Detașarea

„Nu-ţi face griji cu privire la cei care te urăsc. Pur şi simplu sunt supăraţi pentru că adevărul pe care-l rosteşti tu contrazice minciuna în care trăiesc ei.” 

Dr. Steve Maraboli

  

Uneori, între „Te iubesc” și dispreț este o barieră extrem de fragilă.

Am aflat asta ca urmare a unor povești despre niște „prietenii” care au început extrem de frumos și s-au terminat brusc, lăsând în urmă mai multe întrebări fără răspuns...

Nu mai știu ce trebuie să faci ca să câștigi un prieten, dar știu că pentru a-l pierde este suficient să fii bun, să fii o persoană de calitate, iar el să fie arogant şi să te rănească şi tot el să fie cel care aşteaptă să îţi ceri iertare...

Cei care rănesc nu-și mai cer iertare, nu mai regretă, pleacă pur și simplu, renunță la prietenia ta și-ți arată într-un mod atât de brutal că nu ai însemnat nimic, că doar tu ai iubit și ai prețuit.

Trăim într-o lume în care unii oameni plâng când pierd telefoane mobile și când li se strică mașina, dar care n-au niciun regret atunci când pierd un prieten sau strică o relaţie cu un om drag, un om care i-a iubit, care le-a fost alături și cu care au împărțit momente bune și clipe triste. Aşa cum spunea Dalai Lama, problema omenirii este că, în loc să se folosească de obiecte şi să pună preţ pe oameni, se foloseşte de oameni şi pune preţ pe obiecte.

Unii oameni cred că pot pleca oricând și oricum dintr-o casă, dintr-o poveste, dintr-un suflet... Greșesc, dezamăgesc și rănesc şi, în loc să recunoască, să îşi ceară iertare, să îndrepte greşeala, tot ce fac este să plece, fără să îşi ia rămas bun, fără să aibă nicio urmă de regret... fără să verse o lacrimă, fără să șteargă o lacrimă...

Oricât de frumos ar suna acel „Te iubesc!”, oricât de mult ar depinde sufletele noastre de dragoste și de prietenie, ar fi bine să nu ne grăbim să credem în iubirile declarative, să nu ne iluzionăm, să nu avem așteptări prea mari și să fim pregătiți să nu mai însemnăm nimic pentru unii care, cândva, ne declarau iubirea... În ziua de azi cred că trebuie să iubim şi să ne implicăm total într-o relaţie, dar în acelaşi timp trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă pentru lecţia detaşării – aceea în care să-i dăm drumul să plece partenerului sau prietenului care nu mai doreşte să fie cu noi.

Iar noi să rămânem prieteni adevăraţi şi parteneri de încredere! Să fim acei prieteni ideali pe care ni i-am dori pentru noi, să fim demni de încrederea și prețuirea celorlalți, să fim responsabili, cinstiţi, corecţi, cu o singură faţă, şi nu cu şapte, iar dacă spunem „Te iubesc”, acesta să fie rostit din suflet şi asumat. Să nu-i amăgim pe oameni, să nu-i rănim, să nu-i determinăm să se ascundă de noi, să nu le dăm motive să se teamă ori să nu mai creadă în prietenie.

În opinia mea, să iubim plenar şi să învăţăm detaşarea sunt acţiunile prin care ne pregătim să trăim o viaţă frumoasă: una în care dăruim tot ce putem şi nu ne supărăm dacă nu primim ceea ce dorim. Aşteptările creează dezamăgiri, iar iubirile condiţionate creează ataşamente. Cheia pentru a trăi senin este să dăruim iubire şi prietenie necondiţionate, iar măsura în care le primim să nu depindă de măsura cu care le dăruim. Dacă înţelegem acest lucru şi învăţăm să ne detaşăm nu numai că nu vom mai suferi niciodată din cauza reacţiilor semenilor noştri, dar vom trăi atât de mulţumiţi şi de senini încât vom putea spune, cu mâna pe inimă, că L-am găsit pe Dumnezeu. Şi nu vom greşi: Dumnezeu este iubire necondiţionată. Dumnezeu este detaşare. El ne iubeşte pe toţi la fel, incredibil de mult, peste puterea noastră de înţelegere, şi nu aşteaptă nimic în schimb.

Iubiţi sincer, iubiţi curat, iubiţi detaşat! Iar lumea va fi un loc mai bun.

Fragment din Cartea Insomnii