Uşi...




Viața ne aduce din când în când în fața unor uși. Şi fiecare dintre ele duce către un anumit drum. Jocul vieţii ne îndeamnă să deschidem fiecare ușă pentru a vedea ce se află dincolo de ea şi unde duce respectivul drum, însă din lipsă de curaj sau din neîncredere în propriile forţe, ne  temem să le deschidem pe unele, crezând că nu vom face față provocărilor ce ne așteaptă dincolo de ele. Și-atunci alegem alte uși, convinși că în spatele lor ne așteaptă drumuri mai line, mai lipsite de neprevăzut și de încercări.
Sunt uși pe care suntem obligați să le deschidem în viaţă; pe altele le deschidem opţional, pentru că ni se dă dreptul să alegem.
Unele uși duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări și piedici.
Altele nu duc nicăieri.
Mai sunt uși care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlnim.
Unele uși duc spre uitare...
Uneori suntem tentați să deschidem uși frumoase, care promit strălucire, dar descoperim că poleiala lor a fost înșelătoare pentru că în spatele lor ascund numai deșertăciune și dezamăgiri.
Însă mai există și uși vechi, mai puțin strălucitoare, care aparent nu promit nimic, dar care duc spre cele mai frumoase drumuri.
Există și uși pe care ne dorim foarte mult să le deschidem, convinși că dincolo de ele vom găsi fericirea, însă, din păcate, de îndată ce le trecem pragul, vedem în față doar un zid.
Mai sunt uși pe care ne dorim să le deschidem căutând iubirea din spatele lor, dar care ne rămân de-a pururi închise.
Unele dintre ele ni se deschid pentru puțin timp, ca mai apoi să ne fie trântite în față, prinzându-ne în ele degetul, piciorul, orgoliul sau cine ştie ce speranţă.
Anumite uşi ne fac să credem că am ajuns la capătul drumului şi că nu mai există cale de întoarcere, dar avem surpriza să descoperim lângă ele o nouă uşă care ne oferă o nouă şansă.
Unele uşi sunt protejate cu grilaje din fier sau sunt aşezate mult prea sus, de aceea ne este imposibil să le deschidem; doar îi privim pe alţii cum le deschid şi ne întrebăm cum o fi dincolo de ele.
Există uşi care ne permit să le trecem pragul însoţiţi de cei dragi, dar prin altele trebuie să trecem singuri, obligaţi să-i lăsăm în urma noastră pe cei în care avem încredere.
Mai există uşi pe care ne dorim să le redeschidem după ce cândva, în trecut, am ales să le închidem în urma noastră, dar care rămân închise pentru totdeauna.
Iar în faţa anumitor uşi aşteptam neobosiţi, sperând că se vor deschide cândva, visând la fericirea care stă în spatele lor, fără a avea însă vreo certitudine că le vom trece vreodată pragul.

Nu vom şti niciodată câte uşi vom întâlni în viaţa noastră şi dacă dincolo de ele ne aşteaptă calea mai scurtă şi mai lină sau drumul mai lung şi neprietenos. Trebuie să avem curaj să le deschidem pe toate chiar dacă ni se pare că drumul din spatele lor nu duce nicăieri. Şi chiar şi atunci când credem că drumul nostru s-a sfârşit, întotdeauna ni se mai iveşte în cale o uşă nouă, pe care trebuie să avem curiozitatea de a o deschide. Şi cine ştie? Ne poate duce pe un drum neaşteptat de frumos...iveşte în cale o uşa nouă, care ne poate duce pe un drum neaşteptat de frumos...


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Tu ce prețuiești mai mult?



În copilărie, când aveam musafiri, îi serveam în porțelanurile cele mai frumoase și le ofeream tot ceea ce aveam mai bun în casă. 
Tata mi-a spus că indiferent dacă invit la masă o rudă, un prieten, sau pur și simplu pe omul care ne zugrăvește casa, să îl tratez cu ceea ce am mai bun. 
"Nu prețuim porțelanurile, ci oamenii. Toți oamenii merită să fie serviți în porțelanuri.” (mi-a spus tata).
Aveam un băiat (rrom) care se ocupa de grădina noastră. El mai lucra și la o casă vecină, iar gazdele îl puneau să mănânce în curte, într-un castronel din tablă. Noi îl serveam în porțelanuri și mereu stătea cu noi la masă. Desigur că am sesizat diferența dintre felul în care îl  tratam noi pe acel băiat și felul în care vecinii îl desconsiderau... 
Am văzut în alte case cum porțelanurile stăteau la loc de cinste în vitrină și cum noi, ca musafiri, eram serviți în farfurii obișnuite, diferite ca model și poate chiar ciobite. Dar tata mi-a spus să nu mă supăr pe cei care nu mă tratează cu ce au mai bun, iar atunci când vor veni în casa mea, eu să-i servesc cât mai frumos, fără a ține minte cum am fost tratată.

Mi s-a interzis să țin ceva ciobit în casă. "Nu suntem atât de săraci, încât să ținem ciobituri.” Și am fost învățată să nu regret după o farfurie spartă. "Unele lucruri trebuie să moară și să fie înlocuite.”
Mergând în vizită la o mătușă, aceasta mi-a oferit un ceai într-o cană fără toartă. Știind că avea foarte multe seturi de cești, când am plecat de la ea, l-am întrebat pe tata de ce mătușa ținea vase ciobite și de ce nu m-a servit într-o cană bună.
"Pentru că sunt oameni care nu se pot desprinde de lucrurile care s-au stricat. (mi-a spus tata). Se poartă ca niște săraci. Țin deoparte lucrurile bune, nu se folosesc de ele, de teamă că le-ar putea pierde. Respectă mai mult niște lucruri decât pe ei înșiși..."

Am fost învățată să nu protejez lucruri, să le folosesc și să mă bucur de ele. 
Am învățat să respect oamenii în mod egal... și că felul în care îi tratez, le influențează încrederea și stima de sine. 
Am învățat că nu toți oamenii oferă tot ce au mai bun, dar eu să ofer tot ce am mai bun și să găsesc bucurie în asta. 
Am învățat că lucrurile au sfârșitul lor, la un moment dat și că nu trebuie să regret, fiindcă alte lucruri, mai bune și mai frumoase le pot înlocui...



Azi mă voi ierta!


Azi mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate  vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabilă.
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficială, pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu…  


Fragment din cartea Fluturi.

Cartea Fluturi se poate comanda aici, cu transport gratuit:
volumele 1 și 2 împreună
volumul 3
Irina Binder - Fluturi
Irina Binder - Fluturi