Niște gânduri...




Poate că noi, oamenii, ar trebui să avem sufletele transparente, la vedere. Nu ascunse în trupuri acoperite cu haine şi mascate de chipuri zâmbitoare. Poate că, având sufletele la vedere, nemiloşii şi mitocanii nu ne-ar mai produce dureri şi nedreptăţi, văzând că avem deja propriile dureri. 
Ceea ce vedeţi aici pe acest blog e un suflet. Iar dacă nu vin în fiecare zi să mă văicăresc de dureri, nu înseamnă că nu le am. La fel ca toţi oamenii, am probleme de tot felul, am momente în care îmi pierd energia şi încrederea, în care adorm plângând, de dor, de durere, din cauza regretelor. Am momente când pic de oboseală, când mă tem, când trebuie să fiu mediator între prieteni care se ceartă sau divorţează, când îmi fac griji pentru sănătatea mea şi a oamenilor dragi, când încasez tot felul de răutăţi nemeritate… 
Eu nu sunt mai bună ca restul lumii, dar am o calitate pe care tata mi-a educat-o: înainte să nedreptăţesc un om, să mă gândesc că are deja propriile lupte de dus… că are deja dureri, neajunsuri şi să nu contribui şi eu la tristeţea lui. 
Nu ştiu ce-i face pe unii atât de nemiloşi, atât de indiferenţi la durerile altora, atât de lipsiţi de respect… 

Am simţit un dezgust profund ori de câte ori am văzut oameni bârfind şi denigrând alte persoane sau când am văzut persoane publice atacate şi terfelite, judecate pentru felul în care îşi trăiesc viaţa, puse la zid pentru alegeri pe care au tot dreptul să le facă, discutate fără pic de decenţă şi de consideraţie faţă de problemele lor de viaţă şi faţă de durerile lor, fiindcă divorţurile, despărţirile, decesele în familie, declinul profesional şi denigrarea publică sunt DURERI. Iar unora, nu le ajunge că batjocoresc, dar mai fabrică şi minciuni, totul cu scopul de a crea ştiri senzaţionale care să se vândă bine… Cui? Numai oamenii fără discernământ pot crede fabricaţiile jurnaliştilor şi a celor care bârfesc şi denigrează. Numai oamenii proşti şi răi găsesc plăcere în a afla bârfe inutile despre alţii… 
Îmi amintesc că tata m-a auzit cândva vorbind cu prietena mea Luminiţa despre o vecină… şi ne-a aruncat o privire dezaprobatoare spunând: “Vi se pare că sunteţi mai bune ca ea dacă o vorbiţi de rău?” N-am să uit niciodată lecţia aceea… 

Spuneţi-mi, cine nu are probleme în viaţă? Cine nu are mizerii, cine nu a decăzut măcar o dată de la calitatea de om, cine nu a greşit, cine nu a pierdut? Iar dacă TOŢI avem fel şi fel de poveşti, de greşeli şi de defecte, de rătăciri omenești, de ce ne credem îndreptăţiţi să vorbim despre alţii? Şi de unde satisfacţia asta maladivă de a te bucura de declinul cuiva, de unde plăcerea macabră de a vorbi despre durerile altora? 

Dragi oameni care faceți asta, în special domnilor jurnalişti, v-aţi gândit măcar o dată să faceţi schimb de roluri cu persoanele pe care le expuneti public, de care faceţi batjocură, despre care scrieţi şi spuneţi atâtea neadevăruri, doar să vă faceţi meseria, doar să prostiţi masele firave ale societăţii? Ar fi un exerciţiu util să vă imaginaţi că o persoană publică scrie despre voi, despre despărțirile voastre (dându-şi cu părerea şi speculând), despre părinţii voştri, despre copiii pe care îi iubiți atât de mult, despre felul în care arătaţi - murdărind totul şi batjocorind tot ce iubiţi… Şi mă întreb, oare voi, nu sunteţi tot oameni? Nu aveţi dureri, sentimente, lucruri sacre, greșeli, defecte, povești de viață? Nu vă puteţi gândi câtă nedreptate faceţi şi cât de mult răniţi? Nu vă gândiţi cât de mult decădeţi de la calitatea de om, scriind atâtea minciuni, atâtea răutăţi? Nu vă gândiţi că nedreptățind omul despre care flecăriți fără măsură, mai suferă şi alţi oameni nevinovaţi, părinţii lui, copiii lui, oameni care îl iubesc, care îl cunosc şi care sunt martori la nedreptăţile voastre? 
Nu vă gândiţi cât de urâţi sunteţi în ochii lumii, o lume prea scârbită de atâta mizerie şi privată de frumos? Aveţi atâtea lucruri frumoase de arătat lumii, fiindcă oameni valoroşi ai ţării oferă atât de mult, muncesc şi fac sacrificii ca să aducă renume, mândrie şi bucurie poporului, iar voi îi ignoraţi… 
Noi între noi avem atâtea lucruri frumoase de împărtășit, de povestit, putem învăța unii de la alții, putem fi prieteni, ne putem uni ca să construim lucruri frumoase, să ajutăm, să contribuim la acea lume bună și frumoasă la care visăm… Dar facem alegeri greșite.

Nu ştiu ce se întâmplă în ţara asta, în lumea asta, dar e clar că ne înstrăinăm din ce în ce mai mult unii de alţii, uitând să fim familii, prieteni, să ne iubim… să fim OAMENI. Apoi ne plângem de dezamăgiri şi de lipsa iubirii şi îl acuzăm pe Dumnezeu că e nedrept… 

Ştiu, acest adevăr nu va schimba lumea, nu va fi pe placul unora, ba chiar îmi va aduce duşmani… dar, în naivitatea mea am scris sperând că unii vor reflecta… Măcar pot spune că am încercat, că nu m-am mulţumit să fiu doar un simplu spectator la tot ceea ce se întâmplă...





  1. Dacă ţi-a spus cineva vreodată, chiar şi numai o singură dată '' tu trăieşti pe altă lume" sau "tu nu eşti pentru lumea asta", cand vezi ca anii se adună şi răutatea e mai mare decât a fost, simţi o lehamite şi un imbold de a încerca în altă parte, cât mai ai timp şi de a te depărta de locurile dragi odată şi însemnate acum cu crucile celor pe care i-ai iubit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oamenii judeca ceea ce nu inteleg. Si mai mult decat atat nedreptatile care se fac, stirile derizorii si defaimatoare vand pentru simplul fapt ca se vinde. Mass-media nu mai transmite stiri despre oameni importanti, despre oameni care se chinuie sa faca ceva bun pentru lumea asta, ci tind sa cred ca se straduiesc puternic sa ramana in sfera aia de mediocritate si de prostie. Nu stiu la ce se va ajunge peste 100 de ani, dar nu cred ca suntem pe drumul cel bun. Ca si popor ne-am uitat valorile si desi am evoluat, nu mai exista respect, bunsimt si compasiune. Poate nu deloc, dar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la adevar, ma intreb oare cate adevaruri poate suporta un om avand in vedere faptul ca.... unele se contrazic si practic sunt total ilogice si astfel totul tinda sa nu aibe sens.
    Spun asta pentru ca uneori caut strict adevarul, si ajung la o concluzie de zici ca sunt cel mai rau fara sa folosesc cuvintele.
    Tu ce parere ai Irina, adevarul in excess e o forma transformata in minciuna?

    RăspundețiȘtergere
  4. ,, Poate ca, avand sufletele la vedere, nemilosii si mitocanii nu ne-ar mai produce dureri si nedreptati, vazand deja ca avem propriile dureri''. Daca ar constientiza durerea si nedreptatea pe care o produc, si ar incerca sa-si indrepte comportamentul, nemilosii si mitocanii ar deveni o alta categorie, s-ar transforma in Oameni. Insa asa cum viata ne arata tuturor, nemilosi si mitocani sunt multi, iar Oameni mult prea putini..
    Intr-o alta ordine de idei, Irina, iti multumesc pentru scrierile tale, citesc pe nerasuflate tot ce ai scris aici, ma regasesc sufleteste in majoritatea si ma simt ca si cum mi-as asculta cea mai buna prietena. Esti absolut minunata, si-ti doresc sa ai in jurul tau cat mai multi Oameni.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici un om nu poate fi vătămat decât dacă este nedrept cu el însuşi. Asta am citit-o într-o cărticică de rugăciune. Mie mi-a dat mult de gândit... Şi iau tot ce mi se întâmplă ca o încercare... poate aşa ţi se testează răbdarea.

    RăspundețiȘtergere