Copiii și oamenii sărmani NU sunt coșuri de gunoi!



Cred că nu mai este niciun secret pentru nimeni că sunt un om care se dedică, mereu cu bucuria de a fi de folos, cauzelor umanitare, cu precădere când la mijloc se află copii. Dar nu numai. Nu o spun cu trufie, ci în speranța că pot fi un exemplu pentru cei care pot urma același drum și nu știu cum să o facă sau încotro să-și îndrepte privirea și să direcționeze ceea ce le prisosește. Ei bine, datorită implicării mele în astfel de acțiuni, am avut ocazia să particip și la câteva strângeri colective de donații materiale pentru familii nevoiașe. Dar, din păcate, entuziasmul cu care m-am angajat în aceste acte de voluntariat mi-a fost umbrit repede și de fiecare dată, fără nicio excepție, de faptul că majoritatea lucrurilor donate de unii oameni, altfel mai mult sau mai puțin frumos ambalate, erau bune doar pentru a fi aruncate, nicidecum pentru a fi folosite de cineva. Despachetam cutii și saci împreună cu alți voluntari și găseam haine extrem de deteriorate și murdare, încălțăminte imposibil de purtat, jucării distruse (păpuși fără membre, fără cap, jucării din pluș tocite, murdare și pline de praf, mașinuțe fără roți și tot felul de bucăți de plastic din care nu se înțelegea nimic). La sfârșitul procesului de sortare, în loc să avem lucruri pe care să le putem împărți copiilor nevoiași ori familiilor, aveam doar saci plini cu gunoaie. Mizerii pentru care am pierdut timp, pentru care am muncit inutil, echipați cu măști și mănuși ca să nu ne infectăm și pentru care a fost nevoie să mai și plătim o firmă de salubritate ca să le preia și să le ducă acolo unde le era locul: la groapa de gunoi. Pentru că așa înțeleg unii actul de binefacere, așa înțeleg ei că se dă o mână de ajutor celor aflați în nevoie, aruncându-le resturi mizere și mândrindu-se mai apoi cu „mărinimia” și cu implicarea lor.

Aș vrea să vă spun că asta se întâmplă ocazional, dar nu pot. Dacă discutați cu reprezentanți ai asociațiilor caritabile veți afla cu dezamăgire că procentul de gunoaie „donate depășește cu mult procentajul de lucruri bune care ajung la ei și pe care trebuie să le filtreze. Adică lucruri care pot fi folosite fără riscul de a îmbolnăvi bieții oameni cărora le sunt destinate și care numai de boli nu au nevoie sau de toxiinfecții alimentare. Da, pentru că sunt destui oameni „buni” care donează alimente deja alterate sau care au termenul de expirare foarte apropiat, fără să se gândească o clipă că pun în pericol sănătatea unor oameni, vinovați doar pentru că se află în nevoie. Dar, slavă Domnului, nu la mâna și la mila unor inconștienți, fiindcă cei care fac sortarea donațiilor au învățat lecția și sunt foarte atenți atunci când fac pachetele care vor ajunge la cei pe care-i sprijină.

Fotografii primite de la Asociația Umanitară "Dreptul la viață" Huedin și Asociația Maria Holtzhauser

Nu știu cum pot fi capabili unii dintre semenii noștri să desconsidere atât de mult acest minunat act de a dona, cum îi pot lipsi de respectul cuvenit oricărei ființe pe niște oameni deja dezavantajați de soartă, ce suflet au când știu că la mijloc se află și niște copii, cum pot să creadă că a dărui niște lucruri numai bune de aruncat se numește binefacere?

Copiii și oamenii sărmani NU sunt coșul de gunoi al nimănui. 

Într-o zi, când mă aflam într-un hypermarket să cumpăr diverse produse pentru două familii defavorizate, m-am întâlnit cu o cunoștință care m-a rugat să o duc acasă cu mașina mea. Am încuviințat, dar i-am spus că doar dacă nu are multe cumpărături de făcut, pentru că eu voi avea foarte multe bagaje și am nevoie de spațiu, altfel nu-mi vor încăpea toate lucrurile în mașină. Din fericire, ea nu avea nevoie de prea multe, așa că m-a însoțit prin tot magazinul ca să pot cumpăra tot ce aveam pe listă. Am observat că se uita lung la alimentele pe care le puneam în coș și i-am spus că nu cumpăr pentru mine, ci pentru niște copii nevoiași și familiile lor. Când am luat câteva pachete de unt, mi-a spus disprețuitor: „Unt le cumperi? Dar ce, margarina le stă în gât?” M-a deranjat foarte tare remarca persoanei respective și i-am răspuns că eu nu fac diferențe între oameni și n-ar trebui să facă nici ea. Și dacă tot e să fac ceva pentru alții, atunci aleg să le dăruiesc celorlalți ceea ce consum eu sau chiar produse mai bune, dacă pot. Îmi place să știu că le-am făcut acelor oameni necăjiți o bucurie, că îi pot alinta și cu bunătăți pe care nu numai că nu și le-ar permite, dar poate că nici nu le cunosc gustul.

Nu doar o dată am întâlnit persoane care erau de părere că celor nevoiași ar trebui să li se dea lucruri și alimente ieftine. Și vă rog să nu mă acuzați că aș fi nerecunoscătoare și că nu aș ști să apreciez o faptă bună. Sau că nu mă gândesc și la cei care au puțin și dăruiesc din puținul lor. Știu să apreciez orice gest frumos și orice dovadă de bunătate, credeți-mă. Dar orice gest frumos și orice faptă bună trebuie să fie făcute cu iubire. Și da, e normal ca o persoană care are puțin să dăruiască ceea ce-și permite, dar am întâlnit mentalitatea aceasta de a cumpăra pentru donații ceea ce e mai ieftin și prost mai mult la oamenii care nu aveau probleme materiale. De parcă cei sărmani ar fi niște ființe de mâna a doua, nu ca ei, care-s cu stea în frunte doar pentru că soarta le-a surâs.

Cu o altă ocazie, când am participat la o colectă în beneficiul unor femei defavorizate, pentru care se adunau cosmetice și alte lucruri necesare, o acțiune menită să le reamintească că sunt frumoase și că merită o viață mai bună, câteva dintre participante au fost foarte mirate de produsele pe care le pusesem în pachetul pe care îl pregătisem pentru o mamă cu 5 copii. Erau câteva produse cosmetice de calitate, o pijama drăguță, niște papuci de casă pufoși, comozi și călduroși, și un parfum. Am văzut atunci ce prejudecăți au unii oameni și cum trăiesc cu impresia că o femeie nevoiașă nu are nevoie de un parfum sau că nu ar ști să aprecieze un șampon bun. Una dintre participantele de la acea acțiune mi-a spus că nici măcar ea nu a primit vreodată lucruri atât de frumoase și de bună calitate. Da, tocmai despre asta este vorba. Despre a te asigura atunci când dăruiești ceva că și ție ți-ar plăcea să primești acele lucruri. Este vorba despre faptul că și omul acela care are nevoie de ajutor merită tot ce e mai bun, exact ca tine.

O persoană foarte dragă mie, care avea o pensie mizeră, de vreo 700 de lei, m-a chemat într-o zi și mi-a dat 300 de lei, rugându-mă să îi cumpăr unui băiețel sărman, despre care îi povestisem în urmă cu puțin timp, o pereche de încălțări sport, așa cum poartă și le plac copiilor de vârsta lui. Când mi-a văzut mirarea de pe chip, persoana respectivă mi-a spus zâmbind fericită, probabil deja gândindu-se la bucuria copilului: „Cumpără-i ceva de calitate băiatului, de firmă mi-ar plăcea. Merită să aibă și el ce au alți copii, să fie fericit, să nu se mai simtă marginalizat. Și așa este, oameni buni. Copiii sărmani merită să aibă și ei ceea ce au ceilalți copii de vârsta lor, măcar lucrurile primite ocazional, dacă nu au un trai decent, lipsit de griji și umilințe, dacă nu au o copilărie plină de bucurii cum au alții.

Nu spune nimeni că trebuie să dăruim mult sau peste posibilitățile noastre, nu ne cere nimeni să ne luăm de la gură, dar mai bine dăruim puțin și bun, decât produse de proastă calitate sau lucruri pe care vrem să le aruncăm. Mai bine cumperi unui copil o hăinuță nouă și călduroasă decât să-i dai un sac plin de cârpe bune doar de aruncat, care nu-i vor ține de cald și nici nu-i vor aduce vreo bucurie. Ajutorul oferit nu trebuie să umilească pe nimeni, din contră. Ajutorul pe care-l oferim, cel primit cu recunoștință de oamenii sărmani, trebuie să fie o mângâiere și o bucurie de ambele părți – pentru noi cât și pentru destinatar. Iar cel care primește trebuie să se simtă respectat și prețuit, nicidecum înjosit și tratat ca un gunoi. 

Felul în care îi privim și îi tratăm pe cei nevoiași arată ce fel de oameni suntem, ce caracter și ce suflet avem. Degeaba îi cumperi unui prieten un cadou de calitate sau foarte scump, cu care să-l impresionezi, dacă pe cei sărmani îi desconsideri și-i umilești. Și omul sărman, care nu-ți este prieten, merită același respect și aceeași prețuire ca oricare altă persoană din viața ta. Ba chiar ar trebui să-i oferi mai mult decât le oferi celor care au deja tot ce le trebuie. Omul sărman primește rar și puțin, măcar bucuria să îi fie mare și de neuitat, gândiți-vă la asta. Și schimbați-vă atitudinea și felul de a-i percepe pe cei aflați în nevoie, să știți că sunt oameni exact ca voi, cu suflet și cu sentimente și care, în plus, sunt traumatizați de lipsuri. Drept pentru care nu mai au nevoie să fie și insultați de un „binefăcător” cu un comportament neadecvat.

Îi respect mai mult pe cei care nu donează nimic și deloc decât pe cei care dau ceva, ce-o fi acolo, doar pentru a bifa un act de binefacere și care nu știu ori nu înțeleg să fie decenți. Eventual și pentru a face paradă cu faptele lor „bune”. A sări în ajutorul celor aflați în nevoie nu este o obligație și nici o ocazie să se simtă donatorul superior și chipurile mărinimos, ci este o oportunitate minunată de a împărți cu alții din ceea ce ni s-a dat, o binecuvântare ce ni s-a oferit pentru a-i ajuta astfel și pe cei cu care soarta nu a fost la fel de generoasă. 

Raționamentul și motivația omului care donează ar trebui să fie bucuria proprie, recunoștința și mulțumirea adresată divinității că, prin astfel de gesturi, are șansa să fie în postura celui care poate dărui și nu în locul celui care are neajunsuri, ar trebui să fie grija și dragostea față de un om mai puțin norocos, mai ales față de un copil. Unui copil căruia îi faci un bine te va avea drept model, pentru că generozitatea se învață, iar prin el tu construiești lumea de mâine. O lume mai bună, mai corectă și echilibrată, mai frumoasă și mai sigură pentru noi toți.

Donează în primul rând cu sufletul și întotdeauna ceea ce ți-ai dărui ție, ceea ce i-ai dărui copilului tău, ceea ce i-ai dărui, de fapt, lui Dumnezeu. Pentru că în numele Lui și în numele iubirii se fac  faptele bune.