O poveste. Povestea multor femei.


Irina Binder

„Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum, şi nume,
Pun lucrurile iar la locul lor.”
- Adrian Păunescu
  
Când aşteaptă pe coridorul unui spital, oamenii par mai dispuşi să vorbească despre necazurile şi despre durerile lor. Chiar și cu străini.
Aşa am cunoscut şi eu povestea de viață a unei femei. Aştepta pe coridorul unei clinici să afle dacă are o boală gravă. Se vedea cu ochiul liber că era foarte tensionată. Mă privea discret şi mi s-a părut că se uită lung la sticla mea cu apă.
- Vă este sete? am întrebat-o.
- Nu, mulţumesc.
- Mai am o sticlă neîncepută în maşină, v-o pot aduce în 2 minute...
- Nu, vai, cum să vă deranjez?
Imediat am plecat şi i-am adus sticla de apă din maşină. Mi-a mulţumit, a băut din apă şi m-a întrebat de ce mă aflam acolo. Credea că aştept și eu vreun răspuns de la acelaşi doctor. Mi-a povestit despre boala ei şi, ca să o fac să mai uite de această grijă, am început să vorbim despre viaţă. Mi-a povestit că lucra într-o bancă de peste 20 de ani, că era căsătorită de aproape 30 de ani şi că avea doi copii mari, un fiu căsătorit şi o fiică în ultimul an la facultate.
Cred că a început să se simtă confortabil povestind, fiindcă a început să mi se destăinuiască, spunându-mi tot felul de detalii din viaţa ei de familie. Dar vorbea numai despre dureri şi dezamăgiri.
- Trebuie să aveţi şi ceva frumos de povestit, i-am spus, dorindu-mi să-i distrag atenţia de la poveştile negative care o afectau încă în mod vizibil.
- Doar copiii au fost ceva frumos în viaţa mea. Atât. Apoi au crescut şi ei şi...
- Haideţi, că o să aflaţi imediat că boala se poate trata şi vă duceţi acasă, le daţi tuturor vestea bună şi o să vă îmbrăţişaţi.
- N-o să ne îmbrățișăm. Nu m-a mai îmbrăţişat nimeni de ani de zile, cred că de când erau copiii mici. Nu știți cum sunt copiii când cresc? Fiecare cu ale lor...
Mi s-a părut ireal.
- Cum, nu vă îmbrăţişaţi în casă?
A început să-mi povestească de relaţia rece pe care o avea cu soţul ei încă de la începutul căsătoriei lor. Desigur, copiii au preluat ceea ce au văzut la părinţi. „Știți cum sunt bărbații, mai neatenți așa, mai reci...”
Soţul doamnei era un om serios, dar extrem de distant. O înşelase cândva, în tinereţe, cu o „prietenă” de familie şi, deşi ea îl iertase de dragul copiilor și pentru că îl iubea, el s-a purtat de atunci ca un străin, de parcă ea ar fi fost cea care călcase strâmb. Mi-a spus că în toţi cei aproape 25 de ani care trecuseră de la acea problemă în cuplu, ea nu s-a mai simţit iubită de soţ, indiferent cât s-a străduit să repare totul. A mai simţit o vreme iubirea şi afecţiunea copiilor, însă doar până când aceştia au devenit adolescenţi. Apoi a simţit că nu o mai iubeşte nimeni. Că ea exista doar ca să fie soţie şi mamă, să îşi îngrijească familia, nu femeie cu sentimente.
Pentru că acea „prietenă” le tulburase pacea din familie, n-au mai avut încredere să-și facă alți prieteni cu care să socializeze. Aşa că trăiau retraşi, distanţi, iar ea se refugiase în serviciu şi în treburile casnice şi nu mai avea timp să îşi facă măcar o prietenă de suflet. S-a simţit mereu singură, neiubită, dar şi-a dus toate durerile şi nemulţumirile cu zâmbetul pe buze.
- Nu a ştiut nimeni că nu mai pot. Uneori, aşa de bine mi-ar fi prins şi mie o vorbă bună, o mângâiere sau o îmbrăţişare... mi-a spus ştergându-şi o lacrimă din colţul ochiului.
Probabil că avea nevoie să se elibereze, pentru că a continuat să îmi povestească tot ceea ce adunase în sufletul ei într-o viaţă de om.
Am fost întrerupte, la un moment dat, de asistenta care a chemat-o în cabinet. Deşi o cunoaşteam pe doamna respectivă de doar câteva zeci de minute, eram îngrijorată pentru ea şi îmi doream să primească un răspuns favorabil – că nu este bolnavă. Mi se părea trist că într-un moment atât de greu din viaţă nu era nimeni lângă ea să o sprijine moral. Şi avea familie. Se sacrificase o viaţă pentru un soţ şi doi copii şi nimeni nu îşi sacrificase câteva ore să vină să o încurajeze. Am aşteptat-o cu emoţie şi cu teamă că între timp voi fi chemată şi eu în cabinetul vecin şi că nu voi reuşi să îmi iau rămas bun. A ieşit după câteva minute cu un zâmbet larg pe faţă.
- Deci?
- Se pare că nu mor prea curând, mi-a spus bucuroasă.
M-am ridicat şi am îmbrăţişat-o strâns. Mi-a răspuns şi ea la îmbrăţişare şi a izbucnit în plâns. Probabil plângea şi de fericire, dar şi de tristeţe.
- Vreţi să fim prietene? am întrebat-o. Ştiu că sunt mai tânără, dar am experienţă de viaţă. Poate bem câteodată o cafea, măcar o dată la şase luni, să mai vorbim, i-am spus.
Am făcut schimb de numere de telefon.
- Irina Binder, i-am spus când m-a întrebat ce nume să treacă în agenda telefonului.
- Irina Binder care a scris Fluturi? m-a întrebat ea privindu-mă uimită.
- Da, am spus zâmbind.
- Nu pot să cred! Doamne, mereu mi-am spus că mi-ar plăcea să fii prietena mea, tu ştii câtă alinare mi-a adus cartea ta? Prin povestea ta parcă am trăit şi eu poveşti care nu mi-au fost date...

Povestea ei este povestea multor soţii şi mame. Este istoria soţiilor şi a mamelor care trăiesc o altă poveste decât cea pe care au visat-o şi pe care ar fi meritat-o.
Este povestea soţiilor care aşteaptă o viaţă întreagă să fie din nou observate şi iubite, care tânjesc după puţină afecţiune, după o privire admirativă, după o mângâiere.
Este povestea soţiilor care muncesc neobosit ca să le asigure bărbaţilor lor un cămin confortabil, care-i îngrijesc, care le iartă rătăcirile, care îndură umilinţe şi care, până la urmă, se abandonează singurătăţii şi se resemnează cu o viaţă lipsită de afecţiune şi de iubire. Este povestea soțiilor private de fericire și care trăiesc cu sentimentul cumplit al nesiguranței.
Este povestea multor mame care, din iubire pentru copii, sacrifică totul şi care trăiesc pentru şi prin copiii lor. Pentru copii care, de la un moment dat, nu mai simt nevoia să le arate afecţiune, care doar cer, care au numai aşteptări, care n-au răbdare, care critică şi uită să spună până şi banalul „Mulţumesc pentru masă!”.
Este povestea multor mame care, în loc să fie răsfăţate şi apreciate, în loc să primească mângâieri şi îmbrăţişări, primesc reproşuri şi sunt rănite cu priviri urâcioase, cu vorbe dureroase sau cu indiferenţă.
Este povestea multor soţii şi mame al căror singur sens în viaţă este să aibă grijă de familiile lor. Care nu uită niciodată evenimentele importante din viaţa celor dragi, care sunt mereu prezente, mereu atente, mereu dispuse să muncească şi să se dăruiască. Care poartă în portofel o poză cu copiii lor, care, în timp ce copiii lor se distrează, aşteaptă îngrijorate. Care renunţă la sine şi fac sacrificii pentru a le oferi copiilor tot ceea ce îşi doresc.
Este povestea multor soţii şi mame pentru care nu există „Nu mai pot” şi „Nu am” şi pentru care verbul „A dori” se conjugă numai când e vorba de visurile şi nevoile celor dragi.
Este povestea soţiilor şi a mamelor care plâng singure, nebăgate în seamă, neiubite, nedorite, despre ale căror dureri, nevoi, temeri şi visuri cei dragi nu ştiu mai nimic.
Este povestea soţiilor şi a mamelor care îndură totul, care înţeleg totul, care acceptă totul, care iartă totul, care dăruiesc totul, fără a aştepta nimic în schimb. Dar este povestea soţiilor şi a mamelor care merită totul deşi primesc atât de puţin...
Dragi soţi neglijenţi, dragi copii neatenţi, vă rog să le înseninaţi zilele soţiilor şi mamelor voastre, atâtea câte au mai rămas. Nu cu cadouri opulente sau obiecte sofisticate, deşi nici astea poate că nu strică din când în când, ci cu o mângăiere, o vorbă bună, o îmbrăţişare. Veţi ajunge să regretaţi indiferenţa voastră mai târziu, atunci când veţi deveni şi voi părinţi sau când mamele şi soţiile nu vor mai fi. Este inutil să le plângeţi atunci amintirea. Acţionaţi acum, iubiţi-le acum. Mai târziu, când nu le veţi mai avea în preajmă, veţi fi dispuşi să daţi orice ca să le puteţi ţine în braţe, ca să aveţi cui spune o vorbă bună, ca să aveţi cui da o floare, o îmbrăţişare...
Iubiţi-le  acum. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Cu drag, pentru soţii şi mame...



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii





  1. Irina am citit plangand in hohote! Niciodata nu m-am gandit la asta... ma duc sa o imbratisez pe mama si sa ii spun ca o iubesc! Iti multumesc! Te iubesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. simon gabriela eugenia6 februarie 2015, 14:48

      Dumnezeu ti-a dat , Irina , un har. Reusesti prin fiecare fraza sa sensibilizezi inimile noastre impietrite in timp , de lacrimi si dezamagiri. Fara sa imi dau seama, ai devenit o buna prietena, si iti multumesc

      Ștergere
    2. si eu am plans cand am citit ce ai scris tu draga Irina si ma regasesc foarte mult in partea cu mamele esti o prietena adevarata si simt ca te cunosc de o viata îi multumesc lui D-zeu ca mi-a fost dat sa cunosc chiar daca de la distanta o persoana asa ca tine atat de tanara dar totusi atat de matura te iubesc mult ptr ca reusesti sa ma cunosti atat de bine mai bine zis sufletul ca personal nu am avut ocazia desi imi doresc cel mai mult pe lumea asta sa ne cunoastem te sarut cu drag.

      Ștergere
    3. intr-adevar este povestea multor femei, poate prea multe... oare cerem prea mult sau e atat de greu de oferit o simpla imbratisare sau mangaiere?

      Ștergere
  2. Intradevar o imbratisare nu costa nimic,dar valoreaza mult mai mult atunci cand nu ai sa oferi unei persoane care merita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu sunt copilul care am devenit parinte,MAMA NU MAI E,ii plang amintirea si as da orice sa-i pot oferi macar o floare,sa o imbratisez macar odata...

      Ștergere
  3. Day by day, you make me proud more and more! <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow:( eu din păcate nu am avut parte de o mama așa ca știu cam cum este treaba asta:)

    RăspundețiȘtergere
  5. UUF....o respect mult pe mama si ii arat mereu iubirea...dar nu ma pot abtine acum dupa ce am citit gandurile tale...sa nu ma duc sa ii dau o imbratisare:(. Inca sper ca ne vom intanlii si noi candva, am momente cand sunt foarte atenta cand trec prin locurile de care tu mai pomenesti gen:mc piata sfatului ...librarii,dorindu-mi sa ma intanlesc accidental cu tine si sa te rapesc la o cafea macar. :( Multe ganduri bune Irina suflet frumos!

    RăspundețiȘtergere
  6. Irina, am citit aceste cuvinte si am realizat cat de importanti sunt parintii. Acum, dupa ce am citit aceste cuvinte, am sunat-o pe mami sa ii spun ca o iubesc, ea bineinteles este in alta tara si lucreaza pentru noi, copii ei si unemori imi dau seama, ca merita mult mai mult decat aceste cuvinte, dar ea se multumeste si cu aceste cuvinte. Poate ca nu arat cat de mult imi apreciez parintii, dar nu ma pot gandi macar o secunda, ca ei nu vor mai fi. Ii iubesc foarte mult, imi iubesc familia foarte mult.... am pus iubirea pe primul loc si familia pe 2.... am gresit foarte mult facand asta, dar am iubit atat de mult, incat nu incapea in suflet atata iubire si am ramas doar cu dezamagiri.... Acum nu exista altceva mai important decat familia mea! Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ai spus "ce bine ca am o mama", eu ma bucur din tot sufletul ca o am. Am plans la acest articol, desi nu sunt genul....acestea sunt adevarurile care ne inconjoara, viata reala in care ne invartim.

      Ștergere
    2. Traim multe momente triste doar cartile ne fac sa traim alaturi de autor .Astept cu nerabdare Insomniii...


      Ștergere
  7. F frumos si emotionat.Mi-au dat lacrimile!Ce bine ca inca mai am o mama!Iubiti-va si pretuiti-va mama si sotia pana nu e prea tarziu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu am plans cat am citit aceasta poveste...e dureros ca si-a irosit atatia ani din viata din vina 'lui' , dar nu e niciodata tarziu sa faca o schimbare si sa se simta iubita asa cum doreste! Acum este sansa ei caci copii sunt mari si daca tot a facut pasul cu pritenia tb sa continue cu schimbarile si sa 'traiasca' asa cum doreste!!! Bafta :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Este si povestea mea...iar tu esti prietena mea cea mai buna, chiar daca nu stii asta si nu ma cunosti. Datorita tie am invatat sa ma regasesc. Iti multumesc si ma rog mereu pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Chiar nu m-am gândit vreodată sa o întreb pe mama daca e fericita cu adevărat. Ea zâmbește mereu. Dar nu m-am gandit la varianta ca ar putea fi un zambet tip masca. Vreau sa o întreb daca e fericita de adevăratele, pentru ca stiu ca dintr-o zi nu ii voi mai vedea zâmbetul decât in memorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fa-o fara intarziere si...imbratiseaz-o! Daca te intreaba "De ce?" raspunde-i "Asa..."!

      Sunt o mama care nici ea, la randul ei, n-a fost intrebata de fiul ei (macar o data) daca e fericita...

      Ștergere
  11. Emotionant pana la lacrimi!!!!!!!! Sa ii respectam pe cei de langa noi si sa ii iubim,acum cat ii mai avem alaturi !!!!!!! Frumoase cuvinte si frumoase povesti care te fac parca sa te regasesti de fiecare data ! MULTUMIM IRINA !!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am citit randurile tale printre lacrimi.M-ai facut sa ma gandesc cu drag la scumpa mea mama, dar mi-ai rascolit si sufletul. De multe ori fiind mama si sotie oferi tot ce ai, fiind un izvor nesecat de iubire, devotament, rabdare, si altruism. Dar se intampla adesea ca atunci cand ai nevoie de o simpla imbratisare (dar cu insemnatate enorma) sa nu ai parte de ea..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de cunoscut imi suna totul...inca plang!

      Ștergere
  13. Irina chiar e frumos ceea ce scrii tu si aceasta intamplare chiar e emotionanta . Vreau sa sti ca te admir mult si mi-au placut cartile tale la nebunie !!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu am putut nici eu sa-mi stapanesc lacrimile....ma regasesc...

    RăspundețiȘtergere
  15. Irina esti o ființă deosebita! Respect si te rog sa nu uiti asta niciodată!

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, ai dreptate... Păcat că in ziua de azi există chiar și tirani care supun bietel femei la chinuir mult mai grele... care sunt terorizate și izolate...

    RăspundețiȘtergere
  17. Foarte emoționat și foarte adevărat că sunt multe mame date la o parte după ce copii se fac mari. Mă regăsesc ca toate celelalte mămici care suferă.

    RăspundețiȘtergere
  18. Ai dreptate!! Si ma simt vinovata pentru ca nu o apreciez pe mama, dar niciodata nu este timpul pierdut. Te admir foarte mult, Irina.

    RăspundețiȘtergere
  19. Draga mea prietena,Irina....iti multumesc ca existi pentru mine si pentru fiecare dintre noi!!Am plans si plang mereu,pentru ca in cartea ta"Fluturi"m-am regasit ca adolescenta(chiar daca acum sunt mama a doi copii...dar singura!!!)..iar acum..ma regasesc ca fosta sotie...si mama!Cu lacrimi in ochi iti marturisesc ca fiind singura,am simtit imbratisarea cuiva drag....dar pe care,din pacate nu o mai am.Dar....asa cum imi spun de fiecare data"mergi inainte Mioara....trebuie sa te ridici...trebuie sa fii puternica!"....Dumnezeu sa iti daruiasca sanatate,scumpa mea!!te imbratisez cu toata fiinta mea....Mira

    RăspundețiȘtergere
  20. stimata doamna va multumesc pentru aceasta povestioara care ma facut sa inteleg ca mai sunt mame si sotii care sufera in tacere si asteapta de ani buni o vorba buna macar daca restul costa prea mult pentru ai fi oferit

    RăspundețiȘtergere
  21. Eu nu vrea sa am sfarsitu accesta de poveste....cu toate ca am 25 am facut greseala de a ma casatorii la 18, am facut doi copii sotu meu este un om f gelos( nu pe barbati....ca nu avea motive ...pe parinti mei ,surorii ,prietene asa în 7 ani de casatorie ma izolat de totii... Nu mai eram eu,aratam f rau aveam probleme de sanatate iar el mereu îmi spunea ca nu sunt bani pt a le rezolva( dar el fuma la un pachet de tigari pe zi) Eram departe de familia mea eu find din Barlad si casatorit în Targoviste , parinti mei la începund nu prea au fost de acord cu casatoria pt ca era f departe si ne cunosteam de putin timp....apoi facand doi copii ma-m afundat în singuratate, mancare si curatenie......în vara am avut o cearta f puternica ma batut( mai meteu dadea in mine sau ma brusca si cuvinte f urte) si am hotarat sustinuta de familie da pun punct.Cum am citit si aici asa a spus si Mama si Tatal meu " copii cresc si vor învata ce vad în casa si el find fete îti vor cere explicati pt ce ai stat atâta timp....Dar e f greu cu sistemu numa-i eu stiu cat plang, abia acum am reusit sa bag divortu ma lupt pt fete, nu am probe ca ma batea pt ca nu am mers niciodata la politie pentru ca îmi era rusine...e trist si simt ca ma sting cate un pic si mereu ma întreb daca am facut bine,el a reusit practic sa fuga cu fetita cea mica si eu am ramas cu cea mare .....acuma lupt pt ele ....le vreau pe andoua ,le vreau înpreuna dar de multe ori nu mai am forta( ma scuzati pt scris am proble cu tastatura)....te pup. Irina cuvintele tale îmi dau putere si ma regasesc în unelea postari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fii tare !
      Bunul Dumnezeu o să vă păzească şi o să vă apere ! Pune-ţi-vă speranţa în El !
      Sper să ai tăria să poţi trece peste aceste probleme şi supărări, şi apropo avem aici o inimă de oameni care se susţin şi sper că se vor susţine în continuare ! Doamne ajută !

      Ștergere
    2. Draga mea ,ai suferit destul si pe langa tine au suferit enorm cei doi copii ! Mare minune este hotararea pe care ai luato ! Nu te da batuta ! Inca mai ai timp sa-ti traiesti cu adevarat viata ! Nici o femeie pe lumea aceasta nu ar trebui sa suporte violenta fizica si psihica ! Cauta-ti de lucru ! Intra intr-o comunitate de oameni adevarati ! Apeleaza la parintii tai pentru a primi ajutor ! In viata totul se poate intoarce in favoarea ta daca ai VOINTA ! Citeste mult , continua studiile de acolo de unde ai ramas ,roaga-te la Dumnezeu sa-ti dea putere si vei reusi ! SUCCES !

      Ștergere
    3. Draga mea trebuie să fi tare pentru fetiţele tale.Iar imbratisarile...vor veni.

      Ștergere
    4. Iti doresc sa iti dea dumnezeu sanatate si fostului tau sot intelepciune sa nu desparta fetele. orice s-ar intampla ai facut bine. Copiii crescuti intr-un climat de cearta si tensiune ajung oameni tarati emotional. Am trecut si eu prin situatie asemanatoare, am hotarat din aceleasi motive ca si tine sa divortez si am avut norocul sa am amandoi copiii fara sa trebuiasca sa lupt pentru a-i tine aproape. Din nefericire nu am avut prea mult ajutor de la nimeni. Dar am invatat sa fiu puternica si sa razbat.Am fost mama singura si nu mi-a fost mereu usor dar acum am marea bucurie si mandrie sa spun ca am doi copii (acum adulti) minunati, studiosi, cu bun simt si cu picioarele pe pamant. Nu a fost sacrificiu, a fost doar sa iau o decizie care mi-a salvat viata atat mie cat si copiilor mei. Iti doresc tot binele din lume si mult curaj!

      Ștergere
    5. din Barlad sunt si eu :)

      Ștergere
    6. Draga mea, unei mame nu-i poate sta nimeni în cale. iar Dumnezeu îți va da forță și resurse să faci totul pentru copiii tăi. Fii optimistă, gândește constructiv și protejează-ți sănătatea. Fetele tale vor avea nevoie de o mamă și de o bunică pentru copiii lor. Ești foarte tânără și sper să îți refaci viața, iar trecutul dureros să fie doar o lecție.
      Am încredere în tine și aștept să îmi trimiți vești bune, să îmi spui că ești fericită!
      Îmbrățișări cu drag!

      Ștergere
    7. Draga mea ,ai luat o decizie buna parasind acel barbat(un se poate numi sot ).Eu in 18 ani de casatorie cu primul sot ,am avut trei intentii de divort si toate au esuat din motive de teama societatii,de ce vor spune copii cand vor fi mari .Am avut puterea sa divortez sa imi intretin cei doi copii,au absolvit o facultate si acum sunt mari ,aproape la casele lor.A fost greu , dar am invatat sa fiu puternica si sa nu ma uit sausa ascult nimic din ce spune lumea.Iti doresc multa putere ,rabdare si sa ajungi sa fii fericita , respectata,sa fii imbratisata in fiecare zi !

      Ștergere
    8. Stiu ca raspunsul meu te va ajuta f Putin dar vresu sa il iei ca pe o incurajare ca fiecare buruiana are umbra ei sau ca va iesi soarele si oe strada ta. In primul rand te felicit pt ca ai avut forta de a te rupe de aceasta situatie pt ca eu am 20 de ani de casnicie casatorita de la 18 ani cu o bestie si din dragoste pt el (la inceput) apoi din grija pt copii am renuntat la mine. Am ajuns intr-o stare critica la salveaza faptul ca sunt indrpendenta si am copii mari dar sufletul meu este amar ca fierea si regretele melé sunt enorme. Acum ma consoleaza dragostea si respectul copiilor ( 17 di 19 ani) dar cand vor pleca de langa mine cum va fi oare? As putea sa iti spun multe dar mai bn nu , nu vreau sa te intristez. Bine ai facut daca intradevar nu era un sot asa cum ti-l doreai. Ai incredere in dumnezeu si in tine si totul va fi bine. Iti urez multa putere de acum in colo ca ai nevoie de ea.

      Ștergere
  22. Povestea aceasta...o poveste adevarata, fara Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, doar o poveste de viata. Reala, dureroasa pana la lacrimi. Poate fi povestea mamei mele. Acum, eu insami mama, am inteles-o si ma bucur de clipele in care inca o am langa mine, pe mama. INCA...ce trist suna! Iti multumesc Irina, OM frumos! Iti doresc tot binele din lume!

    RăspundețiȘtergere
  23. Am o mama departe de mine..Si ,eu sunt mama la randul meu . Bebe e micut dar, toata ziua il imbratisez si profit cat pot de mult de timp. Stiu ca ,va veni timpul cand va pleca de langa mine. De o imbratisare si o vorba calda avem nevoie mai mult decat oricand. Imi iubesc mama ,

    RăspundețiȘtergere
  24. Mi-ar fi placut sa am o fiica atat de buna si sensibila ca tine.Din pacate pe fiica mea nu o intereseaza decat sa aibe ea si sa fie frumoasa.Se rusineaza cu mine...Dar o iubesc asa cum e.Asta e viata. Asa ne este dat unora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convinsa ca fica dumneavoastra va iubeste in adancul sufletului ei.Poate nu stie sa o arate,dar va veni clipa in care va va imbratisa cu mult dor si iubire.Pana atunci va imbratisez eu cu multa caldura sufletul dumneavoasta frumos!

      Ștergere
    2. draga mea,daca crezi ca poti,primestema linga tine,sa ne mangaiem reciproc! si eu sufar ca si tine...si tot astept sa se MATURIZEZE si sa se schimbe in comportament...asa suntem noi mamele! aasteptam si speram pina la ultima rasuflare! te saur cu drag si te imbratisez!

      Ștergere
  25. Da, Irina.Dar, suntem ,si multe altele, care am trait povesti frumoase pe care nu am avut curajul sa le povestim. Si te iubim pentru ca ai spus , pentru noi, povestea noastra!

    RăspundețiȘtergere
  26. Offf ai mai facut o "victima" Irina...pe mine esti o minune necesara si o prietena care la randul ei, are milioane de prietene !apropo

    RăspundețiȘtergere
  27. Avem fiecare o "cruce" pe care sper ca fiecare să o ducă cu demnitate. Bunul Dumnezeu ne îndrumă şi doar ce putem duce ne dă. Însă suntem. se pare, prea orbi să vedem că ne vrea doar binele nostru şi al sufletului nostru !

    RăspundețiȘtergere
  28. sunt una dintre aceste "Mame ", care pentru binele copiilor se sacrifica,,, trist dar adevarat! respect pentru toate Mamicile si pe tine Irina te imbratisez , te pup si iti doresc multa sanatate !

    RăspundețiȘtergere
  29. M-a atins în suflet aceste rânduri...care sunt atât de adevărate dar și atât de triste...Ești o binecuvântare pentru mulți oameni...Irina Binder...te sărut și te îmbrățișez cu drag..

    RăspundețiȘtergere
  30. Esti minunată .mulţumesc că exişti.

    RăspundețiȘtergere
  31. o poveste frumoasa.impresionanta ...cu lacrimi in ochi iti multumesc ..eu nu mai am mama sunt singura si imi doresc o prietenie frumoasa...oricum iti multumesc...

    RăspundețiȘtergere
  32. nu preget niciodata sa le spun copiilor mei (adulti in toata firea) ca ii iubesc si ei imi zic la fel. Am inteles ce lucru important e asta dupa ce am pierdut-o pe mama mea careia nu i-am spus te iubesc prea mult sau nu sufficient.S-a prapadit departe de noi cei carora ne-a dus grija o viata intreaga. Sunt lucruri pe care nu le mai putemn schimba dar sunt multe lucruri pe care le putem imbunatati. Te iubesc tata! Te iubesc mama! Sper ca stiti asta si ca ma auziti de acolo de dincolo de zare... Copiii mei va iubesc mult si ma bucur ca existati.

    RăspundețiȘtergere
  33. Multumesc! Chiar acum am trecut peste o boala foarte grava cu mama, si mi-a fost enorm de greu sa ma culc zilnic cu gandul ca poate ca-o pierd, dar impreuna am reusit :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Ma regasesc si eu in aceasta poveste. Imi iubesc enorm copiii,care si ei ma iubesc pe mine.Insa nu vor recunoaste niciodata ca nu imi arata asta (sa nu mint,uneri ,dar foarte rar imi arata ca ma iubesc).Nu inteleg sau nu vor sa inteleaga ca si o mama nevoie de afectiune,dr iubire si de aprecieri. Multumesc Irina,sa iti dea Dumnezeu multa sanatate si inspiratie sa ne mai incanti sufletele cu scrierile tale...

    RăspundețiȘtergere
  35. Dureros de adevarat , multi oameni sufera in tacere ,se izoleaza si isi traiesc durerea in singuratate , sunt dezamagiti de ce se intampla in viata lor si se condamna la tristetea din care nimeni nu mai reuseste sa.i scoata .Avem nevoie unii de altii ptr a suporta micile si marile pb inerente ale vietii iar daca avem sansa sa intalnim oameni cu suflet , ne putem considera norocosi . Iubind vom fi iubiti si noi la randul nostru ,ajutand , vom avea si noi ajutor atunci cand ne va fi greu .

    RăspundețiȘtergere
  36. Te iubim, Irina! Tu esti deosebita si specială. Esti un înger pe pământ.

    RăspundețiȘtergere
  37. După ce am citit acest articol imi doresc atât de mult sa-mi imbratisez mama. Cred ca de azi înainte nu o sa existe o zi in care sa nu o imbratisez si sa-i spun cat de mult o apreciez si o iubesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  38. Doamne, cat de bine m-am regasit....diferenta e ca eu nu am copiii inca mari...iar...pentru mine, din pacate, vestea data de asistenta, nu a fost imbucuratoare...eu chiar am cancer....nici pe mine nu ma mai imbratiseaza sotul de ani buni...ba chiar imi telefoneaza si ma intreaba: ,,N-ai murit inca?" sau imi ureaza cand plec dimineata din casa la serviciu, "Somn usor de veci!", caci merg la munca...altfel, sunt catalogata putoare daca stau in concediu medical de neoplazie...Multumesc, Irina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne...prin ce suferinta treceti! Mi-au dat lacrimile. Va doresc sa va dea Dumnezeu putere si sanatate,sa va faceti bine!

      Ștergere
    2. Imi pare ff rau sa aud ca mai sunt si astfel de "brute",dar nu va descurajati ca Dumnezeu va face o minune in dreptul d-voastra ,iar pe acela (sotul d-voastra ) D-zeu nu-l va lasa nepedepsit !Totul se plateste in viata !Multa sanatate va doresc !!!

      Ștergere
    3. Imi pare rau ca treci prin asta ,nici eu nu am avut o familie asa cum ar fi trebuit si nu am nici parinti ,am fost creescuta de sora bunicii,Dumnezeu si multi prieteni mi-au fost aproape mereu ,nu mi-au lipsit imbratisarile ,firea mea pozitiva mi-a adus multi oamenI aproape.Dumnezeu sa-ti dea putere,fi tare,crede in DUMNEZEU si EL iti va purta de grija ,Optimismul te va ajuta foarte mult,chiar si in boala.Si mie imi zicea sotul meu uneori asa ,cand aveam mari prb cu fierea ,Dar baiatul meu imi e aproape.In final a plecat el ,in urma unui cancer,insa si-a cerut iertare .In viata totul are o masura randuita de DUMNEZEU .FI binecuvantata cu sanatate ,pace si bucurie de sus ,Te imbratisez,de as putea as face-o real!!!Cu drag,Ema

      Ștergere
  39. Aceasta poveste m-a facut sa ma gandesc la multe...la cat am gresit fata de mine si fata de parintii mei,mai ales de mama mea careia niciodata nu am avut curajul sa ii spun te iubesc si cred ca nici nu il voi gasi vreodata. Mereu m-am interiorizat si am gresit. Insa sper ca ea stie cat de mult o iubesc si cat apreciez tot ceea ce face pt mine. Acum, la randul meu, voi deveni mama. Am aproape 24 de ani si peste 5 luni imi voi primi minunea. Insa relatia dintre mine si "sot" (am folosit ghilimelele pt ca urmeaza sa ne casatorim in curand) nu este una chiar roz asa cum s-ar presupune ca ar trebui sa fie, mai ales in aceasta perioada in care am nevoie de sprijin si nu de certuri din motive pe care uneori eu nici nu le cunosc. Eu nu il inteleg...cand am impresia ca totul e bine,imediat isi schimba starea de spirit,ma ignora,iar daca imi spune ceva,o spune pe un ton ridicat. Mie imi place sa fac orice sa fie totul bine,plus ca sunt o fire calma,iar stresul pe care mi-l ofera zi de zi ma afecteaza atat pe mine,cat si pe bebe. El nu era asa...caci daca stiam,renuntam la el demult. Insa a aparut bebe si nu am mai putut. S-a schimbat din clipa in care a aflat ca sunt insarcinata. O saptamana parca nu mai era el,cauta doar cearta. Insa am trecut peste,am incercat sa ii gasesc scuze si l-am iertat. Acum...ce sa fac? Cum sa fac sa il aduc cu picioarele pe pamant? Imi este foarte teama ca voi ajunge sa nu mai fiu iubita...mult prea devreme...
    Imi cer scuze ca mi-am scris gandurile aici, insa nu am cui....m-a indepartat de prieteni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, nu stiu ce sfat sa-ti dau. Dar daca nu redevine omul pe care-l stiai si de care te-ai indragostit poate e mai bine ca povestea sa se termine. Iti spun aceste lucruri din punctul de vedere al unui copil care a trecut prin divortul parintilor. Si, crede-ma, ca a fost mai bine dupa ce au divortat, chiar daca am ramas 5 copii (intre 8 si 15 ani, eu fiind cea mai mare) doar cu tata. Desi trebuia sa-l ajut pe tata cu calcatul hainelor si duminica eu si sora mea mai mica cu 2 ani gateam, (tata facea mancare cand noi eram la scoala (L-S) si spala hainele) a fost mult mai bine decat cand erau impreuna si erau numai certuri. Acum, la aproape 42 de ani, sunt sigura ca a fost cel mai bine ca au divortat. De aproape 21 de ani am o casnicie frumoasa si 2 copii (14 si 17 ani) pe care-i iubim amandoi. Poate totusi s-a speriat de responsabilitatile unui tata si-si va reveni. Iti doresc toate cele bune.Teodora

      Ștergere
    2. Niciodata nu e prea tarziu mai ales la varsta asta de 24 de ani si 5 luni.....

      Ștergere
    3. Buna, as vrea sa-mi spun si eu parerea. Nu stiu daca te va ajuta. Nu exista relatie perfecta, peste tot sunt discutii si certuri. Important este sa nu te sperie si sa incerci sa spui cat mai clar ceea ce simti fara a acuza pe celalalt. De multe ori suntem prea absorbiti de ce simtim noi si uitam de sentimentele celuilalt. Aparitia unui copil aduce multe schimbari, este o minune si o binecuvantare si in acelasi timp viitorul tata se poate simti nepregatit, temator ca nu va mai fi pe primul plan, coplesit de responsabilitate. Si eu m-am interiorizat in trecut si am o relatie esuata. Dupa cativa ani am gasit puterea sa incerc din nou, numai ca am fost hotarata sa nu ma ascund, sa nu mai incerc sa ma schimb pentru a fi placuta. Am spus de la inceput cine sunt si ce vreau riscand ca celalalt sa intoarca spatele. Si eu ca si tine merit sa fiu iubita si am fost linistita stiind ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare. Este important atunci cand celalalt greseste sa ii explici ce simti, ce iti place, ce te raneste. Sa nu ridici un zid datorita ranii create ci sa te deschizi. Conteaza foarte mult tonul pe care vorbesti si ca celalalt sa simta mereu ca are de ales. Asta esti tu, asta simti si nu vrei sa controlezi deznodamantul ( Barbatii sunt imaturi, trebuie sa simta ca este intotdeauna alegerea lor de a face un lucru ) Tu vrei ca relatia sa mearga, dar nu poti calca peste cine esti pentru asta. Faptul ca ai curajul sa spui ce simti va trezi respectul si arata increderea ta in celalalt. O relatie nu este simplu de creat si avem nevoie uneori sa ne indepartam putin pentru a vedea mai clar, dar merita. Parerea mea este ca poti relua legatura cu prietenii, chiar daca poate nu le poti acorda prea mult timp dar poti sa le explici asta. In cadrul unei relatii nu trebuie sa ma pierd pe mine pentru noi. Atunci ce contributie mai aduc eu in relatie? Pastrarea prietenilor ( macar a unora din ei ) este ceea ce ma ajuta sa raman eu. Curaj si Doamne ajuta!

      Ștergere
    4. draga mea,unii barbati,sunt egoisti,se sperie de aparitia unui copil,se simt amenintati,ca nu vor ma fii iubiti atunci cand v-a aparea un copil! vorbeste cu el,si fal sa inteleaga,ca DRAGOSTEA pentru copil este una si DRAGOSTEA pentru el este alta,fal sa inteleaga ca niciodata DRAGOSTEA pentru el nu se va impartii intre el si copil! iar mamei...ESTE BINE SA II SPUI CAT O IUBESTI!!!NU MERGE PE IDEEA CA STIE! EA ASTEAPTA,draga de ea,SA I-O SPUI,SA O IEI IN BRATE ORI DE CATE ORI VA VEDETI! fao acum! nu atunci cand nu o vei mai putea face! si SIGUR iti spun vei vrea sa o faci! dai MAMEI ceia ce asteapta cu tot sufletul ,dela tine!

      Ștergere
    5. Dragelor, plecati de lângă astfel de oameni ,de lângă agresori cât mai aveti timp sa reparatii ceva! Cel mai mult suferă copiii, apoi voi! Renuntati la ei cat mai repede, sunt foarte multi bărbati normali care abia așteaptă să vă cunoască! Eu am trăit într o atmosfera similară, cu un agresor fizic și verbal, emotional timp de 14 ani. La început părea foarte grijuliu, apoi ,treptat, pe fondul consumului de alcool și al agresivitatii lui, a devenit o bestie! Copilul nostru de 8 ani, unicul de altfel, s a îmbolnăvit de anxietate, face atacuri de Panica repetate, iar eu sunt disperată! Vreau sa dau timpul înapoi sa schimb ceva, să urmez sfatul copilului care în urmă cu 3 ani spunea ca e mai bine sa ma despart de el! O să regret toată biata mea ca nu m am despărțit mai devreme de el! Nu e un capăt de lume un divortez, dar e un capăt de lume faptul că iti vezi copilul bolnav din cauza indecizie tale ca femeie. Abia peste 3 luni voi depune actele de divorț și plec de lângă el!

      Ștergere
    6. Foarte trist!

      Ștergere
    7. EU NU AM O FATA ,dar daca ai fi fost fata mea mi-as fi dorit sa vorbesti cu mine despre tot ce ai scris...sa nu duci singura stresul pentru ca acum nu iti dai seama dar ceea ce traiesti o sa te afecteze foarte mult si pe tine si pe copil .Nu mai cauta sa-i gasesti scuze ,purtarea lui fata de tine nu este una normala ,daca te-ar iubi nu s-ar purta asa ,crede-ma iti spun din experienta ,Ce traiesti tu am trait si eu ...Am tot sperat ca o sa fie mai bine dar e din ce in ce mai rau ,pentru mine e tarziu dar tu esti tanara si e pacat de tine .Pe mine m-a izolat de toata lumea ,nu vrea sa vina nimeni la noi ,nu mergem nicaieri ,si i se schimba starea de la o zi la alta ,tot timpul e nemultumit ,de mangaieri si de vorbe frumoase ,romantice nici nu poate fi vorba.nu vreau sa te sperii sau sa te dezamagesc dar el nu o sa fie niciodata mai bine...vorbeste cu mama ta...crede-ma cel mai bine e sa te sfatuiesti cu ea...numai bine va doresc si tie si lui bebe ....iar ,,sotului " ,sa-i vina mintea si sa se trezeasca cat nu e prea tarziu .

      Ștergere
  40. interesant ce ai zis aici...dar nu trebuie sa generalizezi...ca sotia este o victima in casnicie...am multi prieteni casatoriti...si barbatii sunt plecati in strainatate..ca sa fie mai bine..cazuri si cazuri...dar prefer sa zic ca fost o postare..sau o povestire dedicata femeilor !!!

    RăspundețiȘtergere
  41. Aceasta e si povestea mea.Cand scriu acum plang.

    RăspundețiȘtergere
  42. Foarte frumos .....te îmbrățișez! Cerasela.

    RăspundețiȘtergere
  43. Chiar daca fizic nu te-am intalnit niciodata, esti prezenta in viata mea prin ceea ce citesc scris de tine! Multe cani de cafea le-am baut impreuna!

    RăspundețiȘtergere
  44. Și eu mă regăsesc în povestea ăsta sunt în același situație ca doamna mă sacrific pe copii sau plec cu copii.pe mine dragostea și încredere e distrus doar dragostea de copiii mai am.

    RăspundețiȘtergere
  45. Din nefericire se pare ca a apus vremea acestor mame care mai fac ceva prin casa si se dedica familiei. Mult respect si stima pentru acele mame.

    RăspundețiȘtergere
  46. Cat ma bucur ca nu ma simt singura .Am o relatie adevarata cu fetita mea (34 ani) si asta de cand s-a nascut.Partenerii au venit si au plecat ,prietenii de munte sunt in jurul meu.In schim eu nu am iesit de la doctor cu zambetul pe buze.Am cancer si cei dragi imi au grija.Asta este rasplata pentru grija adevarata si optimista pe care le-am dus-o.Prefer asa!

    RăspundețiȘtergere
  47. M-ai făcut să plâng, dragă Irina... din milă pentru acea femeie care nu este atât de norocoasă cum ar trebui să fie o mamă... și m-ai făcut să pun mâna pe telefon, s-o sun pe mama să-i spun cât îmi e de dragă. I-am spus și aseară, dar nu e niciodată de ajuns pentru câtă iubire îmi oferă ea.
    Sper ca noua ta prietenă să își (re)găsească fericirea și să primească toate îmbrățișările de care n-a avut parte până acum. Dacă te-a întâlnit pe tine, destinul a început deja să-i zâmbească :)
    Te pup, să ai o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  48. O mama este mult prea inteligenta, de a intelege ceva ce nu-i convine ! cand copilului i se intampla o nenorocire ,ii vezi ochii si parca ar vrea sa strige , MAMA MAI NASTE-MA ODATA!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  49. Vreau doar sa spun ca ma simt f.f.vinovata pt
    ca nu l-am putut ajuta pe tatal meu si nu o pot ajuta nici pe Mama.tata nu mai e cu noi,IAR Mama e singura,bolnava si abandonata,de mine ca sunt de parte,de fratii mei nici unul din 3 nu poate face nimic pt EA,dar vreunul din noi 3 ISI aduce aminte ce a facut EA pt noi?ce au facut ei pt noi?cate sacrificii?ultima solutie azilul? IMI vine sa urlu!noroc ca are pensie.
    ce rusine _2 parinti pot creste 3 copii dar 3 copii?parintii unde-i pun?la cimitir ?si daca se poate cu banii lor!

    RăspundețiȘtergere
  50. Irina esti doctorul sufletelor.Dzeu ti a dat acest dar...sa fi aceeasi mereu...

    RăspundețiȘtergere
  51. Sint una dintre multele...va multumesc ..am reausit sa imi descarc in sfirsit sufletul...

    RăspundețiȘtergere
  52. Buna Irina.

    Sa stii ca ti-am scris multe mesaje private pe pagina ta personala de facebook din 17 aprilie 2014. Stiu ca mesajele mele au ajuns in folderul ALTELE si nu ai cum sa le vezi sau nu te-ai uitat inca... sau nu te intereseaza ce am scris... sau nu ai deloc timp... In fine, m-am decis sa-ti scriu ca persoana anonima in public pe blogul tau in speranta ca vei vedea mesajul meu. Ma gandesc ca poate nu stiai. Daca vei vrea sa ma gasesti pe facebook la mesaje, iti las doar initialele mele: C. V.
    Mult succes in continuare si abia astept noua carte!!!

    RăspundețiȘtergere
  53. Atat de trista povestea in care se regasesc cu siguranta atatea suflete frumoase...dar prin cuvintele tale ai facut-o atat de frumoasa,un exemplu..emotionant!!!

    RăspundețiȘtergere
  54. O poveste trista, insa din pacate o auzim tot mai des. Afectiunea lipseste in multe familii.

    RăspundețiȘtergere
  55. o poveste,care nu-i poveste!este realitate ,irina,draga mea.si cate se mai pot adauga la tot ce ai scris tu,si care ti-sar parea ireal...ca sotie,sunt fericita,asta compenseaza cu ce pot sa spun ca mama....aici este durerea mea mare! tot ce ai povestit tu despre acea femeie,mama,le-am trait si inca si mai mult!avand in vedere ca,ca mama prima dragoste a ei este COPILUL,si apoi sotul!

    RăspundețiȘtergere
  56. Gandim prea mult si simtim prea putin.

    RăspundețiȘtergere
  57. Mai grav e cand ajungi in viata sa nici nu ti se simta LIPSA.

    RăspundețiȘtergere
  58. chiar nu este o poveste,multe femei simt lipsa afectiunii copiilor, te straduiesti sa le faci un viitor, cand ajung sa nu mai depinda de parinti nu mai au nevoie de ei spun ca se descurca si singuri si nici nu te mai cunosc.

    RăspundețiȘtergere
  59. nu exista padure fara uscaturi

    RăspundețiȘtergere
  60. Este o poveste trista dar foarte adevarata. Nu stiu cum sa schimbam aceste lucruri.
    La un moment dat copii pleacă de acasa si nu mai sunt chiar atât de atasati de părinți ... Copii fac si ei copii la rândul lor si proprietățile se schimba !

    Nu imi ramane decât sa ma bucur ca ai putut face o fapta buna!

    RăspundețiȘtergere
  61. Pe același coridor am așteptat recent același verdict. Operatia va fi pe 5 martie și voi fi singură. Ce bine mi - ar prinde îmbrățișarea voastră! Deci , mă primiți și pe mine în acea îmbrățișare, Irina?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iti ofer multe!!! Cu ajutorul lui D-zeu vei reusi!Pe 5 ma voi ruga pt tine! Nu vei fi singura,eu te voi purta in gand!

      Ștergere
    2. Sper ca totul sa treaca cu bine!Totul sa ramana o amintire! D-zeu sa te protejeze si sa fie cu tine!O imbratisare!

      Ștergere
  62. Pe același coridor am așteptat recent și eu un verdict. Știu exact ce a simțit doamna!
    Verdictul a fost operatia! Și voi fi singură!
    Deci mă primiți și pe mine în îmbrățișarea voastră, Irina?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Dana, unde te operezi? Îmi poți scrie pe email? Adresa mea este irina@irinab.com

      Ștergere
  63. Doamne ce frumos articol.Impresionant si adevarat.Si eu am fost una dintre aceste femei dar am avut puterea sa renunt.Chiar daca acum sunt singura este mai bine.Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  64. Felicitari stimata doamna Irina! Exceptional articol......m-am identificat cu personajul... am trait momente asemanatoare, uneori mai dure si nu mi-am pierdut speranta. Cred in continuare ca intr-o zi va rasari soarele si pe strada mea. As fi onorata sa va intalnesc, sa vorbesc cu dvs. ! Credeti ca este posibil? Cum procedez? Cu respect.

    RăspundețiȘtergere
  65. Frumos , trist , adevarat ! Din pacate pentru mine e prea tarziu sa-i spun mamei mele ca o inteleg si o iubesc !

    RăspundețiȘtergere
  66. O adevaratā tele-novelā! Felicitāri!

    RăspundețiȘtergere
  67. Poate o sa credeti ca sunt nebuna sau ca mint.Acum 7ani sotul meu mi-a cerut telefonul sa-l foloseasca deoarece al lui nu mai mergea.Trebuia sa plece undeva pentru cateva zile.Cand s-a intors a fost alt om, nu l-am mai recunoscut,urla disperat si ma acuza ca l-am inselat.Primi-se un mesaj (pe telefonul meu) si scria asa"Maine ajung in ORAS daca vrei putem sa ne vedem"Am incercat orice sa-i dovedesc ca se inseala , am sunat la acel numar si mi-a raspuns o fata ,ea sustinea ca e numarul ei de telefon ca are o prietena veche cu care trebuie sa se intalneasca.Sotul mei nu a crezut nimic.Nu a vrut sa creada ca uneori concsiunea la telefon nu e perfecta,chiar si el a fost sunat persoane necunoscute.A urmat un calvar de 6 prin care ma insulta si ma teroriza zi de zi.Nu credeam ca mi se intampla asa ceva. In fiecare seara plangeam si incercam sa-l fac sa inteleaga ca nu am nici o vina,degeaba.Am hotarat sa plec pentru ca nu mai puteam sa rezist. Il iubeam din tot sufletul dar nu se mai putea trai asa.Atunci el mi-a spis ca nu poate sa ma lase sa plec,pentru ca stiu ca si el ma iubea si inca ma iubeste.Aveam o viata minunata pana in momentul cand a primit mesajul.Ne iubeam eram fericiti, acum il urasc nu-l mai suport dar in acelasi timp ma gandesc la momentele de fericire de dinainte.El si acum crede ca l-am inselat..Il urasc pentru ca a putut sa creada despre mine asta,il urasc pentru ca a stricat cu prostia si gelozia lui zic eu ,o iubire adevarata,imi vine sa plang,eu de 7ani ma gandesc cum sa-i dovedesc ca s-a inselat si cat de prost a fost.Nu mai pot trai asa si nu stiuce sa mai fac.Viata are uracusuri si coborasuri in casnicie dar sa fi acuzat de ceva ce nu ai facut este cel mai cumplit cosmar care te macina pe inauntru putin cate putin.Aveam o viata frumoasa si el a distrus-o.Eu cred ca destinul meu nu era alaturi de el , am incercat sa fentez destinul si acum sunt moarta pe dinauntru..Imi vreau viata inapoi si nu stiu ce sa fac,sufar seara de seara zi de zi fara ca el sa stie si sa inteleaga.Ce sa fac?

    RăspundețiȘtergere
  68. Ma regasesc pana in ultima silaba , sunt mama, sotie, bunica, departe de parintii mei care imi duc dorul si pentru care nu pot face mai nimic, sunt atat de prinsa intr-un cerc din care nu pot iesi dar.........fata draga......mi-ai deschis ochii si inima, am citate din cartile tale prinse la serv pe birou , perete, etc sa-ti de D-zeu putere si sanatate sa ne sustii moralul noua celor care oferim atatea si nu primim mare lucru in schimb.

    RăspundețiȘtergere
  69. Esti un Inger trimis pe pamant,Irina!N am cuvinte...nu mi pot reveni din plans...

    RăspundețiȘtergere
  70. Da... si eu am plans, si da, as putea spune ca ma vad cumva in povestea ei... Dar daca nu m-am simtit iubita nu a fost numai pentru ca a fost el rece, ci mai degraba pentru ca nu reusesc sa inteleg cum poate cineva care iubeste sa insele??? De aici de fapt cred ca vin toate durerile, toate ofurile si tot restul intrebarilor... De ce i-am mai dat o sansa atunci poate va intrebati ( si inca ma intreb si eu)? Pai pentru ca in momentul in care mi s-a confirmat ca e ceva in neregula, in primul rand nu am vrut sa cred ca a fost ceva mai mult decat niste mesaje (desi acum, dupa 4 ani, nu stiu daca as fi simtit diferit stiind ca au fost doar mesaje), apoi pentru ca am vrut sa cred ca poate nu am fost eu destul de atenta la sufletul lui, si nu in ultimul rand pentru ca nu voiam ca mai tarziu sa ma gandesc cum ar fi fost daca..... Si iata ca totusi ma intreb acum: "cum ar fi fost daca?"

    RăspundețiȘtergere
  71. Irina ,copila draga ,te imbratisez !

    RăspundețiȘtergere
  72. aceasta esi povestea mea ...am plans mult pentru ca nu am cu cine vorbi si e din ce in ce mai greu de suportat...

    RăspundețiȘtergere
  73. Doamne cat adevar, eu cred ca 85% dintre femei se regasesc in aceasi situatie . Va imbratisez cu mult drag

    RăspundețiȘtergere
  74. Si eu la fel ma regasesc in aceasta poveste, sant casatorita de 47 de ani si niciodata cand am avut o problema el nu o fost alaturi de sufletu meu si asa mi_am petrecut tineretea si acum batranetea in singuratate. As sfatui ca cele ce au curaj si vointa sa se elibereze daca pot.Draga Irina te iubesc foarte mult si tare as dori sa te intalnesc si sa te vad in persoana , ti_as spune mai multe ...viata mea e un roman. Te imbratisez drag si recunostinta...

    RăspundețiȘtergere
  75. Multumim pentru toate aceste cuvinte ! Ne regasim toti in ele ! Multumim pentru ca existi ! Te iubim , suflet drag !

    RăspundețiȘtergere
  76. Foarte frumos dar in acelasi timp si trist de multe ori zicem ca asta ne e crucea si trebuie sa o ducem pina la capat.

    RăspundețiȘtergere
  77. BUCURIA MEA PENTRU AZI

    RăspundețiȘtergere
  78. am ajuns intamplator la articolul acesta, am zis hai sa citesc sa vad ce nu le mai ajunge femeilor de data asta(eu barbat fiind). acum ma simt tare aiurea pt ca am gandit asa, din pacate stiu si eu femei, prea multe chiar, care au o poveste asemanatoare.

    RăspundețiȘtergere
  79. E foarte adevarat totul! In valtoarea vietii asa ni se intampla multora dintre noi. Si mergem mai departe indobitocite de rutina zilnica si de cel mai dureros lucru:ca nimeni nu semai gandeste la noi ca laniste fiinte ...

    RăspundețiȘtergere
  80. Mi-a răscolit sufletul. Chiar am plins...minunat. Mulțumesc pentru această postare, mulțumesc pentru ca mi-ați deschis ochii. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  81. Ma recunosc.. Mulțumesc..

    RăspundețiȘtergere
  82. Este foarte greu si trist, cind iti doresti o imbratisare, si un ..o sa fie bine..., si nu are cine sa o faca..

    RăspundețiȘtergere
  83. Trist..foarte trist..O imbratisare poate aduce atata bucurie in sufletele noastre de femei.
    Eu as imbratisa-o pe mama mea zi de zi si o fac de cate ori sunt acasa, aproape de ea..Pacat ca ne despart cateva mii de km.
    Felicitari Irina!! Imi mangai sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  84. Mda...Si eu ma regasesc in aceasta poveste...25 de ani de casnicie ar trebui sa sarbatoresc in curand, dar eu ma gandesc la divort... Pentru ca nu mai rezist...Probabil ca nu voi face pasul, nu este prima oara cand ma gandesc la asta, insa n-am curaj...Multe dintre noi n-am facut pasul acesta din lipsa de curaj. Cum sa arunci pe apa sambetei atatia ani de casnicie? La inceput 8-10...apoi 15...apoi 20...apoi 25...apoi esti prea batrana ca sa mai conteze. Cum sa incepi alta viata cand tot ce stii este sa fii sotia sotului si mama copilului, care si-a luat zborul in propria viata. Te simti singura, iti lipsesc multe( si nu ma refer la partea materiala)...dar poate fi mai bine singura de tot? Si inca mai speri, sa se schimbe ceva in bine...

    RăspundețiȘtergere
  85. offf...m-am regasit in fiecare cuvintel scris de tine mai sus....macar o imbratisare virtuala sa am de la tine...o imbratisare care sa-mi dea putere sa merg mai deparate,venita de la tine,un om cu suflet maire,bun si frumos...te imbratisez cu drag si iti doresc sa ai inspiratie sa scrii si pe petalele stelutelor din ***ceriuri*** .Respect,Dana

    RăspundețiȘtergere
  86. Citesc cu nesat tot ce vine de la tine.Esti un om desavirsit..esti reala??😘😘

    RăspundețiȘtergere
  87. te inteleg asa de bine...

    RăspundețiȘtergere
  88. dar multe din ele se inraiesc ca soacre si devin diabolice

    RăspundețiȘtergere
  89. Foarte dureros, inteleg pentru ca sunt in aceeas situatie. Numai mama sa nu fi...

    RăspundețiȘtergere
  90. Trist si adevarat.Ma regasesc asemeni in aceasta poveste de viata trista si plang ca un copil in hohote, atata durere am in suflet!!! Multumesc lui Dumnezeu ca existi si aduci alinare celor care ne simtim singuri si suferim, dar nimeni nu ne stie povestea nostra de viata si tristetile noastre.Sa fii binecuvantata de Dumnezeu mereu, cu multa pace si lumina in suflet, suflet minunat ce esti!!!

    RăspundețiȘtergere