Ce mare era omul mic!



Nenea Ion era un bătrân gârbovit care trecea adeseori neobservat. Era slab și firav și nu știu dacă era mai înalt decât un copil adolescent. Chiar și privirea lui era de copil. Ochii lui de un gri cenușiu aveau o lumină aparte, jucăușă.
Nenea Ion trăia la marginea orașului, într-o căsuță mică din care abia mai rămăsese o cămăruță locuibilă. Împărțea cămăruța cu un câine și cu o pisică, iar uneori renunța la porția lui săracă de mâncare ca să hrănească bietele animale. "Postul negru e sănătos!" - spunea el ca să se justifice când alegea să dea altor guri mâncarea lui. 
Pensia lui era atât de mică încât abia îi ajungea să își cumpere pâine și câte un săpun bun. Când i-am dus un săpun mi-a mulțumit de câteva ori și l-a adulmecat cu o bucurie de nedescris. 
Muncea pentru fiecare dumicat. Pe o bucată mică de pământ din spatele casei, cultiva câteva legume, avea vreo doi meri, un nuc, dar și o văcuță și câteva găinușe. 
Lumea din oraș nu știa cum trăia nenea Ion. Nu știau dacă avea familie, dacă era bolnav sau dacă avea lipsuri. Știau cum arăta casa lui micută pe dinafară, iar pe el îl vedeau adesea prin oraș. Unii se amuzau că era mic. Mic de tot. 
Într-o zi, nenea Ion s-a îmbolnăvit. Nu s-ar fi dus el la spital, dar n-a avut încotro. Acolo a fost certat de cadrele medicale că nu era îngrijit și că nu avea și el o pijama. A dormit bietul om îmbrăcat cu izmene și cu cămașa cu gulerul foarte tocit de la atâta purtat. Aceea era cea mai bună cămașă a lui, cămașa de mers la biserică.
A stat nenea Ion mult în spital. Avea o boală la plămâni și trebuia să fie îngrijit. Un om cu suflet bun i-a dăruit o pijama și tare s-a mai râs în spital de nenea Ion, pe care pijamaua aia atârna de ziceai ca a fost a unui uriaș. Pentru că el era mic. Mic de tot. 
Când i-au dat drumul din spital, nenea Ion aproape că a alergat spre casă. Îi era dor de animalele lui de care avusese grijă niște vecini mai miloși. 
Într-o duminică, după slujbă, preotul le-a spus oamenilor că a ars casa unei familii. Părintele a îndemnat oamenii să ajute cu ceea ce poate fiecare. Și după două zile lumea a început să îl vadă pe nenea Ion cum căra cărămizi cu o roabă pe care abia putea să o împingă. Pentru că el era mic. Mic de tot. Câteva zile omul tot căra și ducea cărămizi, țigle și lemne la familia căreia îi arsese casa. Nimeni nu știa că zi de zi, nenea Ion își dărâma propria căsuță ca să adune cărămidă cu cărămidă. A dărâmat tot și i-a rămas în picioare doar cămăruța mică în care locuia el. 
Într-o zi, văzându-l că ducea câteva cărămizi în roabă, un om i-a spus: "Nu mai duce cărămizile alea, nenea Ioane. Sunt vechi, nu se poate face mare lucru din ele." Nenea Ion s-a întristat, dar nu a renunțat, mai ales ca a văzut că nimeni nu mai ducea cărămizi. El știa că acelea erau bune și că oamenii se puteau folosi de ele. Și chiar le-au folosit. "Chiar și o cărămidă dacă ne-ar fi dat nenea Ion și tot era de mare ajutor. Dar el a adus multe, foarte multe. În casa asta sunt multe cărămizi aduse de nenea Ion."
Nenea Ion nu mai avea liniște știind că acea familie era în necaz și că nu mai aveau de nici unele. Aveau și doi copii și s-a gâdit nenea Ion că tare bine le-ar prinde niște lapte. Lua laptele de la văcuța lui și oprea o cană pentru pisicuță, iar restul îl ducea la copiii cărora le-a ars casa. Le ducea și toate ouăle de la găinușele lui, iar merele puse deoparte pentru iarnă le-a dus pe toate. 
Nimeni nu știa că erau zile în care nenea Ion mânca doar un colț de pâine înmuiat în lapte sau doi cartofi fierți pe care punea cu zgârcenie câteva picături de ulei. Dar el nu se plângea niciodată. Oricum nu l-a întrebat nimeni, niciodată dacă mai poate, dacă mai are... 
Într-o zi, un vecin i-a cerut lui nenea Ion să îi dea curtea și grădina, promitându-i în schimb că va avea grijă de el. Naiv și neputincios, nenea Ion l-a crezut pe omul cu intenții bune... doar era om deștept, cu școală. Și s-a dus cu mașina fistichie a omului să semneze niște hârtii la notar. Nenea Ion îi respecta foarte mult pe oamenii cu școală. Pentru că el nu prea avea carte și se simțea mic... Mic de tot. 
Omul care a primit terenul lui nenea Ion nu s-a ținut de cuvânt. A demolat singura cămăruță  pe care o avea nenea Ion ca să își construiască o casă mare și frumoasă, iar pe nenea Ion l-a mutat într-o șură. Acolo a stat nenea Ion câteva luni, așteptând ca omul să-l mute într-o cameră nouă și frumoasă. A stat pe un pat vechi, în întuneric și în frig și abia dacă primea câte ceva de mâncare. Nimeni n-a știut de soarta lui, dar oricum, pe nimeni nu ar fi interesat. Lumea nu-l mai vedea și se gândeau că poate a murit. Știau că pe terenul lui a construit cineva o casă, dar nu se întrebau unde era nenea Ion. Nici măcar oamenii cărora le-a dus roabă cu roabă aproape toată casa lui, cărora le-a dus puțina mâncare pe care o avea, nu s-au interesat de el. Nimeni. Nimeni nu-i ducea lipsa lui nenea Ion. Fiindcă el era mic...  
Într-o zi, cineva a aflat povestea nefericită a lui nenea Ion. Să ajungă la el era imposibil. Omul care luase terenul și care îl ținea pe nenea Ion în șură făcuse casă mare cu gard înalt și poartă închisă. Cu greu a reușit să intre pe proprietatea ca o fortăreață și a inventat un pretext ca să rămână singură în curte. Atunci s-a dus glonț către șura în care l-a găsit pe nenea Ion stând pe patul șubred și învelit până la ochi cu niște pături vai de ele... 
- Nenea Ioane, am venit să te salvez. Hai cu mine.
Nenea Ion, incapabil să se ridice în capul oaselor, a spus cu o voce stinsă:
- Numai Dumnezeu mă mai poate salva pe mine. 
- Tocmai, Dumnezeu m-a trimis. Haide, te rog, vreau să te ajut. 
Persoana nu a apucat să-l convingă pe nenea Ion să se ridice, că proprietarul casei a și apărut în șură. După discuții în contradictoriu și amenințări, persoana a reușit să negocieze plecarea lui nenea Ion. Când s-a ridicat de pe pat și l-a văzut cât de mic era, persoana care venise să-l ajute s-a înduioșat. 
Nenea Ion n-avea decât hainele de pe el și o iconiță cu Maica Domnului pe care o ținea pitită sub pernă și pe care, cu mâini tremurânde a ascuns-o imediat în buzunarul vestei rupte pe care o purta.
L-a condus pe nenea Ion la mașină, iar acesta mergea cu pași greoi fără să spună nimic. Câteva zile i-au trebuit lui nenea Ion să se înzdrăvenească puțin. A primit o cameră frumoasă, cu pat confortabil, cu covor și cu televizor și lucruri cum n-a avut niciodată în viața lui. Avea pijamale călduroase și halat, iar baie caldă făcea foarte des. A venit un medic să îl consulte, iar persoana care l-a salvat a angajat o femeie care să aibă grijă de el, să îl ducă la plimbare prin parc, neapărat la biserică și să-i dea de mâncare de trei ori pe zi, plus desert. Dar nenea Ion mânca foarte puțin, fiindcă era mic. Mic de tot. 
Persoana care l-a salvat pe nenea Ion l-a întrebat dacă nu vrea să îl reclame pe omul care l-a neglijat, care i-a luat pământul, i-a dărâmat casa, i-a ucis animalele și l-a ținut sechestrat în condiții inumane. Nenea Ion a refuzat. A spus că el nu se răzbună, că el nu face rău, că omul acela e tată de copii și că nu îl lasă sufletul să îi facă rău, chiar dacă el i-a făcut atâta nedreptate. 
Și astfel, nenea Ion a iertat... fiindcă el era un om mic, dar mare. Mare de tot! 




Răceala - mult mai suportabilă cu produse naturale



Dacă e sezonul virozelor, iar eu nu m-am mai ocupat de imunitatea mea, bineînțeles că am răcit. Rău de tot. Răceala mea a debutat cu durere în gât și a continuat cu stări gripale și o tuse chinuitoare. De data aceasta nu am mai dat iama în cutia imensă cu medicamente pe care o am și am ales să mă tratez cu produse cât mai naturale și bune. 
Ultimele dăți în care am fost răcită am luat tot ce se putea lua, toate medicamentele lăudate și promovate care promiteau ameliorarea simptomelor și vindecarea, însă 2 săptămâni m-am simțit rău, iar după nici 2 săptămâni, răceala s-a întors. :)  
Așadar, de data aceasta m-am gândit să încerc alt tratament, mai ales după ce mi-a spus un medic să las măcar o răceală netratată cu medicamente, astfel încât organismul să lupte singur și să-și facă imunitate. La fel am tratat și 3 copilași și am văzut rezultate foarte bune.
Se pare că am făcut o alegere foarte bună. Nu mi-a trecut răceala în 2 zile, dar m-am simțit mult mai bine ca alte dăți în care îmi bombardam organismul cu tot felul de tratamente și tot mă simțeam rău. Cel mai mult m-am bucurat că nu am tușit noaptea și am putut dormi foarte bine. Ziua tușesc, dar nu ca alte dăți când tușeam până simțeam că-mi crapă capul. 

Am să vă povestesc puțin despre produsele din poză, cele cu care m-am tratat.

1. Mierea de Manuka - despre care v-am tot povestit și pe care foarte mulți dintre voi o apreciați pentru efectele benefice asupra imunității și vindecarea infecțiilor cu Ecoli, Helicobacter, Stafilococ ș.a. Am luat o linguriță dimineața și una seara. 
Cei care nu știu nimic despre mierea de manuka pot afla aici toate detaliile de care au nevoie: Mierea de Manuka

2. Sprayul cu Manuka și Propolis - foarte bun în viroze respiratorii și calmarea durerilor în gât. Am pulverizat de 3-4 ori pe zi. 
Puteți afla despre el aici: Spray cu manuka și propolis

3. Bomboanele cu miere de manuka. Sunt senzaționale! Mi-au calmat tusea (mai ales când ieșeam pe afară și tușeam ca un măgar), dar și durerile din gât.  

4. Siropul de tuse cu propolis Apivita. Mi l-a recomandat cineva și mă bucur că l-am folosit, cu el am tratat și copiii. Îl găsiți în farmaciile Sensiblu. 

5. Bomboanele cu miere și cimbru de la Apivita. Extraordinare pentru tuse, nu știu dacă am folosit un expectorant mai bun și mai rapid. Le găsiți la farmaciile Sensiblu.  

6. Super Orange - vitamina C 1000. Vitamina C 1000 iau zilnic, de obicei folosesc produse Solgar, dar am descoperit acest produs natural, foarte bun și eficient. L-am găsit la Sensiblu și am avut surpriza să aflu că luna aceasta au promoție, 3 cutii la preț de 1 (126 lei 3 cutii, altfel costă 126 lei 1 cutie cu 10 plicuri). Este un produs senzațional. Puteți afla mai multe despre el aici: Super Orange 1000

Dragii mei, acesta nu este un post de reclamă, îmi doresc doar să împărtășesc cu voi ceea ce am descoperit bun. După fiecare răceală am ajuns cu un ficat toxic, îmbuibat de tot felul de medicamente care nici măcar nu m-au ajutat. 
Faptul că vă împărtășesc experiența și părerea mea personală, nu înseamnă că vă îndemn să nu mergeți la medic sau să nu luați medicamente. Dar e bine să aflați și lucruri noi, poate vă sunt utile.  

Sper să vă ocolească răcelile și vă doresc multă sănătate!