Prietenie sau... ?


Cea mai apropiată prietenă pe care am avut-o în copilărie era vecina mea, o fetiţă care avea aceeaşi vârstă cu mine. Eram nedespărţite, dar totodată ne certam foarte des. Ea era o fire mai greu de mulţumit şi adesea trebuia să mă supun dorinţelor ei, pentru a-i face pe plac. Ori de câte ori refuzam să îi fac pe plac, aceasta se supăra şi nu vorbea cu mine zile întregi. Era orgolioasă şi nu venea niciodată să caute împăcarea… iar asta mă durea. Îmi lipsea compania ei şi făceam tot posibilul să mă împac cu ea.
Într-o zi, când ea s-a supărat pe mine, tata m-a surprins în faţa porţii cum îmi ceream iertare de la ea. Dar ea mi-a întors spatele şi a plecat, lăsându-mă plângând.
- De ce ţi-ai cerut iertare? – m-a întrebat tata.
- Nu ştiu… - am spus.
- Cum nu ştii? Ai greşit cu ceva?
I-am povestit tatălui meu de ce se supărase prietena mea, iar el a înţeles că eu nu îi greşisem cu nimic.
- Nu trebuia să îţi ceri iertare. – mi-a spus tata.
- Dar nu ai spus tu că cine e mai bun, lasă de la el?
- Da, dar asta nu înseamnă că trebuie să te umileşti şi să cerşeşti prietenie şi iubire. Ştiu că ţii la ea, dar dacă şi ea ar ţine la tine nu te-ar obliga să te umileşti în faţa ei şi să ceri iertare pentru greşeli care nu există. Am văzut că ori de câte ori sunteţi certate, tu te duci la ea. De ce faci asta?
- Pentru că e prietena mea şi ţin la ea….
- Dar ea nu e prietena ta? Ea nu ţine la tine? Te-ai gândit vreodată de ce este ea prietena ta şi ce vede în tine? Eşti cu adevărat o prietenă sau doar un copil cu care să îşi piardă timpul?
Atunci am revăzut multe episoade dintre mine şi prietena mea, momente în care ea m-a făcut să plâng nemeritat şi în care m-a supus umilinţei de a-mi cere iertare pentru greşeli închipuite. În disperarea mea de a nu o pierde eram în stare de orice…
Şi am realizat atunci un adevăr dureros: că ea nu mă preţuia la fel cum o preţuiam eu. Am înţeles că purtarea prietenei mele nu era datorată firii ei capricioase, ci lipsei iubirii.
Chiar și acum, ca adult, mi se mai întâmplă să mă străduiesc să țin cu disperare alături de mine oameni pe care-i iubesc. Mă trezesc justificându-mă pentru neputințele mele și făcând eforturi să fiu cât mai atentă, cât mai prezentă, cât mai bună pentru ei… Cu toate acestea realizez că niciun efort nu este de ajuns, că nu mi se recunoaște niciun merit și că nu sunt iubită, ci doar folosită...  
Sufletul omului este dependent de apropiere, de prietenie şi de iubire. Dar nu toţi oamenii pe care-i avem aproape ne pot fi prieteni… Pe unii dintre ei ni-i aduce viaţa în preajmă, ca vecini, colegi, sau cunoştinţe din anturaj… Am văzut prietenii care s-au terminat de îndată ce "geografia" nu a mai fost favorabilă, adică de îndată ce una dintre persoane a trebuit să plece în alt oraş, în altă firmă şi poate chiar şi doar cu două birouri mai departe… Şi astfel, vechii prieteni au fost înlocuiţi cu alţii noi, aproape din punct de vedere geografic şi la îndemână.
Cred cu tărie că nu poate exista prietenie fără iubire. Dar nu poţi forţa pe cineva să te iubească.
Uneori ne amăgim cu prietenii imaginare, crezând că sentimentele ne sunt împărtăşite. Şi ne trezim la un moment dat că în loc să avem un prieten alături, avem de fapt un străin…
Cert este că un om care iubeşte şi preţuieşte pe cineva, nu îl răneşte, nu îl oboseşte cu capricii și frustrări personale, nu revendică mereu drepturi şi nu pretinde tot timpul să i se ofere… Prietenia înseamnă libertate și iubire, înțelegere, devotament, răbdare, armonie și nicidecum teamă, justificări inutile și eforturi pentru a ține omul lângă tine...



Nu lumea trăiește în locul tău...



“Nu trăieşti cu lumea și nu trăiește lumea în locul tău…” - mi-a spus tata când mi-am făcut griji pentru prima dată de părerea oamenilor din jur. 
Oamenii din jurul tău sunt doar nişte spectatori. Ei asistă la spectacolul vieţii tale şi nu are nicio importanţă dacă le place sau nu cum îţi trăieşti viaţa. Ai tot dreptul să faci alegeri după bunul plac, cât timp trăieşti după principii morale sănătoase. Dar părerea oamenilor nu este importantă. Fiindcă nu ceilalţi trăiesc în locul tău, nu ei îşi vor asuma responsabilităţile deciziilor tale şi nu ei vor plăti pentru greşelile tale. Nu ceilalţi se vor bucura de reuşitele tale şi nu ei vor suferi în locul tău. Nu ei îți vor purta durerile și nu ei îți vor plânge dezamăgirile și neputințele. Nu ei trăiesc în locul tău, aşa cum, la sfârşit, nu ei vor muri în locul tău. 
Oamenii pot aproba sau dezaproba felul în care îţi trăieşti viaţa.. însă nu uita că ei sunt doar niște simpli spectatori… fiindcă viața ta, cu bune și cu rele, cu bucurii și cu dureri, o vei trăi doar tu, nu alții.

Dacă azi ar fi ultima zi...





Dacă ai şti că azi este ultima zi din viaţa ta, ce ai face?
Nu-i aşa că ai lăsa toate lucrurile pe care până azi le-ai considerat importante şi ţi-ai reconsidera prioritățile? Nu-i aşa că ai uita complet de toate planurile de viitor şi că ai fi concentrat la această zi, încercând să o trăieşti plenar, conştientizându-i fiecare clipă?
Nu-i aşa că ai ieşi afară din casă pentru a mai privi pentru ultima dată cerul în toate stările lui, pentru a simți pământul sub picioare, pentru a mai simţi ploaia, pentru a îmbrățișa vântul, pentru a simţi mirosul naturii şi pentru a-i auzi freamătul?
Nu-i aşa că ai încerca să iei o gură cât mai mare de viaţă, cuprinzând în ea mai multă dorinţă decât ţi-ar încăpea în suflet?
Nu-i așa că ţi-ai face toate poftele și că te-ai răsfăța cât mai mult posibil?
Nu-i aşa că ai merge pe străzi zâmbindu-le tuturor trecătorilor şi că nu ai trece indiferent pe lângă nimic?
Nu-i așa că ai uita de îndată tot ce te-a rănit și că nu ţi-ai irosi nicio clipă ca să plângi pentru poveștile triste din trecut sau pentru oamenii care nu au știut să te prețuiască?
Nu-i aşa că ai alerga către oamenii dragi, pe care i-ai îmbrăţişa şi cărora le-ai spune cât de mult înseamnă pentru voi şi cât de tare îi iubeşti?
Nu-i aşa că le-ai mulţumi tuturor celor care au adus ceva bun în viaţa ta şi care ţi-au dăruit timp şi dragoste?
Nu-i aşa că le-ai cere iertare celor pe care, cu voie sau fără voie, i-ai supărat şi i-ai rănit? Nu-i aşa că i-ai ierta pe toţi cei pe care te-ai supărat şi de care te-ai înstrăinat?
Nu-i aşa că ţi-ai declara iubirea tuturor celor cărora nu ai avut până acum curajul să o faci?
Nu-i aşa că I-ai mulţumi lui Dumnezeu pentru că ţi-a îngăduit să trăieşti această viaţă, cu bune şi cu rele? Nu-i aşa că L-ai mai implora să îţi mai dea măcar o singură zi, luându-ţi angajamentul să o trăieşti frumos, cu iubire şi bucurie, aşa cum nu ai ştiut să o faci până acum?

Si atunci ce mai aştepţi? Dacă ştii că este aşa, de ce nu faci toate lucrurile acestea astăzi? De ce amâni să trăieşti frumos? De ce îţi trebuie să ştii care va fi ultima zi a vieţii tale ca să o trăieşti cu patos?

Eu îţi doresc cât mai multe zile excepționale, fără lamentări, fără irosiri, fără amânări, fără ezitări, cu cât mai multe împliniri, fericire, pace și cu cât mai multă iubire!



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Fii liber!



Este o mare irosire să îţi trăieşti viaţa raportându-te la cutumele societăţii. Şi totuşi, aşa o trăim… fiindcă ne dorim să fim acceptaţi de lume și ne temem de prejudecăţile ei. Poate de aceea ne refuzăm multe din lucrurile pe care ne-am dori să le facem şi nu trăim după placul nostru. Ne simţim vinovaţi şi inconfortabil atunci când îndrăznim să fim diferiţi… Şi ne este teamă să ne asumăm anumite alegeri… de parcă am avea nevoie de aprobarea lumii pentru felul în care ne administrăm viaţa! Și de parcă lumea ar avea dreptul să impună reguli - ba că e prea devreme, ba că e prea târziu, ba că e prea mult, ba că e prea puțin... 

Părerea mea este că prejudecăţile sunt semne de provincialism şi de incultură… Aşadar, de ce am ține cont de ele? Avem tot dreptul să ne trăim viaţa aşa cum vrem, avem tot dreptul să facem alegeri după bunul plac şi nu trebuie să fim mereu în consens cu lumea. 

Întotdeauna vor exista spectatori care ne vor dezaproba atunci când vom îndrăzni să fim diferiţi și atunci când ne vom arăta cu firescul și naturalul nostru, dar asta nu ar trebui să ne descurajeze şi să tulbure bucuria alegerilor noastre…

Fii liber, pentru că viața ta îți apaține ție, nu lumii!