Retragere...



Am fel și fel de prieteni. Îi iubesc pe toți și aș face tot ce e omenesc posibil pentru ei.
Am acceptat orice om în viața mea, cu bune și cu rele. Nu am condiționat nicio relație de prietenie, nu am cerut și nu am căutat interese proprii. Nu am pretins nici măcar reciprocitate și am iertat foarte mult.
În ultimul timp, am ajuns să-i evit pe unii dintre prietenii mei. De ce?
Pentru că orice întâlnire cu ei mă încărca negativ într-un hal fără de hal. Sunt un om sensibil și empatic. Oamenii își descarcă sufletele la mine și cu tot dragul îi ascult și încerc să le fiu alături. Însă există unii care deși nu au probleme de viață, duc totul la extrem, victimizandu-se și dând dimensiuni uriașe oricărui nimic. Aceștia mă obligă să duc lupte de convingere cu ei și nu sunt deloc receptivi la părerile mele.
Nu pot fi prietena care să spună ceea ce îți place să auzi. La ce te-ar ajuta asta? Cred că mai întâi de toate trebuie identificată sursa problemei și de multe ori, sursa problemei e chiar omul care are acea problemă. Pentru că unii sunt niște inadaptați, care trăiesc undeva în lumea lor, unde cred că universul trebuie să se alinieze după capriciile și necesitățile lor. Acești oameni își pricinuiesc singuri probleme prin incapacitatea lor de a se adapta la viață, prin incapacitatea lor de a relaționa corect. Ei se urcă undeva sus pe un piedestal, crezând că sunt corecți, perfecți și nu fac altceva decât să evalueze pe toată lumea și să se plângă.
Am obosit să lupt cu astfel de oameni, să fac eforturi disperate să le schimb percepțiile și să-i ajut să fie puternici. Am obosit să ascult văicareli patetice despre cât de grea e viața unora, care nu au ABSOLUT nicio problemă, singura lor problemă fiind ei înșiși. Văd atât de des oameni cu probleme adevărate de viață și chiar nu mai pot să suport închipuirile nimănui. Am obosit să educ oameni orgolioși și vanitoși.
Și iată de ce, voi evita acești oameni. Îmi sunt dragi, mi-am dorit apropierea de ei și compania lor, însă întâlnirile cu ei mă consumă inutil și mă lasă cu un gust amar, gustul neputinței de a-i ajuta. Am ajuns la discuții inutile cu unii care nu suportă adevărul și care nu acceptă că nu pot fi manipulată, eu având o personalitate foarte puternică și o judecată sănătoasă.
Vreau să se știe că în viața mea există și alți oameni, care au cu adevărat nevoie de mine. Oameni care mă fac să simt valoarea prieteniei și în urma cărora am satisfacția că am fost utilă, făcând mai mult decât să ascult văicareli redundante...
De aceea voi refuza să fiu în compania unora dintre voi, cu toată părerea de rău. Timpul meu este prețios, iar starea mea sufletească este importantă pentru mine și pentru aceia care mă merită cu adevărat în preajma lor. Nu voi mai lăsa pe nimeni să îmi ia energia și bucuria și nu mă voi mai lăsa folosită de aceia care au nevoie doar de un spațiu gol în care să urle pentru a-și auzi ecoul frustrărilor...
Am și eu limitele mele. Ajunge.

Bărbatul perfect?



Bărbatul perfect? 
Nu trebuie să fie bogat... și nu trebuie să aibă o frumusețe de star, cu abdomen cu pătrățele și păr bogat... Şi nu, nu trebuie sa vină cu o viaţă perfectă la pachet... 
Bărbatul perfect este acela care îți oferă siguranța iubirii. Și care te determină să îl vezi cel mai frumos și să fii cea mai frumoasă. Este omul care te face să râzi și în brațele căruia găsești tot ceea ce îți dorești. Este omul lângă care poți crește și împreună cu care poți construi. 
Este omul lângă care te vezi încărunțind...
M-aș mărita cu cel mai sărac și urât bărbat, dacă aș ști că la bătrânețe aș putea avea momente ca în poza aceasta... 


The perfect man?
It doesn't have to be rich... and it must not have the beauty of a superstar, with a perfect ab or rich hair... And no, it does not have to come up with a perfect life...
The perfect man is the one who gives you the safeness of love. Is the man who makes you see him as the most handsome and makes you to be the most beautiful. Is that man who makes you laugh and in whose arms you find everything you want. Is the man with whom you can grow and with whom, together you can build...
Is the man next to whom you see yourself growing old...
I would marry the most poor and ugly man, only if I knew that at old age I could have moments like in this pictures...

Nu aștepta să fie prea târziu!



„Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu.”
- Benjamin Franklin
  
Mă întristează să văd neputința femeilor de a ieși din relații în care nu sunt împlinite sufletește. Știu cât de greu este să renunți la un om pe care îl iubești cu bune și cu rele, mai ales când tot speri că se va schimba şi va deveni receptiv la nevoile tale. Speri că într-o zi te va iubi și el la fel de mult și că se va implica și el la fel de profund.
Dar până când vei spera? Până când te vei iluziona că el se va schimba? Până când te vei minți? La un moment dat îţi vei pierde speranţa, pentru că nu poţi spera la nesfârşit, iar când acest lucru se întâmplă, ajungi să te resemnezi. Renunți la tine. Pentru că, din păcate, femeile sunt obișnuite să renunțe la ele, să uite cine au fost și acceptă uşor ceea ce au devenit – o variantă mai slabă a lor, mai complexată, mai nefericită. Unele ajung până într-acolo încât își pierd propria identitate, devenind un produs al neputinței, al dezolării. Se sacrifică în numele iubirii, dar în cursul acestui proces se pierd pe ele.
Nu poți renunța la el? Nu cred. Îl iubești și crezi că depinzi de el sufletește. De ce? De ce nu ai avea dreptul la un altul mai bun?
Teama de a rămâne singură nu e un motiv să accepţi chinuitoarea singurătate în doi.
Mila de a-l abandona funcționează împotriva ta, astfel că accepţi să rămâi nefericită din cauză că ţi-e milă să-l părăseşti. Dar milă ar trebui să-ţi fie mai întâi de tine şi de suferinţa ta.
Lașitatea, teama de a te rupe de un om, de o casă și de tot ceea ce îl înconjoară, te determină să rămâi pe loc, într-o existenţă nefericită şi neîmplinită.
Meriți și poți avea mai mult decât simple visuri despre cum ar fi putut să fie viața ta frumoasă. Și numai tu decizi.
Și nu, nu depinzi de nimeni și de nimic! Viața ta este în mâinile tale și numai tu ai dreptul să decizi ce vei face cu ea. Cea mai importantă persoană din viaţa ta eşti tu!
Da, vei suferi o perioadă. Sau vrei să suferi întreaga viață?
Tu decizi. Dar este atât de târziu când e prea târziu!



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Atunci când am o zi mai grea...



Atunci când am o zi mai grea,
La cea de mâine mă gândesc
La prieteni şi la mama mea
Şi orice greu îl izbutesc.

Mi-aduc aminte că există
Alţi oameni, mult mai trişti ca mine
Şi caut să nu mai fiu tristă
Rugându-mă să-mi fie bine

Mă rog să am multă putere
Să iert, să uit, să nu greşesc
Să sper, sa am încredere
Să îndrăznesc şi să iubesc.


Scrisă la vârsta de 14 ani  

Fericirea?




Fericirea?
Înseamnă fiecare dimineaţă în care pot privi cerul, fie că este de un albastru senin sau gri cenuşiu. Fiecare rază de soare care mă mângâie şi mă încălzeşte. Şi fiecare strop se ploaie sau fulg de nea, care încearcă să îmi fure o sărutare. Toate culorile şi sunetele naturii. Zâmbetele oamenilor, râsul copiiilor şi blândeţea bătrânilor.
Fericirea este privirea omului iubit, care mă face să mă simt perfectă...
Fericirea înseamnă mâinile obosite dar atât de gingaşe ale mamei mele, care au puterea de a-mi lua toate durerile sufleteşti.
Fericirea este orice îmbrăţişare pe care o primesc şi pe care o ofer. Fiecare lacrimă pe care o vărs din dragoste sau de bucurie.
Fericirea este posibilitatea de a dărui ceva, de a face alți oameni fericiți şi de a alina un suflet îndurerat. Fericirea este bucuria celorlalţi, realizările lor, fericirea lor.
Fericirea înseamnă amintirile frumoase legate de oameni dragi.
Fericirea înseamnă un suflet liniştit, mulţumit, bun, capabil să ierte şi să se dăruiască.
Fericirea înseamnă clipe petrecute alături de oameni pe care-i iubeşti. Emoţiile unui cântec care îţi face sufletul să vibreze.
Fericirea este speranţa sau certitudinea că o poţi lua oricând de la capăt.
Fericirea este viaţa!