Despre mine



Irina Binder

Bine ați venit în micul meu Univers!

Mă numesc Irina Binder și marea mea pasiune este scrisul. Printr-o fericită întâmplare și doar Universul știe de ce, am devenit cea mai citită scriitoare din România, din ultimii 30 de ani. Nu mă mândresc cu această realizare, conștientă că există scriitori mult mai buni decât mine, iar succesul meu nesperat mă face să fiu mai responsabilă și mai conștientă de puterea mea, de faptul că mi s-a oferit șansa să-mi aduc contribuția la o lume mai bună și mai frumoasă.
Scopul meu este să nu trec degeaba prin lumea aceasta ci să las ceva frumos în urma mea, să contruiesc ceva, să îndeplinesc câteva visuri, să împart din binele și frumosul cu care am fost binecuvântată. Îmi doresc zi de zi să fiu un om mai bun şi mă străduiesc să corectez ceea ce nu îmi place la mine. Menirea mea este să fiu... Irina. Cu siguranță pentru unii oameni sunt un dar, iar pentru alții o lecție, la fel cum și alții sunt pentru mine.
Sunt un om firesc, deloc ieșit din comun, un om cu defecte, cu slăbiciuni, cu visuri, cu frământări și cu regrete... Sunt un om imperfect dar care visează la o lume perfectă.
Nu concep viaţa fără muzică, fără cărţi, fără bucurie, fără iertare, fără prietenie, fără zâmbete, fără îmbrățișări, fără amintiri frumoase și fără iubire.
Sunt o persoana foarte pozitivă, foarte veselă și energică. Îmi iau energia din iubirea pentru viață, pentru oameni și pentru Dumnezeu. Fac totul cu plăcere și cu multă bucurie.
Există câteva trăsături de caracter care nu îmi plac la oameni și pe care încerc să nu le las să mă definească: orgoliul, egoismul și lipsa de empatie.
Nu îmi place să-mi ocup mintea cu gânduri negative, nu trăiesc după cutumele societății și asta îmi dă pace lăuntrică și libertatea de a trăi așa cum îmi place.
Cândva făceam eforturi să-i mulțumesc pe toți și să le fiu pe plac, dar cu timpul am realizat că m-am irosit zadarnic, că am trăit mai mult pentru alții decât pentru mine.
Am trăit tot felul de experiențe, bune și rele, am fost și extrem de fericită, dar și foarte nefericită, am suferit și am rămas cu răni adânci în suflet... Am fost dezamăgită, trădată, abandonată, nedreptățită, dar nu am lăsat suferințele să mă transforme într-o persoană rece, urâtă, nesigură și precaută. Nu mă autocompătimesc și detest rolul de victimă. Consider că tot ce mi s-a întâmplat au fost etape care m-au pregătit pentru a ajunge omul care sunt astăzi.
De la oamenii care au trecut prin viața mea am învățat cum ar trebui dar și cum nu ar trebui să fiu. Din propriile greșeli am învățat că orice slăbiciune și orice alegere greșită se plătește, că timpul este ireversibil și că anumite uși care s-au închis în urma mea nu se vor mai deschide niciodată.
Din lucrurile bune pe care am reușit să le fac am învățat că bucuria de a dărui este infinit mai mare decât bucuria de a primi.
Există o singură forță în tot Universul, care mă poate îngenunchea: Dumnezeu. Și nu din teamă, ci din iubire.
Nu mă tem de nimic. Viața m-a învățat că frica e dușmanul reușitei.
Sunt o persoană asumată, asertivă, nu pot fi prefăcută sau ipocrită, de aceea îmi spun mereu părerea cu sinceritate, asumându-mi riscul de a mă face neplăcută în fața celor sensibili la adevăr.
Sunt o persoană foarte sociabilă, iar unii spun despre mine că sunt prea caldă și prea dispusă să-mi deschid sufletul în fața oricui. Dar eu văd în fiecare om ceva frumos, ceva special, un motiv pentru care aș putea să îl plac și poate chiar să îl îndrăgesc. Nu împart oamenii în frumoși și urâți, proști și deștepți, săraci și bogați, pentru că nu acestea sunt criteriile după care îi aleg. Pentru mine contează cine este o persoană - nu ce are, cum arată și de unde vine. Detest ura de rasă și discriminările de orice fel.
Îmi plac oamenii pozitivi, sinceri, autentici, deschiși și cu simțul umorului. Nu îmi plac aroganții, invidioșii, infatuații, profitorii, istericii, lăudăroșii, zgârciții, ipocriții, leneșii, curioșii și intriganții.
Detest nedreptatea, limitarea, ura, negativismul, agresivitatea, reproșurile, gelozia, instigarea la comportament antisocial, vulgaritatea și prostul gust.
Iubesc ordinea, armonia, veselia și pacea.
Iubesc natura cu tot ce înseamnă ea şi iubesc foarte mult animalele. Poate nu mă înțelegeți, dar detest și mă deprimă grădinile Zoo, fiindcă mi se pare nedrept să i se ia unei ființe libertatea, să fie chinuită și privată de șansa la o viață normală.
Sunt o fire foarte romantică și caldă, de aceea mă ataşez foarte tare de oameni, de locuri și de amintiri. Mă sensibilizează și mă înduioșează copiii, bătrânii şi tot ceea ce este frumos și fragil.
Nu voi spune niciodată “nu” atunci când cineva va avea nevoie de ajutorul meu. Nu pot trece indiferentă pe lângă cineva care plânge, pe lângă un om bolnav, sau pe lângă un animal rănit. Şi nu pot trece indiferentă pe lângă flori, pomi, oameni care zâmbesc şi lucruri care îmi încântă privirea şi care îmi fac sufletul să vibreze.
În inima mea și-au făcut casă mai mulți oameni pe care-i iubesc și sper că și eu voi avea locul meu într-o inimă bună...


440 de comentarii

  1. Multumesc ca mi-ai readus aminte ce inseamana iubirea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti minunata!! Mult success!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ii multumesc lui doamne-doamne ca am avut ocazia sa te cunosc virtual chiar daca nu am avut ocazia sa te cunosc personal, iti multumesc ca datorita tie am putut sa trec peste un soc al vietii mele si care m-au invatat altfel sa apreciez viata si oamenii de linga mine . Cred ca intru zilnic pe blogul tau imi place atit de mult cum te descrii oamenilor ,astept cartea vol 3 . te imbratisez cu drag , esti o persoana minunata !

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Irina cred ca iti citesc in fiecare zi gindurile tale care miau intrat mult de tot la suflet fara tine nu stiu cum as fi trecut peste socul pe care l-am avut.
    Iti multumesc ca existi ca persoana esti o persoana minunata !

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant. Și atât.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mai citisem o carte de vreo 2 luni.Ieri, am fost la mare si am luat "Fluturi" cu mine. A fost cea mai frumoasa zi de plaja...spun asta pentru ca asa am simtit, nu pentru ca as fi realizat prea mult din ceea ce se intampla in jurul meu...am intrat putin in apa...mi s-a parut foarte rece...m-am intors pe sezlong la umbra...pentru ca soarele ardea prea tare. Am fost atat de captivata de cartea asta ca nu mi-am dat seama cand s-a facut seara, nu mi-am dat seama cand s-a facut intuneric in masina...desi ma chinuiam sa citesc...prietena mea care statea pe scaunul din dreapta, alaturi de iubitul ei care conducea mi-a spus: de ce te chinui? aprinde telefonul...si asa am citit pana la Bucuresti...mai aveam vreo 10 pagini din primul volum...si nici nu mi-am dat seama cand s-a facut 7 dimineata. Te imbratisez cu drag !Cartea ta mi-a facut ziua mai frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  7. Am rezonat cu Fluturii tai din primul volum poate doar din cauza situatiei nefericite prin care trec, parca fara de sfarsit si coplesit de povara durerii ca de o mantie sufocant de grea si hotarata sa imi smulga pana si ultima farama de viata din mine, sau pentru ca, om fiind, fluturii mei inca imi sfasie sufltetul cu aripile lor frumoase avand nuante de un rosu sangeriu. Dar am inteles ca am gresit, din nou mi-am deschis prea larg sufletul pentru acel cineva care doar a vrut sa imi sece ochii de lacrimi, sa imi arda visele si visurile in focul din inima mea, sa imi spuna vorbe care sa darame zidul din viata mea pentru ca apoi sa ma izgonesca absurd si fara vina din raiul sufletului meu. Din nou am crezut vorbe soptite sau scrise ale caror ecou iubit acoperea sunetul de metal scrasnit. Eu am gresit, in beatitudinea mea, nu am vazut decorul de carton, nu am auzit tropaitul figurantilor, ordinele racnite de plictiseala ale regizorului, nepasarea scenaristului materializata in foi patate de cafea si lipsite de substanta, logica sau adevaruri.
    Desi credem ca iubim, putin se bucura de ea, putini o inteleg si poate si mai putini o pot explica.

    RăspundețiȘtergere
  8. In cartile "Fluturi" este adevarat tot ceea ce ai scris acolo? Si daca da Ce s-a intamplat pana la urma intre tine si Robert ? Voiam sa te mai intreb si daca vor aparea alte volume in afar de 1, 2 si 3.

    RăspundețiȘtergere
  9. ieri am terminat vol III....am plans..am simtit ca m-am despartit de Irina...asteptam zilnic sa citesc sa vad ce urmeaza...ieri s-a rupt vraja.....am plans!

    RăspundețiȘtergere
  10. Pur și simplu ma simt asa un om simplu dupa ce am citit cartea "Fluturi". Multe ori ma trezeam cu sentimente in inima si lacrimi in ochii pt unele momente grele ale vietii si de fiecare data m-am pus sa scriu tot ce traiesc si simt ptc asta ma facea sa vorbesc cu cel mai bun prieten, adica sinele, asa cum ai fct si tu in "fluturi", aveai jurnalul tau. Si eu am jurnalul meu pe care ili tin de mult timp, ajutandu-ma si eliberandu-ma de imbratisariile triste ale vietii. Singur, doar eu, foaia si pixul, ma facea sa ma ajut pe mine sa nu-mi pierd timpul cu probleme care nu merite gandite, ca tr sa trecem peste.
    Pur și simplu, simt ca cartea aceasta a fost scrisa pentru mine. Are tot ce am nevoie eu, in momentele aceasta, traite de acum. Fiecare element, particula, gand si sentiment ma determina sa nu ma simt singura. De parca cartea aceasta mi-ar fi "prietenul imaginar" pe care l-ai mentionat si tu printre randuri. M-a atins inima cum n-a mai fct-o nici o carte si asta sugereaza cat de speciala e aceasta carte pt mine. Sunt atat de frumos scrise fiecare propozitie, fraza in parte... de n-am cuvinte. Cand am luat-o am zis ca o sa-mi pleaca si cartea aceasta, dar cand am inceput sa citesc, regasindu-ma printre randuri, sau diferite situatii de viata, am zis ca asta v-a fi cartea sufletului meu si nu am mai putut-o lasa din mana. E scris unic, cu un stil unic. Este o carte ce trebuie citita de toata lumea, am recomandat-o si mamei ce m-a fct sa ma simt putin ciudat ptc deobicei ea era cea care imi dadea mie carti de citit, iar de data asta am gasit o carte pt toata lumea, e o carte complexa, continand viata si oameni in general, ar tr sa se regaseasca toata lumea in aceasta creatie minunata si sa invete, din fiecare gand scris de Irina in jurnal sau pur si simplu. Sunt cam suparata ca n-am apucat sa pot sa spun toate pareriile despre cartea aceasta, capodopera aceasta, dar gandesc mai mult decat spun, si ce gandesc acum este ca: intr-o zi "fluturi" o sa-mi schimba viata si cine sunt in ceva bun.
    M-as bucura enorm sa te cunosc vreodata Irina Brinder, deoarece stiu ca as putea invete multe de la tine. Mi-am dorit si eu sa scriu o carte, am inceput-o de 3 ori sa scriu una, dar niciodata nu mi s-a parut ca am scris mai exact la ce m-am gandit, dar acum ca a aparut "fluturi", a tradus toate gandurile mele intr-o carte, si asta ma determina sa simt de parca carea aceasta a fost scrisa pt mine. Sper ca intr-o zi imi vei dea si mie sfaturi in privinta scrieri unei carti. Iti respect toate povestea scrisa de tine, si iti multumesc ca mi-ai schimbat mentalitatea, cerand altceva de la viata. Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna Irina.
    Acum 2 saptamani am achizitionat romanul Fluturi. Am reusit sa citesc primele 2 volume, insa am avut parte de o surpriza neplacuta, la volumul 2. Din volumul 2, lipsesc pagini si nu putine. Si culmea, exact acolo unde e mai interesanta actiunea. Am scris si la editura, dar am zis sa te anunt si pt tine. Felicitari ptr acest roman minunat. Nici nu am terminat volumul 3, si parca mi as dori sa recitesc tot romanul. Esti minmunata.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dragă Irina Binder,
    Vreau să încep prin a-ți spune că te admir extraordinar de mult.Nu sunt decât o adolescentă care nu a citit prea mult în viața ei, dar vreau să știi faptul că, datorită celor trei volume “Fluturi“, am început să citesc din ce in ce mai mult.Nu știam ca un roman poate transmite atâtea emoții.În ciuda greșelilor gramaticale pe care le-am întâlnit, am descoperit o multitudine de sentimente si trăiri concentrate intr-un singur roman: sfericire, tristețe, iubire, ură, prietenie, amuzament, maturitate și multe altele.La urma urmei, conteza ce transmiți, nu cum transmiți.Deși povestea este una de viață, reală, destul de grea și plină de nemulțumiri, m-a fascinat într-un mod aparte incă din primele pagini.Astfel, am terminat voluele în două zile, le-am “devorat“, ceea ce este remarcabil pentru mine, deoarece nu citisem prea mult înainte.M-am regăsit in felul tău de a fi și simt că am reușit să te cunosc cât de cât prin interemediul romanului.După fiecare pagină citită, rămâneam cu o învățătură.Primul lucru pe care l-am învățat de la tine e faptul că o simplă seară in club îți poate schimba radical viața chiar și la o vârstă fragedă.Așa cum a fost seara in care i-ai întâlnit pe Matei si Robert.La doar nouăsprezece ani, ai aflat cum e viața cu adevărat, cu bune și cu rele.Toate cele trei volume ale romanului “Fluturi“, sunt bine scrise, cu un fir narativ care a reușit să mă țină mereu absorbită de povestea care se derula de-a lungul paginilor, momentele de fericire alternând cu cele sumbre.Pot spune că nu oricine este capabil să înțeleagă această carte cu adevărat, ci doar cei ce privesc dincolo de o simplă poveste, mai exact, dincolo de cuvinte.De asemenea, nu credeam că o carte mă poate face să plâng in hohote.Cred ca Luminița a avut un rol foarte important in transmiterea emoțiior.Acest fragment din roman m-a făcut sa realizez că avem doar o viață ce trebuie trăită in cel mai frumos mod posibil:“Vreau sa îmi promiți că nu vei ține niciodată cont de vârsta, vreau să nu consideri niciodată ce e prea devreme sau prea târziu pentru a trăi așa cum vrei, pentru a iubi, pentru a face nebunii, vreau să te bucuri din plin!..Să nu uiți niciodată cine ești, să nu lași oamenii sa te transforme în cine vor ei să fii, nu uita că ești un om minunat. Trăiește frumos, caută să însemni ceva bun în viețile oamenilor, retrage-te atunci când simți că nu mai aparții unui loc sau unui suflet și ia-o de la început, ori de câte ori va trebui…“.Ești o femeie puternică, frumoasă și foarte modestă, iar eu mă aplec in fața ta pentru asta,În urma lecturării romanului “Fluturi“, am ajuns la o simplă și aceea că romanul a fost scris cu sufletul pentru a intra în inimile cititorilor.Cu mine ai reușit, mesajul tău mi-a ajuns la inimă.Câteva cuvinte pe care ți le-a spus Robert mi-au rămas in inimă și-n minte, mai exact acea “porție de fluturi“.E limpede faptul că Robert te iubea mai mult decât ți-ai fi putut imagina vreodată.La finalul celui de-al treilea volum, am avut un sentiment de fericire supremă, pluteam ca și cum aș fi trăit cu adevărat acele clipe, în locul tău, alături de Robert.Îți mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii și mi-ai arătat care sunt adevăratele priorități in viață!Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat ce e iubirea! Mi-aș dori nespus de mult să te întâlnesc într-o bună zi și, de ce nu, să facem un mic schimb de gânduri si impresii.

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Irina,

    Doream de mult sa citesc "Fluturi"..ieri am inceput volumul 1 si tot ieri l-am si terminat. Iti multumesc pentru ca ai trezit in mine emotii atat de frumoase! Cred ca fiecare dintre noi se regaseste in cel putin una din trairile atat de profund descrise de tine...bune sau rele...foarte, foarte sensibil si emotionant! Volumele 2 si 3 sunt deja pe drum! Te felicit si iti doresc mult succes in continuare!
    Cu drag,
    Alta Irina.

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna Irina,
    Numele meu este Ema, am citit cele 3 volume in doar cateva zile, desi am fost nevoita sa fac pauze dese din cauza tristetii pe care mi-ai transmis-o. Sfarsitul volumului 3 m-a lasat suspendata intr-o tara straina si tot astept sa se mai intample ceva.Am ramas cu tristetea ta...nu reusesc sa o dau la o parte. Este ca si cand sfarsitul povestii nu s-a intamplat. Cred ca am crezut tot timpul ca iubirea voastra este imposibila iar acum sunt ca o prietena agasanta care intreaba iar si iar: "chiar sunteti impreuna? chiar ati depasit cele mai grele bariere?".
    Iarta-ma...vroiam sa-ti spun ca mi-a placut foarte mult felul in care scrii.
    Mi-as dori sa incerci sa nu mai plangi pentru ca plansul nu face bine mereu, ne distruge sufletul incet, incet...Eu am savurat din plin, momentele tale de veselie si de bucurie. Si pentru acest lucru, iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Draga mea, felicitari. esti foarte frumoasa, delicata, un suflet ales, sensibil si ai mult talent. Exista oameni invidiosi, rai si egoisti, care nu au nimic in comun cu harurile lui Dumnezeu. Mergi inainte cu mandrie constructiva. Pe pagina mea de facebook tocmai ce am pus doua site-uri pe care le-am gasit in aceasta seara si am scris si un comentariu, pentru ca am citit despre acele persoane invidioase care te vorbesc. Si eu am persoane invidioase care ma barfesc, ma judeca, dar si eu, ca si tine, ma rog pentru ele, desi cateodata ma revolt cumplit din cauza caracterului lor, dar asta este. Mergem inainte.

    RăspundețiȘtergere
  16. Adevärat tot ce ati scris si scrieti ,am sä vä citesc totul cu pläcere ,respect si apreciere !Vä multumesc D-nä Irina Binder.

    RăspundețiȘtergere
  17. M-a fanscinat mult istoria expusa in romanul "Fluturi".E interesanta,coplesitoare si mereu imi va fi aproape de suflet.Te-as sfatui sa te gandesti in privinta unei ecranizari,doar ca nu in Romania.Cu o traducere buna in engleza,poti incerca sa trimiti cartea la diverse companii si producatori de filme.As fi incantata sa-ti vad istoria la TV.Bafta si continua sa scrii,e minunat!

    RăspundețiȘtergere
  18. I B .Cand te-ai nascut si in ce oras ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Am păşit sfios în catedrala sufletului tău, dornic să te întâlnesc dar acolo m-am întâlnit cu mine şi mi-a plăcut regăsirea. Iar pentru asta nu pot decât să-ţi mulţumesc. Ești admirabilă şi mă fascinează felul în care simţi, gândeşti şi scrii.Mă faci să cred că trăim printre îngeri iar TU eşti unul dintre EI.

    RăspundețiȘtergere
  20. Bună seara Irina!De-aș avea o nevastă ca tine, aș fi cel mai bogat om de pe pământ! Un sincer BRAVO!

    RăspundețiȘtergere
  21. eu sunt foarte curioasă dacă ar mai apărea şi volumul 4 sau 5,pentru că nu mă mai satur de aceste cărți,pur şi simplu m-au cucerit,ca şi cum aş trăii într-un film când citesc,mă regăsesc mult în această carte,chiar dacă am doar 17 ani şi nu sunt trecută prin viață atât de mult,dar sunt unele pasaje în care mă regăsesc :)

    RăspundețiȘtergere
  22. desi te-am descoperit mai tarziu...nu este tarziu niciodata.pentru asta esti placuta,pt naturaletea,simplitatea si frumusetea ta interioara.toata lumea se regaseste in cartile si cuvintele tale...te admir,un nimeni in multime...esti super si astept cu nerabdare urmatoarea carte.sa ai parte numai de bine si frumos,sa nu mai ai regrete

    RăspundețiȘtergere
  23. Am citit doar FLUTURI, dar m.a impresionat nu scriitura, cat omul descoperit dincolo de aceasta, o minune printre atâtea alte personalități ..
    Admir așadar, mai mult, contemplu chiar, firescul tau, tonalitatea și tonusul in care îți trăiești viața, aceasta originalitate in gandire exprimata atât de simplu, de natural ..
    Puterea pe care o dezvălui vine dintr.o educație sănătoasă și dintr.o autoeducație pe măsura celor întâmplate, trăite ..
    Am descoperit o poveste de viața, un om căruia, in vâltoarea vieții mele, as vrea sa ii daruiesc in oglinda toata prietenia mea.
    L., cu drag

    RăspundețiȘtergere
  24. Imi place ce scrii si cum scrii. Cine e destept(putini) te va aprecia. Oricum doar astia conteaza cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  25. Am citit Fluturi fără rasuflare! Am stat si m-am gandit dacă am mai citit vreodată cu atâta drag, cred ca Nu! Scrii mjnunat Irina! Mulțumesc pt că existi!

    RăspundețiȘtergere
  26. Felicitări....ai un talent extraordinar și prin aceea ce scrii ajungi ușor la inima oricui.Sanatate si succes....să fii fericită!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. Esti minunata!Cuvintele sunt prea simple pentru a descrie profunzimea sufletului tau! Citesc, si ma regasesc in multe dintre postarile tale. De multe ori citesc cu sufletul inlacrimat.... Esti minunata! ATAT!

    RăspundețiȘtergere
  28. Esti minunata si scrii minunat! Sorb cu mare nerabdare absolut ceea ce scrii! Ai toata admiratia si pretuirea mea!

    RăspundețiȘtergere
  29. Draga Irina,
    Sa nu incetezi vreodata in a scrie. Sa nu incetezi pentru ca tu ai un dar de sus. Darul acesta tu il imparti inzecit, inmiit cu noi toti, cei care te apreciem, te stimam si te urmarim cu drag.
    Sa fii mereu cu fruntea sus, sa te ridici cand ti-e greu si sa privesti sus pe cer.
    Cine este acolo sus mereu va dori sa te vada zambind si va dori sa iti simta inima calda asa cum o simtim noi toti.
    Eu personal iti multumesc pentru partile din tine pe care ni le oferi cu drag si pentru pasiunea ta de a scrie care este remarcabila.
    Cu drag, o cititoare ce te aprecieaza enorm!
    Mult succes draga mea, esti un exemplu pentru mine!
    Oana, 29 ani

    RăspundețiȘtergere
  30. NU IMI PLACE. Acum am inceput sa citesc Fluturi vol.2 SI PLANG. La 50 ani. Este si asta o experienta, o sa treaca. Oricum sunt minciuni pentru mine, fictiune. Ca tot ce e in ziar, lume imaginara, ireala, chici istoric. Va veni vremea sa zburam si sa nu mai existe timp. Atunci nu va ajuta plansul.

    RăspundețiȘtergere
  31. Am să recunosc fără rușine că am aflat de tine, ca scriitoare, și de cărțile tale abia în urma cu cateva luni de zile. Îmi observam una dintre colegele de clasă citind o carte, iar ea cu puțin timp dupa, imi spusese că se numeste Fluturi, și că ar trebui sa îi dau o șansă. Spun cu toată sinceritatea din lume, că nu m-a lăsat inima sa pun jos cartea o zi întreagă. Mi-am dedicat acea zi pentru a citi primul volum, și m-a lăsat fără suflare. Așa, continuând și cu restul volumelor, ai devenit scriitoarea mea preferată. Nu doar din România, ci chiar una dintre favoritele mele din întreaga lume. Am ajuns să citesc fiecare carte în parte, până le-am terminat pe toate. Fluturi, Insomnii, Stăinul de lângâ mine, toate mi-ai tăiat răsuflarea, mi-au dat o stare de bine, făcându-mă sa nu ma pot opri din citit. Te admir din toată inima, atât pentru felul de a scrie, pentru modul in care îți așezi ideile, cât și pentru personalitatea ta, pentru modul tău de gândire. Urmărindu-ți blogul, am aflato mulțime de alte lucuri despre tine,și observând postări care mă faceau sa zâmbesc în fiecare minut. Operele tale sunt un pansament pentru sufletele noastre.

    RăspundețiȘtergere
  32. Bună suflet curat. Ști eu sunt un om simplu, nu am prea multa școală deoarece a trebuit sa muncesc mai de tânără sa zic. Îți spun asta ca să ma scuzi dacă mai greșesc pe aici când îți scriu. Mie îmi place sa citesc, de obicei citesc cărți pentru dezvoltare personala. Am trecut prin multe, sa zicem ca ași putea sa scriu și eu o carte dar nu sunt un om cult. Am avut o perioada mai lunga în care am fost cam rătăcită prin aceasta lume. La un moment dat am crezut ca nu o sa mai îmi revin. Ma rugam la Dumnezeu încontinuu sa îmi trimită un (invatator) care sa ma ajute sa revin cu picioarele pe pământ. Ma simțeam ca oaia rătăcită îmi era frica și de umbra mea. În fine sa nu o lungesc prea mult. Dumnezeu mi-a trimis o doctora psiholog pe care o iubesc este (învățătorul) meu. Și cred ca de aceea îmi plăceau mai mult cărțile pentru dezvoltare personala. Am citit și cărți polițiste. Aveam doar o carte de dragoste. Când am fost la coafeză mea, am văzut ca avea o carte lângă un colțar. Deoarece ma atrag cărțile am plecat spre carte. Fluturi vol. 2.citea cartea fluturi și avea un semn pe la jumătatea cărții. Și am întrebat de carte cum este și a zis ca este super, fiind și nepoata mea cu noi mi-a spus ca mi-o recomanda ca este superrr tare. Și am întrat pe google și am găsit fluturi 1,2,3 le-am comandat. În momentul când au ajuns cărțile eu citeam o alta carte dar îmi doream foarte mult sa citesc fluturi. Asa ca am pus un semn la cartea pe care o citeam și am luat cartea ta în brate. Fluturi vol1. Într-o zi am citit vol1 atât de mult ma prins tot ce citeam. Citind de multe ori ma vedeam pe mine avem câteva chestii în comun. Nici nu îți poti inchipui cât ii mulțumesc Luminiței și Tatălui tău ca exista oriunde sunt ei. Deoarece le-ai promis ca o sa scri o carte. Nici nu îți imaginezi cât de frumoase sunt cărțile. Deoarece am citit un volum într-o zi mi-am dat seama ca nu o sa mai am ce sa citesc peste trei zile și am comandat și Pana la sfarsit. Vreau sa îți mulțumesc că exiști nici nu îți imaginezi cât îmi doresc sa te cunosc. Ști eu nici măcar nu am Facebook de aceea îți scriu aici ma gândesc ca poate o sa citești și mesajul meu. Dacă nu am Facebook nu prea fac parte din lumea asta asa îmi spun toți. Dar eu nu am foarte mult timp liber și ma gândeam ca mai bine citesc puțin seara decât sa stau pe telefon. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  33. Nu v-am citit cărțile dar îmi sunteți f. simpatica.Mi-as dori sa le citesc f.mult însă nu știu dacă le pot achiziționa fiindca sunt scumpe dar cine știe ...Va imbratisez cu drag 🌹🌹🌹🌹🌹

    RăspundețiȘtergere
  34. Destul de mediocre scrierile tale. Multa banalitate , nu exista mesaj de inspiratie sau cel putin o forma de a incanta prin stilul compozitiei. E foarte bine daca scrisul te destinde si ai gasit un refugiu in el, continua sa faci ceea ce iti place. Insa vor fi ceva oameni (inclusiv eu) care isi vor dori sa gaseasca profunzimi si mesaje puternice atunci cand aleg sa citeasca o lectura buna
    . Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  35. Omul este făcut după asemănarea noastră
    spune Dumnezeu.Asemanarea lui și fiului sau Isus. Mi-ar face placere sa studiați Cuvântul lui Dumnezeu:Biblia în profunzime, în esență. Aveți o sensibilitate puternica în scriere. Dacă îl vom pune pe Dumnezeu care este numit în cartea sa"Dumnezeul iubirii, dealtfel Isus a fost întruchiparea
    lui. Repet dacă îl vom pune pe primul loc din toate, atunci totul va fi bine.Va sugerez un subiect:rugăciunea Tatăl nostru, Matei 6:9. Ce vrea sa spună Isus prin sfințirea numelui și care ar fi numele lui Dumnezeu? Va scriu dumneavoastră aceste lucruri, deoarece prin sensibilitatea care o aveți, veți dori sa aflați adevărul. Bineînțeles că adevărul ne și eliberează din gânduri dar ne și salvează, atât gândurile cât și inima. Va doresc bine!

    RăspundețiȘtergere
  36. M-ai fermecat inca de cand am inceput sa citesc ”Fluturi”. Dupa primele pagini, am devenit obsedata. Nu am avut nevoie decat de o saptamana sa termin toata seria. Pur si simplu te iubesc si datorita tie am ajuns sa scriu propria carte! Nu pot decat sa iti multumesc ca imi faci viata mai buna!

    RăspundețiȘtergere
  37. Irina Binder ,tu esti unul dintre oamenii ce i iubesc din tot sufletul. Ma regasesc in foarte multe din postarile tale. As avea multe de spus .....despre mine .....Un om simpu ce te respecta citindu ti postarile si sufletul deosebit ce ti l a inzestrat Dumnezeu. Cu mult drag ,Zantiotis Paula.

    RăspundețiȘtergere
  38. Are și ceva cărți scrise , care sunt și cum le găsim ?!

    RăspundețiȘtergere
  39. Doamna Irina, sunteți minunată. Am citit toate cele 4 volume. Nu mă gândeam că voi trăi această poveste alături de personajele cărții. Am citit pe nerăsuflate volumul 4. De când am terminat cărțile, mă roade o curiozitate. Sunteți și acum cu iubirea vieții dumneavoastră? Întreb, pentru că prea ați suferit în toată această perioadă, in care ati trecut prin atatea dezamăgiri si necazuri. Și nu am mai văzut o iubire asa profundă. Voi avea inima împăcată, ca macar ati rămas împreună. Vă mulțumesc pentru toate volumele. Va rămânea povestea mea preferata de dragoste. 🥰 Vă iubesc!

    RăspundețiȘtergere