Mulțumesc pentru tot ce am învățat!




Când se întâmplă să privim în urmă și când încercăm să ne amintim ce ne-a bucurat, ce ne-a supărat, ce realizări am avut, ce eșecuri... știm oare să fim obiectivi, să adunăm ceea ce ne definește, să bifăm ceea ce am acumulat între timp dar și ceea ce am lăsat în spate, lucruri care ne trăgeau în jos ca un balast? Reușim să fim mulțumiți de noi?
Eu una, de câte ori mă retrag în mine însămi, sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit frumos, pentru tot ce am realizat, dar mai ales pentru tot ceea ce am învățat, fiindcă întotdeauna am ales să-mi însușesc lecțiile primite, atât din experiențele altora cât și din ale mele. 
Ca și acum, când mă gândesc din nou la trecut...
Am învățat cât de fragilă este viața, cât de ușor poate pleca un om și câtă durere, teamă și singurătate poate lăsa în urma lui. 
Am învățat că niciodată nu suntem pregătiți să fim părăsiți definitiv de cei dragi, dar nici să-i părăsim... Și cât de important este să facem lucrurile la timp, să spunem ceea ce simțim în momentele importante, să nu rămână în urma noastră lucruri nerezolvate și incertitudini. 
Văzând cum au pierit oameni tineri am înțeles că fiecare clipă de viață trebuie trăită cu bucurie și recunoștință, că nici o plăcere nu trebuie amânată, că trebuie să fim senini și împăcați cu noi înșine, așa cum ne îndeamnă și rugăciunea seninătății: 
"Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb şi înţelepciunea de a şti să le deosebesc. Şi astfel, să trăiesc prezentul fiecărei zile, bucurându-mă de prezentul fiecărei clipe, acceptând greutăţile ca pe o cale care mă conduce spre pace. [...]"
Am mai învățat că n-aș fi cu nimic mai bună decât un om care greșește, dacă nu l-aș ajuta să evolueze. Dar și că unii oameni nu pot fi schimbați, că ești dator să încerci să-i ajuți să o facă, dar că totodată trebuie să știi când să renunți, că lupta cu neputințele și încăpățânarea lor este zadarnică.
Am învățat că doar eu pot alege obiectiv oamenii care să facă parte din viața mea și în nici un caz prietenii mei nu pot și nu trebuie să facă asta. 
Am învățat să caut motivația din fiecare greșeală în loc să mă grăbesc să judec și să abandonez omul care a greșit. Și că nu toate greșelile ascund intenții rele, iar unele ascund de fapt multă suferință, dureri și temeri care derutează omul și-l fac să o apuce pe un drum care nu duce către nimic bun. Pentru el și pentru cei din jurul său.
Am învățat să accept și lipsa recunoștinței celorlalți și să mă mulțumească doar gândul că am făcut un bine și că am dăruit.
Am învățat că atunci când cineva îmi face un rău, nu eu sunt victima, ci acela care m-a rănit. Un om puternic nu poate fi victima unui om slab, iar cei care fac rău sunt oameni foarte slabi, lași, mărunți. 
Am învățat că iubirea nu obligă și nu îndatorează și că gelozia este doar o dovadă de egoism și neiubire. Scopul iubirii este, mai întâi de toate, fericirea și binele celuilalt.
Am învățat să plec fără uși trântite și fără vorbe grele, conștientă că reproșurile nu-mi alină durerile și că nu schimbă nimic. Dar am învățat să plec imediat ce nu mă mai regăsesc într-un loc sau lângă cineva care-mi aduce mai multă nefericire decât fericire. 
Am învățat să spun „Nu” și să nu mă mai simt vinovată atunci când nu-i pot mulțumi pe toți. 
Am învățat că atunci când ai încredere în tine și ești pe deplin mulțumit de persoana ta nu mai simți nevoia să dovedești lumii cum ești, cine ești și ce ai. Nevoia de validare dispare și trăiești după bunul plac. Ești tu: senin și mulțumit, conștient că nu ești nici acele lucruri pe care le ai, nici cine spun unii că ai fi. Și ești fericit așa cum te cunoști: gras, slab, cu riduri, cu freza vraiște, în trening sau în ce te simți comod și chiar nu ai niciun complex de inferioritate. Știi deja că tot ce ai mai valoros și mai frumos se află în inima ta.
Am învățat să mă iubesc mai mult. Voi?







26 de comentarii

  1. La multi ani,Irina! Iti multumesc pentru tot ce am invatat de la tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani Irina ! Cuvintele tale mi au risipit tristețea din seara asta .Deja sunt mai bine Multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu dragostea unei mame ,te imbratisez si-ti doresc un an mai bun

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani cu bucurii și împliniri, să rămâi doar cu minunea, frumosul si bucuria din viața ta. Celelalte te învață să le prețuiești.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru ca stiti sa dati glas atâtor gânduri si trairi dintre care multe sunt si ale mele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sanatate,bucurii si multa fericire!
    Esti minunata Irina!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani Irina! Foarte frumos ai așternut pe hârtie aceste gânduri . Mă regăsesc în ele și mă ajută sa mă simt mai puternică. In anul ce a trecut s-au întâmplat multe...am pierdut ființa cea mai draga pe acest pământ...mama și am fost binecuvântată cu o fiica, un îngeraș de copil. Acum la final de an jumătate de inima tresare de bucurie la fiecare zâmbet al micutei și jumătate tânjește după mamă... La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. La multi ani si multa sanatate esti minunata

    RăspundețiȘtergere
  10. Un An Nou Nascut din iubire, binecuvântat cu sanatate, întelepciune, pace, bunastare, fericire pe toate planurile si în toate aspectele vietii cotidiene, alaturi de toti cei dragi !

    RăspundețiȘtergere
  11. La mulți ani! Tot ce se întâmplă în viața noastră se întâmplă cu un scop! Nimic nu e întâmplător! Important e să învățăm din greșeli, să mulțumim pentru reușite, să ne acceptăm pe noi cu bune și cu mai puțin bune și să devenim mai oameni cu fiecare zi!

    RăspundețiȘtergere
  12. La mulți ani, oameni dragi! Vă doresc un an nou cât mai bun, plin de realizări frumoase, pace și iubire! Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și pentru că mă citiți!
    Vă îmbrățișez cu toată inima!

    RăspundețiȘtergere
  13. La multi ani Irina! Ma regasesc in ceea ce-ai scris,constientizez ca anul ce-a trecut m-a facut un om mai bun, mai responsabil si am inteles ca daca daruiesti iubire si bunatate, se intoarce inzecit, multumesc ca esti aici, deoarece gandurile tale ma fac mai increzatoare si determinata! Un an nou fericit cu multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  14. La multi ani frumosi ! Multumesc pentru tot ce am invatat din cele trei volume Fluturi ! Cu prețuire !

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna Irina, te am solicitat prin acest mesaj pentru ca imi pun speranta in tine..
    Aceasta petitie s-a creat cu scopul de a se deconta tratamentul pentru persoanele cu amiotrofie spinala, care din pacate la noi, in Romania, inca nu se gaseste..
    Cunosc persoane care au apropiati pusi in aceasta situatie si este foarte greu..dar eu sunt mica printre atatia oameni...strigatul meu de ajutor pentru acesti oameni se duce in ecoul auzit doar de mine printre multimea de adulti tacuti..
    Am doar 14 ani, puterile mele sunt slabe..DEOCAMDATA! Nu am absolut niciun gand sa stau cu mainile in san cand voi fi adult.
    Romania are nevoie de oameni ca tine.
    Are nevoie de oameni buni .
    Trebuie sa fim uniti si putinul fiecaruia ,adunat, reuseste sa realizeze ceva.
    De ce am mai fost creati daca nu dam o sansa si altora sa traiasca?
    Toti pentru unul , si unul pentru toti.
    Repet..acum strigatul meu nu e luat in seama decat de unele persoane din lista mea ..dar nu pot lasa asta asa..din aceasta cauza iti si scriu..Tu poti..Tu ai puterea..Impartaseste aceasta petitie mai departe ..sunt sigura ca foarte multe persoane vor semna ..deja s-a strans un numar bun de voturi..
    De la tine am invatat multe, si inca percep cate ceva nou de fiecare data.
    De la tine am invatat ca din putinul meu trebuie sa ofer si altora..Din aceasta cauza cred..ca tu esti singura mea sursa de ajutor , si singura speranta ca poti face aceasta petitie cunoscuta ..
    Nu stiu daca imi vei vedea sau nu mesajul ..dar este singura mea sansa...
    https://www.petitieonline.com/persoanele_cu_amiotrofie_spinala_au_dreptul_la_tratament?wh

    RăspundețiȘtergere
  16. Iti multumesc foarte mult!😇Esti minunata!❤

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna Irina te iubesc te mor te ador esti scriitoare mea preferata .Da atre mult imi doresc sa te intreb ceva poveste cu Robert si cu Irina e adevarata adica tu esti Irina din carte ?P.S ma doare sufletul ca sa terminat povestea ai mai face o carte ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna draga Irina.
    As dori sa stiu daca vei mai scrie o carte despre iubirea autentica, neconditionata, o forma elevata a ceea ce am gasit si trait din "Fluturi".
    Multumesc pentru ca existi.
    Dumnezeu Tatal nostru sa te binecuvânteze, si eu deasemenea te binecuvântez.

    RăspundețiȘtergere
  19. Multumim pentru toate lucrurile si sentimentele frumoase pe care ni le reamintesti sa le traim!Asa e,uitam ceea ce este mai pretios in viata,alergand dupa lucruri efemere!Sarbatori fericite,draga Irina!

    RăspundețiȘtergere
  20. Esi o persoana deosebita !!!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Irina, esti minunea care mi-a aparut in viata tarziu, e-adevarat , dar m-ai facut sa -ti citesc cartile, toate , si asta a schimbat ceva in mine la o varsta mai mult decat matura. Sunt bunica,fericita de copiii mei, de nepotii mei , de prietenii mei si de...oameni , de oameni in general.In tot ce ma-nconjoara vad frumosul, lumina , veselia si increderea...Visez randuri din romanele tale adolescentine, rupte din viata ta...dar si a mea, poate si-a altora .M-au marcat vorbele tale pe care le-ai scris incat , de multe ori, de extrem de multe ori ma intreb daca nu cumva ti-am imprumutat viata !? Poate vreodata ai sa-mi spui!Inchei , multumindu-ti ca existi si pentru mine, fata draga ! Cu binepentru tine, dar si lumii in care existam...asta mie gandul acum si mereu...

    RăspundețiȘtergere