El nu este al meu



A avut Prețiosul (iubitul meu) o admiratoare. Bine, a avut și are mai multe fane, dar una dintre ele s-a detașat din mulțime și a ieșit mai mult în evidență prin insistență și mai ales prin înfocarea cu care era mai mereu pe urmele lui. La un moment dat mi-a povestit despre ea, după ce tipa i-a tot scris - iar el, educat, ca un cavaler i-a răspuns cu amabilitate și respect la complimente și la diversele păreri pe care le enunța așa, din senin, doar ca nu cumva să fie uitată… Toate acestea până când mesajele ei, deși sporadice, deveniseră ușor pline de curiozități și pretenții cam nelalocul lor și-atunci, el, ca să-i potolească avântul, s-a simțit cumva dator să-i spună că are o iubită și nu prea e singur pe lume, în calea lupilor. Sau a lupoaicelor, ca să duc gluma până la capăt.
Și-atunci, cum femeile trebuie să știe tot, dar tooot, admiratoarea l-a luat serios la întrebări, crezând probabil că nu are nicio iubită, ci doar caută o scuză ca să scape de insistențele ei (ceea ce ar fi trebuit să o descurajeze, nu să o facă să insiste mai mult). Ca să fie sincer și convingător, Prețiosul meu i-a spus admiratoarei cum că eu sunt iubita lui.
“Bine, ce să mai zic… Vrei să te și cred?” - a fost răspunsul ei.
Însă, după câteva zile, tipa a trecut la atac direct și mi-a scris de data asta mie un mesaj, întrebându-mă direct dacă e adevărat că eu sunt cu el. Vă dați seama că nu i-am răspuns, pentru că dezaprob tupeul de a da buzna în viața cuiva și de a fi inoportun și obraznic. Nici măcar nu-și începuse mesajul cu un salut, m-a întrebat direct: "El este cu tine?", de parcă eu aș fi fost obligată să-i și răspund. Apoi, mă gândesc eu, frustrată că nu i-am răspuns, a continuat să-l hărțuiască pe iubitul meu cu mesaje pline de reproșuri și păreri urâte despre mine, cea care "nu a avut bun simț să-i răspundă la mesaj". 
Cum nu este prima experiență de genul acesta și, în cazul în care se mai regăsește vreo admiratoare în această situație delicată, iată, m-am hotărât să ofer un răspuns. Unul general, valabil nu doar pentru una, ci pentru toate doamnele sau domnișoarele care-l admiră pe cel mai Prețios dintre prețioși.

Dragă admiratoare a iubitului meu,

uneori el este cu mine. Dar atunci când nu este cu mine, habar nu am cu cine e și nici nu mă interesează. Însă, te asigur că și atunci când este cu mine, cât și atunci când nu este cu mine, el este un om liber. Eu nu dețin și nu posed pe nimeni. El nu este al meu. Iar eu nu sunt o adeptă împătimită a sclaviei. El își aparține și are dreptul să facă alegeri după bunul plac și după cum consideră că îi este mai bine. Iar eu cred că nu este nici obligat și nici dator să îmi dea mai mult decât simte și nu mi-am dorit niciodată să facă sacrificii pentru mine. 
Așa că nu-l controlez, nu-l limitez, nu-i impun să facă altceva decât ceea ce vrea. Nu-l supraveghez, nu-l țin sub teroarea că m-ar putea pierde dacă nu-mi face pe plac sau dacă face cumva vreo greșeală. 
Eu când iubesc pe cineva îi ofer libertatea de a fi așa cum își dorește, cu cine își dorește și unde își dorește. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să-l iubesc.
Nu mă voi împotrivi niciodată dacă el va dori să fie cu altcineva. Nu sunt genul de femeie care cerșește atenția și iubirea cuiva. Nici măcar pe a lui.  
Nu voi încerca să-l conving să rămână cu mine dacă timpul lui lângă mine s-a sfârșit, ba chiar îl încurajez să aleagă mereu ceea ce este mai bun pentru EL, ceea ce-l face pe EL fericit, ceea ce-l îndeamnă inima.
Îmi repugnă total ideea că aș putea fi nefericirea cuiva, că aș putea limita în vreun fel un om, că aș putea să-i iau cuiva șansa de a fi mai fericit decât poate fi lângă mine. Și nu voi vrea niciodată lângă mine pe cineva care nu mă vrea la rândul său și care este nesigur pe ceea ce simte. 
Poate îți este greu să înțelegi, să crezi și să accepți, dar îl iubesc atât de mult încât chiar pot trăi fără el. Important este să fie el fericit, pentru că din fericirea lui am și eu partea mea... Așa este în iubire, în cea adevărată, nu în cea egoistă, posesivă, tiranică. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să iubesc.
Când am decis amândoi să fim împreună, i-am spus că dacă vreodată nu mă va mai iubi și dacă într-o zi nu va mai simți nevoia să vină la mine, să nu o mai facă. Pentru că prefer de o mie de ori singurătatea decât  să am lângă mine un om care-și dorește să fie în altă parte.  
I-am spus că nu exclud posibilitatea ca el să se îndrăgostească de altcineva, conștientă fiind  că eu nu sunt cea mai minunată ființă din câte pot exista, că relația noastră se poate transforma în rutină și că el poate găsi la altă femeie calități pe care eu nu le am. Mi-a spus atunci că sunt nebună și că nu-l iubesc, dar a înțeles că, de fapt, îl iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să-l iubesc.
Sentimentele mele pentru el nu se limitează la nevoile mele, la planurile mele, la confortul meu, la ceea ce vreau și aștept eu. La ego-ul meu. Iubirea pentru celălalt nu este iubirea pentru noi înșine, ci e cu mult mai mult și mai presus de noi.
Nu i-am cerut decât să fie sincer cu mine și să nu-mi ia, mințindu-mă, respectul pe care i-l port și nici dragostea pentru amintirile frumoase pe care le avem împreună. 
Așa că, poate înțelegi, dragă admiratoare a iubitului meu, că eu nu sunt o fire geloasă. Consider gelozia o dovadă de neîncredere în sine, de egoism și de slăbiciune. Iar eu nu-mi otrăvesc viața trăind cu frici paralizante sau cu grija că trebuie să-mi păzesc iubirea. Iubirea nu trebuie păzită. Iubirea nu e prizoniera noastră închisă într-o colivie, ci este o pasăre liberă să plece. Sau să rămână. După bunul ei plac.
Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea: dacă iubești un om, nu-l constrângi cu pretenții și cu așteptări, ci îl încurajezi să fie liber și să facă doar ceea ce simte. Pentru că el nu este proprietatea noastră, el își aparține. El nu este un sclav, el este un om liber. El nu este un bun al nostru, doar pentru că-l iubim și asta ne dă drepturi depline asupra sa.
Iar dacă într-o zi va pleca, înseamnă că doar atât a trebuit să fie lângă noi. Unii oameni reprezintă doar un capitol din viața noastră, nu toată povestea. 

25 de comentarii

  1. Madalina Georgiana Stefan08 aprilie, 2020 17:48

    Ca de obicei, o doamnă cu mult tact si foarte diplomata. Respect pentru omul minunat care esti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Invat atat de mult de la tine si iti multumesc!
    Sper sa pot fi si eu la fel de puternica si de demna.
    Te ador!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos si inspirational!! Frumoasa la suflet si chip...🌷❤

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti pur si simplu minunata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, dragut, dar... nici un barbat nu ajunge sa fie sacait de insistentele unei femei complet intamplator ..."politetea" de a raspunde femeilor care sunt prea curioase arata un pic de cochetarie si impolitete fata de partenera ta...poate ma insel....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu dumneavoastră. Nu va simți nevoia de a acorda nici măcar o brumă de atenție unei alte femei, indiferent care este motivul, dar mai cu seamă când acesta este cunoscut, respectiv flirt și nimic mai mult. Cu alte cuvinte, și tăcerea este un răspuns...

      Ștergere
    2. Este o diferență între flirt și a răspunde politicos unor întrebări/mesaje. 🙂

      Ștergere
  6. Magnifique ! Fluturii nu mor niciodata, iarna sunt fulgi, stelute de zapada, în primavara albe flori de ghiocei, vara în zbor rebel prin câmpuri, munti si vai, toamna plini de Lumina si culori de curcubeu, se-avânta-n zbor înalt spre cer ca niste zei...
    la Multi Ani si minunate, fericite sarbatori, etern pe caile Luminii azurii sa zbori, draga Irina !

    RăspundețiȘtergere
  7. Adevarul e ca se poate si fara un partener ori partenera, numai ca e cale lunga de scurta ce- i.

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună seara doamna Irina as dori sa comand cărți de la dumneavoastră dar nu știu cum? Eu locuiesc în Germania. Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună seara! Bookzone are toate cărțile mele și expediază în Germania. Vă rog să intrați pe siteul lor www.bookzone.ro/ sau să îi sunați la telefon +40774091579
      Vă mulțumesc! Multă sănătate!

      Ștergere
  9. Mi-au plăcut enorm cărțile tale. De mult nu am citit cu atâta plăcere. Am terminat toate 3 cărțile într-o săptămână. Au fost un pansament pentru sufletul meu într-un moment de dezamăgire in cuplu.M - au încurajat să iert și să fiu puternică, să îmi vreau binele și să văd frumusețea din jurul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc! Sper că ești bine acum. Îți doresc sănătate și fericire! ❤️

      Ștergere
  10. Cat de frumos!...si mangaietor!❤️

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt atât de puține persoane, care înțeleg că iubirea înseamnă libertate, oferindu-i libertatea de care omul de lângă tine, are nevoie, e cea mai sinceră dovadă de iubire.
    Minunate cuvinte, dragă Irina!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna. Esti minunată ador cartile tale. Cand incept sa citesc ma rup de realitate. MULTUMESC CA EXISTI.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bună! Am o intebare și dacă poate o consideri deplasata nu e nevoie să îmi răspunzi. Citesc volum al treilea din fluturi. Am citit de 2 zile încontinuu celelalte două cărți și de abia aștept sa o termin și pe a treia. Nu am prea mult timp să citesc pentru că temele și proiectele îmi ocupa tot timpul dar am o întrebare care arde in mine și nu știu cât mai pot rezista. Voiam sa te întreb( sper ca vorbind la persoana a doua nu te deranjează) ce s-a întâmplat între tine și Robert și dacă mai sunteți împreună. Sper să nu te superi și nu trebuie sa îmi răspunzi dar sunt foarte curioasă. Îți doresc o zi bună!❤️

    RăspundețiȘtergere
  14. Fluturi

    Multi pot spune ca fluturii iubirii nu există, ca sunt lucruri fantastice, demne de povesti de dragoste precum "Romeo și Julieta" si nu ii pot nedreptăți pentru ca de asemenea nu credeam in ei. In acest domeniu as putea spune ca ma dovedesc a fi un adevărat Toma Necredinciosul dar, i-am intalnit, sub forma lor cea mai frumoasa — i-am simțit si pot spune ca sunt cele mai frumoase ființe, simțuri, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte ci trebuie simțit. Heh, ei bine, sincera sa fiu pe cat de frumoși si inimaginabili sunt, pe atât de inspaimantatori. De ce spun asta? Ei bine aceștia iti pot aduce fericirea acea inimaginabilă dar te si pot distruge cumplit. Aceștia te pot aduce foarte repede de la extaz la agonie dar și invers. Si eu personal cred ca, nu numai cei doi pusi in fata faptului împlinit de a-i intalni, ii întâlnesc ci si persoanele iubite lor: cei indispensabili vietii lor, cei ce ii purtam in sufletele noastre desi nu sunt cu noi. Si in momentul întâlnirii, nu iti pui nicio intrebare, puterea dominantă devine inima in comuniune cu rațiunea si toate curiozitatile nu-ți mai sunt străine, nici fluturii, nici iubirea, nici — Nimic. Doar Dumnezeu știe momentul întâlnirii noastre cu ei si cu cel iubit, cel mult visat, cel real dar pe atât de ireal. Si întâlnirea cu ei, apare sub forma fizica, rațională, sufletească, reală și ireală. În plus i-am simțit pusă în fața faptului împlinit dar și prin "Fluturi" si nu oricare ci ai iubirii adevarate, a unei povești imposibile.

    RăspundețiȘtergere
  15. Adelina Mocanita26 noiembrie, 2023 09:52

    Doar ce am terminat de recitit seria Fluturi ediția nouă. Vă ador, ador cărțile și mai ales pe tine. Sper ca “prețiosul” este Robert. Așa de mult îmi doresc să vă văd împreună, să știu ca încă ești cu el și ca Matei a înțeles într-un final ca ești un om deosebit care merită tot ce este mai bun! ❤️❤️❤️

    RăspundețiȘtergere