Noapte bună!

Milioane de oameni se pregătesc de culcare...

Unii vor adormi singuri, alții alături de ființe dragi.
Unii adorm împărțind perna cu ființa iubită, alții în brațele mamei, alții într-o cameră cu multe persoane, simțindu-se totuși singuri...

Unii vor adormi sub cerul liber, alții pe vreun coridor al vreunui spital, așteptând...

Unii adorm chinuiți prin trenuri, aeroporturi, sau prin mașini, în drumurile lor către o destinație anume.
Unii adorm departe de casă, de ființe dragi, în război poate, fără certitudinea că se vor mai întoarce acasă...

Unii adorm chinuiți de dor, de frământări, de regrete și de dureri. Alții adorm chinuiți de singurătate, râvnind la o îmbrăţişare, la un "te iubesc" spus în şoaptă...

Unii adorm visând la zile mărețe în care vor fi fericiți, iar alții adorm cu groaza zilei de mâine, știind că nu-i așteaptă nimic bun...

Unii adorm fără a avea certitudinea că se vor mai trezi dimineață...

Unii adorm iubind, alții adorm urând. Unii adorm fericiți, iar alții adorm plângând...

Unii adorm făcând bilanțul realizărilor, iar alții al pierderilor.

Unii adorm încărcați cu griji și poate așteptând răspunsuri de care depind viața, existența, liniștea sau fericirea lor...

Nu știu cum adormi tu în noaptea aceasta. Dar mi-aș dori să adormi liniștit și cu gânduri frumoase. Cu dorința, încrederea și speranța la zile mai bune, la alte începuturi, la vise împlinite...

Noapte bună, sufet frumos, oricine ai fi și oriunde te-ai afla!

Sacrificii

Este incredibil câte sacrificii suntem capabile să facem noi, femeile, atunci când iubim... 

Cât putem aștepta, cât putem visa, cât ne putem iluziona, cât putem îndura și cât putem ierta... 

Ne agățăm cu disperare de orice iluzie care substituie fericirea… și așteptăm cu o răbdare absurdă câteva frânturi de bucurie și acele calinerii care ne mângâie sufletele, care ne țin vii, netrăind până atunci, minimalizându-ne viața la acele momente... 

Uneori ne umilim conștiente de slăbiciunile noastre, ne desconsiderăm, ne învinovățim, ne abandonăm și ne masacrăm sentimentele... 

Și foarte rar îndrăznim să ne plângem nemulțumirile și frustrările așteptărilor agonice, pentru că iubim prea mult, atât de mult, încât vrem doar să fim frumoase, bune, perfecte...

Lacrimi

Cândva, când eram mică, tata m-a surprins plângând.

Mi-a spus atunci că Doamne-Doamne le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi. Și că există două feluri de lacrimi: de tristețe și de fericire.

„Nu îți irosi lacrimile, tati, pentru lucruri care nu merită. Păstrează-le pentru atunci când va trebui să plângi de fericire. Ar fi păcat să nu ai în acele momente cu ce să plângi!”

Vă sfătuiesc și pe voi să faceți economie la lacrimi și să nu le mai irosiți pe nimicuri și pentru oameni care nu merită. Doar cei pe care îi iubim merită, pentru că ei le compensează cu fericire.

Plângeți atunci când ceva vă bucură inima, când vă este dor, când sufletul vă vibrează la frumos...

Vă doresc ca toate lacrimile voastre să fie de fericire!

Un om frumos

Un om frumos are întotdeauna un zâmbet de oferit acelora care au uitat să zâmbească, oricât de trist ar fi.

Un om frumos va avea mereu lacrimi de dor, de compasiune, de recunoștință și pentru a plânge alături de un suflet îndurerat.

Un om frumos va avea întotdeauna vorbe calde și încurajări pentru aceia aflați în suferință, oricât de mult ar suferi el însuși.

Un om frumos va avea întotdeauna o îmbrățișare de oferit, chiar dacă a fost sărăcit de îmbrățișări de către oameni care l-au rănit.

Un om frumos nu este perfect și nu este fără de greșeală, dar se străduiește să fie cât mai bun.

Un om frumos are mereu ceva de dăruit, oricât de sărac ar fi.

Un om frumos nu-i împovărează pe alții cu grijile și cu durerile sale și nu ia nimănui bucuria de a trăi.

Un om frumos va ierta înainte să i se ceară iertare.

Un om frumos va ajuta fără să aștepte recunoștință și răsplată.

Un om frumos este un exemplu bun pentru ceilalți oameni, chiar dacă la rândul sau a avut parte numai de exemple rele.

Un om frumos respectă orice ființă și orice lucru creat de Dumnezeu.

Un om frumos iubește chiar dacă nu este iubit.

Prieteni

Există oameni pe care îi poți numi cu adevărat prieteni. 
Sunt acei oameni pe care te poți baza cu adevărat. 
Sunt acei oameni care au întotdeauna timp pentru tine, răbdare să te asculte, o vorbă bună , o încurajare, o mângâiere, o lacrimă. Sunt acei oameni care au puterea că printr-o simplă îmbrățișare să îți ia jumătate din poverile sufletului și să te facă să nu te mai simți singur, nedorit, neiubit. 

Sunt acei oameni care se bucură de fericirea ta și care suferă alături de tine. 

Sunt acei oameni care nu te resping și care nu își schimbă părerea despre tine, atunci când greșești, când treci prin încercări și decăderi. 

Sunt acei oameni care nu îți reproșează, care nu îți invocă mereu greșelile și care nu îți amintesc niciodată că te-au ajutat.

Sunt acei oameni care te iartă înainte de a le cere tu iertare. 

Sunt acei oameni care nu pretind să fii într-un fel anume, ci le este suficient să fii tu, acceptându-te atât cu calitățile tale cât și cu defectele pe care le ai. 

Sunt acei oameni cu care împarți momente bune și momente grele, lacrimi de dor și lacrimi de bucurie, oameni cu care împărtășești vise și care te îmbogățesc cu amintiri. 

Sunt acei oameni care atunci când tu ești la pământ, se pun pe locul doi, dăruindu-ți toată energia lor spre a te ajuta. 

Sunt acei oameni pe care nu îi poți păcăli cu un zâmbet fericit. 

Sunt acei oameni pe care nu îi deranjezi niciodată. Acei oameni cărora știi că le poți spune orice, fără teamă că te vor trăda, sau că te vor judeca. Sunt acei oameni care îți înțeleg rațiunile inimii și care îți respectă alegerile. 

Sunt acei oameni care nu îți spun ceea ce îți place să auzi, care nu te lasă să persiști în greșeli și care luptă pentru binele tău. 

Sunt acei oameni care nu își compară lucrurile și realizările cu ale tale și care nu te invidiază dacă ai mai mult decât ei. 

Sunt acei oameni pe care știi că îi vei găsi mereu acolo și că niciodată nu îți vor întoarce spatele. 

Viața a fost generoasă cu mine și m-a binecuvântat cu asftel de oameni. Unii dintre ei îmi sunt prieteni în viața reală, alții sunt doar prieteni virtuali (deocamdată). 

Îi respect, îi prețuiesc și sunt recunoscătoare că ei există. Simt că un simplu „mulțumesc” nu poate acoperi valoarea prieteniei lor și că orice aș spune, oricât de frumos ar suna, nu poate exprima admirația, recunoștința și toate sentimentele frumoase pe care le am pentru ei ... 

Vă iubesc cu toată forța sufletului meu!

Un om care te iubește...

Un om care te iubește, te respectă, iar un om care te respectă, nu te pune niciodată în situații jenante, nu te expune ridicolului și nu te umilește.

Un om care te iubește nu face ceva ce nu îți place, știe și simte ce trebuie și ce nu trebuie să facă, fără să-i impui limite...

Un om care te iubește, nu te compară cu alte persoane.

Un om care te iubește nu te minte și nu îți ascunde nimic.

Un om care te iubește nu îți evidențiază defectele, ci calitățile.

Un om care te iubește te pune pe primul loc și nu te face să te simți ignorat, nedorit, abandonat, uitat...

Un om care te iubește are totul dacă te are pe tine și nu ar trebui să te facă să simți că nu îl împlinești și că eforturile pe care le faci pentru iubirea voastră nu sunt apreciate.

Un om care te iubește nu te chinuie și nu îți dă motive de neliniște, de îndoială și de nesiguranță.

Un om care te iubește nu îți irosește timpul și nu te obligă să îl aștepți.

Un om care te iubește nu poarta măști in preajma ta.

Un om care te iubește are încredere în tine, nu te desconsideră, nu te bănuiește și nu te obligă să te justifici doar fiindcă el este dominat de spirit polițienesc. 

Un om care te iubește nu te face sa plângi, decât de fericire sau de dor.
Un om care te iubește nu îți va da niciodată motive să te îndoiești de dragostea sa...

Valoarea încrederii

Te-ai gândit vreodată ce valoarea are încrederea? 

Câtă responsabilitate presupune? Cât de onorant este că cineva să aibă încredere în tine? Și cât de ușor este să pierzi această încredere? Cât rău poți face dacă trădezi un om care ți-a acordat încrederea lui? 

Încrederea este unul dintre cele mai prețioase lucruri care unesc oamenii. Fără încredere nu poate exista nicio relație, fie că este de prietenie, de iubire, sau de colegialitate... 

Atunci când un om îți acordă încrederea lui, îți încredințează o parte din sufletul său. 

Prețuiește încrederea care ți se acordă și nu profita de ea!

Have you ever wondered what value has the faith?

How much responsibility entails? How honorable is someone to trust you? And how easy it is to lose that trust? How much bad can you do if you betray a man who gave you his trust?

Trust is one of the most precious things that joins people. Without trust there can be no relationship, be it friendship, love, or fellowship ...

When a person trusts you, he entrusts you a part of his soul and you become responsible for its own good or evil ...

Cherish the trust you are granted and do not take advantage of it!

Cele mai frumoase mâini...

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.

Mâinile cu care și-a mângâiat cu mândrie și iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.

Mâinile cu care te-a ținut în brațe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit și ți-a pregătit hrana.

Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii pași din viața ta.

Mâinile cu care și-a șters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ți-a simțit lipsa, când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...

Mâinile cu care ți-a alinat durerile, temerile și cu care ți-a dat curaj și forță să mergi mai departe.

Mâinile cu care ți-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.

Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăți, îndurând asprimea gerului, răni și dureri.

Mâinile cu care ți-a deschis ușa de mii de ori.

Mâinile pe care și le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

Orice om...

Orice om are nevoie să i se spună din când în când că este frumos.

Orice om are nevoie să se simtă al cuiva și să știe că este important pentru cineva.

Orice om are nevoie de îmbrățișări, de mângâieri și de afecțiune.

Orice om are nevoie de o vorbă bună si de încurajări atunci când își pierde încrederea și echilibrul.

Orice om are nevoie să fie apreciat pentru bunătatea lui, pentru eforturile lui și să fie recompensat uneori cu puțină iubire și recunoștință pentru munca și dăruirea lui.

Orice om are nevoie să se simtă dorit, înțeles, acceptat...

Orice om are nevoie de amintiri frumoase care să-i compenseze lipsurile atunci când simte că nu mai are nimic.

Orice om are nevoie de un umăr pe care să plângă atunci când se simte mic și al nimănui.

Orice om are nevoie de vise și de speranțe.

Orice om are nevoie de certitudinea că se află pe drumul corect și că se îndreaptă către un loc frumos.

Orice om are nevoie sa dăruiască și să primească fericire.

Orice om are nevoie de iertare.

Orice om are nevoie să zâmbească, să râdă în hohote și să plângă, uneori de dor, alte ori de fericire...

Orice om are nevoie de prieteni, de o familie și de un loc unde să simtă că este acasă.

Orice om are nevoie de iubire.

Și pentru a avea toate acestea, orice om depinde de alți oameni...

Ajunge!

Ajunge! Ai suferit destul.
Ajunge cât ai plâns și cât te-ai ascuns.
A venit momentul să te ridici și să pornești pe un alt drum. Nu te mai încăpățâna să mergi pe un drum care nu te duce nicăieri.
Du-te și privește-te în oglindă. Îți place ce vezi? Ochii plânși, chipul trist cu grimase de durere și sufletul răvășit? Ștergeți lacrimile, pansează-ți rănile sufletești și scoateți din minte  dezamăgirile trecutului. Fiecare secundă în care îți plângi de milă înseamnă o șansă pierdută la fericire.
Zâmbește! Vezi ce frumos ești?
Amintește-ți cine vrei să fii. Amintește-ți că ai dreptul la fericire!

Ai în fața ta mai multe drumuri pe care poți alege să pornești. Important este să faci primul pas. Îndrăznește! Ia cu tine lecțiile învățate din toate experiențele, ia-ți încrederea, forța, visele și iubirea. E tot ce îți trebuie pentru a porni pe noul drum al vieții tale. Nu privi înapoi la drumul pe care l-ai abandonat. Nu plânge după oamenii care au ales alte drumuri. Aceștia au fost doar niște umbre care te-au însoțit pe parcursul călătoriei tale.

Să nu te simți singur. Ai în permanență cu tine cel mai bun prieten: pe Dumnezeu.

Nu ști ce te așteaptă pe noul drum pe care vei porni. Nu ai nicio garanție că vei găsi fericirea. Dar ești dator să o cauți. Nu în oameni trebuie să crezi, ci în tine.

Mergi înainte! Să nu cumva să privești în pământ. Admiră peisajele și privește oamenii. Fii frumos și cald. O mulțime de oameni așteaptă să facă parte din viața ta.

Dragostea și fericirea te așteaptă. 
Mergi înainte!

Infidelitate...

O femeie înșală foarte greu, iar motivele ei sunt total diferite de cele ale bărbaților. Cu puținele excepții, când ele înșală datorită firii infidele, a curiozității, sau a lipsei iubirii față de partener, femeile o fac atunci când sunt neglijate, atunci când se simt abandonate, neapreciate și nedorite. Femeia va căuta în altă parte ceea ce-i lipsește, pentru că e dependentă de dragoste, de afecțiune și de atenție. Înșală atunci când partenerul ei nu o mai face să se simtă frumoasă, dorită, importantă, când nu o mai respectă și atunci când acesta nu mai este receptiv la nevoile ei. Unei femei nu-i ajung lucruri și confort financiar pentru a fi fericită și împlinită. 

Oamenii condamnă mai mult infidelitatea femeilor decât pe cea a bărbaților. Dar nimeni nu se gândește că femeia se sacrifică de cele mai multe ori și rămâne într-o relație în care nu este împlinită. Rămâne alături de familie, de copii și le dedică lor toată viața ei. Rămâne alături de bărbatul incapabil să o facă fericită, deși ar putea renunța la tot. Rămâne prizonieră într-o viață ratată și se resemnează în fața neputinței de a schimba ceva, doar din iubire pentru familia ei. Rămâne doar cu vise fanteziste și cu întrebări retorice despre cum ar fi fost dacă… Iar singurele clipe de împlinire sunt puținele momente de tandrețe, când se refugiază în brațele aceluia care-i oferă acel puțin de care ea depinde atât de mult… și nici măcar acea fericire nu este completă, pentru că ea se învinovățește și se condamnă obsesiv pentru greșeala de a căuta niște clipe amărâte de "fericire"…

Fragment din cartea Fluturi 

Aparenţe...

Am descoperit cei mai frumoși oameni, ascunși după chipuri aparent banale și în trupuri bolnave, accidentate... Și am întâlnit oameni urâți, ascunși în trupuri frumoase, aparent perfecte. 

Am simțit căldură de la oameni străini, distanți, așa cum am simțit răceală de la oameni apropiați. 

Am primit mângâiere, înțelegere și susținere de la oameni care aparent nu aveau nimic de oferit și am fost abandonată și respinsă de oameni care aveau totul și care îmi datorau foarte mult. 

Am descoperit sensibilitate în oameni duri, puternici și implacabili, așa cum am găsit impasibilitate în oameni aparent umani, buni, perceptibili. 

Oameni foarte bolnavi mi-au alinat mie suferințe minore, trecătoare, de multe ori închipuite, iar oameni sănătoși m-au tratat cu nepăsare când am fost bolnavă. 

Am găsit prieteni adevărați în oameni pe care nu i-am văzut niciodată, așa cum am descoperit străini în prieteni apropiați. 

Am simțit aproape de sufletul meu oameni care se aflau la mii de kilometri distanță, așa cum m-am simțit înstrăinată și îndepărtată de oameni care se aflau lângă mine. 

Am fost iertată de oameni pe care i-am rănit și cărora le-am întors spatele și am fost condamnată, respinsă și abandonată de oameni cărora nu le-am greșit niciodată. 

Am învățat de la oameni care nu aveau studii și experiențe de viață, așa cum nu am învățat nimic de la oameni care păreau a cunoaște totul... 

M-au apropiat de Dumnezeu oameni fără credință și m-au îndepărtat de El oameni aparent foarte credincioși. 

Am fost primită regește în case modeste și am fost tratată cu indiferență în vile somptuoase. 

Au fost oameni care au împărțit cu mine din hrana lor puțină și modestă, așa cum oameni care aveau abundență de bunătăți nu mi-au oferit nici măcar un pahar cu apă. 

Am primit iubire de la oameni cărora nu le-am oferit nimic și am fost dușmănită de oameni pe care i-am iubit și cărora le-am dăruit totul. 

Viața m-a învățat să nu mă mai grăbesc să cataloghez, să evaluez și să aleg oamenii superficial, după false valori și după aparențe. Pentru că nu se știe niciodată cine este un om, cum este și ce comori ascunde sufletul său...

A 8-a zi din săptămână...

Dacă aş putea, aş crea a 8-a zi a săptămânii. Această zi s-ar numi „Fericire”.

O zi în care lumea să fie bună şi frumoasă.

O zi în care să nu alergăm după a avea şi în care să nu facem doar „ce trebuie”.

O zi în care să facem numai ce ne place şi în care să conteze doar „a fi”.

O zi în care toţi cei certaţi să se împace.

O zi în care cei care au greşit să ceară iertare.

O zi în care să nu aşteptăm nimic, de la nimeni, ci doar să dăruim.

O zi în care să trăim intens fiecare vibraţie a naturii, a muzicii şi a dragostei.

O zi în care să zâmbim şi să alinăm suflete îndurerate.

O zi în care să ne răsfăţăm, să ne facem toate mofturile, uitând de probleme şi neajunsuri.

O zi în care să iubim tot ce ne înconjoară.

O zi în care să ne redescoperim, să ne amintim cât de frumoşi şi de buni suntem şi că suntem dependenţi de IUBIRE!

Nu mai știm să fim femei?

De câte ori mă uit la un film vechi, privesc cu nostalgie și cu admirație femeile din trecut. Iar când privesc în prezent realizez că femeile au uitat să mai fie femei. Probabil că și-au dorit atât de mult să fie egale bărbaților, încât au pierdut echilibrul. Nu mai știu să fie frumoase, elegante, educate, feminine, doamne.

Își doresc să fie frumoase și trăiesc cu convingerea că pentru asta este suficient să fie foarte slabe și să aibă sâni mari. Își doresc să fie sexy, dar sunt vulgare. Confundă moda cu stilul. Nu au personalitate și imită tot ceea ce pare a fi popular. În pofida libertății de expresie, predomnina lipsa de adecvare în timp și spațiu, de aceea anumite haine și bijuterii sunt purtate oricând și oriunde.
De multe ori am impresia că predomină nevoia de exhibiționism, altfel nu îmi explic etalarea lucrurilor personale, ținutele chinuite, abundența de bijuterii opulente, purtate fără sens, machiajul excesiv și proastele maniere. Până și parfumul este folosit în exces și ales după modă. Părul este de multe ori prea roșu, prea tapat, prea încrețit, iar chipul este mutilat, cu expresii false. Prea mult roz, sclipici și accesorizare fără logică.
Lipsa de cultură și comoditatea transformă femeile în exemple proaste care deranjează ochiul.
Majoritatea femeilor trăiesc cu falsa impresie că doar având haine scumpe, de firmă, pot fi elegante și stilate. Doar lucrurile le menţin stima de sine ridicată.
Obsesia hainelor și a gătelii excesive sunt semne de provincialism, așa cum adoptarea modei care nu te reprezintă denotă lipsa personalității, a intuiției și a bunului gust.  

Pe multe femei le preocupă ascensiunea socială și imaginea din oglindă, în defavoarea educației și a cultivării spiritului. Se compară obsesiv cu alte femei şi devin dependente de aprobarea celorlalţi.
Se plâng că bărbații nu sunt capabili să le descopere frumusețea interioară, dar cu toate acestea ele își evidențiază numai trupul.
Și totuși își doresc să fie frumoase, elegante, admirate, femei! Și sunt convinse că pentru toate acestea le-ar trebui foarte mult, omițând ceea ce este esențial. 

Bunul simț este un criteriu fundamental care ar trebui să ajute o femeie să nu devină ridicolă prin comportament și stil. Pentru că o femeie cu bun simț se respectă pe sine și își respectă interlocutorii. Nu îi agasează cu lipsa de bun gust și cu neglijența față de propria persoană.
O femeie elegantă este elegantă oricând și oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganța este parte a personalității sale. De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenția printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde că o descreierată și nu va face scene în public. Va privi discret, nu se va holba și nu va gesticula cu mișcari ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuții care o înjosesc și nu va răspunde la accese triviale și grobiene. 
O femeie elegantă știe să evite situațiile conflictuale, nu decade și nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar și nu o preocupă flecăreala inutilă.
Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Știe când, ce și cum să vorbească. Este echilibrată, are simțul măsurii în toate și se respectă.
O femeie înseamnă simplitate, naturalețe, discreție, gingășie, senzualitate, căldură, umor de bun gust, sensibilitate, frumusețe interioară... Știe să se facă plăcută și să devină un exemplu demn de urmat.
Aș putea să scriu până mâine abulic și incoerent despre cum ar trebui și cum nu ar trebui să fie o femeie... 
Ce s-a întâmplat oare cu femeia care în trecut inspira poeții și pictorii cu frumusețea, cu farmecul și cu misterul ei? Unde a dispărut femeia cea plină de eleganță, de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală?


„Avem totul în noi pentru a fi splendide.” (Maya Angelou)

Sunt un om puternic!

Sunt un om puternic.  

Pentru că de multe ori, deși abia îmi duc propriile dureri, găsesc forța să alin durerile celorlalți.

Pentru că iert fără a mi se cere iertare și pentru că singura răzbunare de care sunt capabilă este uitarea.

Pentru că știu să fiu umilă și să cer iertare atunci când greșesc.

Pentru că nu permit nimănui să mă înjosească.

Pentru că știu când să mă retrag cu demnitate.

Pentru că sunt realistă și am o judecată sănătoasă.

Pentru că prețuiesc mai mult onoarea decât reputația.

Pentru că nu pot fi păcălita cu vorbe frumoase, cu promisiuni și cu false valori.

Pentru că am puterea sa abandonez drumurile care nu duc acolo unde îmi doresc să ajung și oamenii care nu mă merită.

Pentru că sunt stăpână pe mine, nu cer păreri și nu mă justific în fața nimănui.

Pentru că mă respect prea mult ca să mă las jignită, înșelată, mințită și folosită.

Pentru că știu să rămân o doamnă, chiar și atunci când sunt împroșcată cu noroi.

Pentru că-i respect și pe aceia care nu mă respectă și nu decad fiind la fel de rea ca alții.

Pentru că nu mă amăgesc stăruind în locuri unde nu mai am niciun rost și nici lângă oameni care nu mă vor.

Pentru că din fiecare greșeală învăț și pentru că după fiecare eșec mă reinventez.

Pentru că nu imi irosesc lacrimile pentru lucruri și pentru oameni care nu merită.

Pentru că îmi cunosc valoarea, dar și lungul nasului. Pentru că știu ce și cât merit.

Pentru că nu mă las manipulată și influențată de nimeni.

Pentru că nu judec oamenii pentru ceea ce sunt și pentru alegerile lor.

Pentru că nu las pe nimeni să îmi organizeze viața și să ia decizii în locul meu.

Pentru că am puterea să spun „Adio!” atunci când nu sunt fericită și când cineva nu mă tratează așa cum merit.

Pentru că nu depind de nimeni și pentru că sunt un om liber.  

Pentru că trăiesc astfel încât să nu fiu datoare nimănui și să nu mă poată arăta nimeni cu degetul.  

Pentru că știu să pierd și găsesc mereu puterea de a o lua de la capăt.

Pentru că îmi asum ceea ce sunt, cu bune și cu rele.

Pentru că singura forță care mă poate îngenunchea vreodată este Dumnezeu. 

Tu știi ce vreau de la tine?

De ce crezi tu că eu am așteptări mari de la tine? De ce crezi că te vreau un prinț frumos și bogat? 

Eu îmi doresc doar siguranța iubirii. Îmi doresc să adorm noaptea în brațele tale, știind că dimineață mă voi trezi tot acolo. Îmi doresc doar să îmi zâmbești atunci când mă vezi. Îmi doresc îmbrățișarea ta atunci când sunt tristă și când sunt descurajată. Îmi doresc să îmi reamintești că sunt frumoasă, atunci când nu îmi place imaginea mea din oglindă, sau când alții îmi spun că nu sunt. 

Nu îmi doresc lucruri ca bogăție, ci amintiri frumoase cu tine. 

Nu îmi doresc să stăm împreună pe plaja unui resort de lux, ci să stăm întinși pe orice bucățică din acest pământ, să privim cerul și să visăm aceleași vise. 

Nu îmi doresc un castel în care să ne pierdem unul de celălalt, ci un cămin al nostru, în care să te am mereu cât mai aproape, să te văd tot timpul și să pot ajunge la tine ori de câte ori îmi doresc să îți fur o sărutare. 

Nu vreau diamante pe mâini, ci flori în vază și fluturi în suflet. 

Nu îmi doresc promisiuni și nici cuvinte mari, ci doar siguranța că noi doi vom îmbătrâni împreună...

Ușa sufletului meu...

Sunt oameni cu care comunic într-un fel ridicol, ținându-i afară, în fața ușii sufletului meu. Nu am curajul să deschid ușa larg spre a le permite să între, ci o țin întredeschisă, comunicând printr-un spațiu foarte îngust, prin care abia reușim să ne vedem. 

Uneori sunt nevoită să-i închid cuiva ușa în față și să nu o mai deschid niciodată. 

Iar câteodată îmi vine să arunc cheia, pentru a nu fi tentată să deschid ușa atunci când mă simt prea singură...

Eram cândva deosebit de ospitalieră, primind cu bucurie în sufletul meu, pe oricine dorea. 

Acum, am ajuns să mă tem de aceia care ar putea da buzna, intrând cu răutăți după ei, cu scopuri proprii și fără niciun sentiment frumos. 

Unii au năvălit în sufletul meu aducând cu ei minciuni și „te iubesc”-uri pline de ipocrizie. Alții au intrat aducând noroi după ei, iar eu încă și acum mai fac curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun și mai frumos, lăsându-mă săracă și singură. 

Încă mi-e teamă să deschid larg ușa sufletului meu... încă mi-e teamă de invadatori... 

De aceea încă mai relaționez prin spațiul îngust al ușii întredeschise, într-un mod absolut ridicol... 

Și mai sunt și momente în care țin ușa închisă și sunt tentată să ascund cheia...

Adio!

Sufletul omului este dependent de iubire. Oricât de împlinit ar fi pe plan material, profesional, social, omul nu poate fi fericit fără un suflet alături, cu care să își împartă viața, cu bucurii și tristeți.
Nevoia de iubire îl face să ajungă în momente disperate, care îl împing să facă alegeri pripite, greșite. Și se aruncă orbește în povești de iubire incerte. Vede omul de care se îndrăgostește mai frumos și mai bun decât este de fapt și îi da o valoare mult peste realitate. Vrea să iubească și ignoră defecte și lipsuri, mulțumindu-se cu puțin, având impresia uneori că i se oferă chiar peste meritele sale...
Cu timpul însă, sufletul lui începe să simtă lipsurile... începe să-l doară că nu primește aceeași iubire înapoi. Și realizează că s-a grăbit să creadă, să se dăruiască, să iubeasca... Și vede omul aşa cum este cu adevărat, descoperind o imagine diferită de cea pe care şi-o conturase la început. Realizează că totul a fost o amăgire, o risipă de vise și o pierdere de timp…
Realizează că s-a îndrăgostit de o iluzie, în mare parte propria sa invenție născută din nevoia lui disperată de a iubi și de a fi iubit…
Putem alege pe cine să iubim?
Poate că da, dacă am iubi rațional... dar se pare că inima ia întotdeauna decizia finală... Iar rațiunea intervine agresiv doar ca o metodă de autoapărare...
O rațiune puternică nu face compromisuri...
Iar omul trebuie să găsească puterea să renunțe la amăgiri, la neviață, la neiubire, la vise deșarte... Trebuie să înțeleagă că merită mai mult, că merită totul, că poate trebuie să mai aștepte până când va întâlni sufletul pereche, acea jumătate dispusă să i se dăruiască în totalitate...
Ruptura de un om de care te-ai îndrăgostit și de visele în care acesta era inclus este foarte dureroasă...
Dar nimic nu este mai dureros decât o iubire neîmpărtăşită!

Cadouri...

Probabil că de mici suntem învățați să ne purtăm echitabil.
Când cineva te invită la ziua sa de naștere, te străduiești să-i cumperi un cadou pe măsura așteptărilor sale, ținând cont de valoarea lui, astfel încât să nu duci ceva ce a costat mai puțin decât cadoul pe care l-ai primit tu de la acea persoană.
În copilărie, când era ziua mea de naștere primeam cadouri foarte frumoase și în general acestea acopereau cam toate dorințele și nevoile mele. Prietena mea cea mai bună, mi-a adus la o aniversare un omuleț de zăpada, o jucărie din pâslă umplută cu vatelină. Cu siguranță a simțit că darul ei era nesemnificativ pe lângă celelalte daruri pe care le primisem. A doua zi, făcând inventarul darurilor cu alte două prietene, una dintre ele mi-a spus: „Ioana ți-a adus numai jucărioara asta? Dar tatăl tău i-a luat bicicletă de ziua ei!” Și atunci m-am simțit puțin neîndreptățită, influențată de afirmația prietenei mele, desigur. Tata a auzit acea afirmație și m-a privit grav, dar eu nu am înțeles pe moment privirea lui.
Doar când am rămas singuri mi-a spus că l-am dezamăgit pentru că nu i-am luat apărarea Ioanei.
„Cadourile nu înseamnă un schimb. Nu trebuie să oferi valoarea pe care ai primit-o.” - mi-a spus tata.
Și am primit în ziua aceea o lecție de viață foarte importantă. Tata mi-a atras atenția că părinții Ioanei erau săraci și că pentru ei, acel omuleț de zăpadă însemna un efort, făcut din inimă pentru mine. „Te-ai fi simțit mai bine dacă îți aducea un cadou scump, luându-și de la gură pentru asta?” - m-a întrebat tata. Eu i-am cumpărat bicicletă pentru că mi-am permis, pentru că noi avem mai mult decât ei. Și am făcut asta și pentru tine, ca să te fac fericită.”
Atunci am învățat că a dărui îți poate aduce mai multă împlinire decât a primi. Pentru că mi-am amintit fericirea Ioanei când a primit bicicleta și fericirea mea pentru că ne puteam plimba amândouă și ea nu mai era nevoită să îmi ceară bicicleta, sau să alerge pe lângă mine.
De atunci, m-am bucurat de orice lucru pe care l-am primit și l-am prețuit oricât de neînsemnat ar fi părut. Iar când am dăruit ceva, am căutat să dăruiesc din suflet, fără să evaluez acel dar în funcție de ceea ce am primit de la persoana respectivă. Am căutat ca darul meu să fie util și să aducă bucurie. Și de cele mai multe ori, bucuria mea când dăruiesc ceva este mai mare decât bucuria celui care primește ceva de la mine.
Unii prieteni au condamnat refuzul meu de a primi anumite daruri... apoi au înțeles că nu m-aș putea bucura niciodată de un dar pentru care s-ar face sacrificii. A accepta și a pretinde de la cineva să îți dăruiască ceva care necesită eforturi și renunțări la propria persoană, înseamnă egoism.
Cadoul este cadou, indiferent cât costă. Echitabil nu înseamnă să îmi aduci un cadou care să aibă aceeași valoare materială, ci aceeași valoare sentimentală. A dărui este un gest frumos, prietenesc, de iubire și cu siguranță ne dorim să dăruim tot ce este mai bun și mai frumos celor dragi nouă. Dar un cadou scump, nu reflectă neapărat o iubire mai mare. 

Atunci când nu știți ce cadou să îmi oferiți, puneți într-o cutiuță mică o bomboană, puțină iubire și dăruiți-mi-o. Ce mi-aș putea dori mai mult?