Despre suflete mari, despre suflete mici...



Vă voi povesti o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă, când eram copil, şi am să v-o relatez în mod obiectiv, lăsându-vă pe voi să descoperiţi mesajul din spatele cuvintelor...
Întâmplarea din copilăria mea este despre un bărbat care avea la vremea aceea în jur de 35-40 de ani şi care locuia cu mama lui. Bărbatul avea patima băuturii şi nu îmi amintesc să-l fi văzut treaz vreodată şi de fiecare dată când ne-am intersectat cărările l-am evitat. M-am îndepărtat de el pentru că ştiam deja de la toată lumea care îl stigmatiza că era un om condamnabil și dizgraţios. Auzisem că era divorţat, iar gura lumii îi pusese eticheta de „om bun de nimic”.
Şi, văzut din exterior, bărbatul chiar aşa părea. Căci ce vedea lumea? Un beţiv divorţat care locuia cu mama lui. Ce gândea lumea? Că era divorţat din cauza viciului urât pe care îl avea.
De fapt, după cum am aflat apoi, realitatea era cu totul alta: nu bărbatul fusese de vină pentru acel divorţ şi tocmai despărţirea de femeia pe care o adora l-a aruncat în patima băuturii, transformându-l din bărbatul cândva fericit într-o versiune a lui decăzută – un om plin de complexe, slab, nefericit.
L-am văzut deseori batjocorit în public, cel mai adesea în mod gratuit, fără să fi făcut ceva, insultat doar pentru că era altfel. Până şi copiii îl necăjeau, încurajaţi de faptul că nimeni nu le zicea nimic... Într-o zi, l-am văzut în mijlocul unei situaţii de-a dreptul umilitoare: căzut la pământ şi batjocorit inuman de nişte tineri teribiliști, care îl loveau cu picioarele violent şi îl udau cu apă. De jur împrejur se adunaseră câţiva curioși, care asistau iscoditori la la batjocura adusă unei fiinţe umane. Bărbatul era într-o stare avansată de ebrietate şi nu se putea apăra. Zăcea ud, făcând mişcări greoaie şi scoţând din când în când câte un strigăt furios. Nu avea putere nici să vorbească, nici să se apere, darămite să se mai ridice. Mi-am făcut curaj să îi rog pe agresori să se oprească, mustrându-i pentru modul impropriu de a-şi arăta superioritatea. Plictisiţi, aceştia s-au îndepărtat, glumind între ei, probabil „felicitându-se” reciproc pentru isprava lor.
Apoi am văzut-o pe mama bărbatului alergând într-un suflet ca să îşi salveze copilul. Probabil că o persoană care asistase la acea scenă a alertat-o pe bătrână, iar aceasta venea cum putea mai repede. Nu ştiu de ce, m-am aşteptat ca femeia să îl certe, văzându-l expus la acea batjocură, în starea aceea mizerabilă, decăzut din condiţia umană. În schimb, am văzut o mamă disperată, plânsă, împietrită de durere, care a îngenuncheat lângă fiul ei şi care, sub privirile curioase şi dezaprobatoare ale spectatorilor, şi-a ajutat fiul să-şi recapete o minimă decenţă, ştergându-i faţa de apa aruncată pe el şi murmurând în barbă ceva. Cu toată blândeţea şi grija din lume, l-a ajutat să se ridice, deşi era o mână de femeie, i-a aranjat hainele cum a putut mai bine şi l-a purtat sprijinit de ea către casă, lăsându-i încet în urmă pe privitorii care se uitaseră la toată scena ca la execuţia unui condamnat în piaţa publică.
Pentru acea femeie, acel bărbat nu era un beţiv, era copilul ei. Și nu era un om demn de dispreţ şi de batjocură, ci un suflet care avea nevoie de ajutor şi de înţelegere în cele mai grele clipe ale vieţii lui.
De atunci a trecut ceva timp şi am mai avut ocazia să văd fel şi fel de oameni „căzuţi la pământ”, însă nu am mai văzut nicicând o atitudine precum cea a acelei mame. N-am să uit niciodată chipul îndurerat al acelei femei şi dragostea din toate gesturile ei. Totuşi, nu compasiunea care răzbătea din toată făptura ei a fost ceea ce m-a impresionat cel mai tare: pe mine m-a emoţionat până la lacrimi ceva mai mare decât noi toţi – o iubire dincolo de înţelegerea omenească, cea de mamă. Acea mamă care înfrunta cu demnitate oprobriul public pentru fiul ei era însăşi definiţia iubirii necondiţionate.
Ştiu că unii dintre voi veţi gândi că era firească purtarea ei, de vreme ce îi era mamă şi era poate singura care ştia cauza durerii fiului, găsindu-i circumstanţe atenuante, însă eu cred că era ceva mai mult de atât.
              
Pe toţi ne poartă viaţa, ca într-un montagne-russe, când sus, când jos, când suntem fericiţi, când trăim dureri sfâşietoare. Nu e nimeni scutit de suferinţă, tot timpul vom găsi în jur semeni aflaţi în agonie, însă contează să fii Om atunci când te trezeşti faţă în faţă cu slăbiciunea umană. Şi cred că a fi Om înseamnă să te comporţi ca o mamă, ca un tată, ca o soră, ca un frate, ca un fiu sau ca o fiică nu numai faţă de cei dragi, ci faţă de un străin care are nevoie de ajutorul tău.  Ura, dispreţul, invidia nu ajută, atenţia, compasiunea, iubirea, da.
Este uşor să te comporţi frumos cu cei din familia ta sau cu cei de la care ai ceva de câştigat, însă caracterul de Om se vede din ajutorul acordat celui de la care nu are nimic de câştigat. Oare cu ce l-au ajutat pe acel bărbat tinerii care l-au umilit? Oare cu ce experienţă de viaţă au rămas ei din scena aceea tragică?
Am auzit adesea îndemnul „Dacă nu poţi face bine, nu face nici rău”. Ştiţi ce mi se pare trist? Că ori de câte ori apare şansa de a face un bine cuiva, oamenii devin deodată indiferenţi, lipsiți de interes şi dau înapoi. De ce, oare? Dar când e vorba de a face un rău, gratuit de cele mai multe ori, se unesc, devin interesaţi, dobândesc „puteri” nebănuite și investesc timp și energie ca să distrugă. Oare de ce nu investesc iubire?

De prea multe ori am văzut oameni care s-au asociat să distrugă, să denigreze şi să facă rău unui om „căzut la pământ” şi, cu regret vă spun, am văzut prea rar oameni unindu-se să ajute, să înţeleagă, să zidească. Sufletele mărunte, meschine, reci şi goale ca nişte peşteri pustii, se mulţumesc să îngroaşe straturile gloatei, să facă parte din oprobiul public, să trăncănească şi să nu întindă o mână spre fiinţa decăzută, chiar dacă aceasta le-a fost cândva prieten. Unul cu care au împărţit aceeaşi masă, acelaşi timp, aceleaşi sentimente şi promisiuni. Iar ceea ce mi se pare de-a dreptul strigător la cer este faptul că, uneori, deşi nu doresc neapărat să-l denigreze pe prietenul lor, aceste suflete mici se coalizeză cu turma pentru că aşa e de bonton: să fii cu cei mai mulţi.

Lecţia pe care mi-a dat-o acea femeie, căreia îi voi mulţumi toată viaţa pentru exemplul său, este să nu-mi doresc niciodată să fac parte din turma ridicolă, care aproape întodeauna este formată din oameni mici care se simt mari doar atunci când se coalizează cu alţii ca să arate cu degetul spre cineva. Am învăţat atunci că oamenii care condamnă şi pedepsesc, care anulează şi desfiinţează batjocoritor, care se simt superiori când scot în evidenţă defectele altora, dacă s-ar privi cu sinceritate în oglindă, nu le-ar plăcea imaginea lor. Ei defilează ţanţoşi cu moralitatea lor închipuită, de obicei în gloată, îşi arogă calităţi pe care nu le au, se erijează în iubitori de Dumnezeu şi drepţi judecători pe Pământ, deşi trăiesc în contradicţie cu cele mai multe principii creştine, dintre care primul a fost, este şi va fi iubirea de aproapele.

Pentru mine, în scena aceea, bărbatul în stare de ebrietate zăcând neputincios în balta de apă este mai demn decât tinerii batjocoritori şi decât lumea dispreţuitoare care îl priveau, cu aroganţă, de sus. Pentru mine ei sunt mici, iar el este mare.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




  1. E atat de usor sa judeci oameni....si din pacate,marea noastra majoritate o facem...si da,atat de greu sa ajuti,sa te pui in pielea altcuiva...extrem de greu....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu celor spuse..............

      Ștergere
  2. "N-am uitat niciodata chipul femeii si dragostea din gesturile ei"...cati au avut ochi sa vada atunci, in acea situatie, chipul acelei mame si demnitatea ei?!?
    Cine are ochi sa vada...Marcu 8-17,18 : 17. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră?
    18. Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte....
    E problema veche, Irinuca, e problema veche de cand lumea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot sa cred...Irina sa nu cumva sa te opresti din a ne transmite din gandurile tale, caci ai darul de a schimba oamenii: din demoni, in fiinte angelice, ca si tine...iti multumesc din tot sufletul pentru un articol atat de superb !

    RăspundețiȘtergere
  4. Dureros și din păcate, real!

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte frumos, m- a miscat pana la lacrimi,si m- a pus in postura sa ma vad printre acei oameni mici care acuzau in loc sa inteleaga. sa mi ajute Dumnezeu ca mi amintesc a fi mereu un ajutor si nu un judecator.

    RăspundețiȘtergere
  6. Toate bune si frumoase in iubirea materna dar cu siguranta doamna, Dumnezeu v-a ferit de suferinta de a suporta un alcoolic sau stiti prea putin despre acest subiect doar teoretic...Ma rog la cel de sus sa-mi dea puterea sa-mi iert aproapele dar nu cred ca voi mai tolera vreodata acest viciu :(

    RăspundețiȘtergere
  7. Gata? S-a dus iubirea dintre tine si Alex? :)))))))) Viata merge mai departe, Irinuca draga! :)))))))) Nu fi trista ca sigur te poti intoarce la saracutul de Robert. Sigur nu e prima data cand sta catel dupa tine! :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte clar că ai o psihoză, o obsesie, ca să nu spun mai rău... Nu, nu te bucura, nu mai râde, că eu și Alex nu ne despărțim când vrei tu sau când vor alții care nu-și pot vedea de viață fericiți... Suntem foarte ok, ne iubim și sper să nu te întristeze asta.
      Cât despre Robert, nu-l mai compătimi, nu a fost niciodată cățel. E un om deosebit, e un prieten bun.
      Văd că reacționezi la anumite postări, te-aș sfătui să le citești pe cele scrise despre cei ca tine. Atât în povestea asta, cât și în Răutatea este o boală (găsești postarea mai jos) ar trebui să te regăsești. Îmi pare rău pentru nefericirea ta, pentru preocuparea ta maladivă pentru viețile unor oameni care nu ți-au greșit cu nimic. Sunt sigură că ai ce meriți. Numai bine!

      Ștergere
    2. Despre ce vorbim noi aici?!?
      Apare pe undeva vreun Alex sau vreun Robert?!?
      Mare e gradina Ta, Doamne...si multi anonimi mai ai in ea...
      E o tentativa de stalking aici sau mi se pare mie?!?...nu stiu care e legea in tara, dar exista sanctiuni grave pentru asa ceva, cel putin in tarile civilizate

      Ștergere
  8. Alcoolismul apare din lipsa iubiriii

    RăspundețiȘtergere
  9. Cunosc foarte bine răutatea omenească, mai ales când un semen de-al nostru e la pământ. Iar dacă încă nu este, dacă e pe marginea prăpastiei, prea mulți se unesc - și-ar fi deajuns unul- să-i dea vânt în gol celui ce se clatină între viață și moarte ( sufletește, poate chiar fizic).
    Cunosc bine și ipocrizia umană; cum se-ntorc, aceiași care au lovit cu piciorul în trupul zdrobit de suferință, căzut la pământ, cum se-ntorc și caută să ajungă acolo unde nu vor ajunge niciodată, pentru că e o lege a naturii, dacă nu cunoști suferința, nu respecți pe cel în suferință și nu înțelegi prea multe din viața asta. Evident, cu excepții. Căci nu toți trebuie să trăiască drame de filme de groază ca să înțeleagă viața în multele ei aspecte, bune sau rele.
    Ideal ar fi să respectăm omul, că e bun sau rău, că e un alcoolic sau nebun, pur și simplu nu știm noi ce l-a adus acolo, ce se-ntâmplă. Vedem doar consecințele a ceva care de regulă ne scapă și e prea ”obositor”, nu e timp...(sic!) de-a gândi la cauze, de-a vedea sufletul chinuit.
    Lovim, ripostăm ca un organism invadat cu microbi, poate fi o reacție naturală și de aceea colectivă, dar nu sunt nici sociolog, nici psiholog să analizez fenomenul, doar afirm că știu și l-am simțit pe pielea mea.
    În toți există reacția de ”apărare” împotriva a ceea ce nu e normal, în limitele a ceea ce considerăm noi a fi normal...Însă de fiecare în parte depinde de cum își ”gestionează” timpul, capacitatea de înțelegere, sufletul, mintea pentru a reacționa, bine sau rău, sau pentru a nu reacționa deloc.
    E o temă complexă, e vorba de oameni și aici nu ajung cuvintele, nici viața toată pentru a explica ceea ce înseamnă un om, adică o lume...într-o mare de lumi, în lumea asta mare.
    E bine spus, Irina, ai tratat o temă, e bine spus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zilele trecute am aflat povestea unei adolescente acuzată de furt... era nevinovată, i se înscenase povestea. Dar nu a crezut-o nimeni, nici măcar părinții, iar la școală a fost umilită și certată... Mă întreb, de ce, oare, diriginta nu a căutat să discute cu ea mai întâi și să o ajute? De ce părinții au pedepsit-o, în loc să o ajute? Copila a apelat la ajutorul meu și eu, o străină am văzut imediat adevărul, am înțeles imediat jocul celor care au expus-o la această traumă...

      Ștergere
    2. Bine că ai fost acolo, o viață ar fi fost distrusă.
      Ce bine ar fi dacă ar putea oamenii să încerce să învețe, măcar să încerce să învețe să ...asculte!
      Ca să nu mai vorbesc de a încerca să mai și creadă!
      Felicitări și mă bucur pentru amândouă.

      Ștergere
  10. Mă distrează ”anonimul” obsedat de relația ta, Irina, cu Alex.
    Eu cred că așteaptă o confirmare, pentru el pozitivă, a ideii că ai rupt legătura ce vă unește, asta ca să se ”lanseze” el. Caută printre cunoscuți, sigur este un bărbat obsedat de tine.
    Dacă, însă, este o femeie, atunci e și mai grav...pentru ea!
    Lamentabil...și într-un caz și în altul.
    Sper că deja te amuză, nu merită efortul de-a încrunta sprâncenele măcar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o ea... :) Mă amuză și întristează totodată, fiindcă e o persoană tare singură și tristă...

      Ștergere
  11. E trist pentru noi, ceilalți, pentru că ea nu realizează că, în loc să-și trăiască viața pierde zile și poate ani prețioși, pentru ea prețioși, evident, preocupată să adune firimiturile căzute de la ”mesele” celorlalți.
    Patetic!
    Ignoră și poate va obosi.
    Persoanele ca ea fac parte din categoria celor de care trebuie să ne fie milă, cum spuneai în textul tău.
    Nu știm ce o determină să facă toate astea, poate o dramă și e zdruncinată, poate ...
    Nu știu dacă e mai bine... pentru ea, să fie o ”zdruncinătură” a vieții ei distruse, sau mai rău ...pentru noi, să existe în lumea asta și astfel de ”greșeli ale naturii”.

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna, Irina ! De curand am citit pe nerasuflate cartea "Fluturi" si tin sa-ti multumesc foarte mult pentru faptul ca te-ai hotarat sa ne transmiti din gandurile, emotiile ,trairile tale. Au fost adevarate lectii de viata si chiar mi-a prins foarte bine sa-ti citesc cartea, deoarece aveam nevoie sa citesc ceva pe sufletul meu. Am ras, am plans, m-am bucurat impreuna cu tine si am suspinat alaturi de fiecare cuvant. Am trait niste clipe minunate citindu-ti cartea si de aceea, te-as ruga sa-mi spui cateva vesti despre persoanele din carte ( simona, robert, matei, cesara... ) Cum crezi tu, insa de cand am citit-o, mintea si inima mi-au ramas printre randurile cartii.

    RăspundețiȘtergere
  13. Emotionanta poveste , scrisa intr-o zi speciala mie , vedeam lumina zilei intr-o zi de 27 iunie , multumesc

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna ,citind povestioara de mai sus,mi-am adus aminte de Adrian Paunescu cu a lui Repetabila Povara.......Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
    Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
    Nu copil de părinţi, ci părinte de fii................

    RăspundețiȘtergere
  15. Prietena mea draga...mi-e dor si drag sa te revad...nu descuraja, nu te indoi, cand faci ceea ce simti nu gresesti. Voi sta alaturi de tine mereu si zi si noapte, sunt langa tine, fluturas drag si frumos...nu-ti fie teama, sunt langa tine...zambeste, voi veni...,,piesa mea preferata,,...mi-e dor si drag de tine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ganduri frumoase si...emotionante.Dar oare ea...stie?

      Ștergere
  16. Cum zicea cineva : voi sta alaturi de tine, nu te teme, fluturas drag si frumos...

    RăspundețiȘtergere
  17. ioana carrassi14 iulie 2014, 21:36

    Oare de ce tot ce citesc de la tine,irina emotioneaza foarte tare si ma face sa pling??

    RăspundețiȘtergere
  18. O poveste din care au foarte multi de invatat.. chiar si eu care sunt copilul unui om divortat si ajuns in patima alcoolului. Da, din lipsa de iubire ajung unii oameni sa cada prada unor vicii si nimeni sa nu-i mai poata aduce pe drumul cel bun. Bunica mea, o femeie extraordinara si puternica din fire, reuseste mereu sa treaca cu vederea scaparile fiului ei,pentru ca e sange din sangele ei si nu il poate renega. Poate altii judeca si spun ca nu ar trebui tolerat un astfel de comportament,dar cum altfel? Daca si mama lui l-ar lasa de izbeliste, cine l-ar ajuta? Cine ar intelege mai bine suferinta prin care trece... ? Nimeni...! Poate nici eu nu l-am inteles de multe ori si aveam impresia ca o sa ajung sa-l urasc pentru toate injosirile ce ni le creeaza.Dar nu o sa pot sa fac asta, indiferent de raul facut...pentru ca mi-a dat viata !

    RăspundețiȘtergere
  19. Daca e sa vorbim despre suflete...sincer nici eu nu stiu in ce categorie sa ma incadrez...si ce greu e uneori sa iei asemenea hotarari dar...dragul meu prieten,asta suntem acum.nu?As vrea sa sti ca nu sunt suparata pe tine,probabil nu pot si nici nu cred ca voi putea...poate ar trebui sa fiu pe mine ca nu am luat cea mai importanta decizie din viata mea cand a trebuit sau poate nu puteam atunci...acum nu mai conteaza.Oricum,probabil nu voi sti niciodata daca situatia ar fi fost alta pentru ca...din nefericire existam doua.Poate Dumnezeu asa a vrut...sa aflu...singura.E drept,in timp.Dar as vrea sa sti un lucru...cand in viata ajungi sa iubesti din tot sufletul,sa ai incredere oarba in cineva,chiar daca in final esti dezamagit...nu poti ura.Nici macar pe"cealalta femeie" care poate nici macar nu stia sau nu stie nici acum de existenta ta.Poate ca totusi iubirea m-a ajutat sa trec,desi foarte greu,peste ceea ce am aflat si...da am acceptat alegerea ta si sa ramanem prieteni.Daca am ajuns sa gandesc asa asta este datorita tie Irina.Ai intrat in viata mea cu luni in urma,ajutata de acelasi prieten,cu o postare pe care dupa ce am citit-o si rascitit-o de zeci de ori am realizat ca era un mesaj dar din aceea postare am invatat ceva.Dupa aceea au aparut altele din care am invatat sa fiu asa cum sunt acum...un alt om cu o alta gandire.Iti multumesc si tie si lui si iti multumesc ca datorita tie pot sa-mi eliberez gandurile si sufletulNu stiu daca va citi vreodata acest mesaj dar...ii doresc din tot sufletul sa nu ajuga sa treaca si sa simta ce am simtit eu pentru ca sufletul ramane... suflet...mai mic sau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ador sensibilitatea sufletului tau, ceea ce scrii si...ma regasesc in scrierile tale. Viata este o insiruire de alegeri mai bune sau...mai putin bune. Pacat ca ...intelegi in timp, uneori prea mult timp...In acest timp, sufletul poate ''creste'' sau...''descreste''. Iar daca l-ai neglijat...va veni o zi cand isi va cere drepturile. Dificil...
      Oare...frumoasele tale personaje se regasesc si in lumea reala? Ce se va intampla cu ele peste...ani dupa ce vor parcurge cararile pe care si le-au ales? Cum isi vor regasi...sufletele?

      Ștergere
    2. Placut surprinsa si impresionata si...da,frumoasele mele personaje fac parte din lumea reala.Sunt parte din viata mea si ceea ce traiesc in prezent.Ce se va intampla cu ele peste ani?...nu stiu dar mi-am propus rabdare pentru o viata si...poate voi afla.Cum si daca isi vor regasi vreodata sufletele sau daca vor reusi candva sa mai mearga pe acelasi drum,doar timpul si destinul vor hotara asta.

      Ștergere
    3. Intr-adevar,viata este o insiruire de alegeri si a venit momentul sa o fac pe cea mai grea.Nu pot sa-mi pun acum intrebarea daca e cea buna sau mai putin buna pentru ca exista o alta:oare timpul si destinul vor mai putea schimba ceva,candva ca aceste suflete sa se mai regaseasca vreodata?

      Ștergere
    4. Dragul meu...prieten.Astazi este ziua ta.Mi-as dori sa pot spune ca am sufletul plin de bucurie si fericire dar...sunt atat de departe si... doare atat de tare.Ce pot sa-ti doresc? decat... multa sanatate si un strop de noroc ca sa poti primi fericirea pe care o meriti."LA MULTI ANI"!

      Ștergere
  20. Demna de tramsmis! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  21. Da, oamenii sunt rai. Eu sunt sensibil din nastere, nu m-am schimbat in 33 de ani si vad in jur ce rai sunt oamenii. Mentalitatea de daca mi-a murit calul sa moare si la vecinul calul e toxic si e prezent in randul oamenilor. Ce poti sa faci? Ori sa ierti si sa gandesti ca ei oricum sufera ori sa le dai pe bot de fiecare data sa vada ce prosti sunt. Alegerea e la indemana fiecaruia.

    RăspundețiȘtergere
  22. Citind povestea aceasta imi aduc aminte ca am vazut la televizor o faza asemanatoare cu o batranica umilita de niste tineri(nu stiu daca ati vazut sau daca va aduceti aminte,a fost data la stiri),au apucato de haine si au inceput sa o invarta iar cand ia dat drumul batrana mergea ametita pe strada iar acei jucausi nu mai puteau de ras,stupefiant a fost ca nimeni nu a intervenit cu toate ca spectatori au fost.Am plans gandindu-ma ca putea fi bunica mea,bunica oricaruia dintre noi,dar in acelasi timp ma intrebam de unde atata rautate si bataie de joc???Cat de mult isi poate dori o persoana sa umileasca???Cat de mare sa fie dorinta de ati bate joc de cineva mai invarsta decat noi,in loc sa apreciem si sa le pupam mana celor care candva au stat si eu vegheat nopti intregi la capataiul nostru atunci cand nu ne era bine??Oare parintii lor ce reactie au avut atunci cand au vazut ca odraslele lor ca au devenit "vedete"??Te pup Irina iti doresc tot binele din lume alaturi de cei pe care ii iubesti.Alina

    RăspundețiȘtergere
  23. O mama face orice pt copiii ei,e dispusa la orice pt ei.Societate intai judeca ,fara macar sa incerce sa ajute! Viata m-a invatat sa vad ce e frumos in oameni,sa fiu fericita cu lucruri simple.Am doi copii,nu sunt perfecti,dar sunt totul pt mine,sunt sensul vietii mele..de aceea inteleg durerea acelei mame.Multumesc suflet bun,cu fiecare postare ma faci sa devin Putin mai buna.Intr-o zi sper sa ajung sa citesc toate postarile cu comentarii cu tot...pana atunci ma Multumesc cu cat pot.Teodora

    RăspundețiȘtergere
  24. Cu bucurie pot sa spun ca am avut plăcerea sa-ti citesc cartea, desi am avut doar 24 de ore la dispoziție dupa care trebuia să o inapoiez( cartea mi-a adus-o o prietenă din românia, eu locuind in Atena) . Ziua respectiva s-a rulat cam asa: 15 minunte pt gătit, 10 minunte curățenie si restul citit. Am plâns , am râs, m-am intristat, m-am bucurat dar cel mai mult mia placut , ca indiferent de situatie nu ai plecat capul niciodată ," decât atunci când ti-ai admirat papucii".Felicitări Irina , ne dai putere sa mergem mai departe.

    RăspundețiȘtergere