Mama




„Mama, ideal de femeie, fermecător şi venerat.”
 - Lev Tolstoi
  
I-am văzut chipul mamei... îngândurat şi obosit.
Şi i-am văzut mâinile... muncite și îmbătrânite...
A fost nevoie să devin femeie pentru a o înțelege pe mama... pentru a înțelege câte frământări interioare, câte visuri neîmplinite, câte dureri și doruri nespuse a ascuns în sufletul ei.
Oare cum a învățat să se pună pe locul doi și cum a învățat să se abandoneze și să trăiască prin mine?
Câtă forță a putut să aibă inima ei, care a suspinat și a plâns atât pentru mine, cât și pentru toate durerile și nedreptățile la care a fost ea supusă?
Visurile ei au apus... s-au dus... pentru că acum visează visurile mele. Nu își mai dorește nimic pentru ea, căci toate dorințele ei sunt acum, de fapt, dorințe pentru mine. Se hrănește cu fericirea mea și moare câte puțin de dorul meu și de supărare atunci când vede că sufăr.
Of, mamă, dacă aș fi știut mai devreme, dacă aș fi înțeles mai devreme toate astea! Nu ți-aș mai fi întors spatele când îmi dădeai un sfat, nu te-aș mai fi contrazis și nu aș mai fi ridicat tonul la tine. Nu aș fi spus niciun cuvânt care să îți rănească sufletul atât de fragil!
Ți-aș fi spus cât mai des că te iubesc şi că ești frumoasă. Ţi-aș fi mulțumit pentru fiecare clipă de dăruire şi pentru sacrificiile tale neobosite.
M-aș fi plimbat mai mult cu tine și mai puțin cu prietenii mei. Te-aș fi rugat să stai cu mine la masă și te-aș fi servit eu, să simți și tu că ești iubită.
Nu te-aș mai fi lăsat să muncești atât și nu aș mai fi cerut atât de multe de la tine! Aș fi făcut tot posibilul să-ți bucur inima, să îți arăt că toate eforturile tale făcute cu atâta iubire îți sunt acum răsplătite cu recunoștință și dragoste!
Te iubesc, mama mea minunată!



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Nu îmi pasă ce crede lumea despre mine!


Atâta energie consumă oamenii preocupându-se de ceea ce gândesc alții despre ei! Acumulează frustrări, îşi încarcă sufletele cu griji inutile şi îşi alimentează imaginaţia cu tot felul de închipuiri.
A fi pe placul lumii a devenit principala preocupare, dusă până la obsesie.
Aveţi cumva impresia că tot ce facem, felul în care ne îmbrăcăm, lucrurile pe care le avem, felul în care ne administrăm viaţa, necesită aprobarea lumii? Nu!
Viaţa mi-a arătat într-un fel nemilos că oricât de bun ai fi și oricât te-ai strădui, foarte rar vei auzi păreri reale, pertinente şi adevărate despre tine. Fiecare te va percepe şi te va descrie după propriile valori.
Dacă eşti bun şi corect atragi de multe ori invidia celor incapabili să fie la fel ca tine, de aceea foarte puţini vor fi cei care te vor vorbi de bine. În schimb, dacă va exista un motiv ca să fii criticat şi vorbit de rău, fii sigur că orice zvon se va propaga cu viteza luminii şi, mai mult de atât, povestea va primi și adnotări marginale. Numai tu ai defecte, iar cei care te judecă și îşi dau cu părerea despre tine sunt perfecţi. 
Nu am încercat să le arăt oamenilor că sunt într-un fel sau altul și nu am făcut eforturi să fiu pe placul lumii. Nu mi-am schimbat personalitatea în funcție de preferinţele oamenilor doar pentru a fi acceptată în turmă. Dar nici nu m-am consumat inutil pentru că unii nu au fost capabili să ma vadă obiectiv, ci după prejudecăți proprii.
Nu dau nici doi bani pe ceea ce crede şi spune lumea despre mine. Şi de ce m-aş strădui să schimb păreri despre mine?
Am observat că până și cea mai bună părere formată în timp îndelungat poate fi dărâmată la prima greșeală... pentru că unii uită de îndată toate calitățile tale, dacă le înșeli cumva așteptările.
Dacă unii mă vorbesc de rău, nu mă degradează pe mine, ci îşi degradează sufletele. În timpul acesta, eu nu sunt nici mai săracă, nici mai urâtă, nici mai puţin iubită. Existenţa mea, reuşitele mele şi fericirea mea, nu depind de părerile oamenilor.
Pentru mine importantă este imaginea din oglinda mea şi a celor care mă iubesc. Important este să fiu mândră de mine şi să nu îmi fie ruşine în faţa lui Dumnezeu cu ceea ce sunt.
Viaţa nu m-a ferit de proşti, de răi şi de invidioşi. Dar în niciun caz nu le voi acorda atenţie acestora... 
Nu trăiesc pentru a avea aprobarea tuturor, nu trăiesc pentru imagine, trăiesc pentru mine şi pentru cei pe care-i iubesc! Nu dau doi bani pe reputaţie, mă interesează doar onoarea.
Am atins un nivel superior care mă face să filtrez zgomotele, aşa că, nu aud părerile, ci natura, muzica şi vorbele de iubire...
Restul? E cancan!

“Părerea ta despre alţii este de fapt o reflecţie a părerii despre tine.” (Cosmin Pulpa)