Calendar



Dacă aș putea rescrie calendarul, aș mai adăuga pe lângă toate sărbătorile, câteva zile speciale.
Aș adăuga o zi specială pentru prietenie. O zi în care oamenii să iasă pe străzi, să indrăznească să își vorbească, să se cunoască, să lege prietenii pe viață.
Aș adăuga o zi în care toată lumea să râdă. Să râdă cu poftă și cu lacrimi.
Aș adăuga o zi a iertării. O zi în care toți oamenii să-i ierte definitiv pe cei care le-au greșit. O zi a împăcării între suflete.
Aș adăuga o zi a uitării. În care toți oamenii să uite tot ceea ce le umbrește fericirea. Să uite dureri, deziluzii și pierderi.
Aș introduce o zi a regăsirii. În care fiecare om să își acorde o zi pentru el, în care să se evalueze, să își amintească unde și cine dorește să fie.
Aș adăuga o zi a copilăriei. O zi în care să ne amintim de bucuriile simple și de visele copilăriei. O zi în care să ne purtăm copilărește, să ne jucăm și să fim răsfățați.
Aș adăuga o zi a generozității. O zi în care fiecare om să dăruiască ceva și să facă o bucurie cuiva. 

Aș adăuga o zi a mulțumirii. O zi în care sa mulțumim tuturor pentru ceea ce înseamna în viața noastră, pentru bunătate, pentru dragoste, pentru înțelegere. O zi în care să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot acest pământ minunat. Și pentru că nu obosește iertând... și pentru tot ceea ce însemnăm...
Aș adăuga o zi a naturii. O zi în care fiecare om să recompenseze natura pentru toate minunile pe care ni le dăruiește. O zi în care să facem curat în păduri, să plantăm flori, să ajutăm un pom să se dezvolte frumos.
Aș adăuga o zi a liniștii. O zi în care să nu deschidem radioul, nici televizorul, o zi în care să nu pornim mașini, nici aparate electrocasnice, o zi în care să auzim doar natura, păsările, vântul și gândurile noastre.
Aș adăuga o zi a îmbrățișărilor. O zi în care oamenii să se îmbrățișeze sincer și cu îndrăzneală.
Aș adăuga o zi a exprimării sentimentelor. O zi în care să spunem tot ce simțim pentru oamenii din jurul nostru.
Aș introduce o zi a amintirilor. O zi în care să retrăim prin fotografii, povești și gânduri, cele mai frumoase momente din viața noastră.
Aș mai adăuga o zi a încrederii. O zi în care niciun om să nu se îndoiască de alți oameni și nici de sine.
Aș adăuga o zi a iertării de sine. O zi în care fiecare om să își lase trecutul și remușcările în urmă. O zi fără regrete, în care niciun om să nu se mai învinovățească și să se ierte.
Aș introduce o zi specială a iubirii. O zi în care fiecare om să se îndrăgostească, să își regăsească iubirea față de părinți, de copii și de cei apropiați.
Aş introduce o zi a zâmbetelor. O zi în care să nu existe priviri încruntate, nici chipuri îngândurate şi nici grimase de durere.
Aş mai adăuga o zi a regenerării sufletului. O zi in care fiecare suflet să se elibereze de toată încărcătura negativă, de toate suferinţele, de răutăţi, o zi în care fiecare suflet să renască.
Voi, ce zile ați mai adăuga?


A fi puternic?



A fi puternic?
Înseamnă să știi mereu ce vrei. Să ai o judecată sănătoasă. Să nu te lași influențat și manipulat. Să îndrăznești să fii original. Să ai personalitate.
Să ai curaj să refuzi, fără să te temi că vei fi respins. Să faci ce vrei, fără să îți fie teamă că vei fi judecat.
Să spui sincer ce gândești, fără să îți fie teamă că nu vei fi aprobat și plăcut de lume.
Să știi să relationezi cu orice om, fără să te simți inferior sau superior.
Să îți stăpânești nervii și emoțiile , pentru a nu strica armonia celor din jur. Să nu îți pierzi cumpătul și verticalitatea în situații de criză.
Să nu îți pierzi nicicând speranța și să fii mereu pozitiv. Sa strigi după ajutor doar după ce ai epuizat toate încercările de a te ajuta singur.
Să poți zâmbi, chiar și atunci când ești demoralizat. Să pierzi cu demnitate. Să știi când să renunți. Să nu simți nevoia să te răzbuni. Să iei decizii cu responsabilitate și să îți asumi acțiunile. Să știi cui și când trebuie să ceri iertare. Să ierți.
Să nu depinzi de nimeni. Să știi cine esti și să nu lași pe nimeni să te facă să crezi că ești altcineva. Să nu permiți nimănui să te umilească.
Să crezi în tine.
Să ai curaj să iubești, chiar dacă ai fost dezamăgit.


Retragere...



Am fel și fel de prieteni. Îi iubesc pe toți și aș face tot ce e omenesc posibil pentru ei.
Am acceptat orice om în viața mea, cu bune și cu rele. Nu am condiționat nicio relație de prietenie, nu am cerut și nu am căutat interese proprii. Nu am pretins nici măcar reciprocitate și am iertat foarte mult.
În ultimul timp, am ajuns să-i evit pe unii dintre prietenii mei. De ce?
Pentru că orice întâlnire cu ei mă încărca negativ într-un hal fără de hal. Sunt un om sensibil și empatic. Oamenii își descarcă sufletele la mine și cu tot dragul îi ascult și încerc să le fiu alături. Însă există unii care deși nu au probleme de viață, duc totul la extrem, victimizandu-se și dând dimensiuni uriașe oricărui nimic. Aceștia mă obligă să duc lupte de convingere cu ei și nu sunt deloc receptivi la părerile mele.
Nu pot fi prietena care să spună ceea ce îți place să auzi. La ce te-ar ajuta asta? Cred că mai întâi de toate trebuie identificată sursa problemei și de multe ori, sursa problemei e chiar omul care are acea problemă. Pentru că unii sunt niște inadaptați, care trăiesc undeva în lumea lor, unde cred că universul trebuie să se alinieze după capriciile și necesitățile lor. Acești oameni își pricinuiesc singuri probleme prin incapacitatea lor de a se adapta la viață, prin incapacitatea lor de a relaționa corect. Ei se urcă undeva sus pe un piedestal, crezând că sunt corecți, perfecți și nu fac altceva decât să evalueze pe toată lumea și să se plângă.
Am obosit să lupt cu astfel de oameni, să fac eforturi disperate să le schimb percepțiile și să-i ajut să fie puternici. Am obosit să ascult văicareli patetice despre cât de grea e viața unora, care nu au ABSOLUT nicio problemă, singura lor problemă fiind ei înșiși. Văd atât de des oameni cu probleme adevărate de viață și chiar nu mai pot să suport închipuirile nimănui. Am obosit să educ oameni orgolioși și vanitoși.
Și iată de ce, voi evita acești oameni. Îmi sunt dragi, mi-am dorit apropierea de ei și compania lor, însă întâlnirile cu ei mă consumă inutil și mă lasă cu un gust amar, gustul neputinței de a-i ajuta. Am ajuns la discuții inutile cu unii care nu suportă adevărul și care nu acceptă că nu pot fi manipulată, eu având o personalitate foarte puternică și o judecată sănătoasă.
Vreau să se știe că în viața mea există și alți oameni, care au cu adevărat nevoie de mine. Oameni care mă fac să simt valoarea prieteniei și în urma cărora am satisfacția că am fost utilă, făcând mai mult decât să ascult văicareli redundante...
De aceea voi refuza să fiu în compania unora dintre voi, cu toată părerea de rău. Timpul meu este prețios, iar starea mea sufletească este importantă pentru mine și pentru aceia care mă merită cu adevărat în preajma lor. Nu voi mai lăsa pe nimeni să îmi ia energia și bucuria și nu mă voi mai lăsa folosită de aceia care au nevoie doar de un spațiu gol în care să urle pentru a-și auzi ecoul frustrărilor...
Am și eu limitele mele. Ajunge.

Bărbatul perfect?



Bărbatul perfect? 
Nu trebuie să fie bogat... și nu trebuie să aibă o frumusețe de star, cu abdomen cu pătrățele și păr bogat... Şi nu, nu trebuie sa vină cu o viaţă perfectă la pachet... 
Bărbatul perfect este acela care îți oferă siguranța iubirii. Și care te determină să îl vezi cel mai frumos și să fii cea mai frumoasă. Este omul care te face să râzi și în brațele căruia găsești tot ceea ce îți dorești. Este omul lângă care poți crește și împreună cu care poți construi. 
Este omul lângă care te vezi încărunțind...
M-aș mărita cu cel mai sărac și urât bărbat, dacă aș ști că la bătrânețe aș putea avea momente ca în poza aceasta... 


The perfect man?
It doesn't have to be rich... and it must not have the beauty of a superstar, with a perfect ab or rich hair... And no, it does not have to come up with a perfect life...
The perfect man is the one who gives you the safeness of love. Is the man who makes you see him as the most handsome and makes you to be the most beautiful. Is that man who makes you laugh and in whose arms you find everything you want. Is the man with whom you can grow and with whom, together you can build...
Is the man next to whom you see yourself growing old...
I would marry the most poor and ugly man, only if I knew that at old age I could have moments like in this pictures...

Este atât de târziu când e prea târziu!



Mă întristează să văd neputința femeilor de a ieși din relații în care nu sunt împlinite sufletește. Știu cât de greu este să renunți la un om pe care îl iubești. Pentru că tu îl iubești cu bune și cu rele. Și speri că se va schimba, speri că el va deveni receptiv la nevoile tale. Speri că într-o zi te va iubi și el la fel de mult și că se va implica și el la fel de mult. 
Dar până când vei spera? Până când te vei iluziona că el se va schimba? Până când te vei minți? Și când nu mai speri, te resemnezi. Renunți la tine. Pentru că, din păcate, femeile sunt obișnuite să renunțe la ele. Să uite cine au fost și să accepte ceea ce au devenit. Se abandonează și se sacrifică în numele iubirii. Unele ajung până într-acolo încât își pierd propria identitate. Devin un produs al neputinței. Al dezolării.
Nu poți renunța la el? Nu cred. Îl iubești și crezi că depinzi de el sufletește. De ce? De ce nu ai avea dreptul la un altul mai bun?

“Mi-e teamă să rămân singură.” Dar ce poate fi mai chinuitor decât singurătatea în doi?
Noi femeile avem o mare calitate umană, dar care funcționează împotriva noastră: mila. Pentru că din milă nu putem să îl abandonăm pe el, care ne face atât de nefericite.
Apoi mai avem și un mare defect care ne ține în loc, într-o viață nefericită: lașitatea. Teama de a ne rupe de un om și de tot ceea ce îl înconjoară. Teama de a ne desprinde de un loc în care suntem prizoniere ale nefericirii.
Meriți și poți avea mai mult decât simple vise despre cum ar fi putut să fie viața ta frumoasă. Și numai tu decizi. Și nu, nu depinzi de nimeni și de nimic! Viața ta este în mâinile tale și numai tu ai dreptul să decizi ce vei face cu ea. Cea mai importantă persoană din viaţa ta eşti tu!
Da, vei suferi o perioadă. Sau vrei să suferi întreaga viață?
Tu decizi. Dar este atât de târziu când e prea târziu!


Atunci când am o zi mai grea...



Atunci când am o zi mai grea,
La cea de mâine mă gândesc
La prieteni şi la mama mea
Şi orice greu îl izbutesc.

Mi-aduc aminte că există
Alţi oameni, mult mai trişti ca mine
Şi caut să nu mai fiu tristă
Rugându-mă să-mi fie bine

Mă rog să am multă putere
Să iert, să uit, să nu greşesc
Să sper, sa am încredere
Să îndrăznesc şi să iubesc.


Scrisă la vârsta de 14 ani  

Sunt urâtă, proastă și săracă.



... dar sunt fericită!  ツ
Unii mă consideră proastă, limitată și lipsită de ambiții. De ce? Pentru că nu am priorități materiale, așa cum au majoritatea oamenilor. Pentru că nu am visat niciodată la o funcție pompoasă pe cartea de vizită și pentru că nu mi-am dorit să fiu o femeie de carieră și nici o femeie fatală. Pentru că nu am ales un bărbat bogat, care să îmi asigure "un trai liniștit". Pentru că nu am făcut niciun efort că să dobândesc lucruri care crează o imagine anume în fața lumii. Pentru că nu trăiesc pentru lume.
Pentru mine imaginea din oglinda mea este mai importantă decât felul în care mă percepe lumea. Iar imaginea mea nu înseamnă zorzoane și opulență. Nu vreau să fiu etichetată și apreciată pentru lucrurile mele. Și am o altă noțiune asupra succesului.
Poate că sunt proastă... Dar sunt o proastă fericită. Pentru că nu mă irosesc în încercarea de a dovedi lumii ce am și ce pot. Pentru că știu că orice lucru este trecător. Și orice carieră. Și că a fi este mai important decât a avea. Că a trăi este mai important decât orice.
Nu, nu am avut o stimă de sine mai ridicată și nici nu am fost mai fericită atunci când m-am plimbat cu limuzine. Nu am fost mai fericită și nici mai iubită atunci când am avut alături un bărbat foarte bogat. Etichetele nu mi-au dat un plus de valoare...
Cu toate acestea țin la calitatea vieții și nu mi-a lipsit niciodată nimic. Am avut tot ce mi-am dorit și am trăit după bunul plac, fără să fac compromisuri și fără să mă vând... Nu mi-am refuzat nimic. Și poate că tocmai lipsa ambițiilor materiale m-a făcut să ajung totuși să am tot ce am visat. Iar visele mele nu au fost mici, din contră...
Cei care au ambiții de copii săraci și de cenușărese, îi subestimează și-i compătimesc pe cei care nu au ambițiile lor. Habar nu au că, de multe ori, ar trebui să-i invidieze... Dar ei îi privesc de sus și se simt superiori... deși sunt atât de săraci, încât nici măcar propria lor viață nu le aparține. Se vând pentru lucruri trecătoare, pentru imagine și uită să trăiască. Apoi se trezesc într-o zi privind în urmă și realizează că nu au familie, prieteni, că nu s-au bucurat de viață.
Am fost și voi rămâne o ființă cu așteptări realiste. Prefer viața, nu sacrificii inutile pentru a mă „ridica” la standardele impuse de societate.
Poate că o fi mai onorant să fii manager, să locuiești într-o vilă, să conduci o mașină de fițe și să te lauzi că ți-ai petrecut concediul la un resort de lux, pe o insulă exotică... Dar sunt unii care nu își doresc decât să meargă cu drag la muncă... și care se simt bine mergând cu autobuzul și pe jos... care împart fericirea înghesuiți pe o canapea mică într-o mansardă... care găsesc un Rai în orice loc de pe pământ...
Pentru mine este onorant să fiu om, să nu fiu sclava banilor, să nu fiu nevoită să fac compromisuri pentru a mă menține undeva anume, să muncesc cu drag, să am o casă modestă dar care să îmi fie cămin și care să fie mereu plină de prieteni, să am suficient cât să pot dărui și altora, să nu trăiesc doar pentru mine...
Poate că sunt o proastă... Dar măcar sunt mulțumită și fără frustrări. Fără complexe de inferioritate. Liberă. Am alte valori. Am alte vise și alte idealuri. Nu aștept și nu amân fericirea.
Trăiesc și iubesc!

"Există un singur tip de succes: acela de a face din propria viaţă ceea ce vrei."
Henry D. Thoreau



Fericirea?




Fericirea?
Înseamnă fiecare dimineaţă în care pot privi cerul, fie că este de un albastru senin sau gri cenuşiu. Fiecare rază de soare care mă mângâie şi mă încălzeşte. Şi fiecare strop se ploaie sau fulg de nea, care încearcă să îmi fure o sărutare. Toate culorile şi sunetele naturii. Zâmbetele oamenilor, râsul copiiilor şi blândeţea bătrânilor.
Fericirea este privirea omului iubit, care mă face să mă simt perfectă...
Fericirea înseamnă mâinile obosite dar atât de gingaşe ale mamei mele, care au puterea de a-mi lua toate durerile sufleteşti.
Fericirea este orice îmbrăţişare pe care o primesc şi pe care o ofer. Fiecare lacrimă pe care o vărs din dragoste sau de bucurie.
Fericirea este posibilitatea de a dărui ceva, de a face alți oameni fericiți şi de a alina un suflet îndurerat. Fericirea este bucuria celorlalţi, realizările lor, fericirea lor.
Fericirea înseamnă amintirile frumoase legate de oameni dragi.
Fericirea înseamnă un suflet liniştit, mulţumit, bun, capabil să ierte şi să se dăruiască.
Fericirea înseamnă clipe petrecute alături de oameni pe care-i iubeşti. Emoţiile unui cântec care îţi face sufletul să vibreze.
Fericirea este speranţa sau certitudinea că o poţi lua oricând de la capăt.
Fericirea este viaţa!