Scrisori fără răspuns


  
Îmi amintesc că atunci când eram copil, tata scria adesea scrisori. Avea prieteni cu care ţinea legătura, camarazi de armată sau oameni pe care drumurile vieţii i-au dus departe de el.
Cel mai des îi scria unui prieten din copilărie… dar niciodată nu primea răspuns. Tata era foarte legat de acel prieten, căruia îi ducea dorul. Îmi povestea mereu ce bine s-au înţeles şi cu câtă bucurie se jucau împreună atunci când erau copii…
-  Dar de ce îi mai scrii dacă nu îţi răspunde? – l-am întrebat pe tata, supărată într-un fel pe prietenul care nu-i răspundea la scrisori.
-  Pentru că eu nu l-am uitat şi vreau să ştie asta., mi-a răspuns tata trist.
-  Păi nu vezi că te-a uitat?
-  Nu cred că m-a uitat... Poate nu are timp, poate s-a mutat… eu încerc. Ce am de pierdut?
Tata mi-a vorbit atunci despre speranţă şi despre prietenie... şi nu mai ştiu ce cuvinte a folosit, dar ştiu că mi-a spus că între prieteni nu există orgoliu, că nu trebuie să aştepţi să facă celălalt primul pas.
După ani de zile, un domn tânăr şi elegant ne-a vizitat. Era fiul prietenului tatălui meu… şi pentru că drumurile l-au adus în apropiere, s-a gândit să îl cunoască pe tata. Abia atunci a aflat tata că prietenul lui murise cu mulţi ani în urmă…
- Şi de ce nu mi-ai spus, băiete? Ţi-era greu să îmi scrii două vorbe, ca să ştiu şi eu că a murit?
- Nu am putut… nu am vrut să vă dezamăgesc şi nici să mă lipsesc de scrisorile dumneavoastră atât de frumoase, care îmi aduceau alinare…

Este o poveste reală, pe care am notat-o în jurnalul meu când aveam 14 ani… Am notat-o impresionată de durerea tatălui meu, care a plâns în ziua aceea după un prieten pe care nu îl mai văzuse de peste 45 de ani, dar pe care nu îl uitase şi pe care încă îl iubea…
“Mai bine nu aflam… aveam cui să-i scriu în continuare şi speram…” – mi-a spus tata, foarte trist pentru că pierduse legătura cu cineva din nepreţuita lui copilărie.

Vreau să cred că asemenea prietenii mai pot exista… vreau să fiu o prietenă aşa cum a fost tata…

Sper ca într-o zi să intru în posesia acelor scrisori...

Dacă aveţi prieteni pe care i-aţi iubit, care au însemnat ceva în viaţa voastră şi de care v-aţi îndepărtat, nu aşteptaţi să facă ei primul pas… şi nici să fie prea târziu…


13 comentarii

  1. Emotionanta povestea, mi-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cati oameni ca tatal tau mai intalnesti in ziua de azi? Ai fost binecuvantata de Dzeu cu un asemenea parinte. Povestirea ta m-a lasat fara aer, abia cand mi-am amintit sa respir au venit si lacrimile. ce mama minunata ai fi tu Irina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Prietenii adevarati se intalnesc dupa cativa ani si se comporta ca si cum ar fi trecut o zi,isi spun,fara sa isi faca complexe,problemele prin care trec fara teama ca ar fi judecati.
    Acestia sunt prietenii adevarati,cei care trec barierele timpului...

    RăspundețiȘtergere
  4. cat de bogata sufleteste esti Irina......

    RăspundețiȘtergere
  5. fara cuvinte>.... toti traim momente incarcate de amintiri <cei mai multi nu le exprima.SUNT CLIPE UNICE!1
    MULTUMESC ,IRINA! CA IMPARTI CU NOI AMINTIRILE TALE

    RăspundețiȘtergere
  6. emotionant...fara cuvinte..frumaose amintiri sa le pastratii intacte pt ca asta este tot ce ne ramane la final..

    RăspundețiȘtergere
  7. Am trait si eu o experienta asemanatoare(cu diferenta ca persoana era mai mult decat prieten,imi este var de departe si inca o diferenta,ca l-am regasit dupa...33 de ani!Nu pot exprima in cuvinte ce am simtit atunci;am simtit inca o data ca Dumnezeu mi-a ascultat rugile,ca ma iubeste.Ma identific cu trairile tale,suflet frumos.Totdeauna(inca din copilarie)am gandit ca undeva in Univers exista suflete care impart aceleasi doruri,trairi,experiente.In timp,citind despre aceste lucruri mi s-a intarit aceasta credinta.Tu esti unul dintre aceste suflet si ma bucur de ''intalnire''Nimic nu este intamplator in acest Univers,in vietile oamenilor, cu atat mai mult intalnirile dintre ei.Multe cai au dus catre tine si chiar daca nu ne cunoastem fizic,sufletul recunoaste.Dumnezeu sa-ti ajute si fie ca bogatia si lumina sufletului tau sa ajunga mereu acolo unde este necesar si sa nu sece niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  8. ...si cand stau si ma gandesc ca nu am mai inchis nici macar un ochi din 2005, atatea mii de nopti pline de o perpetua liniste, singuratate si speranta, din clipa cand s-a nascut fetita mea autista (de altfel Regina inimii mele), stau si ma intreb daca nu avea dreptate cel ce a zis precum ca , respectiv, "o minte activa este o minte prolifica". Si nici asta nu pot macar uita niciodata asa cum nu pot uita mai nimic inca de la varsta de vreo 3 anisori, probabil pentru ca Dumnezeu m-a inzestrat , nu intamplator cred eu, in umila mea parere, cu o memorie "infinita". Pana si Einstein, din cate imi aduc eu aminte, ar fi spus , la vremea sa, precum ca, memoria ar fi stand la baza progresului. Sa fi avut avut oare dreptate, voi ce credeti ?
    http://incognoscibil.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-au dat lacrimile.Exista prietenii asa frumoasr dupa 45 de ani :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Da!...cati pasi ar mai trebui oare sa mai fac sa observi si tu Irina ca eu am facut primul pas?
    Nu doresc in nici un caz sa abandonez, nu, nicodata, dar nu doresc sa fie si pentru tine mult prea tarziu, asa cum a fost si pentru tatal tau. La fel nu doresc sa fie pentru mine prea tarziu, sau sa aflu ca, tu Irina nici nu existi cu adevarat. Pentru ca atunci, dupa cum ti-am mai spus, vei exista, vei apare, vei fi creata. Eu imi doresc ca aparitia ta cu, intreaga ta creatura de Dumnezeu existenta sa existi aici si acum in viata aceasta, sub acest soare, pe aceasta planeta, de prima data. Vreau sa stiu de tine, vreau sa te cunosc.Nu doresc sa scriu la fiecare articol al tau un comentariu pana te vei decide sa comunici cu mine. Te Implor Irina vorbeste cu mine! De ce dorest sa-mi arati partea cea rea si rece de la tine, stiu ca nu esti si nu poti fi asa, si totusi cum poti fi atat de nepasatoare? Ti-am mai scris de 14.000 X , daca nu-mi dai voie sa te iubesc trebuie sa-mi spui: "Imi nenorocitu-le iti interzic sa ma mai iubesti!", dar foloseste te rog o mica introducere, si-o incheiere sa te pot crede. Ceea ce faci tu acum cu mine este mai rau decat ceea ce a patit tatal tau, pentru ca tatal tau a sperat ca va primi un raspuns nestiind unde ajung scrisorile lui, si nestiind ca prietenul lui nu mai exista in aceiasi dimensiune. La tine Irina este altfel, tu trebuie sa existi, tu primesti toate scrisorile mele, si inpreuna cu ele si care-o parte din sufletul si iubirea mea, tu traiesti in aceasta dimensiune, aici si acum. De ce ma lasi tu Irina aici si acum sa nu stiu nimic de tine? , sa trebuiasca sa-ti fur iubirea?, de faci din mine un Bandit Sentimental?
    Eu nu intentionez sa fur altceva decat Inima ta!, si de oferit iti ofer Totul in schimb.
    Spun eu un hot cu o oferta veritabila!

    Spune-mi ceva irina draga!, scrie-mi ceva in care sa pot sti ca este de la tine. Scrie-mi un Mail, scrie-mi ca-mi dai voie sa te iubesc mai departe, scrie-mi ca nu ai nimic inpotriva daca te iubesc si dincolo de Soare, dar te rog scrie-mi personal, nu-mi scrie comentarii, acolo poate fi orsicine.
    Dar eu te vreau doar pe tine!

    Te Iubesc Irinuka!

    Eu pentru Tine
    Imi pentru Irina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu cine sunteți, dar știu că îmi scrieți fără încetare și vă purtați anormal. V-am răspuns unui email în care vă spuneam că faceți confuzii grave, că nu sunt dispusă să dialogăm. Am o relație de iubire și mi se par inadecvate toate mesajele și comentariile în care îmi faceți declarații de iubire. Se pare că nu v-a interesat emailul meu, de aceea am încetat să mai răspund, nu am nici timp și nici dispoziție să explic de 100 de ori același lucru. Nu știu cum ați ajuns la aceste sentimente, nu mă cunoașteți, nu vă cunosc. Dar toată purtarea dumneavoastră este nepotrivită și încep să mă deranjeze toate comentariile, care au depășit deja câteva sute. Vă pierdeți timpul prețios scriindu-mi, în loc să vă concentrați asupra cuiva potrivit.
      Eu nu mă aflu aici pentru a flirta, nici nu îmi caut jumătatea. Repet, am o relație serioasă, care durează de 2 ani și care este de viitor. Iubitul meu este deranjat de abundența de declarații și de aceea aș aprecia dacă ați înceta.
      Mă bucur dacă mă citiți și dacă prin ceea ce scriu aduc ceva bun în viața dumneavoastră, dar vă rog să înțelegeți că eu nu voi fi niciodată mai mult decât un om pe care îl puteți citi.
      Vă doresc sincer numai bine, pace și multă fericire!
      Irina

      Ștergere