Celor care se plâng mereu de starea vremii



În urmă cu trei ani, în luna iulie, într-o zi splendidă de vară, am fost să cunosc o fetiță. Mi-a povestit un preot despre ea și mi-a spus că ar avea mare nevoie de o prietenă, mai ales de una ca mine. Mulțumesc, Părinte!
M-am urcat în mașină și am pornit spre ea. Știa că voi veni și am aflat de la mama ei că m-a așteptat cu o nerăbdare de nedescris. Iar atunci când am intrat în camera copilei, am găsit-o în fotoliul în care își trăia viața. Toată viața. Era cu spatele la ușă, privea afară prin fereastră. Dar de cum am intrat în cameră, zâmbetul fetiței a luminat nu numai încăperea ci mi-a luminat și inima. Era o bucurie în stare pură acel copil, sufletul ei umplea toate golurile din lumea imperfectă în care trăiam. Am stat amândouă cu fața spre fereastră și am povestit, ne-am bucurat una de prezența celeilalte, ne-am privit, ne-am zâmbit. La un moment dat a început să plouă, iar primul meu gând a fost că am lăsat mașina cam departe, că nu am umbrelă, că voi conduce până la Brașov pe ploaie... Numai că, la un moment dat, fetița imobilizată a spus întrerupându-mi lamentările din gând: "Doamne, ce frumos plouă!" Și în secunda imediat următoare, cuvintele ei au adus toată ploaia lumii peste mine, trezindu-mă la o realitate pe care păream a o fi uitat de multă vreme – una unică, splendidă, minunată precum îngerul de copil care-mi stătea alături. Am simțit în tonul ei regretul că nu putea zburda prin ploaie, așa cum văzusem mai devreme în privirea ei părerea de rău că nu putea zburda sub cerul liber... Am înțeles un suflet care se bucura de ploaie, pur și simplu. Și o privea ca pe un miracol, unul neașteptat și binefăcător. Și din ziua aceea am înțeles cât este de minunat e să plouă, să fie soare, să ningă și chiar să fie un ger nemilos. Și pe care să le simți pe toate din plin, liber, sănătos, viu! 
Din ziua aceea am înțeles că fericirea mea nu depinde de starea vremii ci doar de felul în care știu să mă bucur de tot ceea ce-mi dă viața, de ceea ce sunt, de ceea ce am și de tot ce mă înconjoară. 
Am condus spre casă cu geamul deschis și am inspirat aerul proaspăt și curat al unei zile în care am înțeles încă o lecție. M-au udat câteva picături de ploaie, dar m-am bucurat de ele ca de cea mai frumoasă și nesperată întâmplare. Apoi, atunci când la un moment dat a răsărit un soare orbitor, m-am bucurat la fel de mult. Știam că într-o cameră mică, o fetiță înțeleaptă și frumoasă, cu suflet profund și pur de înger privește spectacolul vieții și se bucură doar pentru atât. Doar privindu-l... Iar aripile ei erau la mine. Și am decis să fiu recunoscătoare pentru asta... Și să plutesc și pentru ea și de dragul ei.

Fiți fericiți și fiți recunoscători!


Text publicat în cartea  Iubitelor mele prietene