Prejudecăți



O mare greșeală a bărbaților, atunci când vine vorba de a cuceri femei, este stima de sine mult prea scăzută... mai exact, teama că nu sunt demni, că nu sunt suficient de buni, de frumoși și că nu au ceea ce vor ele. 
Se pare că bărbații au complexe de inferioritate care îi descurajează foarte mult. De aceea, de multe ori, ei nici măcar nu îndrăznesc să încerce să facă vreun pas spre a cuceri o femeie, având prejudecăți conform cărora, o femeie nu se poate îndrăgosti de un bărbat cu calviție, fără un trup de macho sportiv, fără bani, fără mașină, fără casă și eventual fără o funcție pompoasă pe cartea de vizită. 
Desigur că există o anume categorie de femei pentru care toate acestea contează, dar nu cred că toți bărbații vor să cucerească acea categorie de femei... sau? :) 
Mai sunt și femei cărora le place să meargă cu autobuzul, atâta timp cât iubiții lor le țin de mână... și atâta timp cât știu că la capătul oricărui drum de întoarcere spre casă, le așteaptă iubirea. 
Mai sunt și femei care pot trăi fericite într-o mansardă închiriată, în care fiecare lucru necesar pe care îl dobândesc să fie așteptat și prețuit. 
Mai sunt și femei pentru care o cină servită din aceeași farfurie, unul lângă altul jos pe covor, este mai savuroasă și mai romantică, decât o cină în orice locație luxoasă din lume.
Mai sunt și femei care nu se visează soții de manageri... care își doresc să împartă bucuria lucrurilor simple și nu să fie sacrificate pentru ambițiile de copii săraci ale bărbaților de lângă ele. Mai sunt și femei pe care nu lucrurile le fac fericite… care au nevoie doar de siguranța iubirii.
Mai sunt și femei care știu că totul se construiește împreună, care nu vor ca el să vina frumos împachetat și accesorizat pentru a le oferi o viață fără griji...
Mai sunt și femei pentru care el, deși nu este un crai, poate fi cel mai frumos din lume… și pe care nu l-ar înlocui cu nimeni, niciodată…



Vrei să mă cunoști?



Vrei să mă cunoști? Atunci nu-mi privi insistent chipul și nu-mi pune etichete definitive după ce m-ai ascultat rostind doar câteva cuvinte.
Nu-mi evalua inteligența raportându-te la studii sau la condiția mea socială; nu-mi aprecia maturitatea emoţională raportându-te la vârsta mea biologică şi nu crede că-mi cunoşti educaţia după ce ai stat în preajma mea doar câteva secunde.
Nu mă analiza prin prisma lucrurilor pe care le am, pentru că, indiferent cât de multe aş avea, ele nu arată că am tot ce îmi trebuie;  indiferent cât de puţine aş avea, asta nu arată că-mi lipsește ceva. 
Nu asculta poveștile altora despre mine și nu mă privi prin ochii celorlalţi, pentru că fiecare om mă vede diferit și prea puțini sunt cei care mă văd așa cum sunt cu adevărat.
Nu-mi cataloga sensibilitatea, moralitatea și valorile în funcție de greșelile din trecut, pentru că nu cunoști conjuncturile care au dus la săvârşirea lor. Nu poţi judeca omul după o singură faptă, aşa cum nu poţi judeca eternitatea după o singură zi.
Nu mă judeca după oamenii din anturajul meu – există motive întemeiate pentru care aceştia fac parte din viața mea, pe unii dintre ei neavând dreptul să-i aleg, să-i alung, să-i părăsesc.
Nu mă judeca după o vorbă, o faptă, o iubire.
Sunt mai profundă de atât.

Vrei să mă cunoşti cu adevărat?
Atunci vino și trăiește alături de mine o vreme. Vino în casa mea, în viaţa mea şi, dacă o să te încumeţi,  în sufletul meu. Doar aşa ai să poţi vedea tot ceea ce mi se întâmplă, tot ceea ce trăiesc, tot ceea ce iubesc, tot ceea simt şi, da, tot ceea ce îndur.
Vino să îmi vezi toate trăirile, nu numai pe cele pe care aleg eu să le las să se vadă. Ai să observi că nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin, de la bucurie intensă până la tristețe nemărginită. Vei avea ocazia să constaţi că am şi eu slăbiciuni, ca toţi oamenii, dar că, spre deosebire de mulţi, eu găsesc puterea să mă lupt cu neputințele mele. Vino să-mi vezi şi bucuriile, şi necazurile, şi clipele de mulţumire, și frământările interioare.
Vino să mă vezi întreagă.
Vino să vezi cum râd atunci când ar trebui să plâng și cum găsesc puterea să le alin durerile altora, în timp ce ale mele mă sufocă.
Vino să vezi cum găsesc în mine forţa de a le da celor dragi aripi să crească, în timp ce pe mine mă dor şi acum urmele lăsate de aripile ce mi-au fost tăiate.
Vino să-mi cunoști temerile din fiecare clipă și iubirea de o viaţă.
Vino să-mi cunoști tot universul, cu trecut, prezent și… visuri.
De-abia apoi ai să-mi poţi pune o etichetă, înălţătoare sau denigratoare, după cum ţi-e voia, dar te conjur: nu-mi pune calificative înainte de a mă cunoaşte cu adevărat.
De aceea te invit în lumea mea. Vino! Te provoc să mă cunoşti. Nu promit că sunt mai bună sau mai rea decât ţi-ai imaginat... Doar că sunt mai profundă de atât.
Vino să mă cunoşti şi ai să poţi observa cu ochii tăi, poate contrar aşteptărilor, cum sunt supusă eșecului, în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac, cum primesc doar o parte infimă din iubirea de care depinde sufletul meu, în ciuda dragostei uriaşe pe care o ofer necondiţionat, cum greșesc și câte regrete adun, dar și cât de mult sunt capabilă să iert.

Vino, oferă-mi câteva clipe din timpul tău, ca să mă vezi de aproape, abia atunci poţi să mă judeci. Vino să mă vezi cu visuri şi iluzii, cu speranţe şi înfrângeri, cu bucurii şi suferinţe şi abia după ce vei fi văzut tot tabloul, şi nu doar câteva frânturi, de-abia atunci mă vei fi cunoscut puţin şi vei fi îndreptăţit să mă cataloghezi. Dar înainte nu. Nu face greşeala să îmi pui etichete înainte de a mă cunoaşte. Sunt mai profundă de atât.

Vrei să mă cunoşti cu adevărat?
Atunci vino să mă vezi întreagă.


Fragment din cartea Insomnii, care se poate comanda aici: Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii



Vă mulțumesc...



Într-un târziu mi-am dat seama că ar trebui să le mulțumesc acelor oameni din trecutul meu, care nu au vrut să facă parte din prezentul și din viitorul meu. 
Le mulțumesc tuturor celor care m-au părăsit, pentru că m-au eliberat și astfel am avut timp și șanse să întâlnesc alți oameni, care merită să facă parte din viața mea.  
Le mulțumesc celor care au răspuns cu rău la bunătatea mea, pentru că astfel am învățat că nu oricine trebuie și merită ajutat. 
Le mulțumesc acelora care mi-au luat anumite șanse, pentru că datorită lor am învățat să pierd, dar mai ales că nimeni nu-mi poate lua ceea ce-mi aparține cu adevărat.  
Le mulțumesc acelora care au răspuns cu dispreț sau cu indiferență la iubirea mea, pentru că datorită lor am învățat să iubesc fără a avea așteptări.  
Le mulțumesc tuturor celor care m-au mințit și care m-au trădat, pentru că datorită lor am învățat valoarea încrederii, durerea provocată de dezamăgiri, dar mai ales cum nu mi-aș dori să fiu vreodată. 
Le mulțumesc tuturor celor care m-au descurajat, pentru că dezaprobările lor m-au ambiționat să-mi dovedesc că pot. 

Tot răul pe care mi l-ați făcut cândva, este de fapt binele meu de azi. Toate slăbiciunile voastre au devenit puterea mea de azi. Toate ignominiile voastre m-au învățat să iert. Toate lacrimile din trecut, au devenit azi zâmbete și, de aceea nu am resentimente față de voi.  Pentru toate lacrimile, pentru toate trădările, pentru ură, pentru exemplul prost, pentru singurătate, pentru indiferență, pentru neiubire, vă mulțumesc!   
Vă mulțumesc că m-ați scăpat de voi!



Eu...



Am fost altfel decât s-a văzut... 
Nu oricine-a vrut să mă cunoască. 
Iar de unii, care, să mă știe-au vrut 
Eu m-am protejat purtând o mască. 

Am iubit pe cine nu m-a vrut 
Și am părăsit pe cine m-a iubit 
Am greșit cui nu m-ar fi rănit 
Și-am iertat pe cine n-a greșit 

Am găsit ce nu am căutat 
Și am căutat ce e de negăsit 
Am crezut în ce n-a existat 
Și de adevăr prea des m-am îndoit.

Mi-au fost refuzate multe vise 
Dar coșmarurile s-au adeverit 
Mi-a fost dat să bat la uși închise 
Însă-n viața mea pe-oricine am primit 

Am plâns în momente fericite 
Și am râs când sufletu-mi plângea 
Am șoptit când îmi venea să urlu 
Și-am urlat când vocea mea șoptea 

Am pierdut ce-a fost mai de valoare 
Și am câștigat ce nu mi-a trebuit 
Am păstrat comori imaginare 
Iar ce-a fost de preț am risipit

N-am cerut și totuși am primit 
Bune, rele, toate le-am cărat. 
Ce-a fost gratis prea scump am plătit 
Ce-a fost scump mi-a fost ușor iertat. 

Am mers drept pe căi întortocheate 
Și m-am rătăcit ades pe drumuri line 
M-am pierdut de multe ori, departe 
Dar mereu am găsit drumul către mine 

Aveam totul când n-aveam nimic 
Și-am dus lipsuri când aveam de toate 
Am fost moartă, chiar de am trăit 
Și-am fost vie când eram pe moarte... 

Am ales ce-a fost mai rău din bune 
Mi s-a dat ce-a fost mai bun din rău 
M-am pierdut și regăsit în mine 
Dar am îndrăznit ca să fiu EU... 
mereu!




Fragment din cartea Fluturi.
Cartea Fluturi se poate comanda aici, cu transport gratuit:
volumele 1 și 2 împreună
volumul 3
Irina Binder - Fluturi
Irina Binder - Fluturi

Rugăciune...





Dragă Doamne-Doamne,
te rog să alini toate suflețelele rănite, să aduci mângâiere tuturor celor care se simt singuri, triști, abandonați și neiubiți, să aduci un suflet pereche acelora care sunt singuri, să umpli cu iubire toate inimile care au uitat și care se tem să iubească, să iei toate grijile celor care au necazuri și suferințe, să-i ajuți pe toți cei care nu au puterea să ierte și să le reamintești oamenilor să fie buni, frumoși și încrezători!