Nu există suplimente care să ajute la pierderea greutății corporale.





Observ că apar tot felul de diete miraculoase, tot felul de afaceriști care speculează grava problemă a obezității și vând minciuni. Înlocuirea hranei cu shakeuri și batoane este o mare prostie. De ce ai bea un shake plin de chimicale care are 300 calorii, în loc să consumi un ou, legume și alimente sănătoase? 
Cică aceste shakeuri și batoane conțin multe vitamine și minerale, dar de ce i-ai da organismului ceea ce nu-i lipsește? De ce i-ai da surplus de vit B, dacă lui îi lipsește vit D? Vitaminele și mineralele se obțin printr-o nutriție echilibrată, iar carențele (stabilite prin analize medicale) se rezolvă cu suplimente de calitate (cum ar fi Solgar, Jamieson, și alții).

Pentru a ajunge la o greutate normală trebuie echilibru, control, mâncat conștient, hrănire, nutriție, nu îndopat cu prostii și cu pasile care, chipurile, ard calorii. Mișcarea arde calorii. 
Cantitatea de hrană contează foarte mult. Trebuie puțină documentare despre nutrienți și rolul lor, despre efectele carbohidraților, despre importanța proteinelor și a grăsimilor. Puteți înlocui alimentele nesănătoase, bombe calorice cu alimente bune. 
Îmi pare rău că mulți profită de disperarea unora și le vând iluzii, dar și mai grav este că aceștia atentează la sănătatea lor! Faptul că ai citit tu că nu știu ce shake ajută și e sănătos și că ai intrat într-o afacere cu produse de slăbit, nu înseamnă că ești deja dr. docent în nutriție și că ai dreptul să convingi oamenii să consume prostiile pe care le vinzi!
Aveți probleme cu greutatea? Mergeți la medic! Mergeți la nutriționist, iar dacă mâncatul este o problemă pe care nu o mai puteți controla mergeți la un psiholog. Doar un psiholog va stabili cauza și vă poate ajuta. Credeți-mă. 
Dezaprob total pe oricine încearcă să vândă produse de slăbit, programe de slăbit și regret că sunt multe vedete care fac asta! 
NIMENI nu are dreptul să se joace cu sănătatea cuiva, regret că unii sunt atât de inconștienți încât nu se gândesc la efectele pe care le pot avea produsele tâmpite pe care le promovează. Pot fi efecte negative atât fizice cât și psihice! 
Știu că-mi vor sări în cap afaceriștii și poate câteva persoane naive care "au avut rezultate" cu aceste batoane și shakeuri, dar le pot aduce argumente. E logic să pierzi în greutate dacă nu mănânci decât 3 mese pe zi și 2 gustări, toate cu restricție calorică așa cum propune un program celebru de slăbire, deci pierzi în greutate și fără batonul și shakeul ala...
Dacă greșesc, există mulți medici în lista mea de prieteni care mă pot contrazice.
Din proprie experiență și din zeci de exemple vă pot spune că NU există produse miraculoase care să ajute la slăbit. Ajută disciplina, echilibrul, cunoașterea alimentelor și a importanței și a efectelor lor asupra organismului. Și mișcarea. Și iubirea de sine.
Nu mai ingerați toate prostiile promise de unii în locul alimentelor sănătoase.
Un medic nutriționist și la nevoie susținut de un medic psiholog vă pot ajuta să vă restabiliți echilibrul emoțional și să redeveniți normoponderali. Restul sunt minciuni și afaceri.
Nu vă jucați cu sănătatea voastră.
Iar cei care vindeți prostii din astea păcat că vă erijați în nutriționiști și vă jucați cu sănătatea oamenilor. Ar trebui interzise aceste practici că văd că unii nu au conștiință și sunt iresponsabili.



Nu ignorați semnele depresiei!




Dacă vedeți la cineva cunoscut schimbări de comportament și de dispoziție, nu rămâneți indiferenți. E ca să cum ați vedea pe cineva rănit și treceți nepăsători pe lângă... 
Am mai spus cândva și unii s-au amuzat: când cineva pierde în greutate lumea compătimește persoana și se întreabă ce suferință o fi avut, dar când cineva se îngrașă peste măsură nimeni nu se gândește că are o problemă gravă și în cele mai multe cazuri este emoțională... 
Izolarea, mâncatul compulsiv, agresivitatea (răutatea), paranoia, victimizarea, sunt semne că o persoană are nevoie de ajutor. Nu subestimați gravitatea problemelor cuiva, ceea ce pentru noi pare o problemă banală, pentru altcineva poate fi o adevărată dramă. Fiecare suflet are "imunitatea" lui... 
Cât despre cei care sunteți triști, apatici, depresivi, care nu vă mai găsiți locul, faceți schimbări. Ieșiți dintre cei 4 pereți, renunțați la dependențe (mai ales la cele nesănătoase cum ar fi izolarea în lumea virtuală și mâncatul compulsiv), eliminați din viața voastră ceea ce vă face rău, schimbați stilul de viață, renunțați la oamenii toxici și la cei care se plâng mereu, nu stați lângă cei care vă alimentează depresiile, senzația de neputință și tendința de victimizare. Faceți ceva nou, faceți sport, ieșiți în parc, la spectacole, învățați ceva nou, citiți, renovați sau reamenajați prin casă, dar nu stați să zaceți în paturi și fotolii, singuri și fără activități sănătoase. 
Și foarte important: apelați la specialiști, la psihologi. Depresia nu este o rușine și nu este de neglijat, nu prea trece de la sine, trebuie să i se acorde o importanță la fel de mare ca oricărei afecțiuni. 
Iubiți-vă voi și pentru cei incapabili să vă iubească, nu mai tânjiți după iluzii, nu mai amânați acceptarea adevărurilor evidente, nu vă mai amăgiți, nu vă mai puneți viața pe pauză așteptând să primiți ceea ce alții nu vor sau nu sunt capabili să vă ofere, nu vă mai expuneți pericolelor, prețuiți sănătatea și viața. 
Căutați bucuriile mici, iar atunci când nimic nu vă mai bucură, când nu vă mai găsiți rostul, deveniți voi bucuria și sprijinul cuiva. E o metodă minunată de vindecare să ajuți pe cineva, să-i fii pace și mângâiere... 
Toate trec așa cum vin... unele ca lecții, altele ca etape ale evoluției noastre, iar unele dureri ne fac puternici și frumoși, vă asigur de asta.


Și dacă tot am vorbit despre depresie, vă recomand cu drag cartea "Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine".






Produsele mele preferate de makeup



De nenumărate ori mi-ați cerut să scriu și despre diverse produse preferate de mine, în special despre produse cosmetice și de makeup. 
Nu știu dacă pot face review-uri obiective, însă pot scrie despre produse testate de mine și care îmi plac foarte mult. 
Eu nu mă machiez foarte mult, nu folosesc concelear, blush, rimel... Folosesc doar produsele din poze și rar folosesc și rimel. 
Sunt împotriva machiajului strident care încarcă inutil chipul unei femei. Părerea mea este că scopul machiajului este protecția, mascarea anumitor imperfecțiuni și evidențierea trăsăturilor frumoase, nicidecum transformarea radicală și exagerată a chipului.

Foarte important pentru mine este să-mi aplic pe ten o crema BB, CC sau un fond de ten (neapărat unul foarte lejer fiindcă nu am nevoie de acoperire mare) care să aibă factor de protecție UV mare. Aplicarea unui factor de protecție solară este foarte importantă, având în vedere că soarele pătează și îmbătrânește tenul. Protecția se aplică și vara și iarna, nu doar la expunerea la soare așa cum crede multă lume. 
Recunosc, nu am răbdare să aplic creme peste creme, de aceea, după un serum hidratant, aplic una dintre cremele sau unul dintre fondurile de ten din poza de mai sus. 
Am testat cam tot ce există pe piață, atât produse renumite, cât și produse mai accesibile, iar acestea rămân printre preferatele mele. 
Pentru mine contează foarte mult ca produsul să nu arate ca o mască pe față, să se aplice foarte ușor, iar efectul să fie de lungă durată. Am oroare de produsele de makeup care pătează hainele și care fac fața să arate nenatural.

Dacă ar fi să fac un top al cremelor BB sau CC cu SPF, preferatele mele ar fi:
1. La Mer  The SPF 50 UV protecting fluid
2. Chanel Sublimage La Protection UV 
3. Chanel Corection Complete SPF 50
Iarna folosesc creme cu SPF mai mic, dar vara fără factor 50 mi se pătează tenul.
În topul fondurilor de ten preferate de mine sunt:
1. La Prairie Fond de Teint Anti-Age
2. Guerlain Lingerie de Peau Aqua Nude
3. Chanel Perfection Lumiere Velvet


Al doilea produs de make-up pe care îl folosesc este pudra. 
Prefer pudrele libere fiindcă se aplică mult mai ușor și nu încarcă tenul. 
Mult timp preferatele mele au fost Caron și Guerlain Les Voilettes.  
În topul pudrelor mele preferate sunt:
1. La Prairie Cellular treatment loose powder 
2. Caron Poudre Libre Translucide 
3. Chanel Poudre Universelle Libre

Topul pudrelor de finish: 
1. Tresore Rare Ultimate Pearl Protecting and Finishing Powder    
2. Diorskin Nude Shine Color Gradation 
3. Guerlain Meteorites


Al treilea produs de makeup pe care îl folosesc este Eyelinerul (tușul de pleoape). Este produsul cel mai testat de mine, fiincă am căutat mereu un eyeliner rezistent și care să se aplice ușor. Am avut zeci, poate că am testat tot ce există pe piață. Culmea este că cel mai bun este unul care nu este scump - BeYu, iar cel mai prost este Chanel. :) 
Topul celor mai bune eyelinere este:
1. BeYu - este extrem de rezistent, nu se demachiază decât cu demachiante pe bază de ulei
2. Make Up For Ever
3. MAC 


Farduri de pleoape folosesc foarte rar, în zilele mele roz :) , iar nuanțele mele preferate sunt cele pe care le vedeți.
Nu văd sensul să ai palete cu toate culorile dacă nu le folosești. 
Topul preferatelor mele:
1. Naked 3 Urban Decay
2. Guerlain 
3. Chanel 


Ultimul produs de makeup este rujul. Să fac un top al celor mai bune îmi este foarte greu, însă cu siguranță preferatele mele sunt Tom Ford, Chanel, YSL, Burberry și Guerlain. Recunosc, am o slăbiciune pentru rujuri, îmi promit mereu că nu-mi mai cumpăr, dar îmi este greu să mă abțin când apare ceva nou care-mi place. :)

Aștept cu drag să-mi povestiți despre produsele voastre preferate, să-mi recomandați produse testate de voi și să-mi puneți întrebări, dacă doriți. 
Totuși, pentru review-uri recomand blogurile de specialitate, deși cel mai sigur este să testați personal orice produs. 

Să nu uitați că sunteți frumoase și fără make-up, dar totodată să aveți grijă de tenul vostru. Am auzit de multe ori afirmația total greșită "Eu sunt frumoasă așa, naturală, am tenul frumos, nu-mi trebuie creme sau fond de ten." Cremele și fondul de ten nu sunt doar pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite imperfecțiuni, ci sunt în primul rând pentru a proteja tenul de razele solare și de factorii poluanți. 

Orice machiaj să fie însoțit de un zâmbet și vă garantez că veți fi superbe! 




Pa!




Până acum am tăcut și am lăsat de la mine. De acum voi lua atitudine. 
Nu voi accepta să trăiesc după principiile altora, cu atât mai mult cu cât sunt principii care încalcă niște reguli fundamentale de bun simț. Nu voi permite niciun abuz împotriva mea și a oamenilor dragi mie. 
Atunci când am șters comentarii care insultau vreo persoană sau vreo categorie socială (gen gospodine, maneliști, și altele) am fost acuzată că nu acord dreptul la opinie și la libera exprimare. 
În mediul online se pare că unii nu au limite și folosesc fără pic de rușine limbajul suburban, insulte grosolane și amenințări de tot felul. Comportamentul acesta este din ce în ce mai mult copiat de tineri, de copii, de femei... 
Stau și mă întreb: cât de puțin trebuie să te respecți ca femeie încât să vorbești ca la ușa cortului în văzul tuturor? Cât de iresponsabilă să fii încât să nu-ți pese că dai un exemplu prost și lași mizerie în urma ta? Cum să n-ai pic de rușine? 
Unii permit tuturor astfel de comportament suburban fără a le păsa de drepturile celor care sunt insultați și atacați. Ei invocă "dreptul la libera exprimare" . 
Eu consider că dreptul la libera exprimare nu trebuie să încalce alte drepturi. Dreptul la opinie și la liberă exprimare au fost prost înțelese de mulți, prin urmare vezi la tot pasul insulte grosolane, afirmații denigratoare, instigare la ură, violență și comportament antisocial. Nu vă voi povesti de oameni care au făcut depresii, de părinți terorizați care s-au îmbolnăvit când au văzut cum le sunt jigniți și amenințați copiii, de adolescenți care au ajuns să se izoleze sau mai rău, să se sinucidă. Dar cui îi pasă că un om poate fi afectat emoțional?! 
Despre cei care permit ca în spațiile lor (bloguri, site-uri, profile și pagini Facebook) să fie insultați oameni am o părere foarte proastă. Unii consideră că nu greșesc cu nimic, își scuză lipsa de respect față de cei jigniți cu acordarea dreptului la libera exprimare, fără a ține cont că există niște limite și că devin complici la niște acte de agresivitate cu repercusiuni grave. 
Unii au pretenția să accepți cu seninătate să fii jignit în spațiile lor. E ca și cum te afli în casa cuiva care acceptă ca un alt musafir să te atace și să te jignească. Ce om cu demnitate acceptă așa ceva? 
Și ce OM cu principii morale dă dreptul cuiva să încalce drepturile altcuiva, să atenteze la liniștea, psihicul, sănătatea și demnitatea altcuiva?! Ce OM permite cuiva să discrimineze alți oameni și catagorii sociale?! 
Unii ar trebui să știe că există legi care apară toate acestea. 
Mai presus de orice reguli stabilite de societatea asta confuză care își pierde principiile sunt BUNUL SIMȚ și OMENIA. Iar când permiți ca cineva să fie insultat, când asiști pasiv la abuzurile împotriva cuiva, bunul simț și omenia îți lipsesc cu desăvârșire.
Acestea fiind spuse sper că unii vor înțelege de ce le întorc spatele definitiv. Nu mai accept nimic, nu mai fac niciun compromis. Am demnitatea mea. Și mai mult de atât voi întoarce spatele oricui tratează vreo persoană sau vreo categorie socială fără respect, oricui își permite să discrimineze și să le permită altora toate acestea. Eu nu am nevoie de persoane nerușinate și lipsite de omenie. 
Refuz să mă aliniez turmei care se îndepărtează de adevăratele valori și reguli de bun simț.
Rămâneți voi cu dreptul la libera exprimare, dar fără mine. 



Când iubirea devine un supliciu...




Iubirea unora este de dorit până când te sufocă. Până când ajunge să te streseze, până când te obosește, până când te obligă să te justifici și să convingi mereu, până când te face să te simți vinovat că nu poți oferi mai mult. Până când îți fură liniștea. Până când te îngrădește și te face să nu te mai simți liber. Până când, în loc să te atragă, te gonește și te face să-ți dorești depărtarea și singurătatea. 
Iubirea nu e posesivă, nu obligă, nu reprosează, nu revendică drepturi, nu e egoistă. 
Iubirea pentru celălat nu e despre tine, ci despre el. Despre binele lui, despre liniștea lui, despre fericirea lui. Despre ceea ce vrea el, despre ceea ce este el. 
Iubirea nu se strigă în gura mare, ci se arată prin fapte mici, prin înțelegere, toleranță, răbdare, bunătate și lipsă de egoism...