapsă. Când tata a început să-mi dea din nou bani i-am dus pe toți vecinei mele ca să-i plătesc datoria. Era atât de tentant să ies din nou cu copiii, să-mi cumpăr lucruri de care îmi era dor, dar gândul că aveam datorii nu-mi dădea pace și m-am ținut de fiecare promisiune făcută vecinei care-mi sărise în ajutor. 
Tata vedea că prietenii nu mai roiau în jurul meu și m-a întrebat la un moment dat dacă ei știu că am datorii. Toată strada știa, sigur că știau. Iar eu îi vedeam uneori mergând împreună să-și ia înghețată. Și cu toate astea nu m-au invitat și pe mine, mai ales că știau că nu am bani. Aceea a fost încă o lecție utilă pe care am învățat-o atunci. N-a fost ușor, a durut, dar mi-am însușit-o. 
Până la urmă mi-am plătit toată datoria, dar a durat o vreme. Timp în care, în mintea și în sufletul meu se limpeziseră destule ape... La ultima tranșă de plată îmi rămăseseră chiar și ceva bani de cheltuială. Am cumpărat un buchețel de flori pentru vecina mea și i-am făcut, cu mâna mea, o felicitare de mulțumire. A fost foarte impresionată când i le-am dus. Îmi amintesc și acum că m-a invitat să stau în bucătăria ei micuță și m-a servit cu felii pufoase de chec și cu o cană plină cu lapte. Iar florile de la mine le-a aranjat într-o vază frumoasă, pe care a așezat-o în cadrul ferestrei dinspre stradă. Ea nu primea flori de la nimeni, niciodată, singură fiind. Când m-a condus apoi la poartă, l-a văzut trecând pe vecinul căruia îi spărsesem geamurile și i-a spus: 
- Vezi ce flori frumoase am primit de la fătuca asta? 
- Bine că mie mi-a spart geamurile, a răspuns el morocănos și iritat, trecând mai departe fără să se uite spre noi. 
- Fiecare primește ceea ce merită, vecine. Unii flori, alții pietre, i-a spus ea cu liniște în glas și cu filosofia omului simplu și bun.




  1. In introducere este mentionata varsta ee 15 ani iar aici 8 ani " Și nu, nu era un joc... a fost totul foarte serios, chiar dacă aveam doar 8 ani". Cati ani avea personajul de fapt. Este un fragment dintr-o carte?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata draga Irina 🕊 Te urmaresc si te admir sincer...Produsele pe care mi le-ai recomandat data trecuta au fost exceptionale, asa ca indraznesc din nou sa te rog sa imi recomanzi ceva bun .Sunt foarte trista pentru ca de doi ani de zile ma confrunt cu o rarire a parului in zona frontala , am mers la diferiti medici si nu se gaseste cauza caderii parului.Analizele mele sunt perfecte nu am nici o carenta de fier sau vitamine , cu glanda tiroida nu am probleme.Am 32 de ani am incercat cele mai scumpe si laudate sampoane pastile lotiuni si nimic nu functioneaza...( inafara de minoxidil).Nu inteleg de ce parul meu nu isi mai revine 😔 ... Stii cumva ce as putea incerca ? Iti multumesc anticipat 🌹 Cu admiratie si recunostinta Carmen 🤗🥰😍😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Carmen, dacă ai fost la doctori și nu au găsit cauza înseamnă că este o alopecie androgenică. Ai luat Forcapil? Minoxidil te-a ajutat? AI încercat și concentrația de 5%?
      Eventual interesează-te de tratamentul PRP (injecție cu propria plasmă).
      Aștept vești bune de la tine. Până atunci nu uita că și stresul este un factor... și poate și alimentația, poate ai o intoleranță la ceva. Sau ar putea fi cauze hormonale? Ești sigură că medicii au luat în calcul toate cauzele posibile?
      Te îmbrățișez cu drag și îți doresc să rezolvi problema cât mai repede!

      Ștergere