Mesajul unui câine...



„Iubește animalele. Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară și bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărțui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenției lui Dumnezeu! Omule, nu te mândri cu superioritatea ta față de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pângărești și Pământul prin existența ta și îți lași urmele prostiei după tine...”
 - Feodor Mihailovici Dostoievski


Dragă Omule,

Eu nu sunt decât un câine. Spre deosebire de tine, care eşti măreţ şi puternic, eu sunt o fiinţă neînsemnată care depinde de mila ta. Sunt al nimănui, nu am familie, nu am prieteni, nu am nimic pe lumea asta. Rătăcesc pe străzi şi îmi câştig hrana cu greu. Uneori nu mănânc zile întregi, suferind de foame şi frig. Nu am cunoscut niciodată iubirea. Deşi nu înţeleg de ce, oamenii mă hăituiesc, aruncă în mine cu pietre şi trebuie să stau aproape tot timpul ascuns. Uneori, întâlnesc oameni care mă păcălesc şi mă cheamă la ei, iar eu merg bucuros crezând că vor să se joace cu mine... dar aceştia mă leagă, mă bat, îmi dau foc la blăniţă şi mă batjocoresc... sau mai rău... Şi nu înţeleg de ce. Eu îi iubesc pe oameni, le caut compania şi le vreau binele. Neamul meu vă apără de mii de ani, numai că acum se pare că v-aţi supărat pe noi. De ce? Voi nu ştiţi că viaţa noastră este grea? Şi voi nu sunteţi singurii care ne complicaţi amărâta existenţă...
Şi printre noi, câinii, există unii răi, de care trebuie să mă feresc. Au teritoriile lor, prietenii lor... Şi-i atacă şi pe oameni. Din cauza lor oamenii cred că toţi câinii sunt răi și se tem. Dar nu suntem toți răi... La fel ca și oamenii, avem și noi răii noștri. Iar eu sunt unul dintre cei singuri. Abandonat. Eu nu sunt rău. Îndur frigul şi răutăţile oamenilor deşi eu nu am greşit cu nimic... poate numai cu faptul că am venit pe lume… dar nu din vina mea, ci tot a oamenilor, care nu se obosesc să se gândească la înmulţirea noastră necontrolată... Aşa că am venit pe lume. Şi acum, ce? Vreţi să îmi curmaţi viaţa? Mi-aş dori şi eu o familie, un stăpân, un loc sigur pentru mine. Mi-aş dori să fiu al unui om care să mă iubească şi care să aibă grijă de mine. N-ar conta câţi ani are, cum arată, ce casă are, ce trecut, pentru că noi, câinii, nu facem diferenţa între oameni. Noi îi iubim necondiţionat. L-aş apăra pe stăpânul meu cu preţul vieţii şi l-aş iubi până aş muri. Nu m-aş supăra pe el dacă m-ar lăsa singur, dacă ar uita să îmi dea de mâncare, dacă atunci când ar fi supărat m-ar lovi… Aş rămâne alături de el şi aş uita totul de îndată ce mi-ar oferi o mângâiere…
L-aș aștepta zi de zi cu o bucurie nemărginită și aș face orice ca să îi fiu pe plac.
Eu îi iubesc pe oameni. Mie toți oamenii mi se par minunați și demni de a fi iubiți.
Iar într-o zi unul dintre ei va fi stăpânul meu.
Cu devotament necondiţionat,
Un Câine.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Despărțiri




Atunci când te desparţi de cineva, fie că este vorba de persoana iubită, un prieten, un partener de afaceri, fă-o într-un mod civilizat, cu demnitate. Fără drame inutile, fără reproşuri,  victimizări ori umilinţe,  fără a arunca toată durerea și toată vina asupra celui de care te desparţi, fără a murdări povestea care a existat între voi.
Nicio despărţire nu este uşoară... şi după fiecare rămâi cu dureri, regrete, lucruri nespuse,  visuri neîmplinite, cu teama de viitor, cu mai puţină încredere în tine, în oameni, în iubire, în prietenie…
Însă despărţirile fac parte din viaţă. Există un sfârşit tot aşa cum există un început. Nimic nu ne garantează că un om ne va însoţi pe drumul nostru până la sfârşit şi nu-i putem împiedica pe oameni să plece…
Orice despărţire trebuie acceptată cu demnitate, oricât de tare ți-ar zdruncina sufletul şi existenţa. În niciun caz nu trebuie să laşi durerea separării ori furia trădării să te transforme într-un om rău şi slab.
Desparte-te cu demnitate şi respect. Ia-ţi rămas bun cu un zâmbet şi pleacă privind înainte. După ce te-ai întors cu spatele, poţi plânge și poţi urla… Desparte-te cu cuvinte frumoase şi nu jigni, nu te grăbi să afirmi lucruri denaturate de durerea cruntă pe care o simţi, fiindcă mai târziu vei regreta şi te vei ruşina. Nimic din ceea ce ai putea spune nu va schimba inevitabilul şi nici nu îţi va alina durerea...
Să nu pleci de lângă un om care te-a dezamăgit detestându-l, ci cu decenţă, chiar dacă nu îl mai respecţi acum. Respectă-l pentru toate acele momente când a însemnat ceva pentru tine.
Nu transforma despărţirea în ceva și mai urât și mai dureros decât este deja, nu face din plecarea ta o amintire detestabilă. Lasă-i acelui om o amintire plăcută despre tine, un exemplu frumos care să îl facă să te respecte mereu. Lasă-l să plece şi respectă-i alegerea, chiar dacă îţi face o mare nedreptate.

Nu-ţi pierde demnitatea şi nu face nimic care să îţi degradeze calitatea de om… Te asigur că, după ce îţi va trece durerea, când vei găsi iubire şi alinare în alte braţe, vei putea privi în urmă fără să te ruşinezi de trecutul tău... şi pentru asta merită să te porţi decent chiar dacă acum îţi vine greu. 


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Îi respect pe oamenii cu bun simț




„Ca să fii respectat, începe prin a te respecta.”
- Tudor Arghezi

Poate fi un om poleit cu aur, poate fi deţinătorul celor mai apreciate diplome universitare, poate avea toate bogăţiile lumii, dar dacă nu are decenţă şi bun simţ, degeaba este şi degeaba are. Le port un  respect deosebit oamenilor care au bun simţ.
Îi respect pe oamenii care, deşi sunt grăbiţi, ştiu să înceapă orice mesaj și orice abordare cu un salut.
Îi respect pe oamenii care ştiu să spună „Mulţumesc”.
Îi respect pe oamenii care, atunci când intră într-un spaţiu în care se află alţi oameni, salută.
Îi respect pe oamenii care nu râd de cei pe care-i consideră inferiori lor din punctul de vedere al educaţiei, culturii, defectelor fizice sau a condiţiei sociale.
Îi respect pe oamenii care nu iau ultima prăjitură de pe platou dacă mai sunt şi alţi oameni în jur.
Îi respect pe oamenii care nu stau tot timpul cu mâna întinsă şi care nu abuzează de bunătatea altora.
Îi respect pe oamenii care nu se pun mai presus de alţii, care nu trăiesc cu impresia că li se cuvine totul, care ştiu să îşi aştepte rândul şi care nu calcă lumea în picioare pentru a ajunge la ţelurile lor.
Îi respect pe oamenii care nu îşi câştigă imaginea imaculată înjosind şi pătând imaginea altor oameni.
Îi respect pe oamenii care nu folosesc cuvinte insalubre pentru a descrie alţi oameni.
Îi respect pe oamenii care cunosc limita dintre decenţă şi indecenţă, care îşi ţin curiozităţile în frâu şi care nu dau buzna în intimitatea cuiva cu întrebări lipsite de pudoare.
Îi respect pe oamenii pe care nu-i încântă bârfele de budoar şi care nu răspândesc zvonuri.
Îi respect pe oamenii care, în loc să adopte o atitudine agresivă faţă de ceva ce dezaprobă, îşi susţin ideile într-un mod civilizat, fără a şi le impune.
Îi respect pe oamenii care nu pângăresc locurile prin care trec şi care nu lasă mizerie în urma lor – şi mă refer aici nu numai la mizeria fizică, ci şi la cea emoţională şi energetică.
Îi respect pe oamenii care respectă alegerile şi convingerile religioase ale celorlalţi.
Îi respect pe oamenii pentru care credinţa nu este doar o podoabă de arătat lumii şi care nu îşi schimbă comportamentul de îndată ce s-au îndepărtat de Biserică.
Îi respect pe oamenii care se respectă având o purtare demnă, decentă, responsabilă.
Îi respect pe oamenii care ştiu când trebuie să se retragă din lupte inutile.
Îi respect pe oamenii sinceri şi asertivi.
Îi respect pe oamenii care nu îşi degradează calitatea de om, indiferent de provocările pe care le au de înfruntat.
Îi respect pe oamenii care îi respectă pe oameni.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




O rochiță specială



N-a ştiut nimeni cât de dragă mi-a fost acea rochiţă. Era rochiţa mea preferată. Nu pentru că era mai frumoasă decât celelalte hăinuţe ale mele, ci pentru că era simbolul libertăţii mele...
În copilărie am stat departe de tata două luni, într-o vacanţă. Tata m-a lăsat la mătuşa mea  pe perioada verii, ca să am o vacanţă frumoasă eu, iar ei, care nu aveau copii, să îşi umple singurătatea. Însă acele două luni au fost un coşmar pentru mine. Au fost prea multe zile şi nopţi de înstrăinare, în care fiecare clipă mi s-a părut o mică viaţă. De-abia aşteptam să se termine vacanţa şi să mă ia tata cu el acasă. În fiecare seară, înainte de culcare, când nu mă vedea nimeni, îmi scoteam din dulap rochiţa cu care venisem la mătuşa mea şi cu care ştiam că voi pleca de acolo şi o mângâiam, o miroseam şi uneori o îmbrăcam pentru câteva minute, ca să mă simt mai aproape de visul meu de a pleca de acolo.
Când tata m-a lăsat la mătuşa mea, nu ştia că îmi va fi atât de greu să mă acolo. Totul mi s-a părut cumplit şi nu mă mai bucura nimic în afară de gândul că într-o zi tata va veni după mine şi mă va duce înapoi în Universul meu.
Am iubit acea rochiţă pentru că o asociam cu fericirea, cu libertatea şi cu visurile împlinite.

M-am întors acasă la tata, iar rochiţa a rămas simbolul libertăţii mele. Într-o zi, pe când mă jucam afară cu prietenii mei, un băieţel mi-a murdărit rochiţa cu noroi. M-am supărat, mi-am pierdut controlul, mi-am ieşit din fire... M-am oprit numai când acel băieţel a început să plângă...
Tata a văzut totul. Seara, mi s-a părut că era supărat pe mine... Ştiam că nu i-a plăcut scena pe care o făcusem şi ştia că urma să avem o discuţie. Probabil că avea să mă pedepsească, însă nu-mi păsa. Pentru mine, băieţelul aruncase cu noroi în însuşi simbolul fericirii mele.
Dar nu s-a întâmplat nimic din ceea ce mă aşteptam... Tata m-a pus doar să scriu în jurnalul meu următoarele cuvinte:

„Faptul că un om te murdăreşte nu înseamnă că eşti o persoană murdară.
Faptul că ești plină de noroi nu înseamnă că trebuie să fii un om urât.
Un om poate fi curat şi frumos chiar şi atunci când e plin de noroi.”

Azi, când se mai întâmplă ca unii oameni să arunce în mine cu mizerii – cuvinte urâte, învinuiri nefondate, răutăţi degradante – îmi amintesc ceea ce mi-a spus tata: noroiul cu care sunt împroşcată nu mă face un om murdar atâta timp cât rămân o persoană integră.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Pa, pa, din lista mea!



Azi am făcut o curăţenie drastică în lista de prieteni facebook. Am şters fără niciun regret orice persoană pe care nu o vreau în preajma mea şi a cărei existenţă nu mă interesează.
Chiar dacă sunt intransigentă, am amânat să şterg anumite persoane, negrăbindu-mă să le etichetez după prima abatere de la nişte reguli elementare de bun simţ.
N-am aşteptări exagerate. Pentru mine omenia şi bunul simţ sunt criterii esenţiale în relaţiile dintre oameni. Dar unora le lipsesc cu desăvârşire.
Am şters azi persoanele care, în mod repetat m-au deranjat cu mitocănia şi mizeriile pe care le împrăştie aici, chiar dacă acestea nu m-au vizat direct. N-aş fi cu nimic mai bună decât cei care jignesc oameni, dacă aş privi de pe margine ticăloşia lor. În plus de asta, nu sunt ipocrită ca să închid ochii atunci când se aruncă cu noroi în oameni pe care îi respect şi îi preţuiesc.
Aşadar, am şters azi persoanele care folosesc limbaj trivial, care folosesc cuvântul “plod” pentru a descrie un copil (fără pic de respect şi consideraţie faţă de acel suflet nevinovat), care îşi permit să vorbească de rău şi să jignească oameni pe care nu îi cunosc, dar pe care îi judecă prin prisma scenaritei infecte de care suferă.
Vă spun sincer, am văzut multe în viaţa mea… Limbajul vulgar nu îmi este străin, dar n-am văzut nici la cei mai mari grobieni expresii pe care le-am văzut aici la anumite femei, cu pretenții de doamne… Sunt persoane care au reuşit să mă dezguste cu otrava pe care o varsă zilnic aici, tot felul de frustrate limitate şi închipuite, care îşi permit să emită judecăţi de valoare asupra oricui, debitând nişte inepţii şi nişte grozăvii greu de imaginat. Mă mir că nu îşi văd propriile ignominii, că nu realizează cât de josnice sunt prin purtarea lor şi că încă mai aspiră la calitatea de om.
Acestor persoane ar trebui să li se interzică accesul la opinia publică.
Am deja maturitatea necesară şi destulă experienţă ca să nu fiu subiectivă şi să înţeleg că asemenea persoane n-au nimic bun, că nu preţuiesc şi nu respectă pe nimeni, că sunt niște persoane neîmplinite, rătăcite, care respiră răutate. Cine și-ar dori în preajmă așa ceva? Nu exagerez și v-aș arata niște mostre de mitocănie, dar vă respect prea mult.
Sper să accepte aceste persoane că nu au ce căuta în lumea mea şi că nu mă voi afla niciodată printre aplaudacii care le susţin accesele din ce în ce mai grosolane. Susţinătorii lor sunt elita prostiei din ţara asta, limitații lipsiți de discernământ, care înghit toate oribilitățile cu o plăcere macabră.
Ştiu, sunt dură, dar adevărul este întotdeauna dur pentru cei care nu îl suportă.
Aș vrea să cred că aceia care se simt vizaţi de postarea mea mai au un dram de minte și nu vor începe războaie împotriva mea… N-au arme să lupte cu mine. Mitocănia, nemernicia, minciuna şi agresivitatea, nu sunt decât arme autodistructive. Sunt imună la ticăloşii.
Le-aș sugera ăstora să nu se mai iluzioneze că sunt cineva, să nu se mai flateze cu valori închipuite, fiindcă nu sunt cu nimic mai presus din punct de vedere moral ca persoanele pe care le fac "curve", "otrepe", "lepre", persoane care se pot lăuda, de fapt, cu realizări remarcabile, cu caractere frumoase, cu OMENIE – adică persoane pe care aceste comentace neobosite le invidiază, conștiente că nu le vor putea ajunge din urmă nici într-o mie de ani.
Pa, pa, din lista mea! Le doresc acestor persoane să fie fericite, dacă pot! Păcat că nu vor putea să se mândrească niciodată cu ceva frumos, ci doar cu purtarea lor neomenească şi insalubră.
Păcat că nimic nu le poate opri din nebunia lor exacerbată, nici măcar rușinea faţă de părinţii lor - care se presupune că le-au oferit o educație, nici faţă de copiii lor - care se vor ruşina cu aşa părinţi și nici faţă de Dumnezeu, care nu oboseşte iertându-i...