Râdem de oameni...

Râdem de oameni și respingem oameni. Râdem de obezi şi de cei slabi, râdem de oamenii cu defecte vizibile, uitând că aceste defecte sunt, de obicei, boli. Îi agresăm cu priviri dezaprobatoare, cu replici răutăcioase, fără să ne gândim cât de tare le rănim sufletele.

Ceea ce nu ştim atunci când râdem şi stigmatizăm un om prea gras, prea slab sau cu vreun defect fizic aparte, este că trupul omului reprezintă de multe ori consecinţele rănilor sufleteşti. Anumite defecte ale unui trup sunt, de fapt, cicatrici lăsate de dureri şi de traume ale sufletului…

Înainte să acuzăm un gras că a ajuns aşa pentru că nu îşi poate controla apetitul, ar trebui să ne gândim că el nu îşi doreşte să arate aşa... Ar trebui să ne gândim că slăbiciunile lui, se datorează unor neîmpliniri sufleteşti. Ar trebui să ne gândim că, cea mai mare greutate pe care acesta o poartă, nu este trupul său, ci complexele şi încărcătura sufletească. Şi ar trebui să ne gândim că orice privire dezaprobatoare îl face să îşi piardă şi mai mult încrederea în sine, să se simtă respins, să se deteste, rănindu-l şi aruncându-l şi mai mult în neputinţa de a lupta pentru a face schimbări ca să aibă o viaţă mai bună.

Oamenii sunt frumoşi în felul lor, indiferent dacă sunt graşi, slabi, dacă au doar o mână, doar un picior, dacă sunt orbi sau dacă au vreo invaliditate anume. Trebuie doar să le acordăm o șansă, să încercăm să îi cunoaștem, să le descoperim sufletele care se ascund înăuntrul trupurilor în care sunt prizonieri.

Fiecare om are defectele lui fizice, slăbiciunile lui, rănile lui, luptele lui interioare… şi ar trebui ca înainte să judecăm un om şi să-l arătăm cu degetul, să ne imaginăm în locul lui...

Dacă am trata oamenii cu iubire, nu i-am mai vedea urâţi, nici prea graşi, nici prea slabi şi nu ar conta că le lipșește o mână, un picior, vederea și orice îi diferențiază de cei normali… Dacă le-am asculta poveştile, dacă nu i-am respinge, dacă i-am încuraja cu un zâmbet şi dacă nu le-am reaminti mereu prin atitudinea noastră ostilă că sunt diferiţi, dacă am căuta să le descoperim calităţile şi nu să le evidenţiem defectele, i-am ajuta foarte mult…

Faptul că râdem de ei, că îi batjocorim şi că îi respingem, ne face, oare, să fim mai buni, mai normali și mai frumoşi decât ei?

Frumusețea adevărată a unui om nu se poate vedea cu ochii...