Azi m-a bucurat...



... acest parfum. Nu știu dacă este deosebit, e diferit într-adevăr de tot ceea ce am eu, dar pentru mine este o descoperie. O revelație. L-am mirosit prima dată în Praga. Ceva mi-a plăcut la el, dar nu m-a convins să îl cumpăr. Apoi... îl căutam. Îmi era dor de mirosul lui. Și l-am mai încercat înă o dată într-un magazin. Abia atunci am realizat că acest parfum îmi amintea de ceva drag... de copilărie. De mirosul mamei mele. Nu, nu avea acest parfum sau unul asemănător, dar avea o pudră care mirosea așa. Când o pupam, mama mirosea așa. După ce o mângâiam pe față, mâinile îmi miroseau așa... 
Am cumpărat parfumul pentru că atunci când îl port retrăiesc într-un fel clipe magice din copilărie... și am senzația că mama este aproape... 

Voi? Aveți vreun parfum care să vă amintească de ceva frumos, special?




Praga - cel mai frumos oraș!



Azi e despre Praga. Mi-am lăsat prietenii să doarmă și am plecat de una singură să bântui fără noimă pe străzile acestui oraș de care sunt îndrăgostită iremediabil. 
Ador să mă plimb dimineața prin orașele pe care le vizitez. Îmi iau o cafea, aparatul de fotografiat și mă bucur în liniște de tot ceea ce văd.  
Praga este orașul pe care l-aș vizita mereu și de care nu m-aș sătura niciodată!







Mai multe poze din vacanța mea în Praga găsiți aiciViena și Praga




Aş fi putut înţelege...



Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti. Aş fi putut înţelege că ai realizat că nu sunt eu persoana alături de care să îţi doreşti un viitor. Aş fi putut înţelege că te-ai schimbat, că nu mai mai vezi la fel, că nu mă mai preţuieşti la fel. Aş fi putut înţelege că nu mă consideri destul de bună pentru tine, că îţi doreşti mai mult, că îţi doreşti altceva. Aş fi putut înţelege că vrei o altă persoană în viaţa ta. Aş fi putut înţelege că te-ai îndrăgostit de altcineva, fără să te obosesc cu lamentări, cu reproşuri şi cu întrebări fără rost. Aş fi putut înţelege că vrei să pleci, să nu mă mai vezi, să uiţi de mine, ca și cum n-aș fi făcut vreodată parte din lumea ta.
Aş fi putut înţelege că nu mai însemn nimic pentru tine dacă mi-ai fi spus toate acestea cu sinceritate şi cu puţină blândeţe… cu acea blândețe cu care ar trebui să anunţi un suflet dependent de dragostea cuiva că-i iei totul. Că-l laşi singur, fără niciun vis.
Aş fi înţeles totul, oricât de greu mi-ar fi fost să accept… Dar n-am reuşit să înţeleg trădarea. N-am reuşit să înţeleg laşitatea şi lipsa de demnitate de care ai dat dovadă. N-am reuşit să înţeleg lipsa de respect pe care mi-ai arătat-o atunci când m-ai lăsat să cred că eu port vina nefericirii noastre. N-am reuşit să-ți înţeleg lipsa de considerație şi atitudinea perfidă. N-am reuşit să-ţi înţeleg lipsa conştiinţei şi cruzimea cu care mi-ai prelungit agonia când ai văzut cât de greu îndur supliciul de a mă simţi nedorită, neiubită, în plus.
N-am reuşit să înţeleg de ce n-ai făcut măcar un ultim gest de omenie şi să mă părăseşti frumos, cu eleganță. Fără amintiri urâte, fără să mă faci să te detest. Fără să-mi împovărezi sufletul cu regrete şi cu vini nemeritate.
Şi nu, n-am reuşit să înţeleg de ce nu te-ai gândit măcar o clipă şi la mine, la faptul că este deja prea mult că îmi năruiești un vis şi că n-ar mai trebui să îmi năruiești şi încrederea în oameni.
N-am reușit să înțeleg de ce m-ai irosit, de ce m-ai risipit, de ce m-ai folosit. N-am reușit să-ți înțeleg egoismul și indiferența. N-am reușit să înțeleg cum te puteai bucura atât de curând de o altă iubire, de alte îmbrățișări, de alte visuri, de alte promisiuni... N-am reușit să înțeleg cum ai putut să devii dintr-o dată un străin nepăsător.
N-am reuşit să înţeleg de ce ţi-a fost mai uşor să taci, să te prefaci şi să mă amăgeşti. N-am reușit să înțeleg de ce nu m-ai lăsat liberă din clipa în care n-ai mai avut nevoie de mine, de ce m-ai lăsat să visez în continuare și să lupt inutil să te fac fericit. N-am reuşit să înţeleg de ce m-ai supus îndoielilor, spaimei şi nesiguranţei. N-am reuşit să înţeleg cum e posibil ca iubirea să devină indiferenţă atât de uşor…
Aş fi putut înţelege că ai decis ca povestea noastră de iubire să nu aibă un final fericit pentru mine, dar n-am reuşit să înţeleg de ce ai ales să îmi oferi un final nemeritat, plin de regrete şi dureri.
Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti dacă mi-ai fi vorbit cu sinceritate şi cu puţină blândeţe… pentru că te-am iubit atât de mult încât aş fi putut înţelege că trebuie să te pierd…



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Curaj și suflet



„Nu există experienţă căreia să nu-i poţi supravieţui dacă ai curajul să înfunţi viaţa.”
- Octavian Paler
  
Mi-am amintit cu mult drag de o întâmplare din copilărie, când mă pregăteam de o serbare. Urma să cânt o melodie dedicată mamei şi aveam mari emoţii la gândul că toţi copiii din şcoală şi familiile lor mă vor vedea pe scena. Emoţiile mele au fost amplificate şi de o remarcă făcută de cineva, care a spus că o altă fetiţă cânta mai frumos acel cântec și că nu ar fi trebuit să îl cânt eu.
Înainte de serbare, i-am spus lui tata că am emoţii mari şi că îmi e teamă că nu voi cânta destul de bine, iar el mi-a spus:
 - Tu cântă cu tot sufletul şi așa cum știi mai bine. Nu te gândi la lume. Nu te opri din cântat nici măcar dacă încep să te huiduie. Dacă va exista măcar un singur om care să te asculte şi căruia îi va plăcea cum cânţi, merită să cânţi mai departe. Eu voi fi acolo şi știi deja că îmi place foarte mult cum cânţi.
Cuvintele lui mi-au dat o forţă şi un curaj de nedescris. Emoţiile au dispărut ca prin farmec şi, într-adevăr, am cântat cu toată inima, reușind să emoționez publicul, care m-a aplaudat energic.
  Pentru mine acea experienţă a fost o lecţie importantă. Atunci am învățat că totul trebuie făcut cu implicare sufletească și cu încredere de sine, că nu ar trebui să mă las descurajată de cei care nu cred în mine, nici de cei care par a fi mai buni decât mine, că n-ar trebui să îmi pese de cei care m-ar putea dezaproba sau care ar putea să nu mă placă pentru că, dacă va exista măcar un om căruia să îi placă ceea ce fac, care să se bucure de ceea ce ofer, merită tot efortul şi dăruirea mea.
Tot de la tatăl meu am mai învățat că a face ceva e totuși o realizare spre deosebire de a nu face nimic, indiferent dacă rezultă un succes sau un eșec...   
Dacă m-aș fi temut de părerile lumii și de huiduielile celor care ar putea să nu mă placă, n-aș mai fi făcut nimic, n-aș mai fi dăruit nimic, n-aș mai fi scris o carte, nu mi-aș mai fi deschis sufletul în fața unei lumi mai frumoase decât mi-am imaginat vreodată și aș fi trecut prin lumea asta fără a aduce măcar o bucurie sau o învățătură oamenilor din jur, fără a lăsa măcar o amprentă frumoasă în sufletul cuiva...


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii