Câteva filme pe care vi le recomand



Dragii mei,

dacă tot avem timp de vizionat filme și pentru că de multe ori m-ați întrebat ce filme mi-au plăcut foarte mult, vă recomand 30 de filme, câte unul pentru fiecare zi.
Nu le-am ales întâmplător, sunt doar câteva dintre filmele mele preferate, dar trebuie să le vedeți neapărat (dacă nu le-ați văzut deja). 
  1. The Green Mile 
  2. A beautiful mind
  3. Shawshank Redemption
  4. Invictus
  5. August Rush
  6. Coco Chanel
  7. The bucket list
  8. Terminalul
  9. Discursul Regelui
  10. Gifted Hands The Ben Carson Story 
  11. Hachiko
  12. Life is beautiful
  13. Pianistul
  14. Lista lui Schindler
  15. The pursuit of happyness
  16. Love in the time of Cholera
  17. Marile speranțe
  18. The ultimate gift
  19. Pacientul englez
  20. Pay it forward
  21. Seven pounds
  22. Sweet november
  23. Tais Toi
  24. The courageous heart of Irena Sendler
  25. The painted veil
  26. The Intouchable
  27. 12 ani de sclavie
  28. Să ucizi o pasăre cântătoare
  29. War Horse 
  30. Rain Man 
Aștept cu drag impresiile și recomandările voastre.
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc zile liniștite și multă sănătate!



De ce nu mi-ai spus?!




De fiecare dată când cineva mi-a reproșat că nu i-am spus ceva (vreun detaliu care nici măcar nu avea legătură cu acea persoană), m-a deranjat. Am simțit că se face abuz. Și am acceptat de multe ori asemenea abuzuri...
Oare de ce unii oameni trăiesc cu impresia că ceilalți sunt obligați să le dea raportul cu privire la tot ce fac, să-i anunțe despre toate planurile personale și să le povestească tot ce află despre cunoștințele comune? 

Am decis, după câteva experiențe care m-au enervat, m-au neliniștit și mi-au complicat viața inutil, să nu mai spun nimănui ce fac. 
Alegerile mele personale și felul în care îmi trăiesc viața mă privesc strict pe mine. Nu depind de nimeni din punct de vedere financiar (nu am depins de nimeni vreodată), nu încurc viața nimănui cu alegerile pe care le fac, prin urmare, nu datorez nimănui explicații.
Nu am înțeles niciodată frustrarea celor care cred că ar trebui să știe tot ce fac ceilalți. Cu atât mai puțin cu cât majoritatea dintre ei le povestesc altora selectiv și doar ceea ce le convine. 
Cei care au pretenția să știe totul despre alții sunt tocmai cei care își protejează intimitatea foarte bine. Ei sunt conștienți că viața lor privată trebuie protejată, dar nu acceptă că și alții au același drept. Și aceeași nevoie de intimitate. Și de liniște. 

Cunosc pe cineva care are o superstiție dusă la extrem: crede că dacă îi spune cuiva despre vreun proiect de viitor, nu va reuși să-și îndeplinească planul. Eu nu am această superstiție, consider că superstițiile sunt frici și sunt dăunătoare, însă cred că este mai bine să nu-ți divulgi toate planurile și intențiile. Pentru liniștea ta, fiindcă mereu se găsește cineva să te tulbure cu părerile sale (de obicei negative) despre ce și cum ar trebui să faci sau să nu faci. 
Cu siguranță vi s-a întâmplat și vouă să vi se spună, atunci când v-ați exprimat intenția de a cumpăra ceva sau după ce ați cumpărat ceva, că acel lucru nu merită banii, că "dincolo era mai ieftin", că o altă firmă ar fi fost mai bună, că ar fi trebuit să alegeți altfel... 
Dacă vrei să-ți cumperi o mașină (de exemplu) și le spui altora despre intenția ta, vei fi bombardat cu păreri și cu avertizări. Unii îți vor spune că nu merită să dai banii pe o mașină nouă, alții că nu merită să iei o mașină second hand... Și te vei trezi cu un amalgam de informații care te vor bulversa, te vor speria și îți vor strica bucuria. Pentru că în ziua de azi toți trăiesc cu impresia că sunt specialiști în toate domeniile. 
Știți deja argumentele pro și contra, toată lumea le știe, dar totuși fiecare alege după bunul plac. Sau după posibilități. Și atunci, de ce ai mai avea nevoie de sfaturi dacă nu le ceri? 
Ei bine, unii consideră că dacă le povestești despre un plan pe care îl ai, le și ceri sfatul. Sau aprobarea. 😁 Și se poartă ca atare. Îți spun ce cred ei că merită să faci sau nu. Ba chiar te ceartă dacă nu le asculți sfatul... de parcă ei ar avea de suferit prejudicii în cazul în care faci o alegere greșită. 
Știți zicala lui Immanuel Kant: “Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur!“

De ce nu ți-am spus? Pentru că nu vreau să-ți dau ocazia să vii într-o zi și să-mi arunci în față: "Ți-am spus eu!" 

Mi s-a reproșat adesea și faptul că știam ceva despre o cunoștință comună și nu am spus. "Ce fel de prietenă îmi ești de nu mi-ai spus ȘI MIE?" 
Dar persoanei care mi-a încredințat o informație despre ea, ce fel de prietenă i-aș fi dacă aș divulga acea informație? Așa cum ție îți place să-mi încredințezi detalii din viața ta și să nu le divulg și altora, și ceilalți își doresc la fel. Și au aceleași drepturi. 
Crezi că nu sunt o prietenă bună dacă nu-ți spun tot ce știu despre alți prieteni? Cum să fac să-ți fiu și ție aceeași prietenă bună, dar și celorlalți care îmi încredințează secrete pe care tu ai pretenția să le afli? De ce te simți trădat dacă îi sunt o prietenă la fel de bună și altcuiva? Și de ce consideri tu că ai dreptul să afli detalii intime, care nu te privesc, despre alții? 
Nu înțeleg nevoia unora de a afla tot ce fac alții, ce își cumpără, ce operații își fac, ce eșecuri au, cu cine își trăiesc viața... 
De ce ar vrea cineva să știe detalii din viețile altora? Pentru a le judeca alegerile? Pentru a-și putea compara fericirea și nefericirea cu alții? 

În lipsă de informații concrete unii își fac tot felul de scenarii. Au propriile adevăruri despre acțiunile celorlalți, despre motivele alegerilor lor, judecă fără să cunoască raționamentul fiecărei decizii... Și ajung să fie frustrați, geloși și invidioși. De multe ori, pentru a evita să ne trezim că unii își fac scenarii greșite despre acțiunile noastre și păreri greșite despre noi, ne apucăm să ne justificăm și să povestim toate motivațiile alegerilor noastre.
Ei bine, mie nu-mi mai pasă de ceea ce gândesc unii greșit, incapabili să mă cunoască după atâta timp. Să creadă fiecare ce vrea, să-și facă scenarii după bunul plac, așa cum și eu aleg ce, cât, când și cui să îi spun. 

Nu îi simpatizez pe curioși și pe indiscreți. Iar cei care au și tupeul să-mi reproșeze că nu le-am spus lucruri care nu-i privesc, mă irită maxim. 
Pentru că, dragilor, nu vă datorez explicații. Oricât de buni prieteni suntem, oricât de mult țin la voi, oricât de bună și apropiată ar fi relația noastră, eu nu trebuie să vă spun decât ceea ce consider eu. Iar dacă nu vă spun totul, voi nu trebuie să vă simțiți lezați, trădați, dați deoparte, neimportanți. 
Prietenia, devotamentul și dragostea se dovedesc altfel. Iar dacă nu ați înțeles asta până acum și vă îndoiți de prietenia mea, de loialitatea mea și de bunele mele intenții, nu ne merităm unii pe alții.

Am ales să nu mai spun tot ce fac pentru că am obosit să ascult păreri și să mi se dea sfaturi, pentru că nu mai vreau să mi se reproșeze că nu am ascultat de îndemnul cuiva, pentru că nu mai vreau să mă influențeze nicio părere, nicio prejudecată și nici temerile și limitele altora. Pentru că m-am săturat să fiu judecată și neînțeleasă pentru alegerile pe care le fac. Pentru că anumite experiențe m-au determinat să nu mai simt nevoia să-mi împărtășesc dorințele, visurile, bucuriile și dramele.
Pentru că nu-mi place să fiu invidiată pentru realizări și pentru fericirea mea și nici compătimită pentru nereușitele mele și pentru tristețea mea. 

Eu nu vreau să știu despre alții mai mult decât consideră ei că ar trebui să știu. Nu vreau să invadez intimitatea nimănui, nu vreau să se simtă nimeni dator să-mi spună mai mult decât simte nevoia sau să se simtă vinovat că nu-mi spune ceva ce consideră că nu ar trebui să știu. Îmi ajunge să știu ceea ce este esențial despre fiecare: caracterul omului și strict ceea ce mă privește în mod direct. Nu am pretenția să mi se spună totul, pot trăi liniștită și fără să știu unde călătoresc ceilalți, ce-și cumpără, cu cine se ceartă, pe cine iubesc sau urăsc... 
Mă interesează doar ca ceilalți să fie sănătoși și fericiți, să trăiască liberi și liniștiți. 
Mă interesează mai mult ce pot face eu bun pentru ceilalți, mă interesează dacă îi pot ajuta cu ceva în evoluția lor, dacă prezența mea nu cumva le încurcă viața și le aduce nefericire... Iar orice semn că o persoană este nemulțumită de mine mă îndepărtează.

Sunt un om LIBER, vă rog să acceptați și să respectați asta.



Dacă eu nu te vreau, tu de ce mă vrei? 🙂



Dacă te-am blocat pe facebook, pe instagram sau pe whatsapp înseamnă că te-am dat afară din lumea mea și că nu vreau să mai am vreo tangență cu tine. Înseamnă că tu pentru mine NU mai exiști. Și dacă nu mai exiști, nu mai contează deloc părerile și psihozele tale. Este posibil ca acestea să nici nu fi contat vreodată...
Un minim bun simț te-ar ajuta să înțelegi că ar trebui să încetezi să mă mai abordezi și să mă hărțuiești.

Dacă ai ajuns în situația penibilă și dezonorantă de a fi blocat de cineva, înseamnă că ești o persoană dezagreabilă și nedorită. 
Este sub demnitatea unei persoane, mai ales a unei femei, să dea buzna în locuri în care nu este dorită și de unde a fost dată afară... 
Trebuie să știi când să te oprești și trebuie să înveți să accepți când este cazul să renunți la dorința arzătoare de a-ți spune părerea cu orice preț și de a-ți vărsa noroiul din suflet. 
Prețul purtării tale este degradarea umană și nu știu dacă există cineva care să merite să plătești atât de scump. 
Celui care te blochează îi ia câteva secunde să scape de tine, dar tu pierzi timp (= viață), energie și demnitate insistând să te faci văzut și auzit cu prostiile tale. Te faci de rușine. 

Prin insistența ta de a intra cu forța în viața cuiva și prin incapacitatea ta de a nu te opri din a face mizerie, nu faci altceva decât să recunoști cât de slab, de mic și de lipsit de demnitate ești. Arăți doar cât de puțin te respecți pe tine ca om și cât de importanți sunt pentru tine cei pe care nu îi placi sau pe care îi urăști. 
Dacă nu-ți poți vedea de viața ta fără să simți nevoia să-i ataci pe cei pe care nu-i placi, dacă nu poți trăi liniștit fără a te răzbuna pe oameni care nu ți-au greșit cu nimic, ai probleme destul de grave. Încearcă să-ți rezolvi aceste probleme. Încearcă să afli de ce nu îți plac anumiți oameni, de ce îi urăști și de ce simți nevoia să le faci rău și să le tulburi liniștea. Încearcă să înțelegi că nu este normal să simți nevoia să te răzbuni pe cineva doar pentru că este mai fericit, pentru că are mai mult decât ai tu sau pentru că nu te vrea în viața sa.  

Crezi cumva că nefericirea altora îți va aduce ție satisfacții? Dacă este așa, îmi pare rău pentru tine... te compătimesc sincer și îți doresc să te vindeci de ceea ce-ți degradează sufletul, să-ți găsești pacea și echilibrul, să găsești oameni buni care să te inspire să ai preocupări sănătoase, îți doresc să ai dragoste și tot ce-ți lipsește de ai ajuns să fii atât de rău și de întunecat încât să faci parte dintre cei care fac lumea urâtă.

Te asigur că pe mine nu reușești să mă tulburi... pentru că tu pentru mine nu exiști. 



Nu ești tare dacă (n) ai Gucci



Am văzut zilele trecute un status pe facebook în care o mamă se plângea că fiica ei îi cere insistent să îi cumpere un hanorac Gucci. Și nu mare mi-a fost uimirea când am văzut că și alte mame se plângeau în comentarii că adolescenții le cer tot felul de articole vestimentare confecționate de firme celebre și că sunt frustrați și complexați că nu le au. 
Se pare că în anumite școli există topuri cu cel mai bine (= cel mai scump) îmbrăcat elev. Scuze, dar pentru prostia asta nu copiii sunt de vină, ci părinții. Atât părinții celor cu mulți bani, care își amăgesc copiii că sunt mai cu moț, mai speciali și mai valoroși doar pentru că au lucruri scumpe, dar și părinții cu venituri mai modeste, care nu le explică micilor oameni că hainele doar acoperă, protejează și înfrumusețează corpul, nu îi dau și o valoare mai mare omului care le poartă. 

Dacă mă întrebați pe mine eu cred că Gucci are (în ultimul timp) niște haine foarte urâte. Sunt kitschoase, încărcate, obositoare și par ieftine. Și sunt supraevaluate. Am analizat un pantalon confecționat din poliester, elastan și nu mai știu ce (costa cam 1700 euro). Când vrei să evaluezi calitatea unui produs, ții cont de materialul din care este confecționat, accesoriile aplicate, cusăturile... Pentru mine doar sigla Gucci nu este un argument pentru a plăti atât de mult pe un lucru. Acel nădrag putea fi asemănat ușor cu unul de duzină, făcut de chinezi. 
Vă rog să analizați poza de mai sus. Este vitrina unui magazin Gucci, pozată de mine. Cum să îmbraci așa pe cineva? Cum să desconsideri pe cineva atât de mult încât să îi vinzi asemenea haine și să pretinzi ca omul acela să-ți poarte cu mândrie creațiile și numele și să se simtă frumos și bine îmbrăcat? Cum să mă întâmpini în magazinul Gucci îmbrăcat în costum, aranjat la 4 ace și să pretinzi ca eu să cumpăr comediile ăstea de haine? 
Pe bune, chiar ne-am tâmpit cu totul? Priviți puțin manechinii, mai ales pe cel cu pulover cu Mikey Mouse și pe cel cu pantalon scurt... Priviți și poza de mai jos. Doar eu consider că unii dintre marii creatori de modă își bat joc de oameni prin creațiile lor vestimentare?


Poate nu am eu gusturi elevate, dar cred că pot deosebi prostul gust de bunul gust. În materie de modă nu sunt vreo specialistă, dar tratez moda la fel ca pe oricare altă artă, cunosc marile case de modă, îmi place să le studiez colecțiile, mă interesează tendințele și mă inspiră. 
Îmi amintesc că în urmă cu câțiva ani, într-o vacanță, am vrut să intru într-un magazin Chanel, dar prietena cu care eram m-a întrebat: "De ce să intri, ai bani să dai mii de euro pe un taior Chanel?" Nu aveam bani pentru o asemenea achiziție, dar nici să cumpăr Mona Lisa nu îmi permit, însă asta nu înseamnă că nu o pot admira în muzeu și că nu trebuie să cunosc detalii despre tablou și despre Leonardo da Vinci.

Mi s-a solicitat de multe ori să povestesc despre stilul meu vestimentar, despre cosmeticele care îmi plac, despre firmele preferate de la care îmi cumpăr îmbrăcămintea. Oamenii care mă citesc sunt curioși și poate vor să se inspire de la mine. Totodată m-am trezit cu un val de întrebări de la persoane curioase să afle ce părere am despre anumite persoane publice care dau sfaturi de stil... Dragilor, prefer să-mi păstrez părerile despre alții pentru mine, dar am încredere că fiecare dintre voi are discernământ și știe în gura cui ar trebui să se uite și cine nu este demn de băgat în seamă. 
Eu nu am nicio calitate care să-mi permită să ofer sfaturi de stil și nu consider că sunt un model de urmat în ceea ce privește stilul vestimentar. Am stilul meu propriu, când îmi cumpăr ceva de îmbrăcat aleg mai întâi calitatea produsului (produse de calitate găsești și cu 200 de lei, așa cum găsești produse de proastă calitate și cu 1000 de euro). Dar îmi plac lucrurile deosebite, care să mă avantajeze, pe care să îmi facă plăcere să le port. Nu am imitat niciodată pe nimeni, nu mi-am dorit niciodată să fiu ca altcineva sau să am lucruri pe care le au alții. 
Dacă mie îmi place movul, port mov fără să-mi pese că se poartă verde, negru sau că unii consideră movul copilăresc, excentric sau nepotrivit.

Foarte mulți se lasă manipulați de anumiți influenceri care nu au nicio calitate care să le permită să dea sfaturi lumii, dar care totuși o fac. Din cauza lor oamenii sunt din ce în ce mai dezorientați, mai nesiguri în alegeri, mai puțin autentici și se copiază din ce în ce mai mult unii pe alții. Sunt foarte puțini cei care chiar ar putea da sfaturi de stil în România, cei care au studii în domeniu, care au o vastă experiență sau, pur și simplu, au stil, au bun gust și sunt foarte documentați. Nu este de ajuns să studiezi câteva site-uri de modă și să analizezi cum se îmbracă celebritățile pentru a dobândi suficiente cunoștințe în materie de modă și de stil. 
Să nu se înțeleagă cumva că am ceva împotriva influencerilor începători, ca să le spun așa. Îi apreciez că și-au găsit un hobby și sper că vor evolua și vor trata acest hobby cu multă seriozitate, că vor studia mult și că vor investi în acest hobby, astfel încât să aibă într-adevăr o influență pozitivă asupra celor care îi urmăresc. 
Am văzut multe răutăți de la anumite persoane publice care făceau batjocură de bloggerițe/influencere care scriu despre modă și despre diferite produse pe care se pare că „le primesc gratis”... Le apreciez mai mult pe acele bloggerițe care muncesc, decât pe răutăcioasele care nu încap de ele și care au primit totul de-a gata doar căsătorindu-se cu un bărbat cu bani... Și mi se pare extrem de penibil să vii tu, care nu ai nimic din munca ta proprie, care ai devenit cunoscută doar pentru că te-ai cocoțat pe spatele și pe numele altora, să critici disprețuitor pe cineva care își câștigă lucrurile muncind. În fine. Hate-ul este la modă și se pare că "divele" se simt amenințate de bloggerițe și de influencere, de aceea le atacă și încearcă să le minimalizeze. 😉

Dragilor, dacă aveți vreun idol, admirați-l pentru ceea ce creează el, pentru munca lui, pentru talent și pentru exemplul frumos pe care îl dă ca om. Copiați calitățile lui umane, nu îl copiați întru totul. Nu trebuie să aveți același tricou ca artistul vostru preferat, nici aceeași mașină, nu trebuie să împrumutați stilul vestimentar și de viață al nimănui. 
Cândva oamenii își doreau să fie unici, să nu mai aibă nimeni aceiași pantofi, aceeași bluză... Eu înnebuneam dacă vedeam o fată îmbrăcată cu vreo piesă pe care o aveam și eu. 😀De ce vreți acum să aveți toți lucruri identice? Doar pentru că sunt scumpe? Credeți că etalarea cu lucruri scumpe vă validează în vreun fel? Poate că da, dar numai în fața celor ușor impresionabili cu false valori. Ar trebui să aspirați la admirația oamenilor cu adevărate valori și vă asigur că pe ei nu îi impresionează lucrurile scumpe și că sesizează de îndată exagerarea și prostul gust. 
Respectul și dragostea celorlalți nu le câștigați prin lucrurile pe care le dețineți, ci prin calitățile voastre umane. 
Puteți avea stil și puteți fi la modă și fără a avea haine scumpe și de brand. Nu vă mai lăsați complexați și manipulați de societate. 

Eu nu pot da sfaturi generale legate de stilul vestimentar, stilul trebuie adaptat fiecărei persoane în parte, dar aș putea să vă spun câteva păreri strict personale. 
Aș recomanda decența ca regulă esențială în felul de a vă îmbrăca. Și adecvarea la spațiu și timp. Moda este extrem de permisivă acum, dar lumea are tendința să exagereze și să facă prea multe compromisuri. 
Am văzut păreri cum că balerinii ar fi urâți. Sau pantofii sport. Poate de aceea văd adesea femei încălțate cu pantofi și cu cizme cu tocuri foarte înalte cu care merg într-un fel ridicol. Eu sunt pentru balerini și pentru pantofii sport. Dacă sunt de calitate (asta nu înseamnă neapărat scumpi), pot fi foarte drăguți, feminini și eleganți. Sunt potriviți pentru a merge la mall, la școală, în oraș. Eu sunt împotriva chinuirii inutile a picioarelor. Gândiți-vă că picioarele vă susțin tot corpul, nu vi le distrugeți cu pantofi incomozi doar pentru că anumite femei (care merg doar câțiva pași pe jos), vă spun că nu ar trebui să purtați balerini sau pantofi sport. Iar mersul vostru poate părea urât dacă este chinuit. Nu vă mai luați după cei care se erijează în specialiști, care sunt rigizi și de la care nu aveți nimic bun de învățat. Purtați ceea ce vi se potrivește, purtați lucruri în care vă simțiți bine. Tocurile înalte se poartă doar cu anumite ținute și doar în anumite ocazii. 
Dacă unora li se par urâți balerinii și pantofii sport, mie mi se par foarte urâte platformele. Nu cred că există ceva mai urât și mai vulgar. De fapt, există: pantofii sport Balenciaga. 😋Enormitățile acelea hidoase pe care le poartă anumite persoane oriunde și la orice ținută, cu rochițe elegante, cu blană, cu colanți... 
Foarte, dar foarte urâți mi se par și șlapii. Sub nicio formă nu îi văd potriviți în altă parte decât la plajă sau la piscină. A avea stil înseamnă și felul în care mergi și nu se poate merge frumos cu șlapi. Este îngrozitor să-ți târăști picioarele și să îți clămpănească papucii pe stradă. Există sandale și saboți, de ce ar ieși o femeie în oraș încălțată cu șlapi? 😳 
Urâte mi se par și cizmele înalte purtate peste jeanși. Nu mă refer la cizmele de călărie purtate cu jeanși mulați, ci la cizmele înalte, cu toc, purtate peste blugi. Dacă au și vârf ascuțit, mi se par horror. Arată vulgar și ieftin. Eu am un termen pentru acest stil: țopism. 
Foarte urâți și inadecvați mi se par și colanții și treningurile purtate în alte părți decât la sala de sport sau în parc la alergat. Mai nou vezi fete cu colanți de sală și în trening peste tot: în mall, în restaurante, în aeroport... De ce? De ce nu un pantalon sau un jeans cu o bluză sau cu o cămașă? Ar fi la fel de comod, dar mai feminin, mai elegant și mai decent. 
Urât mi se pare și când cineva poartă piese oversize din cap până în picioare. Părerea mea este că poți avea un articol vestimentar oversize (foarte mare/larg) ori în partea de sus, iar în partea de jos să ai ceva strâmt, ori invers. 

Desigur, acestea sunt strict părerile mele, nu adevărul absolut, nu niște reguli pe care trebuie să le urmeze cineva. Dar eu cred că nu aveți nevoie de stilist și nici de mulți bani pentru a vă îmbrăca frumos, ci doar de puțin bun gust, de puțin bun simț și de stimă de sine. Trebuie să vă doriți să arătați bine, nu să arătați ca alții. Este o realitate faptul că aceleași piese vestimentare care arată foarte bine pe cineva, pot arăta foarte rău pe altcineva.

Țintiți spre stilul autentic, căutați lucruri practice și frumoase, investiți cu atenție în lucruri, cereți sfatul persoanelor avizate, documentați-vă, nu luați drept literă de lege orice părere a cuiva care se erijează în stilist și care doar are popularitate... Încercați să nu mai cădeți în capcanele celor care doar fac publicitate și care încearcă doar să vândă ceva și să manipuleze. Iar când un om vă dă sfaturi de stil, uitați-vă la el cu atenție și observați dacă are stil și dacă dă un bun exemplu prin conduită.

Eu consider că merită să investiți doar în lucruri pe care le puteți purta mult și cu care puteți alcătui multe ținute, în accesorii, în genți, încălțăminte, bijuterii, paltoane, în piese vestimentare importante. 
Și un detaliu foarte important: niciodată, dar absolut niciodată și pentru nimic în lume să nu purtați un fake, o imitație. Nu încercați să mințiți cu ceva ce nu aveți, ar fi ca și cum ați minți că sunteți cine nu sunteți. Este mai onorant să ai o geantă no name care costă 100 de lei, decât o geantă fake. 

Acordați mai multă atenție stării și calității lucrurilor pe care le purtați (decât firmelor). Important este să aveți hainele și încălțămintea impecabile, să aveți un machiaj curat (nu știu de ce unele simt nevoia să-și încarce fața atât de mult încât să fie de nerecunoscut și să pară mereu mânjite), să aveți mereu părul curat și tuns (iar dacă vă vopsiți faceți-o cu regularitate, altfel arată foarte urât și ieftin, deci degeaba purtați lucruri scumpe), încercați să purtați accesorii drăguțe, să nu fiți ostentative și stridente, să aveți o atitudine demnă și maniere, desigur. 
Eu cred că simplitatea este foarte frumoasă, iar străduința exagerată este semn de provincialism... și trădează ambiții de om complexat și sărac. 
Nu vreau să supăr pe nimeni, este o părere strict personală. Până la urmă fiecare are dreptul să facă alegeri după bunul plac. Dar mi-ar plăcea să vă alegeți modele de viață adevărate, oameni cu realizări remarcabile, oameni cu ambiții frumoase, cu preocupări sănătoase, cu influență pozitivă. Și să luați de la ei ceea ce este cu adevărat important: bunul exemplu. 
Și nu uitați că este nevoie de un echilibru în toate. Stilul trebuie să se regăsească și în felul în care vă îmbrăcați, și în felul în care vă purtați, și în felul în care arată casa voastră, și în preocupările și activitățile voastre. 

Între preț și valoare este o mare diferență și sper să învățați asta cât mai curând.