Pentru că nimeni nu merită...



M-a întrebat cineva de ce nu-i "spurc" pe cei care care mă tot spurcă, mai ales că despre anumite persoane aș avea ce spune... Răspunsul meu e simplu: fiindcă eu nu sunt spurcată. :) Nu mă tăvălesc în mocirla nimănui. Chiar dacă purtarea unora e anormală și denotă psihoze grave și o lipsă îngrijorătoare de stimă de sine, nu simt nevoia nici să mă apăr, nici să mă justific, nici să mă răzbun. Pe mine mă apără Dumnezeu, mă justifică faptele mele concrete și oamenii care îmi sunt alături, iar de răzbunat... mă răzbună pacea și fericirea de care mă bucur. :)
Până să devin populară n-a avut nimeni nimic cu mine. De ce au acum, este evident...
"Duamnele" care "citesc numai literatură bună", care se pretind educate și culte, care se cred prețioase și etaloane de moralitate, n-au decât să-și arate adevăratul caracter în toată "splendoarea" lui. Poate vor păcăli câteva minți firave, dar atât. Oamenii de calitate nu savurează bârfe și sunt conștienți că apucăturile răutăcioase și mitocănia denotă un caracter insalubru.
Pe mine detractorii n-au nicio șansă să mă atragă în lumea lor mică și urâtă. Nu mă pot provoca, fiindcă sunt atât de mici încât mi-ar fi imposibil să mă cobor până la nivelul lor. Și chiar dacă depun eforturi să mă supere și să-mi producă disconfort, n-au nicio șansă. Sunt imună la atacuri. Din fericire am evoluat suficient din punct de vedere spiritual încât să accept cu seninătate tot ceea ce se întâmplă, conștientă că unii au demonii lor și luptele lor pe care nu ştiu să le ducă singuri și cu demnitate; că nefericirea și frustrările le-au întunecat mințile și i-au înrăit. Fiecare cum poate. Unii își umplu golurile cu frumos și iubire, alții cu mizerii... Las fiecăruia dezonoarea de a fi ridicol, toxic, urât... Cândva vor învăța, probabil, că noroiul cu care aruncă îi murdărește tot pe ei, nu pe cei pe care încearcă să-i păteze (n-ai cum să rămâi imaculat cât timp umbli cu noroi:) ); iar ura și răutatea le aduce tot lor cea mai multă durere și nefericire. 
Oamenii aleg cum sunt, ce oferă lumii și ce lasă în urma lor, iar eu consider că există deja prea multă mizerie în lume, aşadar nu vreau să fiu încă una care să contribuie la urâțirea ei. Am alte ambiții și treburi mai importante decât să mă cert cu toți demenții și ridicolii care fac zgomot și mizerie. Știu deja că sufletele unor astfel de oameni sunt goale, că singurătatea, anonimatul și lipsa iubirii duc la disperare, iar disperarea duce la tot felul de apucături nebunești. Dacă la început mă afectau răutățile și mă simțeam nedreptăţită, acum știu că aceste persoane nu mie îmi fac nedreptate, nu împotriva mea luptă, nu pe mine mă insultă și umilesc, ci pe ei înșiși. Disprețul pe care-l manifestă față de mine este doar dispreț față de ei înșiși și... nimic nu mi se pare mai trist decât să te disprețuiești într-atât încât să te otrăvești mereu cu gânduri negative, să te irosești încercând să strici și să instigi...  
Eu nu sunt supărată pe nimeni, nu detest pe nimeni, nu am resentimente. Știu foarte bine cine și de ce încearcă să-mi tulbure pacea sufletului, cunosc tertipurile celor care subestimează lumea și care cred că reușesc să manipuleze și să instige, așa cum și ei știu că eu nu le-am făcut niciun rău, că pe unii chiar i-am ajutat, că nu datorez nimic nimănui și că nu le-am adus prejudicii de niciun fel... Ei știu foarte bine că eu nu merit cu adevărat ura lor, așa cum eu știu că ei își merită propria ură cu care se otrăvesc. Par dependenți de ea. :) 
Detest profund certurile și nu voi intra în războiul nimănui. N-au decât să spună ce vor și să fie cât mai spurcați. Le compătimesc copiii, familiile și părinții pe care îi fac de rușine prin purtarea lor și prin exemplul prost pe care îl dau. Iar cei care în loc de "X" se semnează cu "Y" să nu se iluzioneze că li se garantează anonimatul... Eu știu bine cine se află în spatele anumitor nume fictive, dar nu faptul că știu eu ar trebui să preocupe aceste persoane lipsite de rușine și de conștiință, ci faptul că știe Dumnezeu. Aș fi putut să demasc anumite persoane, dar mai presus de dorința mea de a arăta adevărul despre ele, este simțul răspunderii față de familiile lor, față de copiii lor care ar putea afla într-o zi lucrurile urâte pe care le-aș putea spune eu, lucruri care să-i afecteze și care să-i facă să se simtă rușinați. Prefer să tac și să zâmbesc mulțumită, știind că unii dintre cei care azi mă atacă au purtat cândva haine de la mine, că au lucruri de la mine, că au mâncat în casa mea, că le-am oferit momente frumoase și mângâiere… și, cu cât ei mă atacă mai tare, cu atât mai mare este satisfacția mea că eu sunt cea care a făcut bine și că nu mă aflu în postura lor ingrată. 
Dacă tac, dacă nu reacționez la mitocăniile și nemerniciile unora este pentru că-mi prețuiesc educația primită și nu vorbesc de rău oameni cu care am împărțit aceeași masă, dar nici persoane sărace cu duhul... Despre cei pe care nu-i cunosc și care mă detestă fără ca măcar să mă cunoască, nu merită nici măcar să vorbesc... sunt inexistenți pentru mine, chiar dacă ei îmi acordă o importanță exagerată. :)
Sper să învețe și alții din ceea ce am scris aici, să ignore răutățile, să nu se consume și să privească oamenii răi cu compasiune. Nu intrați în luptele nimănui, nu vă explicați, nu încercați să convingeți lumea de contrariul celor care se spun despre voi. Vă asigur că există o dreptate divină... eu văd din ce în ce mai des asta. 
Nu vă mai îngrijorați din cauza celor care vă detestă, ci aveți grijă de cei pe care-i iubiți și nu uitați să vă iubiți pe voi atât de mult încât să rămâneți mereu buni, frumoși și senini!



Unei fiice








Draga mea fiică,

Ți-am dat Viaţă. Viață pe care nu vreau să ți-o controlez. A da viață înseamnă a da libertate deplină. Nu-ți voi reproșa niciodată ceea ce am făcut pentru tine, fiindcă nu mi-ai cerut să fac ceva, ci am făcut totul din iubire. Atunci când dai viață unui copil, rupi din tine. Rupi o bucată din inima ta și crești un om... Apoi îl lași liber, dar tu nu mai poți fi întreg fără acea bucată de inimă, fără a avea aproape acel omuleț pe care l-ai crescut cu atâta iubire, grijă, sacrificii și trudă. Poate de aceea îți par posesivă uneori... Și știu că acum nu mă înțelegi, dar când îţi vei rupe și tu o bucată din inimă și omulețul acela născut din inima ta va umbla liber prin lume, vei înțelege chinul nopților nedormite și lacrimile care secătuiesc sufletul unei mame. Și totuși, asa e menirea unui părinte: să ofere viață, apoi să rămână singur... sperând că omulețul cel mai drag este fericit.
Ai tot dreptul să fii liberă, dar vreau să te gândești că, dacă tu mă uiți când nu ești lângă mine, eu nu reușesc să te uit. Nu vreau să-ți fiu paznic, nu vreau să-ți umbresc bucuria, te vreau fericită alături de cei cu care te simți bine, dar vreau să te gândești și la mine atunci când te distrezi – să ai mai multă grijă, să nu-mi tulburi sufletul, să nu-mi furi pacea... Fericirea ta nu trebuie să fie nefericirea mea; distracția ta, libertatea de care te bucuri nu trebuie să fie motive de îngrijorare pentru mine, ci tot fericire, fiindcă trăiesc cu tot sufletul bucuriile și împlinirile tale.
De când exiști, eu trăiesc pentru tine și prin tine... Visez visurile tale și nimic nu mă împlinește mai mult decât reușitele tale. Bucuria ta e bucuria mea, zâmbetul tău este lumina mea, iar durerea ta este sfârșitul meu.
Așadar, te rog, nu mă considera absurdă, nu mă considera posesivă, ci încearcă să îmi înțelegi îngrijorarea și temerile... Fiindcă de când exiști tu nu există pentru mine spaimă mai mare decât aceea de a te pierde, decât aceea de a te vedea nefericită, rănită, neîmplinită. E doar iubire, fiica mea, iar iubirea de mamă n-ar trebui să te sperie, nici să te deranjeze, nici să te îndepărteze...
Într-o zi vei înțelege că iubirea de mamă nu poate fi înlocuită de nimic şi de nimeni... Nici de bani, nici de bogăţie, nici de  prieteni, nici de omul iubit... De nimic şi de nimeni.



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




"Cum e să fii Irina Binder?"



M-a întrebat cineva: "Cum e să fii Irina Binder?"
I-am spus că mi-nu-nat și că nu mi-aș schimba părerea chiar dacă toată lumea ar detesta-o pe Irina asta. Eu o iubesc, fiindcă o cunosc cel mai bine. Știu ce viață a avut, ce încercări, ce bucurii, ce necazuri, ce greșeli, dar și conjuncturile care au dus la înfăptuirea acelor greșeli. 
Eu cunosc mai bine ca oricine măștile pe care le-a purtat și eu îi cunosc cel mai bine intențiile. Cu toate acestea, eu am judecat-o cel mai mult pe Irina. Și eu am fost cea mai dură cu ea. Eu am iubit-o cel mai puțin și am urât-o pentru fiecare om care n-a iubit-o. Eu i-am făcut cel mai mult rău... Și cred că am pedepsit-o mai aspru decât ar fi făcut-o oricine. Până într-o zi... când am avut curaj s-o descopăr, când am înțeles că trebuie s-o iert pentru tot ceea ce nu i-a reușit, când am înțeles că am avut de la ea așteptări nerezonabile și că i-am cerut mai mult decât i-am oferit.
Știți cum e să fii Irina Binder? M i n u n a t . Iar cea mai frumoasă parte din tot ce înseamnă ea sunt oamenii care o iubesc. Voi.