Cartea "Iubirea te invață" a fost publicată

 


Dragii mei prieteni și cititori, 

Vă anunț cu mari emoții și cu bucurie că în timp ce vă întrebați, poate, unde am dispărut, am fost doar foarte ocupată pentru că am pregătit o nouă apariție editorială care-mi poartă semnătura. Este o carte pe care mi-am dorit de mult să o public, dar căreia doar acum i-a venit timpul.

Am scris-o în cea mai grea perioadă din viața mea, după pierderea mamei mele, dar am scris-o cu iubire și fiecare cuvânt mi-a fost refugiu în momentele mele cele mai triste.  

Nu o să vă divulg nimic din ceea ce este între copertele ei, ci vă las să-mi descoperiți singuri fiecare trăire, fiecare sentiment și, ca de obicei, după ce o veți citi cu sufletul, aștept cu nerăbdare impresiile voastre sincere. 

Vă mulțumesc tuturor pentru răbdarea cu care ați așteptat această nouă carte, vă mulțumesc pentru că mi-ați rămas alături și vă îmbrățișez cu prietenie și iubire!

La publicarea acestei cărți a contribuit o întreagă echipă de oameni minunați cărora le mulțumesc pentru eforturile și pentru implicarea lor: 

Doamnei Camelia Soceanu – Director Editura For You, doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor, întregii echipe a Editurii For You și prietenei mele minunate Bianca Demian care a realizat coperta cărții.  


Cartea Iubirea te învață este disponibilă în majoritatea librăriilor și se poate comanda la următoarele librării (cu un click pe logo la librăria pe care o preferați)



















Răspund câtorva întrebări


Dragii mei prieteni și cititori, 

primesc zilnic foarte multe mesaje de la voi, dar oricât de mult mi-aș dori, nu reușesc să le citesc pe toate, iar de răspuns nici atât... Vă rog să nu considerați asta lipsă de respect față de voi, dar efectiv nu am timp, iar paginile de facebook sunt adinistrate doar de mine, nimeni altcineva nu are acces la ele. 

Vă asigur că citesc zilnic cât de multe mesaje pot, citesc și toate comentariile pe care mi le lăsați pe paginile mele de facebook  (Irina Binder și Fluturi - Irina Binder) și pe contul meu de instagram

Pentru toate gândurile frumoase pe care mi le trimiteți, pentru toate pozele și mărturisirile voastre, vă mulțumesc! Vă asigur de toată dragostea și de prețuirea mea, dar și de faptul că tot ceea ce îmi împărtășiți este păstrat cu sfințenie. 

Nu știu cum aș putea să vă răspund la bunătate și dragoste, sper să reușesc prin postările și prin cărțile mele. 

Voi încerca să vă răspund la cele mai frecvente întrebări pe care mi le-ați trimis:

1. De unde pot achiziționa cei din străinătate cărțile mele (și alte cărți în limba română)?

Din România le puteți comanda la Bookzone, ei trimit cărți și în alte țări, dar le puteți comanda și la: 




Dacă mai cunoașteți voi și alte librării (din străinătate) care aduc cărți românești, vă rog să-mi spuneți și eu le voi adăuga în această listă. 

2. Când voi publica următoarea carte?

Noua carte este deja la tipar, va fi disponibilă la începutul lunii august și se numește "Iubirea te învață". 

3. Voi scrie continuarea cărții Fluturi?

Nu trece nici măcar o zi fără să mi se ceară să scriu continuarea poveștii... Recunosc, îmi este dor să retrăiesc povestea, îmi este dor de personaje, poate ar trebui să mă apuc de scris... 😊 

4. Care sunt librăriile online pe care le recomand? Mi-ați mărturisit că în pandemie cărțile v-au salvat de la rutină și plictiseală și doriți să comandați cât mai multe cărți. Eu comand cărți de la: 

BookzoneLibrisLibrexCărtureștielefantBestseller

5. Mierea de manuka chiar este bună? Și pe care o recomand? 

Da, mierea de manuka este foarte bună, eu am folosit mai multe variante, cel mai des pe aceasta Miere de manuka F16, important este să alegeți un produs autentic și conform necesităților voastre. Vă ofer un link unde găsiți mai multe variante, puteți citiți despre fiecare în parte și puteți comanda de aici, sursa este foarte sigură: Miere de Manuka. Eu nu am încercat niciodată să conving pe cineva cu orice preț că această miere este bună și pentru nimic în lume nu aș recomanda un produs care nu este bun. Eu am testat-o, am dăruit-o câtorva persoane și vă pot spune că a fost foarte eficientă pentru  imunitate și în tratarea infecțiilor cu stafilococ, helicobacter, ecoli, acnee și altele. Puteți citi  părerile pro și contra ale celor care au comentat la această postare: Postare facebook despre mierea de manuka

6. Cum se publică o carte? 

O carte poate fi publicată în regim propriu sau cu o editură. În regim propriu, cel care publică suportă toate costurile de publicare, tipărește câte exemplare dorește și distribuie cărțile cui dorește. Să le vinzi în regim propriu este cam dificil, mai ales dacă vânzarea nu se face printr-un PFA sau SRL. 

Publicarea cu o editură înseamnă că editura finațează publicarea cărții, iar autorul este remunerat pentru drepturile de autor (primește un procent din vânzarea fiecărei cărți). Procentul, tirajul și toate condițiile de publicare se stabilesc prin contract cu editura. Din veniturile realizate, autorul va plăti impozit.   

M-ați mai întrebat dacă merită să scrieți o carte... Bineînțeles! Scriem pentru noi înșine, apoi pentru a împărtăși gândurile și trăirile noastre. Depinde de așteptările și motivațiile celor care scriu... Dar dacă vă place să scrieți, nu ezitați și nu vă lăsați descurajați. Chiar dacă va exista doar un singur cititor care să vă citească și căruia să îi placă scrierile voastre, merită să scrieți. 

7. Cum să trecem mai ușor peste o despărțire?

Acceptând că nimic nu este veșnic și că oamenii nu ne aparțin... așa cum nici noi nu le aparținem altora. Și învățând să facem din orice sfârșit un nou început. Lumea nu se sfârșește deodată cu o poveste de dragoste sau cu o prietenie. Despărțirile dor și trebuie să ne acordăm timpul necesar să plângem și să ne vindecăm sufletul, dar nu izolându-ne de lume, nu reproșându-ne că nu am reușit să ținem pe cineva lângă noi, nu blamând viața pentru schimbările pe care suntem nevoiți să le facem. Vă asigur că oamenii care trebuie să fie alături de noi, cei care sunt importanți pentru noi, nu vor pleca. Ceilalți sunt doar trecători... 

8. Ce puncte de atracție recomand în orașul Brașov?

Demult îmi doresc să scriu un articol mai amplu despre punctele de atracție ale Brașovului, mai ales că am observat că turiștii se axează doar pe Biserica Neagră și pe castelul Bran și ratează multe puncte de atracție deosebite.
Brașovul este un oraș istoric minunat și foarte ofertant, trebuie străbătut neapărat pe jos. În centrul vechi veți găsi multe puncte de atracție, muzee, restaurante și cafenele (vă recomand restaurantul Casa Hircher). 
Vă mai recomand să parcurgeți strada Sforii (este cea de a treia cea mai îngustă stradă a Europei), apoi să urcați cu telecabina pe Tâmpa, iar când coborâți să vă plimbați pe sub Tâmpa și poate să mâncați ceva bun la restaurantul Sub Tâmpa.
Neapărat să vizitați și Biserica Sfântul Nicolae din Schei. Acolo se află și prima școală românească și un muzeu cu cărți vechi și foarte valoroase.
Vă mai recomand să mergeți pe jos până în Poiana Brașov (pe drumul vechi care pleacă de la Pietrele lui Solomon), să urcați cu telegondola în Postăvarul (acolo vă puteți delecta cu ceva bun la Yager Chalet), iar când coborâți să mâncați cei mai buni papanași la restaurantul Altitude din Poiana Brașov (este situat în hotelul Ana Hotels Sport). 
Dacă veți locui în Brașov și veți avea poftă de ceva dulce și foarte bun, vă recomand o vizită la cofetăria Cuptorul lui Robert, veți găsi acolo niște minunății greu de refuzat. 
Dacă aveți timp suficient, vă recomand să mergeți la Bran să vizitați castelul, apoi să vă plimbați prin satele Peștera și Măgura (în Peștera la restaurantul Nobillis puteți mânca un tiramisu cu fructe de pădure foarte bun).
Dacă vă doriți o evadare în natură, pace și frumusețe cât cuprinde, mergeți la Plaiul Foii (Zărnești). Vă puteți caza la una dintre cabanele complexului Casa Crăița, vă asigur că veți reveni cu drag acolo, este un loc absolut minunat!

9. Ce ritual de îngrijire a tenului am și ce produse folosesc?

Vă rog să țineți cont că fiecare ten are necesitățile lui și că produsele se aleg în funcție de nevoile fiecărui ten în parte. Și vă mai rog să mă credeți când vă spun că produsele scumpe și foarte promovate nu sunt neapărat și foarte eficiente. Vă recomand să citiți acest articol: Trend vs sănătate.
Este foarte important să aplicați pe față doar produse bune și să știți care este rolul fiecărui produs în parte, să nu le amestecați în mod eronat și să nu folosiți mai multe produse decât vă este necesar.
Ritualul meu de îngrijire este simplu, dar respectat cu sfințenie:
Dimineața: curățare/spălare cu spuma Filorga, apoi aplic un serum cu vitamina C (momentan îl folosesc pe acesta: Pure Vitamin C, dar îmi place mai mult cel de la SVR: SVR Vit C), apoi aplic un serum sau o cremă hidratantă și neapărat o cremă cu factor mare de protecție solară (aplic zilnic, pe tot parcursul anului și indiferent dacă ies sau nu din casă). 
Seara: demachiere/spălare, aplic o cremă sau un ser cu retinol (grijă cu retinolul, vă rog să studiați cum se introduce în rutina de îngrijire și ce produse să folosiți), apoi aplic o cremă hidratantă (sau un serum cu acid hyaluronic).  
O dată pe săptămână aplic o cremă exfoliantă cu AHA (căutați cea mai bună variantă pentru tenul vostru).
Mi se pun foarte des întrebări despre produsele cosmetice pe care le folosesc, poate voi scrie un articol mai amplu care să vă fie de folos.   

10. Ce cărți pentru copii recomand? 

Vă las 10 titluri de cărți frumoase pe care orice copil ar trebui să le citească:

  1. Micul prinț 
  2. Cuore, inimă de copil 
  3. Colț alb 
  4. Singur pe lume 
  5. Prinț și cerșetor 
  6. Mary Poppins 
  7. Fantasticul domn vulpe 
  8. Coliba unchiului Tom 
  9. Pollyanna - Jocul Bucuriei 
  10. Din cetatea lui tu în cetatea cerului

  11. Vă îmbrățișez cu drag! 

Copiii și oamenii sărmani NU sunt coșuri de gunoi!



Cred că nu mai este niciun secret pentru nimeni că sunt un om care se dedică, mereu cu bucuria de a fi de folos, cauzelor umanitare, cu precădere când la mijloc se află copii. Dar nu numai. Nu o spun cu trufie, ci în speranța că pot fi un exemplu pentru cei care pot urma același drum și nu știu cum să o facă sau încotro să-și îndrepte privirea și să direcționeze ceea ce le prisosește. Ei bine, datorită implicării mele în astfel de acțiuni, am avut ocazia să particip și la câteva strângeri colective de donații materiale pentru familii nevoiașe. Dar, din păcate, entuziasmul cu care m-am angajat în aceste acte de voluntariat mi-a fost umbrit repede și de fiecare dată, fără nicio excepție, de faptul că majoritatea lucrurilor donate de unii oameni, altfel mai mult sau mai puțin frumos ambalate, erau bune doar pentru a fi aruncate, nicidecum pentru a fi folosite de cineva. Despachetam cutii și saci împreună cu alți voluntari și găseam haine extrem de deteriorate și murdare, încălțăminte imposibil de purtat, jucării distruse (păpuși fără membre, fără cap, jucării din pluș tocite, murdare și pline de praf, mașinuțe fără roți și tot felul de bucăți de plastic din care nu se înțelegea nimic). La sfârșitul procesului de sortare, în loc să avem lucruri pe care să le putem împărți copiilor nevoiași ori familiilor, aveam doar saci plini cu gunoaie. Mizerii pentru care am pierdut timp, pentru care am muncit inutil, echipați cu măști și mănuși ca să nu ne infectăm și pentru care a fost nevoie să mai și plătim o firmă de salubritate ca să le preia și să le ducă acolo unde le era locul: la groapa de gunoi. Pentru că așa înțeleg unii actul de binefacere, așa înțeleg ei că se dă o mână de ajutor celor aflați în nevoie, aruncându-le resturi mizere și mândrindu-se mai apoi cu „mărinimia” și cu implicarea lor.

Aș vrea să vă spun că asta se întâmplă ocazional, dar nu pot. Dacă discutați cu reprezentanți ai asociațiilor caritabile veți afla cu dezamăgire că procentul de gunoaie „donate depășește cu mult procentajul de lucruri bune care ajung la ei și pe care trebuie să le filtreze. Adică lucruri care pot fi folosite fără riscul de a îmbolnăvi bieții oameni cărora le sunt destinate și care numai de boli nu au nevoie sau de toxiinfecții alimentare. Da, pentru că sunt destui oameni „buni” care donează alimente deja alterate sau care au termenul de expirare foarte apropiat, fără să se gândească o clipă că pun în pericol sănătatea unor oameni, vinovați doar pentru că se află în nevoie. Dar, slavă Domnului, nu la mâna și la mila unor inconștienți, fiindcă cei care fac sortarea donațiilor au învățat lecția și sunt foarte atenți atunci când fac pachetele care vor ajunge la cei pe care-i sprijină.

Fotografii primite de la Asociația Umanitară "Dreptul la viață" Huedin și Asociația Maria Holtzhauser

Nu știu cum pot fi capabili unii dintre semenii noștri să desconsidere atât de mult acest minunat act de a dona, cum îi pot lipsi de respectul cuvenit oricărei ființe pe niște oameni deja dezavantajați de soartă, ce suflet au când știu că la mijloc se află și niște copii, cum pot să creadă că a dărui niște lucruri numai bune de aruncat se numește binefacere?

Copiii și oamenii sărmani NU sunt coșul de gunoi al nimănui. 

Într-o zi, când mă aflam într-un hypermarket să cumpăr diverse produse pentru două familii defavorizate, m-am întâlnit cu o cunoștință care m-a rugat să o duc acasă cu mașina mea. Am încuviințat, dar i-am spus că doar dacă nu are multe cumpărături de făcut, pentru că eu voi avea foarte multe bagaje și am nevoie de spațiu, altfel nu-mi vor încăpea toate lucrurile în mașină. Din fericire, ea nu avea nevoie de prea multe, așa că m-a însoțit prin tot magazinul ca să pot cumpăra tot ce aveam pe listă. Am observat că se uita lung la alimentele pe care le puneam în coș și i-am spus că nu cumpăr pentru mine, ci pentru niște copii nevoiași și familiile lor. Când am luat câteva pachete de unt, mi-a spus disprețuitor: „Unt le cumperi? Dar ce, margarina le stă în gât?” M-a deranjat foarte tare remarca persoanei respective și i-am răspuns că eu nu fac diferențe între oameni și n-ar trebui să facă nici ea. Și dacă tot e să fac ceva pentru alții, atunci aleg să le dăruiesc celorlalți ceea ce consum eu sau chiar produse mai bune, dacă pot. Îmi place să știu că le-am făcut acelor oameni necăjiți o bucurie, că îi pot alinta și cu bunătăți pe care nu numai că nu și le-ar permite, dar poate că nici nu le cunosc gustul.

Nu doar o dată am întâlnit persoane care erau de părere că celor nevoiași ar trebui să li se dea lucruri și alimente ieftine. Și vă rog să nu mă acuzați că aș fi nerecunoscătoare și că nu aș ști să apreciez o faptă bună. Sau că nu mă gândesc și la cei care au puțin și dăruiesc din puținul lor. Știu să apreciez orice gest frumos și orice dovadă de bunătate, credeți-mă. Dar orice gest frumos și orice faptă bună trebuie să fie făcute cu iubire. Și da, e normal ca o persoană care are puțin să dăruiască ceea ce-și permite, dar am întâlnit mentalitatea aceasta de a cumpăra pentru donații ceea ce e mai ieftin și prost mai mult la oamenii care nu aveau probleme materiale. De parcă cei sărmani ar fi niște ființe de mâna a doua, nu ca ei, care-s cu stea în frunte doar pentru că soarta le-a surâs.

Cu o altă ocazie, când am participat la o colectă în beneficiul unor femei defavorizate, pentru care se adunau cosmetice și alte lucruri necesare, o acțiune menită să le reamintească că sunt frumoase și că merită o viață mai bună, câteva dintre participante au fost foarte mirate de produsele pe care le pusesem în pachetul pe care îl pregătisem pentru o mamă cu 5 copii. Erau câteva produse cosmetice de calitate, o pijama drăguță, niște papuci de casă pufoși, comozi și călduroși, și un parfum. Am văzut atunci ce prejudecăți au unii oameni și cum trăiesc cu impresia că o femeie nevoiașă nu are nevoie de un parfum sau că nu ar ști să aprecieze un șampon bun. Una dintre participantele de la acea acțiune mi-a spus că nici măcar ea nu a primit vreodată lucruri atât de frumoase și de bună calitate. Da, tocmai despre asta este vorba. Despre a te asigura atunci când dăruiești ceva că și ție ți-ar plăcea să primești acele lucruri. Este vorba despre faptul că și omul acela care are nevoie de ajutor merită tot ce e mai bun, exact ca tine.

O persoană foarte dragă mie, care avea o pensie mizeră, de vreo 700 de lei, m-a chemat într-o zi și mi-a dat 300 de lei, rugându-mă să îi cumpăr unui băiețel sărman, despre care îi povestisem în urmă cu puțin timp, o pereche de încălțări sport, așa cum poartă și le plac copiilor de vârsta lui. Când mi-a văzut mirarea de pe chip, persoana respectivă mi-a spus zâmbind fericită, probabil deja gândindu-se la bucuria copilului: „Cumpără-i ceva de calitate băiatului, de firmă mi-ar plăcea. Merită să aibă și el ce au alți copii, să fie fericit, să nu se mai simtă marginalizat. Și așa este, oameni buni. Copiii sărmani merită să aibă și ei ceea ce au ceilalți copii de vârsta lor, măcar lucrurile primite ocazional, dacă nu au un trai decent, lipsit de griji și umilințe, dacă nu au o copilărie plină de bucurii cum au alții.

Nu spune nimeni că trebuie să dăruim mult sau peste posibilitățile noastre, nu ne cere nimeni să ne luăm de la gură, dar mai bine dăruim puțin și bun, decât produse de proastă calitate sau lucruri pe care vrem să le aruncăm. Mai bine cumperi unui copil o hăinuță nouă și călduroasă decât să-i dai un sac plin de cârpe bune doar de aruncat, care nu-i vor ține de cald și nici nu-i vor aduce vreo bucurie. Ajutorul oferit nu trebuie să umilească pe nimeni, din contră. Ajutorul pe care-l oferim, cel primit cu recunoștință de oamenii sărmani, trebuie să fie o mângâiere și o bucurie de ambele părți – pentru noi cât și pentru destinatar. Iar cel care primește trebuie să se simtă respectat și prețuit, nicidecum înjosit și tratat ca un gunoi. 

Felul în care îi privim și îi tratăm pe cei nevoiași arată ce fel de oameni suntem, ce caracter și ce suflet avem. Degeaba îi cumperi unui prieten un cadou de calitate sau foarte scump, cu care să-l impresionezi, dacă pe cei sărmani îi desconsideri și-i umilești. Și omul sărman, care nu-ți este prieten, merită același respect și aceeași prețuire ca oricare altă persoană din viața ta. Ba chiar ar trebui să-i oferi mai mult decât le oferi celor care au deja tot ce le trebuie. Omul sărman primește rar și puțin, măcar bucuria să îi fie mare și de neuitat, gândiți-vă la asta. Și schimbați-vă atitudinea și felul de a-i percepe pe cei aflați în nevoie, să știți că sunt oameni exact ca voi, cu suflet și cu sentimente și care, în plus, sunt traumatizați de lipsuri. Drept pentru care nu mai au nevoie să fie și insultați de un „binefăcător” cu un comportament neadecvat.

Îi respect mai mult pe cei care nu donează nimic și deloc decât pe cei care dau ceva, ce-o fi acolo, doar pentru a bifa un act de binefacere și care nu știu ori nu înțeleg să fie decenți. Eventual și pentru a face paradă cu faptele lor „bune”. A sări în ajutorul celor aflați în nevoie nu este o obligație și nici o ocazie să se simtă donatorul superior și chipurile mărinimos, ci este o oportunitate minunată de a împărți cu alții din ceea ce ni s-a dat, o binecuvântare ce ni s-a oferit pentru a-i ajuta astfel și pe cei cu care soarta nu a fost la fel de generoasă. 

Raționamentul și motivația omului care donează ar trebui să fie bucuria proprie, recunoștința și mulțumirea adresată divinității că, prin astfel de gesturi, are șansa să fie în postura celui care poate dărui și nu în locul celui care are neajunsuri, ar trebui să fie grija și dragostea față de un om mai puțin norocos, mai ales față de un copil. Unui copil căruia îi faci un bine te va avea drept model, pentru că generozitatea se învață, iar prin el tu construiești lumea de mâine. O lume mai bună, mai corectă și echilibrată, mai frumoasă și mai sigură pentru noi toți.

Donează în primul rând cu sufletul și întotdeauna ceea ce ți-ai dărui ție, ceea ce i-ai dărui copilului tău, ceea ce i-ai dărui, de fapt, lui Dumnezeu. Pentru că în numele Lui și în numele iubirii se fac  faptele bune.  

 


23 aprilie - Ziua internațională a cărții

 

Am văzut din ce în ce mai des, la televizor sau în presă, știri care anunță sec și fără drept de apel că românii nu mai citesc prea multe cărți, că se află, ca nație, pe ultimul loc din Europa când vine vorba despre lectură. M-am întristat să aflu asta și nu privind lucrurile prin prisma unui autor care își dorește să fie citit, ci privindu-le din punctul de vedere al unui om care știe câte beneficii aduce cititul și cât de important este în dezvoltarea unei persoane.

Ani la rând am îndemnat mereu oamenii să citească iar cei care mă cunosc știu prea bine asta, am recomandat mereu cărți și autori, am insistat în trecut, insist acum și voi insista întotdeauna și în viitor asupra faptului că cititul ar trebui să fie măcar o rutină frumoasă în viața fiecăruia dacă nu o pasiune. Am subliniat mereu că ar fi minunat să alocați cel puțin câteva minute pe zi pentru lectură, mai ales seara, înainte de culcare, fiindcă asta ajută nu doar la îmbogățirea sufletului și a mintii noastre cu emoții frumoase și învățăminte folositoare dar duce automat și la o sănătate mulțumitoare, lectura inducând o stare de liniște și relaxare, lucruri care cresc automat și calitatea somnului.

Cunosc un domn octogenar care mi-a spus că el nu poate să adoarmă dacă nu citește câteva pagini dintr-o carte înainte de a merge la culcare. La vârsta mea nu mai am prea multe activități și preocupări care să-mi țină mintea ocupată, spiritul treaz și în putere. Cărțile mă salvează. M-au salvat întotdeauna. Datorită cărților nu mă simt niciodată singur și abandonat, datorită cărților am învățat că nicio situație oricât ar fi ea de grea nu e fără rezolvare, niciun drum nu e închis. Și orice problemă are până la urmă o soluție salvatoare.”

Domnul respectiv a citit mii de cărți pe parcursul vieții sale, nu ratează nicio apariție editorială nouă și chiar și la vârsta lui venerabilă citește cărți pentru copii și se bucură nespus de povești frumoase de dragoste. Pentru că primele îi țin în viață copilul interior și celelalte îi aduc zâmbetul pe buze, îi hrănesc amintirile și-l fac să retrăiască iubirea. „Cărțile m-au ajutat să ajut și parcă am trăit o mie de vieți diferite, pline de aventură și pasiune, nu doar una singură și aceea de multe ori banală și monotonă.”, mi-a mărturisit domnul iubitor de slovă tipărită.

Dragii mei prieteni, cititul ne oferă tuturor multe avantaje pe plan personal pentru că ne îmbogățește cu experiențe și cunoștințe noi, ne motivează, ne dezvoltă imaginația și creativitatea, ne perfecționează vocabularul, scrisul și comunicarea, ne crește capacitatea de a socializa, ne stimulează și ne menține activ creierul, ne relaxează, ne maturizează emoțional, ne formează acea cultură generală esențială. Citind putem “călători” în alte timpuri și în alte civilizații, cărțile ne ajută să cunoaștem personalități marcante ale lumii dar și personaje imaginare alături de care putem trăi aventuri minunate. În paginile lor tipărite putem găsi răspunsuri la diferite și importante întrebări existențiale iar cu ajutorul bogăției spirituale cuprinse între copertele lor devenim mai empatici, mai puternici, mai ambițioși și mai buni. Cărțile și toată înțelepciunea cuprinsă în paginile lor ne învață, așa cum numai iubirea mai știe să o facă, să fim mai omenoși, mai toleranți, ne ajută să ne eliberăm de tot felul de temeri și prejudecăți și, în plus, sunt și o sursă inepuizabilă de subiecte interesante numai bune de dezbătut cu prietenii, mobilizându-i în acest fel și pe alții să citească.

Îi încurajez și acum și întotdeauna pe părinți să le cumpere cărți micuților, există povești minunate pentru copii, multe dintre ele distractive și educative chiar și pentru cei mari, nu doar pentru pitici.

În același timp, așa cum v-am spus mereu, consider cărțile cel mai frumos și mai elegant cadou posibil și vă îndemn ca printre alte daruri pe care le veți face copiilor, adolescenților dar și adulților, să strecurați neapărat și câte o carte...

Ce citim? Citiți orice. Nu vă luați după părerile altora, pentru că așa cum nu trăiți după regulile cine știe cui ci ale voastre, același lucru e valabil și când vine vorba despre lectură. Așa cum nu vă cumpărați haine după gusturile lumii, nici de citit nu ar trebui să citiți influențați de alții. Am văzut de câteva ori persoane care, atunci când cineva spunea că nu i-a plăcut o carte anume, spuneau “Bine că mi-ai zis, să nu pierd timpul să o citesc”. Cu scuzele de rigoare, dar mi se pare cea mai mare prostie să nu citești o carte doar pentru că lui X nu i-a plăcut... E ca și cum ai refuza să vizitezi un loc din lumea aceasta doar pentru că nu i-a plăcut cuiva ori nu ai mânca ceva doar pentru că alții nu agreează acel fel de mâncare. Suntem diferiți, simțim diferit, trebuie să ne trăim propriile experiențe, nu viețile altora. Pentru că felul în care percepem o lectură este influențat de trăirile și simțirile personale, de imaginația fiecăruia, de capacitatea de a înțelege mesajele transmise, de starea noastră emoțională. Plus că sunt cărți pe care trebuie să le citești la timpul potrivit, iar aceeași carte, citită în etape diferite ale vieții (cu atât mai mult când vorbim despre persoane diferite), poate fi percepută total altfel de fiecare dată.

Eu una nu am citit niciodată recenzia vreunei cărți înainte să fi citit cartea în sine. Nu am vrut să mă las influențată de felul în care a perceput povestea persoana care a făcut recenzia.

Spunea cineva că recenziile literare negative sunt un act criminal. Că ele nu fac altceva decât să descurajeze oamenii să citească, iar în zilele noastre, omul care citește, indiferent ce anume citește, trebuie susținut și respectat, nu privit cu superioritate pentru că, vezi Doamne, nu se ridică la nu știu ce standarde intelectuale (ale cui?). Pentru că bucuria de a citi este cel mai clar și mai frumos semn că acel om își dorește mai mult, că simte nevoia să treacă într-o altă etapă a vieții și să evolueze. Cine citește o carte care nu este neapărat o capodoperă literară nu pierde nimic, din contră. Și asta o știe și o recunoaște deschis orice om corect și care dorește binele altora. Nu există carte din care să nu poți învăța ceva bun, ceva frumos, ceva folositor.

Citiți, oameni buni. Citiți cărți pentru copii, citiți romane, citiți poezii, citiți cărți istorice, de dezvoltare personală, biografii, dramaturgie, cărți de mister, de suspans, de umor, de aventură, științifico-fantastice. Citiți orice vă cade în mână și vă place. De câte ori aveți puțin timp pentru voi, evadați în lumea minunată a cărților. Luați acest prieten creat din hârtie și suflet cu voi, mergeți în parc și citiți-i paginile sub umbra unui copac. Sau mergeți să citiți undeva în mijlocul naturii, luați-vă cu voi o cafea sau un ceai și citiți înconjurați de pace, de muzica vântului rătăcit printre frunze, de susurul unui pârâu de munte sau a valurilor mării. Vă asigur că vă veți întoarce acasă mai liniștiți, mai împăcați cu voi, mai buni, mai deștepți, mai frumoși și mai pregătiți pentru înfruntările vieții. Adică mai înțelepți, mai bogați spiritual și mai fericiți.



Femeia este definiția iubirii



De multe ori am fost întrebată de către cititorii mei, ce sfaturi le-aș da prietenelor, ce le-aș îndemna să facă sau să nu facă pentru a fi frumoase și fericite, pentru a deveni femei de succes atât în carieră dar în același timp și în viața personală. Și, pentru ele și de dragul lor, am scris un text-urare pentru 8 Martie, pe care l-am publicat pe blogul meu „Insomnii”, un text cu gânduri și învățăminte (dacă nu sună prețios) considerate de urmăritorii mei a fi de mare ajutor. De aceea îmi doresc să-l aveți și în această carte.

Auzim mereu în jurul nostru că femeile s-au schimbat și că nu mai sunt cum erau odinioară. Așa și este și nu e neapărat un lucru rău, lumea evoluează și noi, cum este și firesc, e normal să ținem pasul cu ea. Pentru că totul s-a schimbat, nu doar femeile – bărbații s-au schimbat, viața noastră s-a schimbat, omenirea s-a schimbat. Iar femeile, astăzi, se pare că au alte valori, au alte ambiții, au alte pretenții – de la ele și de la viață. Nu mai sunt îngrădite de limite sociale sau personale ca în trecut. Nu-și mai doresc să fie doar bibelouri de porțelan, trofee pentru învingători, ci vor să cucerească ele prima treaptă a podiumului, dărâmând astfel obiceiurile din secolele în care au fost nedreptățite de o lume a bărbaților, de o societate în care ideile preconcepute dictau legea. Numai că, în goana după o viață... altfel, oare femeile nu încep încetul cu încetul să se îndepărteze de ceea ce este esențial? Oare pe drumul acesta al dorințelor de împlinit nu uită de valorile spirituale, de iubirea de sine (în cel mai bun sens al expresiei) sau de ceea ce le face unice? Transformându-se, de data aceasta singure și de bunăvoie, tot în bibelouri, tot în trofee, tot în ceea ce le dictează, ca întotdeauna și deloc subtil, atotputernica societate. Cea de azi, consumeristă, cea în care femeile e adevărat că sunt libere să aibă o carieră, dar implicit asta însemnând și mult mai puțin timp la dispoziție pentru ele. Dar cu toate acestea, paradoxal, femeile confruntându-se cu mult mai multe tentații și nu toate benefice lor. Și e păcat, mai ales că nu întotdeauna transformările le reprezintă, nu întotdeauna sunt un câștig pentru ele, nu întotdeauna sunt gratificante, după cum își imaginează.

Ceea ce ar fi important să nu uităm nicio clipă este că noi suntem primele care ar trebui să înțelegem că fiecare femeie este unică, irepetabilă și frumoasă în felul ei, să nu ne mai dorim să fim ca altele sau în locul lor, să nu ne mai mutilăm fețele și sufletele doar pentru a fi plăcute și acceptate de alții, să înțelegem că noi suntem mai mult decât un corp și un chip, că nu suntem bunuri în serie, de larg consum, care trebuie să fie musai în pas cu moda (de obicei cu ce are ea mai greșit și mai urât) și în niciun caz nu trebuie să fim pe gustul altora, ci doar pe gustul nostru.

Să nu ne mai copiem până la ridicol unele pe altele, să înțelegem că diversitatea este frumoasă, că nu trebuie să arătăm toate la fel, nici să ne îmbrăcăm toate la fel  - fir-ar el de trening să fie, că este atât de plictisitor să-l vezi peste tot și tot timpul, și e trist să întâlnești la tot pasul femei frumoase îmbrăcate la orice oră din zi și din noapte și în orice context de parcă tocmai se vor apuca de sport, de o muncă grea, de renovare ori de grădinărit...  Ar fi un câștig pentru noi să înțelegem că îmbrăcămintea și machiajul adecvate momentului și folosite decent, cu măsură, și nu în ultimul rând purtarea civilizată, transmit mesaje clare către ceilalți despre noi, despre cine suntem, ce valori avem, cât ne respectăm dar și cât îi respectăm pe ceilalți.

Să nu mai lăsăm femei care nici măcar nu sunt repere de feminitate și frumusețe să ne influențeze gusturile și alegerile, să nu ne mai lăsăm manipulate de persoane superficiale și frivole, nevrednice de stimă, care ne insultă inteligența și, fără să le pese cu adevărat de noi, nu fac decât să ne îndepărteze de tot ceea ce caracterizează bunul gust, bunul simț și valorile esențiale care definesc o femeie.

Să fim conștiente că cele mai bune și mai frumoase repere morale sunt mamele noastre, cele de la care ar trebui să moștenim puterea, feminitatea, eleganța, finețea, gingășia, bunul simț și bunătatea. Și ele ar trebui să ne fie modele cu adevărat demne de a fi urmate.

Să nu ne mai complexeze succesul profesional al altor femei și să înțelegem că și a fi casnică este minunat, de altfel ca tot ceea ce e făcut cu iubire și din iubire pentru familia noastră. Să conștientizăm că și a fi femeie de serviciu este onorant și respectabil, că nu calificările și funcțiile ne stabilesc și ne conturează valoarea umană, că nu ele ar trebui să impună respect semenilor, ci demnitatea, decența, integritatea morală, eleganța și bunătatea cu care pășim prin viață.

Să nu le mai invidiem pe cele care sunt mai frumoase, mai slabe, mai fericite, care au mai mult sau au lucruri mai frumoase, care par mai apreciate și mai iubite, să nu mai concurăm cu alte femei, să luptăm doar pentru lucrurile de care avem noi nevoie și cel mult să ne luăm la întrecere cu noi însene, cu propriile limite, doar pentru a deveni cea mai bună variantă a noastră. Să înțelegem că nicio geantă din lumea asta, nicio bijuterie și niciun obiect vestimentar nu au făcut o femeie mai frumoasă, mai valoroasă, mai împlinită și mai iubită decât este. Lucrurile nu pot înfrumuseța ceea ce nu este frumos deja, obiectele nu ne conferă niciodată calități umane pe care nu le avem.

Să nu mai subestimăm alte femei, să nu ne considerăm superioare altora privindu-le de sus cu dispreț sau compătimire, să fim conștiente că fiecare s-a născut cu o menire, că fiecare are calități, să fim unite, să ne apărăm una pe cealaltă, să fim forța celor firave, să fim alinarea celor rănite, să fim curajul celor nesigure, să fim frumosul, binele și bucuria din viața oricărei prietene.

Să nu mai fim rele unele cu celelalte, să nu mai încercăm să ne afirmăm înjosind alte femei, să înțelegem că niciodată nu vom fi mai presus de o femeie pe care o bârfim, pe care o insultăm, pe care o atacăm și jignim, pe care încercăm să o minimalizăm și să o punem la pământ.

Să nu ne mai certăm între noi și, sub nicio formă, să nu mai intrăm în polemici cu bărbații care sunt lipsiți de maniere și de bun simț, ci să ne retragem cu eleganță și grație din astfel de situații, așa încât să nu le mai permitem să ne desconsidere, să ne coboare la un nivel inferior felului nostru de a fi și să ne expună unor momente jenante.

Să stăm departe de tot ce este urât și degradant, să nu acceptăm să fim folosite și să ni se impună limite doar pentru că vor exista oameni care vor considera că nu suntem destul de bune sau că nu merităm mai mult.

Să nu ne mai rușinăm cu faptul că îmbătrânim, să înțelegem că fiecare etapă a vieții are farmecul și rostul ei în evoluția noastră spirituală, să renunțăm la superficialitate și să ținem cont de faptul că degeaba ascundem riduri, kilograme în plus și celulită dacă arătăm caractere îndoielnice și suflete mărunte, lipsite de frumusețe și bunătate.

FEMEIA este definiția iubirii indiferent de vremurile pe care le trăim, de  modă și de ceea ce societatea, poate chiar fără să vrea, încearcă să schimbe în rău ceva din felul nostru de a fi. Așa că, fiți iubire, dragile mele. Gândiți cu iubire, vorbiți cu iubire, acționați cu iubire, certați și iertați cu iubire și, dacă va fi nevoie, renunțați și plecați tot cu iubire. Trăiți cu iubire și lăsați iubire în urma voastră, chiar și acolo unde ați găsit nedreptate și durere...

Să fiți fericite și iubite mereu!



Să ai cu cine să taci



Mă scuzați, dar nu mai pot cu "Ce ți-a adus?" și cu "Unde te-a scos?" de Valentine's Day, Dragobete, 1 martie, 8 martie, ziua sărutului, ziua iubirii, ziua îmbrățișărilor, ziua lui "Te iubesc!"...
Am impresia că unele dintre noi căutăm să ne facem în ciudă una alteia, să evidențiem că bărbatul uneia e mai bun și mai atent decât al alteia, că suntem mai iubite, mai apreciate, mai răsfățate... 
Nu ne maturizăm odată?
Eu mă bucur pentru toate cele care primesc flori, ursuleți din pluș, praline și tot felul de daruri sub formă de inimă, nu le-am luat niciodată în derizoriu, mă bucur de fericirea și iubirea tuturor, mă bucură orice manifestare a iubirii, dar asta nu înseamnă că îmi doresc aceleași lucruri, că am aceleași așteptări și nevoi ca alte femei.
Nu mă simt mai puțin iubită dacă iubitul meu nu-mi aduce flori și daruri în zilele în care se celebrează dragostea. Și nu simt nevoia să-l scuz și să aduc argumente atunci când spun că nu am primit nimic și că nu am ieșit nicăieri împreună într-o zi specială. 
Mie nu mi-a cumpărat cadouri de Valentine's Day, însă știe perfect ce cremă de mâini îmi place și are grijă să nu-mi lipsească niciodată din casă și din mașină această cremă. 
Știe că îmi place teatrul și are grijă să mă informeze ce piese se joacă, dar și să procure bilete pentru mine și pentru prietenele mele. 
Știe care sunt artiștii mei preferați și îmi caută bilete la concerte, îmi cumpără CD-uri și DVD-uri cu concertele lor.
Știe când sunt evenimente importante și îmi amintește de ele. Știe când trebuie să fac controale medicale și îmi face programări. Și ne certăm adesea pe tema asta.
Noi nu ieșim de Valentine's Day. Este aglomerat, comercial, personalul din restaurante este obosit și stresat, iar nouă ne place să vorbim și cu angajații, ieșim la restaurant și de dragul lor, nu doar să mâncăm.
Pe mine m-a dus de 8 martie la Plaiul Foii, în pădure. A luat 2 scaune pliante, 2 pături groase, un termos cu cafea și două cești, o caserolă cu prăjituri și am stat să privim muntele și să ascultăm liniștea. E atât de bine să ai cu cine să taci!
Anul trecut, de Valentine's Day, ne-am uitat la filme și am mâncat pufuleți. Iar de Dragobete m-a dus să culegem ghiocei. Să facem mișcare în aer curat, cică. Iar eu, ca să mă răzbun, am luat cu mine un pachet de saci mari de gunoi și i-am zis că dacă tot suntem puși pe adunat și pe făcut mișcare, să adunăm gunoaiele lăsate de alții prin pădure. 
Există falsa impresie că majoritatea femeilor sunt greu de mulțumit, că avem așteptări și pretenții nerealiste, că bărbații trebuie să facă eforturi supranaturale pentru a ne convinge că suntem iubite. Nu este așa. Ne dorim doar atenția cuvenită, ne dorim să nu ne simțim invizibile, nedorite, folosite... Ne dorim să fim ascultate și înțelese atunci când avem momente de slăbiciune și de nesiguranță. Și ne dorim să ne simțim protejate. Dar nu pe modelul Gigi Duru sau Desfigurel Mutrea. Nu ne dorim să fim puse în situații jenante.
Fiecare femeie are nevoile ei și așteptările ei. Unora le poți duce luna de pe cer și să le fie inutilă. Unele sunt fericite dacă primesc flori și daruri de Valentine's Day. Altele primesc toată dragostea posibilă, dar visează la lucruri pe care le-au primit alte femei: bijuterii, cine romantice, vacanțe etc.
Pentru mine este suficient că, atunci când poate, îmi spală el mașina. Și că uneori găsesc în mașină câte ceva lăsat de el: un bilețel, câteva bomboane, apă, cremă de mâini. Anul trecut a căutat în disperare un dezinfectant cu miros frumos. Am apreciat mult asta. 
Eu apreciez când spală el vasele sau când vine și spune: "Dă-mi o lavetă să șterg praful sus pe dulapuri, că parcă văd că te apucă să te întinzi pe sus taman când nu sunt eu aici". 
Eu mă simt iubită și prețuită tot timpul și nu poate niciun cadou material să mă bucure mai mult decât prezența lui, atenția, respectul față de mine și de tot ceea ce iubesc eu, încrederea și forța pe care mi le dă, libertatea pe care mi-o oferă, umărul pe care-mi pot plânge toate durerile și pe care îmi pot odihni gândurile, faptul că îmi este exact ceea ce am nevoie, nu mai mult, nici mai puțin. 
Suntem diferite, dragile mele. Avem nevoi diferite. Haideți să vedem ce ne face cu adevărat fericite și să vedem adevăratele dovezi de iubire.
Cât despre a sărbători dragostea... eu cred că ea este sărbătorită cu fiecare privire care ne face să ne simțim frumoase și în siguranță, cu fiecare îmbrățișare, cred că dragostea este sărbătorită și atunci când ea îți pune supă în farfurie, și când el îți ia o sacoșă din mână ca să nu cari tu, dar mai ales când, printr-un gest mărunt, îți arată că este lângă tine și că tu ești cea mai importantă ființă de pe pământ.



Părerea mea?



Mă întrebați adesea ce părere am despre una, despre alta, despre anumite persoane care ies în evidență cu acțiunile lor... Am primit multe mesaje și comentarii pe facebook în care îmi expuneți diferite persoane și situații și îmi cereți părerea.
Dragii mei, eu când simt nevoia să-mi spun părerea despre un anumit lucru, o fac. Însă nu simt nevoia să îmi spun părerea despre lucruri neimportante pentru mine sau despre frivolități.
Înainte să îmi dau cu părerea despre ceva sau despre cineva, mă întreb următoarele: 
- chiar este necesară părerea mea? 
- am calități și competențe care să-mi permită să-mi dau cu părerea în mod obiectiv și constructiv? 
- ajută părerea mea pe cineva? 
- merită să-mi dedic timp pentru a-mi exprima opinia? 
- părerea mea ajută pe cineva, schimbă ceva în bine?
Referitor la tot felul de persoane publice despre care mă întrebați: eu nu-mi pot exprima părerea despre oameni pe care nu îi cunosc. Faptul că purtarea lor nu este neapărat pe placul meu sau contravine educației mele nu mă face să le pun etichete, să mă consider mai bună sau mai morală decât acei oameni. 
Dacă nu-mi place ceva sau de cineva, trec mai departe și-mi văd de treaba mea, nu simt nevoia să îi spun omului de care nu-mi place sau altora că nu îl plac. 
Îmi displac profund denigrarea și instigarea la ură și la comportament antisocial. Și îmi repugnă obiceiul unor femei de a ataca alte femei, mai ales când asta se face gratuit, cu intenția de a minimaliza și de a defăima. 
Poate sunt eu de pe altă planetă, dar nu pot înțelege plăcerea de a-i face rău unei alte persoane și nu pot asocia batjocura cu amuzamentul... Nu pot înțelege nevoia unora de a bârfi, de a se certa, de a fi mereu în competiție cu cei pe care nu-i suportă, de a-i intimida și de a le tulbura pacea. 
Dar fiecare atrage atenția asupra sa așa cum poate și așa cum consideră de cuviință. Ceea ce pentru mine pare penibil și reprobabil, pentru altul poate părea amuzant și corect. 
Eu nu sunt în măsură să aprob sau să dezaprob pe cineva și cred că fiecare om are și calități și defecte, că avem cu toții anumite etape în evoluția noastră și lucruri pe care le facem greșit...
Eu nu vreau să influențez părerea nimănui despre alții, cred că fiecare om are discernământ și că educația și bunul simț ajută pe oricine să facă diferența dintre bine și rău. 😊




Voi ce vă mai amintiți din copilăria voastră?


"Vreau să îi ofer copilului meu tot ce este mai bun" - auzim mereu în jurul nostru, de la oameni din toate categoriile sociale. Dar asta se rezumă, în majoritatea cazurilor, din păcate, doar la lucruri, la bunuri materiale. Apoi, nemulțumiți de copiii lor, mai auzim și anumiți părinți care se vaită: "Nu înțeleg ce i-a lipsit, i-am oferit totul. A avut ce nu au avut alți copii, am făcut sacrificii să-i dăruim toate mofturile."

Ce anume nu i-a lipsit copilului? Cel mai scump telefon mobil? Cele mai la modă și mai fițoase gadgeturi? Haine de firmă? Pantofi sport de 800 de euro, tricouri de 500 de euro?  Exact. Astea nu i-au lipsit copilului, ba chiar le-a avut pe toate din plin și fără niciun efort din partea lui, a fost suficient să spună „Vreau!”...

Ca să fie totul clar de la bun început, nu am nimic împotriva părinților care dăruiesc copiilor tot ce-i mai bun, chiar eu am fost un copil răsfățat, recunosc, așa că nu vorbesc din poziția cuiva care a tânjit după lucruri frumoase și scumpe sau căruia i s-a refuzat accesul la tot ce e mai la modă și mai... cool.

Am avut lucruri pe care puțini copii le aveau în vremea copilăriei mele. Părinții mei mă răsfățau cu daruri și primeam din Germania cele mai frumoase hăinuțe și jucării. Dar... toate veneau la pachet cu timp pe care ai mei îl petreceau împreună cu mine și experiențe pe care mi le dăruiau, cu educație și exemple de bună purtare din partea familiei mele. Cu învățăminte prețioase pentru viitorul meu. De exemplu, cu anumite jucării nu aveam voie să mă joc decât acasă, singură, să nu defilez” cu ele în fața altor copii care nu aveau așa ceva și să le fac în ciudă sau sânge rău.

Ei bine, cu toate că am primit multe lucruri minunate, pe care mi le-am dorit sau pe care nici măcar nu le-am visat, acum, ca adult, eu nu mi le mai amintesc pe toate. Nu-mi mai amintesc să fi contat vreun lucru pentru mine, poate cu excepția bicicletei...
În schimb, amintirile mele sunt pline de bucuriile simple, de zi cu zi, trăite lângă părinții mei. Îmi revine adesea în minte cu duioșie cum îmi răcorea tata ceaiul: deasupra chiuvetei sau afară, în pragul ușii, turna ceaiul fierbinte dintr-o cană în alta, de câteva ori.
Îmi amintesc cum stăteam amândoi pe treptele casei și el îmi curăța nuci verzi cu o răbdare admirabilă. Eu mâncam într-una, iar el abia dacă se îndura să guste câte un miez alb de nucă. Ca să am eu suficient.
Îmi amintesc cum ne plimbam cu trenul, cum mergeam împreună la patinoar sau la cofetărie. Și cum tata mă lăsa să iau și din prăjitura lui. Acum știu că lui nu îi plăceau anumite dulciuri, dar le comanda mereu pentru mine, știind că eram curioasă să le gust.
Îmi amintesc și că mama îmi aducea cele mai frumoase și parfumate portocale și desena împreună cu mine. Și că era mereu frumoasă, coafată, parfumată și niciodată obosită, nervoasă ori grăbită...
Îmi amintesc cum tata aduna toamna frunzele din grădină într-o grămadă mare, peste care îmi plăcea să mă arunc pe spate de nenumărate ori, râzând încântată.
Îmi amintesc cum le cântam părinților mei cocoțată pe un scaun (da, scena copilăriei mele), ținând în mână un spray în loc de microfon și ei mă aplaudau fericiți și-mi cereau bis-uri. 
Îmi amintesc cum refuza tata să guste din vreo bunătate pe care o primeam și din care aveam prea puțin, mințind că nu se dă în vânt după acel ceva. Și cum îmi cumpăra prăjitura Claudia și întotdeauna câte un sac plin cu mere golden.
Îmi amintesc că niciodată nu mi-a zis că nu are timp pentru mine. Sau că sunt prea mică pentru cine știe ce-aș fi dorit să fac sau să spun. Sau că nu merit ceva. Sau că alt copil este mai cuminte. Sau că nu o să reușesc ceva. Sau să nu visez la cai verzi pe pereți. Nu mi-a spus vreodată că a făcut eforturi ca să-mi cumpere ceva sau că a renunțat la ceva pentru mine, scoțându-mi ochii.
Mi-a spus, în schimb, că sunt cea mai importantă persoană din viața lui, dar că nu sunt mai presus de alți oameni, că toată lumea merită același respect și aceleași șanse.
M-a învățat să ofer mereu mai mult, mai bun și mai frumos decât primesc, nu resturi sau ceea ce nu-mi place ori nu-mi mai e de folos.
Mi-a explicat că e bine să nu-mi pese de traista altuia decât dacă este goală și eu o pot umple.

Pe părinții mei nu i-a învățat nimeni cum să crească un copil. Nu aveau cărți de parenting și nu frecventau cursuri de dezvoltare personală... Toată, absolut toată educația pe care am primit-o de la ei a venit în primul rând dintr-o gândire sănătoasă, din educația pe care, la rândul lor, o primiseră în familie și dintr-un profund bun simț. Învățăminte pe care și-au dorit să le transmită mai departe prin mine dar, mai ales, experiențe și lecții care au știut că mă vor ajuta în viață.
Da, ai mei mi-au oferit totul, dar acel tot de care am avut cu adevărat nevoie și care m-a construit în omul care am devenit ca adult. Ai mei m-au învățat cu iubire și prin exemplul pe care mi l-au dat că nu-mi trebuie anumite lucruri ca să mă simt valoroasă și că nu trebuie să arăt într-un fel anume ca să am încredere în mine și ca să mă simt frumoasă. Și pe lângă bunurile materiale pe care mi le-au oferit și care nu mi-au lipsit niciodată, mult mai de preț a fost faptul că au stat cu mine, lângă mine, mi-au dăruit experiențe de neuitat și m-au educat pas cu pas, îndrumându-mă cu înțelepciune, discreție și răbdare, învățându-mă cât de importante sunt în viața unui om respectul și omenia.
Când îmi amintesc de copilărie, nu lucrurile pe care le-am avut mă fac să fiu mândră de mine și fericită, ci timpul petrecut cu ai mei, bunătatea lor, corectitudinea lor, blândețea lor, dăruirea lor.
Poate că un părinte nu îi poate oferi toate bucuriile materiale copilului său, dar îl poate învăța, mereu cu iubire, cum să obțină totul, cum să aibă încredere în el și de ce este esențial să se iubească și să se respecte. Și astfel, cum să-și construiască o viață frumoasă, fericită și prosperă.