10 parfumuri descoperite în 2019



Dacă m-ar întreba cineva cum ar fi viața mea fără parfumuri, cred că i-aș răspunde că ar fi foarte tristă. Parfumurile au fost și au rămas o mare pasiune, nu pot spune că sunt o colecționară, le cumpăr, le folosesc cu drag și le dăruiesc dacă trec câteva luni fără să le mai port. Există și parfumuri care mi-au plăcut foarte mult, dar pe care nu le-am mai putut suporta de la un moment dat. La unele am revenit după o perioadă, la altele niciodată. 
Insist asupra faptului că parfumul trebuie purtat atunci când simți nevoia și nu neapărat atunci când ieși din casă sau când mergi la o ocazie specială. Eu mă parfumez și în treacăt, pur și simplu, când trec pe lângă raftul meu cu parfumuri, chiar dacă sunt îmbrăcată în pijama sau în haine de casă, chiar dacă fac curățenie în casă sau urmează să cobor să fac curat în garaj. Dacă simt nevoia să simt un miros anume mă parfumez sau mai pulverizez uneori în aer să schimb atmosfera din jurul meu.

Pentru că în fiecare an scriu despre parfumurile noi descoperite în anul respectiv (aici puteți citi și despre cele 10 parfumuri descoperite în 2018), nu voi strica tradiția și voi scrie și despre parfumurile pe care le-am descoperit anul acesta. Voi enumera doar 10 dintre cele descoperite și achiziționate anul acesta, cele care îmi plac cel mai mult.  
Ordinea în care le enumăr este pur întâmplătoare, nu am făcut un top al lor, toate îmi plac foarte mult. 

1. Contesa - Moresque - L-am descoperit în primăvara anului, dar nu m-am grăbit să-l cumpăr. L-am testat din nou abia în toamnă, în magazinul Elysee din Marriott și l-am luat acasă.

2. Tamima - Moresque  - Casa Moresque îmi place foarte mult, iar Tamima a fost o dragoste la prima vedere, l-am cumpărat pe loc.   

3. Rand - Moresque - Eu cred că seamănă cu Chanel Chance - un parfum pe care îl ador și pe care îl port de când a apărut.  Dar Rand are personalitatea lui, desigur. 

4. Melodie du cygne de la main  - Dali Haute Parfumerie - L-am descoperit când am fost în magazinul Elysee de pe Calea Victoriei. Merg cu mare drag acolo deoarece angajații sunt foarte amabili și cu adevărat profesioniști. Sunt intuitivi și m-au ajutat mereu să-mi aleg cele mai bune parfumuri. În cazul acestui parfum le-am spus că vreau unul foarte feminin, un miros minunat și deosebit și mi l-au recomandat pe acesta. L-am adorat din prima clipă. 

5. Khoul - Blend Oud - l-am ales într-o perioadă în care voiam un parfum cu totul diferit de tot ceea ce aveam acasă. Este un parfum unisex. 

6. Uden Shooting Stars - Xerjoff - L-am cumpărat, de fapt, pentru iubitul meu, dar îmi place atât de mult încât am început să-l port... 😄

7. Paris Riviera - Chanel - L-am testat în treacăt în magazinul Chanel din Băneasa. Și după câteva ore mi-am spus că e musai să-l iau la Brașov cu mine. 

8. 1957 - Chanel - cred că este parfumul pe care am amânat cel mai mult să-l cumpăr. L-am testat de fiecare dată când am dat de el printr-un magazin. Ceva mă făcea să-l testez de fiecare dată, dar ceva mă oprea să-l cumpăr. La ultima testare am fost convinsă că îmi place mult și că-l vreau acasă. 

9. Cannabis - My Geisha - Auzisem despre parfumurile My Geisha, dar nu am avut ocazia să le testez. Canabis l-am primit cadou de la o prietenă foarte dragă (mulțumesc, Corina! 💗). Este ulei de parfum și este cu adevărat deosebit. Îmi place la nebunie!

10. Secret II Jardin des Sens - Eisenberg - L-am încercat abia după ce am descoperit produsele cosmetice de la Eisenberg, de care sunt extrem de încântată. Este un parfum feminin, senzual, deosebit.

Aștept cu drag să-mi povestiți despre parfumurile noi pe care le-ați descoperit și care vă plac. 
Nu uitați că meritați tot ceea ce este mai frumos, că frumos este strict ceea ce vă place vouă (nu ceea ce au alții) și că trebuie să vă oferiți tot ceea ce vă face fericite! 

Acest post nu este unul de promovare a vreunui brand sau magazin. Nu am primit niciun produs și nicio recompensă financiară pentru a scrie acest articol. 



Pietre aruncate, datorii asumate



Aveam vreo 15 ani și începusem să ies în oraș cu prietenii. Eram o tânără domnișoară deja și jocurile copilăriei de pe strada mea sau din cartierul nostru își pierduseră de ceva timp farmecul, cum era și normal să se întâmple, doar intrasem într-o altă etapă a vieții, devenisem o adolescentă în toată puterea cuvântului. Cum se întâmplă deseori la vârsta aceea, evident că aveam prieteni mai mari decât mine cu care ieșeam în oraș, la chefuri și, câteodată, mergeam chiar și la discotecă. După ieșirile mele îi mai povesteam lui tata cum ne distram, ce mai făceau prietenii mei, ce se mai vorbea în grupul nostru, care erau problemele noastre la vârsta aceea. Discutam cu tata absolut totul și nu-i ascundeam nimic, așa fusesem educată și așa mi se părea normal. 
Într-o zi, nu știu pentru care motiv dar fără a avea unul anume, tata mi-a spus clar și răspicat, deși cu aceeași înțelepciune pe care i-o cunoșteam: 
- Vreau să știi că aș face orice pentru tine. Mi-aș da și viața pentru tine și te voi susține în tot ceea ce faci. Ești fiica mea. Însă două lucruri să nu le aștepți vreodată de la mine: nu îți voi plăti datoriile pe care le faci datorită greșelilor tale și nu te voi ține de cap să verși dacă te îmbeți. Nu știu dacă există o ipostază mai degradantă pentru un părinte decât să-și vadă copilul beat și decăzut. 
Al doilea lucru nici nu merita discutat, n-aș fi făcut așa ceva niciodată, eu nu beau și nici nu am băut vreodată niciun fel de alcool. Cât despre primul, știam deja că tata nu mi-ar plăti datoriile, nu era ceva nou. Îmi primisem lecția cu mult timp înainte, când, intenționat i-am spart geamurile unui vecin care aruncase în râu puii abia fătați de cățelușa lui. Am adunat o grămadă de pietre și i-am bombardat omului casa, dorind să-i fac rău, așa cum rău făcuse și el unor suflete nevinovate. Îl uram profund și sentimentele mele urâte născute din fapta lui parcă îmi întunecaseră mințile. Nu mi-a păsat că va afla tot orașul și că voi suporta consecințele, tot ce voiam era ca omul să sufere. 
Cum era de așteptat, vecinul a venit la tata să i se plângă de ceea ce făcusem și, fără să stea prea mult la discuții, să solicite despăgubiri. Tata m-a chemat și m-a întrebat dacă vreau să îi cer scuze pentru geamurile sparte. Nici vorbă de așa ceva! Tata știa că nu regretam și nu m-a obligat să-mi cer scuze. Însă mi-a spus că va trebui să plătesc pentru paguba făcută vecinului. Omul vorbise deja cu un meșter să-i înlocuiască geamurile și i-a comunicat tatălui meu prețul. 
La început nu m-a înspăimântat ideea. Mă bazam pe banii pe care îi primeam de la tata în fiecare sâmbătă. Erau bani buni, de cheltuit după pofta inimii mele și pe care obișnuiam să-i “sparg” cu copiii de pe stradă la cofetărie, la film și pentru tot felul de distracții. Cum tata știa că împart mereu cu toți copiii ce era al meu, suma era destul de frumușică, mai ales pentru vârsta pe care o aveam pe-atunci. Însă, tocmai când îmi făceam socotelile ca să-i returnez vecinului banii pentru geamurile sparte, tata mi-a dat vestea că voi fi pedepsită pentru fapta mea și, drept urmare, timp de o lună nu voi mai primi absolut niciun ban de cheltuială. 
- Și eu cum îmi voi plăti datoria?, l-am întrebat panicată. 
- Nu știu. Nu e treaba mea, nu eu ți-am făcut datoriile. Trebuia să te gândești înainte să faci ce-ai făcut. 
- Dar mă bazam pe banii ăia. 
- Ei bine, ia să nu te mai bazezi tu pe bunătatea nimănui. Nu sunt obligat să-ți dau bani. 
- Și eu cum plătesc dacă nu am bani? 
- Habar nu am. Muncește ceva, vinde-ți ceva, împrumută-te, a concluzionat tata aparent nepăsător. 
Eram disperată. Să muncesc nu aveam unde, să vând ceva nu concepeam, îmi rămăsese doar o singură soluție: să mă împrumut de la cineva. Și atunci, cu toată seriozitatea, am apelat la o persoană apropiată mie, la o vecină cumsecade care mă iubea foarte mult. I-am povestit totul și i-am cerut bani împrumut, promițându-i că îi voi restitui de îndată ce tata îmi va da din nou bani. Desigur că vecina a venit la tata și i-a povestit totul (oare cât or fi râs împreună de mine, o copilă atât de serioasă?). Dar, în același timp, tata, decis să-mi dea o lecție, i-a spus că este strict decizia ei dacă îmi dă bani sau nu, că el nu se bagă în acea poveste și nu garantează pentru mine. Și nu, nu era un joc... a fost totul foarte serios, chiar dacă aveam doar 8 ani. Femeia mi-a dat banii, iar eu m-am dus la vecinul căruia îi spărsesem geamurile să-i plătesc datoria. 
- Îți pare rău pentru ce ai făcut?, m-a întrebat el din nou, răutăcios, luându-mi bănuții cu ambele mâini. 
- Nu. Și dacă mai omorâți câini vă dărâm toată casa, i-am răspuns și eu cu hotărâre, fără să fiu deloc dispusă să-l iert pentru lucrul oribil pe care-l făcuse cu niște bieți pui de cățel. 
Tata s-a ținut de cuvânt, pentru că așa era el, dintr-o bucată, un om care-și respecta întotdeauna cuvântul. Nu am primit bani timp de o lună. Așa am avut timp să observ și cât de ocupați erau dintr-o dată prietenii mei de pe stradă. Cu alte cuvinte, după mai multe finaluri de săptămână petrecute cam singură, spre amărăciunea mea, am înțeles încă o lecție: prietenii mei nu mai erau deloc lipiți de mine dacă nu mai aveam bani de cheltuit cu ei... 
Deși eram mică, mă obseda și mă stresa datoria și am încercat să obțin bani de la tata, să-l îmbunez cumva. Veneam cu note bune, măturam toată curtea, aranjam hainele în dulapuri, dar nimic nu-l impresiona într-atât încât să-mi răsplătească eforturile. Lecția era lecție și nu era deloc dispus să renunțe la ea. 
N-am avut încotro și a trebuit să aștept să treacă perioada de pedeapsă. Când tata a început să-mi dea din nou bani i-am dus pe toți vecinei mele ca să-i plătesc datoria. Era atât de tentant să ies din nou cu copiii, să-mi cumpăr lucruri de care îmi era dor, dar gândul că aveam datorii nu-mi dădea pace și m-am ținut de fiecare promisiune făcută vecinei care-mi sărise în ajutor. 
Tata vedea că prietenii nu mai roiau în jurul meu și m-a întrebat la un moment dat dacă ei știu că am datorii. Toată strada știa, sigur că știau. Iar eu îi vedeam uneori mergând împreună să-și ia înghețată. Și cu toate astea nu m-au invitat și pe mine, mai ales că știau că nu am bani. Aceea a fost încă o lecție utilă pe care am învățat-o atunci. N-a fost ușor, a durut, dar mi-am însușit-o. 
Până la urmă mi-am plătit toată datoria, dar a durat o vreme. Timp în care, în mintea și în sufletul meu se limpeziseră destule ape... La ultima tranșă de plată îmi rămăseseră chiar și ceva bani de cheltuială. Am cumpărat un buchețel de flori pentru vecina mea și i-am făcut, cu mâna mea, o felicitare de mulțumire. A fost foarte impresionată când i le-am dus. Îmi amintesc și acum că m-a invitat să stau în bucătăria ei micuță și m-a servit cu felii pufoase de chec și cu o cană plină cu lapte. Iar florile de la mine le-a aranjat într-o vază frumoasă, pe care a așezat-o în cadrul ferestrei dinspre stradă. Ea nu primea flori de la nimeni, niciodată, singură fiind. Când m-a condus apoi la poartă, l-a văzut trecând pe vecinul căruia îi spărsesem geamurile și i-a spus: 
- Vezi ce flori frumoase am primit de la fătuca asta? 
- Bine că mie mi-a spart geamurile, a răspuns el morocănos și iritat, trecând mai departe fără să se uite spre noi. 
- Fiecare primește ceea ce merită, vecine. Unii flori, alții pietre, i-a spus ea cu liniște în glas și cu filosofia omului simplu și bun.