Nu aștepta să fie prea târziu!



„Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu.”
- Benjamin Franklin
  
Mă întristează să văd neputința femeilor de a ieși din relații în care nu sunt împlinite sufletește. Știu cât de greu este să renunți la un om pe care îl iubești cu bune și cu rele, mai ales când tot speri că se va schimba şi va deveni receptiv la nevoile tale. Speri că într-o zi te va iubi și el la fel de mult și că se va implica și el la fel de profund.
Dar până când vei spera? Până când te vei iluziona că el se va schimba? Până când te vei minți? La un moment dat îţi vei pierde speranţa, pentru că nu poţi spera la nesfârşit, iar când acest lucru se întâmplă, ajungi să te resemnezi. Renunți la tine. Pentru că, din păcate, femeile sunt obișnuite să renunțe la ele, să uite cine au fost și acceptă uşor ceea ce au devenit – o variantă mai slabă a lor, mai complexată, mai nefericită. Unele ajung până într-acolo încât își pierd propria identitate, devenind un produs al neputinței, al dezolării. Se sacrifică în numele iubirii, dar în cursul acestui proces se pierd pe ele.
Nu poți renunța la el? Nu cred. Îl iubești și crezi că depinzi de el sufletește. De ce? De ce nu ai avea dreptul la un altul mai bun?
Teama de a rămâne singură nu e un motiv să accepţi chinuitoarea singurătate în doi.
Mila de a-l abandona funcționează împotriva ta, astfel că accepţi să rămâi nefericită din cauză că ţi-e milă să-l părăseşti. Dar milă ar trebui să-ţi fie mai întâi de tine şi de suferinţa ta.
Lașitatea, teama de a te rupe de un om, de o casă și de tot ceea ce îl înconjoară, te determină să rămâi pe loc, într-o existenţă nefericită şi neîmplinită.
Meriți și poți avea mai mult decât simple visuri despre cum ar fi putut să fie viața ta frumoasă. Și numai tu decizi.
Și nu, nu depinzi de nimeni și de nimic! Viața ta este în mâinile tale și numai tu ai dreptul să decizi ce vei face cu ea. Cea mai importantă persoană din viaţa ta eşti tu!
Da, vei suferi o perioadă. Sau vrei să suferi întreaga viață?
Tu decizi. Dar este atât de târziu când e prea târziu!



Fragment din Cartea Insomnii

 http://bit.ly/Insomnii-BinderIrina




Fericirea?




Fericirea?
Înseamnă fiecare dimineaţă în care pot privi cerul, fie că este de un albastru senin sau gri cenuşiu. Fiecare rază de soare care mă mângâie şi mă încălzeşte. Şi fiecare strop se ploaie sau fulg de nea, care încearcă să îmi fure o sărutare. Toate culorile şi sunetele naturii. Zâmbetele oamenilor, râsul copiiilor şi blândeţea bătrânilor.
Fericirea este privirea omului iubit, care mă face să mă simt perfectă...
Fericirea înseamnă mâinile obosite dar atât de gingaşe ale mamei mele, care au puterea de a-mi lua toate durerile sufleteşti.
Fericirea este orice îmbrăţişare pe care o primesc şi pe care o ofer. Fiecare lacrimă pe care o vărs din dragoste sau de bucurie.
Fericirea este posibilitatea de a dărui ceva, de a face alți oameni fericiți şi de a alina un suflet îndurerat. Fericirea este bucuria celorlalţi, realizările lor, fericirea lor.
Fericirea înseamnă amintirile frumoase legate de oameni dragi.
Fericirea înseamnă un suflet liniştit, mulţumit, bun, capabil să ierte şi să se dăruiască.
Fericirea înseamnă clipe petrecute alături de oameni pe care-i iubeşti. Emoţiile unui cântec care îţi face sufletul să vibreze.
Fericirea este speranţa sau certitudinea că o poţi lua oricând de la capăt.
Fericirea este viaţa!