Viața nu te întreabă...

Viaţa nu te întreabă niciodată dacă eşti pregătit sau nu pentru o nenorocire. Nu îţi dă niciun preaviz şi nu-ți trimite niciun avertisment înainte să te surprindă cu un necaz care îţi va dărâma întregul univers. Nu te întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu, nici dacă e corect sau nu ceea ce ți se întâmplă. Nu te întreabă dacă vei suporta sau nu o durere prea mare pentru tine, nici dacă eşti pregătit sau nu să pierzi tot ce ai. Nu te întreabă cât de mult iubeşti pe cineva sau cât de mult depinzi sufleteşte de anumiţi oameni atunci când îi va răpi de lângă tine, obligându-te să înduri chinul şi amărăciunea singurătăţii. Nu te întreabă dacă eşti copil sau dacă eşti încă prea tânăr ca să-ţi pierzi părinţii. Nu. Viaţa nu te întreabă niciodată nimic. Nu te întreabă nici dacă eşti sau nu destul de puternic pentru a trece printr-o decepţie, nici dacă sufletul tău mai poate primi încă o lovitură. Nu te întreabă cât ai râs înainte să te facă să plângi; nici cât te-ai bucurat înainte să te facă să suferi. Nu te întreabă dacă meriţi sau nu să fii rănit, înșelat, batjocorit, judecat, mințit, umilit, trădat, părăsit. Nu te întreabă ce ai făcut bun sau rău – şi, de multe ori, te răsplăteşte cu rău pentru faptele tale bune. Nu te întreabă dacă vei putea trăi într-un alt loc sau dacă eşti pregătit să renunţi la visurile tale şi la drumul ales, atunci când îţi schimbă brusc direcţia de mers şi te smulge din locul în care sufletul tău se simte acasă. Nu te întreabă ce anume ai şi câte ai sacrificat pentru a avea ceva, atunci când te păgubeşte de tot ce ai agonisit. Nu te întreabă cât de fericit ai fost – sau dacă măcar ai fost fericit vreodată –, înainte de a te pedepsi nemeritat cu nefericire. Nu te întreabă dacă ai apucat să trăieşti şi dacă ţi-ai împlinit măcar o parte din visuri, înainte să te lovească nemilos cu o boală care îţi va arăta, cu paşi uneori lenţi şi nemiloşi, sfârşitul. Sfârşitul planurilor tale, al visurilor tale, al gândurilor tale şi, într-un final, sfârşitul tău. 

Nu. Viaţa nu te întreabă niciodată nimic. Nu ţine cont de cine eşti şi de ce ai făcut, bun sau rău. Ea doar îţi dă un test de supravieţuire – o lovitură în plin – şi te lasă să te descurci. Şi aici apar opţiunile, toate sub formă de lecţii – unele mai dure, altele mai blânde, dar în urma cărora cu siguranţă te vei schimba. De multe ori atât de mult, încât nici tu nu te mai recunoşti. Toate aceste lovituri îţi dau ocazia să-ţi testezi limitele şi să forţezi depăşirea lor. Îţi dau ocazia să vezi cine te-a iubit cu adevărat şi cine te-a iubit doar declarativ şi interesat. Îţi vor da ocazia să vezi cine eşti, ce poţi şi ce însemni, atât pentru cei din jurul tău, cât şi pentru tine însuţi. Cu toate acestea, oricât de multe experienţe vei trăi, nu vei şti niciodată câte poţi îndura. Asta, pentru că oamenii nu îşi cunosc limitele – sau, poate, pentru că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. Nu vei şti unde vei ajunge şi nici felul în care te vor schimba loviturile primite, care te pot înrăi sau te pot face mai bun, te pot transforma într-un om puternic, încrezător, luptător sau, dimpotrivă, te pot schimba într-un om vulnerabil, speriat, resemnat și poate chiar răzbunător și laș. Viaţa, drumurile, loviturile şi oamenii te pot îndepărta sau te pot apropia de tine, de cine ești cu adevărat. Totul depinde numai de felul în care alegi să fii. 

Totul depinde doar de tine....

Fragment din cartea Fluturi