Bârfa, un mod de viață...



Cu siguranţă nu există om care să nu bârfească, cu sau fără voia lui... uneori intri în discuţie fără să vrei şi devii participant. Dar sunt persoane care manifestă o predilecţie aparte pentru bârfe.
Bârfele sunt manifestările unei personalităţi problematice. Poate că bârfa se naşte din dorinţa fiecăruia de a abate atenţia de la sine. În plus, discuţiile despre alţii ne fac să ne detaşăm de lucrurile care ne fac să ne simţim inferiori. Spre exemplu, atunci când condamnăm zgârcenia cuiva ne simţim foarte generoşi, chiar dacă noi nu am făcut nici un gest de generozitate.
La baza bârfei se află eliberarea emoţiilor, care pot varia de la fericire la mânie. Se pare că bârfa te ajută să-ţi faci "prieteni" cu care să poţi vorbi despre lucruri comune: hainele cuiva, viaţa personală, moralitate, atitudinea, hotărârile pe care le ia şi care, parcă sunt în contradicţie cu dorinţele tale... că şi cum tu ai fi Dumnezeul care poate da încuviinţarea cuiva să respire, să iubească, să se îmbrace, să trăiască. Şi ne apucăm să-i comentăm pe alţii, ca şi cum noi am fi deja gata ambalaţi, perfecţi, un etalon pntru cei din jur.
Am bârfit şi eu... De ce? Nu pentru că aşa ar fi caracterul meu, din contră, am fost educată să nu discut oamenii. Totul a început datorită unor anturaje “propice”. La început mi se părea aiurea să particip la bârfe, apoi m-am obişnuit, dar, până la urmă, am ajuns să îmi fie silă. Da, era prea mult! Mă săturasem de bârfe şi de flecăreală inutilă pe seama altora. Şi m-am întrebat (în nemernicia mea): cum am ajuns eu să mă cobor atât? Uneori am făcut-o fără să îmi dau seama. Dar, de cele mai multe ori, a fost ca să fac pe plac anturajului. Regret că nu am fost asertivă, că nu am oprit bârfele, deşi, au fost situaţii când am încercat...
Din fericire am realizat la timp că nu mă reprezintă un astfel de comportament. Începusem să simt acut diferenţa dintre întâlnirile cu bârfitori şi cele cu oamenii decenţi. Discuţii despre alţii, păreri şi judecăţi de valoare asupra unora, îmi provocau dezgust. Pierdeam timpul aiurea, mă încărcam cu mizerii şi toate astea pentru că “anturajul” era de aşa natură. Iar când le-am spus că nu mai vreau să bârfesc şi nici să asist la bârfe, mi s-a râs în nas şi am fost acuzată de ipocrizie. E şi normal ca unii, care se hrănesc cu bârfe, să nu poată trăi fără ele. Dar asta nu înseamnă că eu sunt obligată să trăiesc ca ei... aşa că, m-am îndepărtat definitiv de cei care au bârfa în sânge şi îi ignor pe cei de care conjunctura nu îmi permite să mă îndepărtez de tot.
Din păcate, e plin de bârfitori în jurul meu... şi, ieşind din cercul vicios, observ obiectiv grandoarea mizeriei în care se scaldă unii. Printre ei, se află şi ipocriţi care susţin că nu bârfesc, dar o fac cu fiecare ocazie care se iveşte…
Deşi bârfesc, oamenii suferă când află că sunt bârfiţi, se victimizează şi se simt nedreptăţiţi.
Eu am învăţat să ignor bârfele despre mine. Ştiu că vor fi mereu oameni preocupaţi să latre în stânga şi în dreapta, care scormonesc cât mai adânc în viaţa ta, adună informaţii despre tine, pentru ca mai apoi să aibă subiecte de discuţii. Bineînţeles că totul va fi denaturat și încărcat cu mizerii, astfel încât informaţia să aibă dimensiunea senzaţionalului, demnă de a stârni interesul cretinilor care stau şi ascultă.
Ăştia se hrănesc din deziluziile altora... ghinionul altuia devine un motiv de bucurie şi satisfacţie personală. Iar dacă eşti fericit, e şi mai rău, pentru că vei trezi animalul invidiei din ei şi vor căuta cu disperare ceva cu care să te demonteze.
Sunt ca nişte hiene disperate să îţi devoreze sufletul şi discută cu o plăcere maladivă despre durerile tale. Pentru ei, un divorţ, o despărţire, un eşec financiar, sunt motive numai bune de a avea subiecte de discuţii...
Cei care bârfesc, disimulează orice adevăr, au spirit poliţienesc, moralism bănuitor şi coroziv.
Cred că bârfa este o boală a sufletului, incompatibilă cu virtutea. Şi, constat pe zi ce trece, că bârfitorii culeg roadele răutăţilor lor. Mă uit la ei cu milă şi văd cât sunt de nefericiţi. Şi asta mă face să cred cu tărie că suntem ceea ce vedem în ceilalţi şi că primim după cum ne este sufletul.


Am fost ocupată...



„Nu am venit aici ca să mă potriveşti în lumea ta.
Am venit să mi-o creez pe a mea.”
- Anonim
  
Am fost ocupată prea mult timp să fiu cine au vrut alții să fiu. Ce sarcină grea! Câtă responsabilitate și câtă irosire!
Am fost ocupată să fiu om cu oricine, numai cu mine nu.
Am fost ocupată să fiu mereu prezentă pentru alții, mereu atentă la nevoile celorlalți, dispusă să dau totul, să nu refuz pe nimeni, iar eu să nu aștept nimic de la ei.
Am fost ocupată să fac pe plac lumii, să-i ajut și să-i mulțumesc pe toți. Prea târziu am realizat că au fost foarte puțini cei care au încercat să mă mulțumească și pe mine.
Am fost ocupată să dăruiesc și să împart tot ce am avut fără să primesc ceva în schimb, iar când nu am mai avut de unde să dau, mi s-a reproșat că sunt egoistă și am fost dată la o parte.
Am fost ocupată să mă bucur de realizările altora, să sufăr pentru pierderile lor și în timpul acesta am uitat să mă bucur de realizările mele sau să-mi plâng eșecurile.
Am fost ocupată să-i ascult pe alții, să mă interesez de durerile lor, de visurile lor, dar prea puțini au arătat că le pasă de suferințele și de visurile mele.
Am fost ocupată să-i las pe alții să mă influenţeze și să aleagă în locul meu.
Am fost ocupată să-i înveselesc pe alții, în timp ce sufletul meu plângea şi avea şi mai mare nevoie de alinare.
Am fost ocupată să le ofer mângâiere unora care mai târziu m-au lovit cum au ştiut mai tare.
Am fost ocupată să mă apăr de judecata nedreaptă a tot felul de ipocriţi care se cred etaloane de moralitate.
Am fost ocupată să mă vindec de jignirile și loviturile pe la spate ale unor oameni care susțineau că îmi sunt prieteni.
Am fost ocupată să aștept să mi se recunoască meritele, în timp ce eram folosită de alții.
Am fost ocupată să plâng şi să sufăr din cauza unor oameni care dobândesc recunoaştere călcând totul în picioare și distrugându-i pe alții.
Am fost ocupată să-mi apăr imaginea și să dezlipesc de pe mine etichetele pline de minciuni pe care unii le-au lipit obsedant pe trupul meu pentru a le arăta celor incapabili să mă cunoască cine sunt cu adevărat.
Am fost ocupată să îmi asum greșeli pe care nu le-am făcut, să mă simt vinovată pentru păcate nefăcute și să îmi încarc sufletul cu regrete nemeritate doar pentru ca persoanele dragi mie să fie scutite de suferinţă inutilă.
Am fost ocupată să le greșesc unor oameni buni și să regret, dar și să-i iert pe aceia care mi-au greșit, unii de prea multe ori...
Am fost ocupată să mă evaluez după standardele și valorile altora şi să îmi justific  normalitatea în faţa unor critici obsedaţi de distrugerea a tot ceea ce nu se încadra în tiparele lor.
Am fost ocupată să port o mască exterioară, pentru a mă proteja de cotropitorii de suflete.
Am fost ocupată să adaug și să șterg visuri și oameni din lista mea de priorități. Iar uneori să regret prioritizările făcute.
Am fost ocupată să-i educ pe alții și am uitat să mă educ pe mine.
Am fost ocupată să încerc să fiu perfectă pentru oameni plini de defecte.
Am fost ocupată să mint și să mă ascund pentru a mă proteja de curioșii care au o plăcere maladivă de a scormoni în intimitatea altora.
Am fost ocupată să mă justific până la epuizare, încercând să-mi fac dreptate în fața unui tribunal absurd de judecători nedrepți.
Am fost ocupată să iubesc oameni despre care credeam că mă iubesc, dar care doar mă foloseau pentru a-și umple singurătatea.
Am fost ocupată să fiu de neînlocuit pentru oameni care m-au înlocuit de îndată ce nu au mai avut nevoie de mine.
Am fost ocupată să critic și să judec, în loc să cunosc și să înțeleg.
Am fost ocupată să mă ridic din noroiul unde m-au târât după ei mişeli parteneri.
Am fost ocupată să îmi educ rațiunea, timp în care îmi ignoram inima.
Am fost ocupată să trăiesc viețile altora și am uitat să îmi trăiesc propria viață.

Ajunge!

De acum încolo voi fi ocupată să îmi refac lista de priorități.
Voi fi ocupată să trăiesc doar pentru mine și pentru cei care mă merită cu adevărat.
Voi fi ocupată să fac ce vreau cu viața mea, să fac alegeri după bunul plac, fără să le cer aprobări altora, şi numai timpul va dovedi dacă alegerile mele vor fi bune sau rele. Indiferent cum vor fi, le voi iubi pentru că au fost alegerile mele.
Voi fi prea ocupată să îmi trăiesc viaţa după voia inimii ca să mai am timp să ascult păreri despre mine, indiferent dacă vor fi critici subversive sau mesaje apreciative.
Voi fi ocupată să mă mulțumesc pe mine, de aceea nu mă voi mai irosi încercând să fiu plăcută și acceptată de toți. Am înţeles că aceia care mă respectă mă înţeleg şi fără să le dau explicaţii, iar aceia care mă critică mă vor dispreţui în continuare indiferent câte explicaţii le-aş da eu. De aceea îmi voi petrece timpul în mod plăcut, fără a mi-l mai pierde cu explicaţii inutile. Timpul este singura resursă pe care nu o mai putem recupera, de aceea timpul meu va fi distribuit cu multă generozitate lucrurilor şi oamenilor care îmi fac inima să cânte şi cu parcimonie lucrurilor şi persoanelor care mă agasează.
Voi fi ocupată să recuperez visuri pe care le-am abandonat, să mă reapropii de oameni de care m-am înstrăinat și să fac toate acele lucruri pe care le-am amânat atunci când eram prea ocupată să trăiesc pentru alții.
Voi fi prea ocupată să trăiesc din plin ca să mă mai irosesc în prezenţa celor care nu știu să relaționeze frumos, voind să mă încarce negativ cu meschinăriile lor.
Voi fi prea ocupată să culeg roadele muncii mele asidue de până acum ca să mai am timp să le acord atenţie celor care vor mereu câte ceva de la mine, trăind cu impresia că eu cumva le datorez ceva și că lor li se cuvine totul...  chiar şi viaţa mea.
Voi fi ocupată să fiu cea care îmi doresc eu să fiu, nu cea care vor alții.
Voi fi ocupată să iubesc și să mă bucur de libertatea pe care o merit!
Voi fi ocupată să fiu fericită şi să trăiesc din plin.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii