MAME



Astăzi ar trebui să fie despre ele… despre MAMELE noastre. Despre ele, cele care ne-au dat viața noastră, dar și viața lor toată. Din prima clipă a noastră și până în ultima clipă a lor. 
Ele... ale căror singure bucurii sunt bucuriile noastre, ale căror singure visuri sunt visurile noastre. 
Ele care simt nefericirea noastră ca pe o moarte lentă.
Ele care așteaptă oricât, care înțeleg orice și care iartă totul.
Ele care uită că le-am dezamăgit de îndată ce le îmbrățișăm. 
Ele pentru care abia dacă găsim puțin timp... 
Ele, cărora ne plângem ofurile, dar pe care nu avem timp să le ascultăm. 
Ele pe care le facem să se simtă ca niște tâlhari când vin să ne viziteze, acuzându-le că ne invadează casa și intimitatea. 
Ele la care ne răstim uneori și cu care nu avem răbdare, în timp ce cu străinii suntem foarte atenți și buni.
Ele, cărora le ducem lucruri de care nu mai avem nevoie... „Îi duc asta lu’ mama, se va bucura”… în timp ce pentru străini cheltuim bani să le dăruim ce este mai bun.
Ele care ne servesc cu bomboanele păstrate pentru noi, pe care tot de la noi le-au primit cândva, dar de care nu s-au îndurat să se bucure.
Ele de la care plecăm cu sacoșe pline cu mâncare pentru care s-au istovit cu toată dragostea de care sunt capabile. 
Ele care n-au fost răsfățate de bărbații lor, care prea rar au primit flori și recunoștință și cărora unii le strică până și bucuria zilei de 8 martie luând-o în derâdere.
Ele celor cărora le cerem atât de mult și cărora le oferim atât de puțin.
Ele ale căror greșeli le ținem minte toată viața, dar ale căror mii de dovezi de iubire le uităm.
Ele pe care le muncim, cărora le dăm copiii să ni-i crească, fără să ne întrebăm de unde au încă atâta putere și răbdare când noi nu rezistăm nici măcar câteva ore…
Ele pe care le obligăm să ne iubească în tăcere și de la distanță, acuzându-le că sunt prea grijulii și posesive.
Ele care așteaptă înspăimântate vești de la noi, care nu dorm nopțile de grija noastră.
Ele care ne ascund durerile și fricile lor, care ne întâmpină mereu zâmbind și bucuroase, de parcă n-ar fi cunoscut vreodată durerea și spaima.
Ele pe care, inconștienți și egoiști le facem să simtă și să creadă că nu mai au nimic de oferit… iar sentimentul de inutilitate le distruge până și ultima fărâmă de dorință de viață.
Ele care nu-și doresc să ne deranjeze sau să ne fie poveri, care și-ar dori uneori să fie invizibile dacă s-ar putea.
Ele ale căror mâini au forma iubirii.
Ele... uitate, neglijate și de unii abandonate...
Ele pe care învățăm prea târziu să le prețuim și să le arătăm iubirea noastră.
Ele... pe care le căutăm cu flori pe sub iarbă și pe sub zăpezi…

La mulți ani, dragi MAME!