Trăind cu bucurie...



Am fost într-o cafenea și am văzut o doamnă în etate, elegantă și distinsă, care savura un cappuccino cu o poftă copilărească. Ținea cu ambele mâini ceașca, mirosea delicioasa băutură, iar după ce lua o înghițitură își lingea buzele încântată și privea oamenii din jur, zâmbind cu o bucurie neobișnuită. Era singură, dar se bucura din plin de moment și de băutura probabil preferată. 
Mi-a plăcut mult starea ei și m-a binedispus. Se simțea bine acolo, singură, privind lumea. Uitându-mă la ea și admirându-i seninătatea și bucuria, mi-am amintit de ziua în care mi-am oferit și eu un cappuccino (într-o zi de decembrie, într-o cafenea din Dublin) și cât de tare m-am bucurat de el.

Am impresia că mulți dintre noi am uitat să apreciem cu adevărat momentele simple, bucuria de a sta cu noi înșine, de a fi fericiți așa cum suntem și cu ceea ce avem la îndemână.

Nu de mult, a fost la mine în vizită o fetiță drăgălașă, care era încântată de orice descoperea în casa mea. A admirat ceașca în care i-am pus ceai și a îmbrățișat o pernă, de care își atingea obrazul închizând ochii și zâmbind cu mult drag. Mângâia obiectul acela ca pe o ființă vie și-l strângea la piept cu iubire, iar imaginea ei plină de candoare m-a făcut să-mi dau seama cât de fericiți sunt cei capabili să se bucure de orice lucru... 

Avem atâtea minunății la îndemână, avem oameni frumoși de care să ne bucurăm, dar parcă nu mai primim nimic în viața noastră cu sufletul deschis, parcă nimic nu ne mai aduce zâmbetul pe față, parcă nimic nu ar mai fi extraordinar în viețile noastre. Facem totul mecanic, nu ne mai ținem companie unul altuia, stăm cu ochii pe telefoane, vorbim doar banalități și despre lucruri negative, nu comunicăm cu adevărat și nu ne cunoaștem cu adevărat unii pe ceilalți. Și pare că nici nu ne mai dorim asta... 

Parcă suntem dependenți de nefericire. Suntem aspri cu noi înșine, ne concentrăm doar pe ceea ce nu avem, pe ceea ce nu ne-a reușit și asupra acelora care nu ne iubesc, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce am realizat și de cei dispuși să își împartă o bucățică din viață cu noi, de cei care ne iubesc.

Oferiți-vă răgaz să savurați momentele și să vă bucurați de lucruri, de oameni și de voi înșivă, bucurați-vă de un loc frumos, de o conversație cu un om plăcut, de o baie caldă, de o lectură frumoasă, oferiți-vă câteva clipe de bucurie pură... Exact ca doamna din cafenea, care descoperise esența vieții într-un banal cappuccino. Meritați.

Să vă fie viața bucurie!



Părerea mea despre păreri



Atunci când vizionez un film, când citesc o carte sau când încerc ceva nou, nu pornesc cu nici un fel de așteptări. Și nu renunț niciodată să testez ceva doar pentru că unii se declară nemulțumiți sau dezamăgiți de acel lucru.
Nu m-au influențat niciodată părerile și gusturile altora și mă bucură asta, fiindcă dacă m-aș fi luat după unul sau după altul, aș fi ratat lucruri, locuri și oameni care mi-au oferit lecții de viață, amintiri și emoții minunate.
Nici măcar recenziile/review-urile nu le mai citesc, mai ales după ce am văzut cât de superficial și de necinstit se fac multe dintre ele. Unele sunt făcute de concurență, cât mai denigratoare și mai convingătoare, unele de oameni care nu au nicio calitate care să le permită să evalueze corect acel produs, iar dacă vorbim despre un produs care are succes,  apar haterii, cei invidioși și cei incapabili să accepte succesul cuiva.
Dacă vă uitați la recenziile făcute restaurantelor sau pensiunilor, veți vedea că oamenii discută mai mult lipsa de semnal la internet (de parcă se duc în restaurante și în vacanțe ca să stea pe internet), decât locația sau preparatele culinare. Iar unii, care critică preparatele, se plâng de porțiile mici și nu sunt capabili să aprecieze calitatea produselor și felul în care bucătarul a echilibrat platoul d.p.d.v. nutrițional. Majoritatea sunt, probabil, consumatori de fast food, care nu prea au experiențe culinare care să le permită comparațiile și se simt înșelați dacă nu au o jumătate de kilogram de cartofi la porție și fac bășcălie dacă li se oferă fine dining...
Totul depinde de așteptări, dar, așa cum am spus, eu nu pornesc cu așteptări atunci când încerc ceva. Îmi place să mă las surprinsă. Nu mă supăr dacă am testat ceva ce nu mi-a plăcut, nu regret timpul pierdut, eu știu să iau ceea ce este bun din orice. Sau lecția. 
Nici recenzii negative nu fac doar pentru că nu mi-a plăcut ceva, dar nu tac dacă observ ceva care ar putea pune în pericol sănătatea și siguranța oamenilor. Însă nu-mi place să critic munca nimănui și consider că nu sunt expertă în nici un domeniu ca să am cunoștințele necesare să pot evalua obiectiv ceva anume.
E plină lumea de părerologi care dezinformează și nu vreau să le îngroș rândurile. 
Sunt foarte selectivă în a-mi exprima opinia și nu am, la fel ca alții, dorința de a influența negativ opinia publică, de a înceta succesul și progresul cuiva… Eu nu găsesc nicio bucurie în a face reclamă negativă cuiva și consider că publicul trebuie să testeze și să-și facă o opinie proprie. Dacă mie nu mi-a plăcut ceva, nu înseamnă că altuia nu-i poate aduce o schimbare benefică în viață, o revelație, o lecție...
Nu subestimez oamenii și nici nu simt nevoia să-mi validez superioritatea, așa cum fac mulți care strâmbă din nas la multe lucruri, pe care ei nu ar fi capabili să le facă nici măcar pe jumătate, dar despre care emit judecăți de valoare mai ceva ca niște experți în domeniu.
Mi se par dizgrațioși cei care au o plăcere maladivă să discrediteze, să critice ca niște savanți, cei care se strofoacă să convingă lumea că un lucru e bun sau nu, că e frumos sau nu, că merită sau nu… Și mi se par ridicoli cei care profită de orice ocazie ca să arate că ei sunt evoluați și prețioși, deși dovedesc lipsă de educație și de rușine prin felul în care se comportă. Veți vedea că majoritatea părerilor sunt expuse cu înverșunare, cu ură și, mai ales, cu insulte. 
Vă asigur că oamenii care au cu adevărat gusturi și cunoștințe într-un domeniu sunt responsabili atunci când își expun o părere, nu atacă furibund ceva sau creatorul acelui lucru, doar pentru că nu a fost pe gustul lor sau doar pentru că ei consideră că acel lucru nu-și merită succesul.
Ca simplu consumator poți să spui dacă un produs ți-a plăcut sau nu, poți argumenta de ce ți-a plăcut sau de ce nu, dar este anormal să devii furibund și deșănțat și să ponegrești un lucru doar pentru că nu a fost pe gustul tău. Cei needucați fac multă gălăgie și mizerie și dau un exemplu foarte prost, care, din păcate, este imitat.  
Pot pierde mult cei care se lasă influențați de părerile altora, care nu testează singuri lucrurile și care nu își oferă șansa de a cunoaște oamenii. Și pierd mult cei care se lasă descurajați de părerile unora și nu-și urmează visurile. 
Am fost ieri să văd filmul Bohemian Rhapsody. De când se difuzează în cinematografe am văzut tot felul de păreri pro sau contra, iar unii chiar s-au certat. Încă mă uimesc unii cum se pot certa pentru orice prostie și cum se luptă ca să-și susțină opiniile, incapabili să accepte părerile diferite.
Unii mi-au spus și mie că nu merită să văd filmul, că nu e așa cum s-au așteptat… Exact cum am spus: așteptări. Eu am plecat fără așteptări și am savurat filmul și am trăit povestea lui Freddie.
Unii au văzut o poveste despre un om care a făcut carieră în muzică și care, din păcate era gay, eu am văzut povestea unui artist genial, care a făcut istorie în muzică, a unui om asumat, singur, lipsit de iubire, care a avut neșansa să aibă în preajmă oameni nepotriviți, care i-au influențat viața în mod negativ.
Mi-a plăcut filmul, am învățat din el, m-am bucurat pentru Queen și am plâns pentru Freddie. Povestea lui mi-a demonstrat încă o dată că nu contează deloc cum arăți, unde te-ai născut, cum îți trăiești viața, ce alegeri faci sau câți te critică și nu te plac, ci cum treci prin lumea asta și ce lași în urma ta… Că oricât bine ai face și oricât de mult ai dărui, tot se vor găsi unii care să nu te placă și care să te critice, iar cei mai săraci cu duhul să te urască și să te ponegrească.
Cei buni și deștepți învață din ceea ce ai bun, dar și din greșelile tale, se bucură de ceea ce ai oferit frumos și știu ce să transmită mai departe despre și de la tine.
Părerile celor care nu te plac, dezaprobările și ura lor nu te fac mai puțin bun, mai puțin valoros, mai puțin iubit. Nu nu contează decât cei care te plac, nu valorează nimic părerile celor de la care nu ai nimic de învățat și nu trebuie să-ți pese că ești detestat de cei răi, ci trebuie să fii mândru și recunoscător că ești iubit de cei buni, de cei care îți influențează viața frumos.  



Sunt imună la răutăți.



Scriu de aproape 10 ani pe blog și pe facebook. În acești 10 ani m-ați văzut vreodată să jignesc pe cineva, să vorbesc urât despre cineva, să instig lumea împotriva cuiva? 
M-ați văzut vreodată să spun ceva negativ și urât despre vreun alt scriitor, mai ales despre cei care m-au denigrat pe mine? 
M-ați văzut vreodată criticând și făcând batjocură de munca și de creațiile cuiva?
NU m-ați văzut și nici nu mă veți vedea vreodată. Și cred că asta spune suficient despre mine. 
Am putut trăi liniștită și fără să simt nevoia să mă răzbun pe cei care m-au insultat, mi-am văzut de drum fără să-mi fac dreptate singură, fără să mă revolt, fără să simt nevoia să dovedesc adevărul și să împroșc cu noroi înapoi. 
Dacă am putut ajuta pe cineva am făcut-o cu drag și dezinteresat. 
Nu am subestimat publicul, l-am lăsat să aleagă și să decidă fără să-l influențez, nu m-am comparat cu nimeni, nu m-am lăudat cu succesul meu și nu am arătat ce caractere deplorabile au unii dintre cei care m-au denigrat sperând că așa vor ieși în evidență și se vor vinde mai bine.
Și nici nu urăsc pe nimeni. Ba chiar le doresc numai bine celor care mă urăsc gratuit și le doresc să aibă ambiții frumoase, să-și reevalueze prioritățile, să nu se mai laude și să nu se mai compare penibil și să învețe că nimic nu este mai onorant, mai frumos, mai valoros și mai presus decât a fi OM.
Anii aceștia, plini de experiențe de tot felul, m-au maturizat. Am devenit imună la prostie și la răutăți. Cu cât mă urăsc unii mai tare cu atât mă iubesc eu mai mult și nu-mi iau nicio secundă din viață ca să mă supăr, ca să mă stresez și ca să mă întunec doar pentru că unii sunt nefericiți și nu au loc de mine sub soare.
Toate gândurile, cuvintele și faptele noastre rămân în urma noastră… Eu nu vreau să las mizerie și urât în lumea asta… Las această dezonoare elitei de “culți”. 😁



10 lucruri pe care ar trebui să le aibă o femeie în poșetă



Nu aș fi scris despre asta dacă nu aș fi văzut că se poartă sfaturi „practice” (cu care eu nu sunt de acord) despre ce ar trebui să aibă "neapărat" o femeie în geantă. După ce m-am amuzat și m-am mirat de câteva postări pe internet, am început să mă îngrijorez. Nu-mi plac "formatorii de opinie" care îndrumă greșit și tare mi-ar plăcea ca aceste lucruri să fie făcute mai puțin superficial și cu mai multă responsabilitate.
Printre cele 10 lucruri pe care o vlogeriță susține că ar trebui să le aibă o femeie în poșetă, nu se află deloc bani și produse de igienă. Însă ea sfătuiește femeile să nu le lipsească din geantă fondul de ten, primer, pudră, blush, anticearcăn, rimel (aplică cineva rimel peste rimel?!), dar și rujuri, de parcă ar fi vorbit despre un beauty case, nu despre o poșetă. 
Nu era menționat în lista ei nici vreun portofel, ca să se deducă necesitatea banilor.
Eu zic că nicio femeie nu ar trebui să iasă din casă fără bani. Este sub demnitatea unei femei să nu aibă bani pentru taxi, pentru a-și și achita o cafea sau un prânz, pentru a-și cumpăra ceva sau pentru ceva neprevăzut. Am avut o prietenă care niciodată nu avea bani în geantă. Mereu cerea 10-20 lei pentru taxi, pentru tot felul de lucruri și o auzeai adesea spunând, când ieșeam în oraș: "Plătești tu și partea mea și-ți dau eu banii după?"
Legat de produsele de machiaj sugerate de cele care dau sfaturi: eu nu înțeleg de ce trebuie să cari borcane și recipiente cu fon de ten și pudre? Le cari dacă pleci de acasă mai mult de o zi și trebuie să-ți refaci tot machiajul (după demachiere, ceea ce înseamnă că ai nevoie și de toate produsele pentru curățare și întreținere), dar pentru o corectură mică a machiajului nu-ți trebuie toate produsele, ci îți ajunge o pudră sau un recipient mic cu fond de ten, un creion și un ruj (lucruri care încap într-un portfard).

În cazul în care contează și părerea mea, eu vă spun ce nu-mi lipsește mie niciodată din geantă:
1. Portofelul cu acte și bani
2. Telefonul cu bateria încărcată și casca bluetooth
3. Un portfard în care îmi iau câteva farduri, doar strictul necesar: un ruj, un eyeliner, o pudră, un parfum mic de poșetă, o agrafă.
4. O trusă mică în care iau vitaminele și câteva medicamente uzuale.
5. Șervețele umede, uscate și un gel dezinfectant
6. Balsamul de buze 
7. O cremă de mâini
8. Un carnețel și un pix
9. Ochelari de soare
10. Un suport de atârnat geanta
Pe lângă toate acestea am mereu și cheile, o sacoșă, (uneori și o sticlă micuță cu apă) și câteva bomboane.

Ceea ce cred eu că ar trebui să aibă neapărat o femeie în geantă este ordinea. Nu este imposibil de păstrat dacă totul este organizat. Nu suport lucrurile aruncate în geantă și îmi amintesc cu groază cum am văzut pe cineva răsturnând tot conținutul genții pe o canapea. Avea acolo tot felul de chestii inutile, hârtii, bonuri, pungi, câteva rujuri (nu înțeleg de ce trebuie să-ți cari toate rujurile și fardurile cu tine!) carduri, monede, bani mototoliți, iar la sfârșit, când le-a adunat, pe canapea au rămas firimituri de biscuiți, tutun și alte mizerii. Ori geanta unei femei nu este un coș de gunoi…
Cunosc femei care "nu pun preț" pe organizare, care nu consideră util un portofel. Eu zic că tocmai pe un portofel trebuie să se pună preț, acesta găzduind în ordine și siguranță actele, cardurile și banii. Nu este elegant ca o femeie să scoată banii direct din geantă. Cum nu este elegant nici cotrobăitul prin geantă atunci când cauți ceva, mai ales în fața cuiva care așteaptă…
Desigur, acestea sunt părerile mele, dar m-aș bucura să se țină cont de ele. Ordinea, curățenia și eleganța unei femei sunt reflectate și de poșeta pe care o are. Degeaba ai un machiaj impecabil și o ținută curată, dacă geanta ta este un dezastru și dacă nu ai cu tine lucrurile necesare să te descurci în situații de urgență: actele, bani, telefon, produse de igienă.
Geanta unei femei nu ar trebui să fie o paporniță grea în care să care toate inutilitățile, ci un accesoriu care să-i completeze ținuta și care să aibă utilitate maximă.
Celor care călătoresc mult cu mijloace de transport în comun le recomand să aibă în geantă și o carte. Timpul trece repede și minunat când citești ceva și ai șanse mai mari să socializezi și să cunoști oameni, decât dacă stai cu ochii pe telefon. "Ce carte citești?" sau "Cât de bună este cartea pe care o citești?"- este posibil să te întrebe cineva, însă nu cred că te va întreba cineva "Ce vezi în telefonul ăla?" :)

Încă un aspect important, ca să eliminăm o eventuală prejudecată: geanta nu trebuie să fie neapărat scumpă, dar trebuie să arate impecabil și în interior, dar și în exterior, la fel ca restul ținutei, să nu fie deteriorată, jerpelită și murdară. Consider că trebuie să existe un echilibru în toată înfățișarea unei femei, fiecare lucru să fie adecvat ținutei, altfel, va arăta ridicol.
Am o prietenă care m-a mustrat că o învăț pe fiica ei cu lucruri de fițe (pentru că îi dăruiam câte un rimel bun, parfumuri și o învățam să aleagă lucruri de calitate). Și ce e greșit în asta?! Mi s-a întâmplat la fel și cu soți ai prietenelor mele, care au făcut afirmații de genul: "Dar ce, tu ești ca aia să-ți permiți...". Eu zic să nu lăsați pe nimeni să vă limiteze, ci să aspirați mereu la ceea ce este mai bun, să nu cumva să credeți că nu meritați lucruri frumoase și de calitate. Să munciți ca să vă oferiți ceea ce vă place. Doar să faceți alegerile după bunul plac, nu imitând alte persoane, nu încercând să ajungeți la nivelul cuiva sau să intrați în competiție cu cineva. Și orice ar fi, nu alegeți fakeuri și imitații. Eu nu le suport. E de o mie de ori mai frumos un lucru ieftin și original, decât un fals. 
Achiziția unei genți de lux, de exemplu, are marele avantaj de a fi o bună investiție, deoarece anumite genți de lux nu se devalorizează în timp și pot fi revândute, dar mai au și avantajul de a nu se demoda. Însă nu sunt un musai. Unii aleg să investească banii în bijuterii, în proprietăți (o alegere inspirată, cred eu, deoarece acestea pot aduce un venit pasiv) sau în nimic material, ci pur și simplu într-o viață trăită frumos, în vacanțe și cursuri de dezvoltare personală (cele mai bune alegeri!). 
Lucrurile luxoase nu sunt un musai și cine nu le are nu înseamnă că este un neica nimeni.
Sunteți la fel de speciale, unice și minunate și dacă aveți lucruri simple, care vă plac și care vă definesc... și nu sunteți cu nimic mai prejos dacă nu aveți lucruri scumpe, la modă și de fițe. 
Atitudinea este cel mai important accesoriu, vă rog să mă credeți. Degeaba purtați o geantă scumpă, dacă postura voastră este de femeie neînsemnată, ștearsă, umilă, lipsită de eleganță și personalitate. Dar să nu uitați că nimic nu este mai vulgar și mai urât decât o femeie stridentă și, din păcate, am văzut multe femei care defilează prea mândre cu lucrurile lor scumpe, de parcă acelea le-ar da un plus de prestanță.
Lucrurile scumpe, luxoase, opulente nu vă fac nici mai frumoase, nici mai importante, nici mai valoroase. Dar dacă vă place cu adevărat un lucru anume, nu vi-l refuzați. Doar voi vă puteți stabili și impune prioritățile. Oferiți-vă ceea ce vă face pe VOI fericite, ceea ce considerați voi că meritați și că vă este folositor. Nu țineți cont de prejudecățile nimănui, nici de prioritățile altora, nu trebuie să fiți la fel ca alții.   

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să nu vă lipsească din ținuta zilnică zâmbetul, seninătatea, încrederea, demnitatea, feminitatea și eleganța. 


Când "trebuie" devine ceea ce trebuie



A sosit momentul să termin cu nesfârșitul "trebuie", care mi-a dominat viața, care mi-a adus neliniște, nemulțumire și disconfort. 
Dezamăgită de multitudinea de “trebuie” pe care nu i-am putut onora, sătulă de sentimentele chinuitoare de neputință, de reproșurile celor care au avut așteptări nerezonabile și de lipsa de recunoștință față de toate străduințele mele, mi-am dat seama, că de fapt, nu trebuie nimic din ceea ce nu-mi place, nu pot și nu sunt. Că nu trebuie să mă simt obligată față de ceilalți și că nu trebuie să fac nimic din ceea ce nu vreau cu adevărat. Că nu trebuie să trag de mine, să îmi transform viața într-o continuă străduință de a rezolva tot și de a-i mulțumi pe toți. 
Nu trebuie să răspund afirmativ tuturor solicitărilor și așteptărilor celorlalți și nu trebuie să trăiesc mai mult pentru alții decât pentru mine.
Nu trebuie să joc teatru pentru a mă face plăcută și nu trebuie să fiu în rând cu lumea pentru a fi acceptată. 
Nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. 
Nu trebuie să mă justific pentru alegerile mele, pentru relațiile mele, pentru felul în care îmi cheltuiesc banii, pentru felul în care trăiesc, pentru momentele în care nu am chef, nu vreau și nu pot.
Nu trebuie să fac niciun compromis, nu trebuie să înghit nimic din ceea ce nu pot digera, nu trebuie să accept ceea ce nu se potrivește cu valorile mele. Și nu, nu trebuie să iert la nesfârșit și nici să acord încă o șansă cuiva care eu consider că nu o merită. 
Nu trebuie să fiu prezentă în locuri unde nu îmi doresc să fiu, lângă oameni care mă încarcă negativ și cu care nu rezonez.
Îmi amintesc că o prietenă mi-a spus că merge la nunta cuiva, cu care știam că nu are relații prea bune. Am întrebat-o de ce merge la acea nuntă și mi-a spus: “Pentru că trebuie.” Ba nu trebuie. Nu trebuie să mergi doar pentru a salva aparențele. De fapt, nu trebuie să salvezi nicio aparență. Nu merită nimeni timpul tău irosit. Și nu merită nimeni să joci teatru, să porți măști, să te prefaci. Trebuie să știe fiecare dacă nu-l placi și dacă nu-l vrei în viața ta. Trebuie să știe fiecare unde îi este locul și care-i este lungul nasului. Trebuie să știe fiecare dacă nu s-a purtat cum se cuvine, dacă nu merită respectul și prietenia ta.

Nu trebuie să-mi fie teamă să spun ce gândesc, să fac observații cuiva și să îi corectez pe alții, de teamă că le voi leza orgoliile.
Nu trebuie să accept niciun comportament deviat, nu trebuie să ascult păreri și bârfe despre mine sau despre alte persoane. Nu trebuie să accept să fiu pusă în situații penibile, care mă dezonorează. 
Nu trebuie să ascult nemulțumirile și văicărelile nimănui.
Nu trebuie să mă simt vinovată pentru că nu am timp pentru alții, iar ei nu trebuie să se supere, ci ar trebui să se bucure că îmi fac timp pentru mine.
Nu trebuie să trimit mesaje cu urări dacă nu am timp și dispoziție, iar cei care nu primesc mesaje de la mine nu trebuie să se supere, să se simtă neimportanți, uitați, neiubiți, ci trebuie să privească dincolo de aceste banalități, la prietenia care ne leagă, la purtarea mea… răspunsul nu se află într-un simplu mesaj de complezență.
Nu trebuie să ofer și să primesc cadouri. Prietenia înseamnă mai mult decât a ne dărui lucruri.
Nu trebuie să mă amestec în problemele și dramele altora, nici să mă implic să-i împac pe cei care au divergențe. 
Nu trebuie să spun mereu da, ci am dreptul să spun nu ori de câte ori așa simt.
Nu trebuie să mă simt datoare să ajut pe oricine sau să ofer oricui.
Nu trebuie să suport toanele și ifosele nimănui și nu trebuie să las pe nimeni să-mi tulbure pacea sufletului. Nu trebuie să suport nicio obrăznicie, nicio calomnie și nicio nedreptate.
Nu trebuie să accept posesivitatea și gelozia nimănui. 
Nu trebuie să depind de nimeni și nimeni nu trebuie să depindă de mine.
Nu trebuie să-mi fie teamă de nimeni și de nimic, nici de faptul că oamenii m-ar putea percepe eronat, nici de ceea ce aș putea pierde și nici de cei care ar putea să nu mă mai dorească în preajma lor.
Nu trebuie să le mai deschid ușa casei mele celor care au plecat trântind-o și nu trebuie să fiu dispusă să-i primesc din nou pe cei care m-au părăsit și care se întorc crezând că sufletul meu are buton de pauză. 
Nu trebuie să țin post sau să devin vegetariană, dacă nu simt cu adevărat că asta îmi doresc. 
Nu trebuie să slăbesc doar pentru că unii au ceva împotriva celor care nu au măsuri de modele.
Nu trebuie să grăbesc nimic și nu trebuie să mai amân să fac ceea ce-mi place și să devin ceea ce-mi doresc să fiu.  
Nu trebuie să fac curat în casă dacă nu am chef și nu trebuie să mă simt vinovată că aleg să fac ceva ce-mi place, ce mă relaxează și mă bucură, în loc de datoriile casnice.

Foarte mulți “trebuie” ni-i impunem noi înșine datorită unor automatisme și a unor obișnuințe preluate de la alții. Niște setări și niște proiecții eronate...
Ajunsesem să nu mă mai pot bucura de nimic, să bat grăbită din picior atunci când eram la coafor, pentru că exista un "trebuie" urgent care, nu era neapărat prioritatea mea. Ajunsesem să mă simt vinovată pentru o oră de somn în plus, pentru o prăjitură mâncată,  pentru că nu reușeam să sun pe cineva, pentru orice ratare și renunțare la un plan...
Eram mereu agitată, obosită, anxioasă, nemulțumită, vinovată. Prețul plătit a fost sănătatea proprie, neglijarea și valuri de reproșuri de la cei nemulțumiți de mine. 
Mi-am dat seama că am trăit o viață plină de falși "trebuie", care nu au avut nicio legătură cu ceea ce am vrut și am fost eu. Și am înțeles că TREBUIE să schimb asta, că a sosit, în sfârșit, timpul ca "trebuie" să devină cu adevărat ceea ce trebuie. Și că trebuie să fiu așa cum vreau eu, nu așa cum vor alții. 
Trebuie să fiu liberă, autentică și fericită.  
Trebuie să refuz tot ce nu-mi doresc, ce nu-mi place și ce nu-mi face bine.
Trebuie să mă bucur oricând vreau de o cafea bună și de o prăjitură, conștientă de valoarea clipei, fiindcă doar clipa este certitudine.
Trebuie să dorm când vreau și cât vreau și dacă am chef, pot să-mi fac duminică dintr-o zi lucrătoare. 
Trebuie să-mi cumpăr ceea ce-mi doresc de îndată ce am șansa să o fac, fiindcă nu am nicio certitudine că voi avea o altă ocazie să mă bucur de acel lucru.
Trebuie să mă bucur de parfumul preferat, chiar și când stau în casă și, de ce nu, chiar și când fac curățenie, mai ales că știu parfumuri care n-au mai apucat să fie  purtate de cei care le-au păstrat pentru ocazii speciale. 
Trebuie să port ce-mi place, să mă îmbrac așa cum mă simt confortabil, fără a ține cont de modă, de așteptări sociale și de alte prostii comerciale.
Trebuie să tai de pe liste toate sarcinile și planurile care nu reflectă prioritățile mele reale și binele meu. 
Trebuie să iubesc pe cine vreau și cum vreau, dar mai întâi trebuie să mă iubesc pe mine.
Trebuie să spun atât cât vreau și cât consider că ar trebui să știe fiecare și da, trebuie să-mi protejez intimitatea, iar uneori, să-mi ascund fericirea și să mă bucur doar eu de ea, pentru a nu mi-o tulbura invidia sau nefericirea unora.   
Trebuie să mă trezesc în fiecare zi zâmbind și recunoscătoare pentru tot ce am și pentru toată iubirea de care am parte.
Trebuie să-mi declar iubirea doar atunci când simt și să nu-l transform pe "te iubesc" într-un răspuns automat. 
Trebuie să plec de lângă oricine mă descurajează și mă întristează. Și de lângă cei pentru care nu pot fi o bucurie sau ceva bun.
Trebuie să-mi ofer liniștea de care am nevoie și oamenii buni care mă inspiră, care mă bucură și care mă motivează.
Trebuie să evit orice rău și să fac bine atât cât pot, dar niciodată nu trebuie să fac un bine făcându-mi mie o defavoare. 
Trebuie să-mi ofer viața pe care o merit fiindcă aceasta îmi aparține și am tot dreptul să o trăiesc așa cum vreau.
Trebuie să fiu pregătită oricând de plecare și, atât cât se poate, să las ceva frumos în urma mea...



Revelion de vis la Pensiunea Victoria



sau cum am plecat să-mi petrec revelionul la o pensiune și m-am întors de la niște prieteni. Pentru că asta s-a întâmplat la Pensiunea Victoria de pe Valea Drăganului: gazdele mi-au devenit prieteni. 
Am descoperit Pensiunea Victoria când am fost invitată la ziua prietenei mele dragi Camelia Radulian și, pentru că mi-a plăcut foarte mult, am revenit cu prietenii mei în toamnă. 
Pensiunea Victoria este situată în Apuseni, pe Valea Drăganului, într-o zonă de munte superbă. 
Are o capacitate de cazare de aproximativ 32 de locuri (se poate închiria și parțial), marele avantaj fiind că fiecare cameră are baie proprie. Vila este superbă, are un living spațios și luminos, cu șemineu, 2 săli de mese, o curte mare cu locuri amenajate pentru relaxare (foișor cu zonă de făcut grătar, leagăn, ciubăr de făcut baie), are și loc de joacă pentru copii (în interior au și biliard), iar proprietarii amenajează și investesc mereu în locație pentru a face șederea turiștilor cât mai plăcută.  
Primele două dăți în care am fost la Pensiunea Victoria am ales self-catering, însă de revelion am ales all inclusive și bine am făcut! Recunosc, meniul de revelion și toată mâncarea care ni s-a oferit la pensiune ne-au întrecut așteptările. A fost prea multă mâncare, abundență și diversitate, produse foarte proaspete, ingrediente premium, nu s-a făcut deloc rabat la calitate și la cantitate. 
În noaptea de Revelion cu greu am convins gazdele că nu mai putem servi și sarmalele și tortul, dar ne-am bucurat de ele a doua zi, după o senzațională ciorbă de burtă. 
Ni s-au pregătit zilnic două feluri de ciorbă, două feluri principale, iar vegetarienii au primit preparate speciale pentru ei. Ni s-au oferit murături delicioase, salată de hribi și tot feul de preparate locale, tradiționale, pe care le-am gustat pentru prima oară. 
Am fost curioși să aflăm cum a reușit bucătăreasa să ne gătească preparate atât de bune și sofisticate și să se descurce atât de bine și cu meniurile vegetarienilor și am aflat că aceasta frecventează cursuri de gătit, arta culinară fiind o mare pasiune de-a ei. 
Nu puteau lipsi băuturile din meniu, am avut la discreție de toate și pentru toate gusturile: vișinată, pălincă, lichioruri fine, bere, vinuri, șampanie, sucuri naturale, cafea, ceaiuri, absolut tot ce ne-am fi dorit, mai mult decât am fi putut bea.    
În data de 1 seara am avut un foc de tabară în curte, cu vin fiert și cântece în jurul focului.
Este de apreciat străduința și atenția la detalii, dar mai ales faptul că am simțit cu toții că ni s-a oferit totul cu mult drag. 
Zona este foarte frumoasă și ofertantă, se pot face plimbări în natură, noi am avut noroc de zăpadă ca în povești, am făcut drumeții și ne-am plimbat cu sania trasă de cai. 
La câțiva kilometri de pensiune este barajul Drăgan Floroiu, mai este și barajul Beliș, cascada Vălul Miresei, au și iubitorii de ski pârtia Mărișel, puteți vizita cetatea de la Bologa și neapărat să vizitați Mănăstirea Ciucea și muzeul Memorial Octavian Goga (care sunt la o distanță de 8 km față de Pensiunea Victoria). 
În data de 2 ianuarie, câțiva din grup au plecat spre case, având drum lung de parcurs (până la București și Constanța). Un tir răsturnat pe șosea i-a întors din drum, dar trebuia să le vedeți bucuria că pot rămâne încă o zi la pensiune. Au rămas și ceilalți care se pregăteau de plecare și ne-am bucurat de încă o zi frumoasă împreună. 
Eu am plecat abia în data de 4 și tare bine mi-a prins încă o zi de relaxare și răsfăț, fiindcă gazdele mi-au gătit tot felul de bunătăți și am avut timp să stau în tihnă de vorbă cu ei și să-i cunosc mai bine.  
Cu siguranță mă voi întoarce împreună cu prietenii mei și în primăvară, fiindcă acolo este superb în orice anotimp. 
Am amintiri minunate de la Pensiunea Victoria și vă recomand cu drag să mergeți cu oamenii dragi să vă bucurați de o zonă splendidă și de niște ardeleni minunați, calzi, sinceri, foarte harnici și generoși. Ospitalitatea lor vă va cuceri și vă va impresiona.  
Noi, turiștii, ne bucurăm de sejururi și de sărbători, dar nu știm câtă muncă și efort depun gazdele pentru confortul și plăcerea noastră, cât se străduiesc pentru a ne oferi nouă momente de neuitat. 
Spuneam că am plecat la o pensiune și m-am întors de la niște prieteni. Simona și familia ei mi-au cucerit inima pentru că sunt genul acela de oameni în care vezi bunătatea lui Dumnezeu. 
Am, totuși, și o reclamație: am plecat de acolo cu senzația că cineva ne-a strâmtat hainele. 😁 Prăjiturile de casă au fost ceva...

Mii de mulțumiri gazdelor și prietenilor mei pentru amintirile minunate!  


Detalii despre Pensiunea Victoria găsiți pe site: http://www.pensiunevaleadragan.ro/
sau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/pensiuneavictoria



Rămas bun, 2018! Bun venit, 2019!



Mi-am luat rămas bun de la 2018 împăcată și fără regrete, cu sufletul plin de recunoștință pentru tot ce am trăit, pentru tot ce mi s-a dat, pentru tot ce mi s-a luat, pentru tot ceea ce am învățat și pentru tot ceea ce am devenit.
Nu mă voi plânge de faptul că o bună parte din an am frecventat Institutul Oncologic din Cluj, ci le mulțumesc tuturor celor de acolo care m-au ajutat și care mi-au dovedit că există cadre medicale excepționale, că într-un spital de stat lucrurile pot funcționa perfect, că se respectă cu sfințenie regulile, dar mai ales pacientul. 

2018 a fost anul care m-a ajutat să înțeleg care îmi sunt cu adevărat prioritățile. Mi-am făcut timp să mă văd și pe mine, să privesc în adâncul meu. Nu am mai tras de mine așa cum făceam în trecut, am fost mai blândă și mai indulgentă cu mine însămi. Mi-am acceptat slăbiciunile și neputințele și am înțeles că nu trebuie să fiu perfectă, că nu trebuie să le fac pe plac tuturor, să-i mulțumesc pe toți și să fac compromisuri în defavoarea mea.  
Am descoperit cât de benefică și revigorantă poate fi solitudinea, am evitat oamenii toxici, care obosesc cu capriciile și așteptările lor aberante. 

Începusem anul 2018 cu diferite planuri și visuri pe care, pe parcurs le-am abandonat. Nu am reușit să fac tot ce mi-am propus și nu am reușit să fiu mereu așa cum mi-am dorit să fiu, dar știu că există un timp pentru toate. 
Totuși, în 2018 am avut câteva realizări frumoase și am reușit să-mi ofer libertatea care mi-a lipsit în anii precedenți, în care, din cauza jobului, abia mai găseam puțin timp și pentru mine. 
În 2018 am publicat cartea Străinul de lângă mine,Irina Binder - Strainul de langa minecare a devenit bestseller de îndată ce i-am anunțat publicarea. Feedback-ul publicului a fost unul neașteptat de bun și mă bucur foarte mult că nu mi-am dezamăgit cititorii. 

Tot în 2018 am avut și cea mai frumoasă vacanță de până acum. Mi-am petrecut aproape 2 săptămâni în Elveția și în Franța. În luna august am fugit la Glacier 3000 și pe Aguille du Midi, aproape de Mont Blanc. Am văzut locuri senzaționale și am cunoscut oameni minunați. În acea vacanță am cunoscut oameni extrem de bogați și celebri de la care am învățat că nu există bogăție mai mare decât libertatea de a fi cum vrei și cu cine vrei și că doar lucrurile care te fac cu adevărat fericit sunt, de fapt, valoroase.   

Pentru 2019 mi-am propus să-mi îndrept atenția cât mai mult către persoana mea, nu către alții. Să mă educ și să mă corectez pe mine, să-mi ofer mai mult mie. 
Am înțeles că nu trebuie să trag de nimeni ca să-l ajut să se schimbe în bine, că nu pot grăbi sau forța evoluția nimănui, că pentru cei capabili și dispuși să învețe este suficient un bun exemplu și nu este nevoie să mă străduiesc să-i conving de nimic.   
Vreau să-mi ofer mai mult timp doar pentru mine, să fac ceea ce îmi place, să petrec timp de calitate cu oameni dragi. Nu sunt dispusă să fac concesii, nu mai vreau să mă irosesc cu oameni care mă întristează și mă stresează, nu mai vreau să fac nimic de dragul aparențelor sau de teamă că voi pierde pe cineva care nu înțelege că am dreptul să aleg ce vreau, să refuz, să fac doar ceea ce îmi doresc cu adevărat.  
Cea mai mare dorință a mea este să plec într-o vacanță prin Europa, dar fără planuri și restricții, fără termene limită, să-mi iau un bagaj, să mă urc în mașină și să mă opresc doar în orașele în care vreau și să le străbat în lung și în lat, să nu fac nimic în grabă, să rămân doar cât vreau în fiecare oraș, să nu fiu nevoită să las ceva nevăzut doar pentru că trebuie să plec, să-mi aleg în orice clipă altă destinație care mă atrage și să mă întorc acasă doar când mă satur de umblat și când îmi va fi dor de casă.
Deocamdată mi-am planificat câteva concerte: Elton John în Viena, Andre Rieu în Praga și Michael Buble în Munchen. 
Plănuiesc să public câteva cărți, printre care "Până la sfârșit" (adică Fluturi 4 - care este foarte  dorită de cititori) și "Iubirea te învață", dar am mai multe proiecte foarte dragi mie pe care sper să reușesc să le duc la bun sfârșit. 

Pentru tot ce mi-ați fost și mi-ați oferit în 2018, vă mulțumesc cu recunoștință! 
Să aveți un 2019 minunat, să vă oferiți tot ceea ce meritați, să vă concentrați cât de mult puteți asupra sănătății și păcii voastre, să stați în preajma oamenilor buni de la care aveți ce învăța, să faceți totul cu bucurie și să fiți iubiți!  
La mulți ani, oameni dragi!