E doar o etapă.



„Nu poţi trece la un capitol din viaţa ta dacă tot continui să-l reciteşti pe cel de dinainte.”
- Anonim

Ştiu, cuvintele mele nu te vor ajuta acum. Poate că le scriu, de fapt, pentru mine, deşi mi-aş dori foarte mult să îţi ofer o mângâiere.

Cândva am fost în situaţia ta. Deplorabilă. Sufeream atât de mult, încât mă detestam. Mă uram pentru alegeri şi pentru eşecuri. Mă învinovăţeam pentru tot ce nu mi-a reuşit, pentru visurile curmate brusc şi pentru oamenii care nu mă mai iubeau.
Sufeream atât de mult, încât fiecare bătaie a inimii mele mă durea. Fiecare respiraţie mi se părea un efort de nedescris. Eram ca un mort viu. Ziua îmi purtam cu greu masca după care încercam să îmi ascund tristeţea, iar noaptea, în singurătatea dintre cei patru pereţi, plângeam până la epuizare. Nici măcar puţinele ore de somn nu treceau fără suferinţă.
Mă durea totul. Mă dureau amintirile şi mă durea neputinţa de a redobândi tot ceea ce pierdusem.
Nu-mi mai doream nimic, în afară de viaţa mea din trecut. Eram blocată în acel trecut, prizoniera unor iluzii frumoase şi a unor sentimente pentru nişte oameni pentru care nu mai însemnam de mult nimic. Trecutul era doar o poveste în care numai eu mai eram prezentă, într-o singurătate cumplită, pentru că ceilalţi îşi trăiau deja prezentul sau alergau cu paşi grăbiţi spre viitor.
Eram atât de disperată, încât nu mă mai puteam bucura de nimic – iubeam numai ceea ce pierdusem. Şi eram sigură că nu voi mai putea iubi nimic şi pe nimeni, că nu voi mai avea niciun vis, niciodată, că nimic nu va putea compensa ceea ce, fără să vreau, pierdusem.
Nici nu mai ştiu câte zile am agonizat... şi nici cum mi-am revenit. Ştiu doar că am pierdut clipe, ore şi zile în şir netrăindu-mi viaţa... de fapt, murind puţin câte puţin.
Privind în urmă, văd toată acea experienţă grea ca pe o etapă. O etapă prin care trebuia să trec. O poveste pe care trebuia să o trăiesc, cu oameni pe care trebuia să îi întâlnesc, să-i iubesc şi să-i pierd. Dacă mi-ar fi spus atunci cineva că după acea etapă mă va aştepta o poveste mai frumoasă şi oameni mai buni, alte şanse şi o viaţă trăită frumos, nu aş fi crezut. Dar azi am dovada. Am dovada că nimic nu este de netrecut, că sufletul are puteri nebănuite de a se reclădi, că toate etapele dificile ale vieţii ne fac mai puternici. Că ieri trebuie uitat şi că doar azi și mâine contează, pentru că doar azi și mâine înseamnă efectiv locul unde putem să schimbăm ceva. Doar azi şi mâine înseamnă noi șanse...

Şterge-ţi lacrimile, adună-ţi forţele şi ieşi dintre cei patru pereţi. Iartă-i pe cei care te-au rănit cândva, desprinde-te de trecut şi nu mai irosi timp din viaţa ta. Ai un drum înainte și îţi datorezi zâmbete, nu lacrimi, fericire, nu tristeţe, visuri împlinite, nu inacţiune, o viață trăită frumos, nu irosită. Scapă de tot ceea ce îţi îngreunează mersul şi mergi fără a mai privi înapoi. Îţi promit că într-o zi, mai curând decât îţi imaginezi, vei reuşi din nou să zbori!


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




  1. "Sa nu-ți fie teama sa nu-mi fie dor... sfârșitul nu are început... tu uita tot, de vrei, eu doar ce m-a durut"

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte , foarte frumos ! Esti minunata , Irina !!! Nu este un simplu articol , ci o imbratisare pentru cei aflați in situatia descrisa ... Si este atat de greu... Multumesc ca existi.Cu drag , Andrei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cuvintele tale mereu mi-au fost de ajutor, habar n-ai tu cât. Chiar dacă nu ești fizic lângă mine, mereu îți simt prezența, iar asta îmi dă forța de a merge mai departe. Îți mulțumesc că îmi ești mai mult decât prieten! Te iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Murim zilnic,în trup,pentru a trai o eternitate sufleteasca,(metamorfoza crucii),prin întelepciunea Cuvântului întrupat în HRISTOS,manifestarea IUBIRII, CREATORULUI ABSOLUT!

    RăspundețiȘtergere
  5. Lacrimi? Suferinta? Moarte psihica! Greu este sa poti iesi din depresia asta de unul singur, dar si mai greu este cand se gasesc binevoitori care sa te scufunde si mai rau in ea. Daca scapi, in cel mai fericit caz, crede-ma, Irina, nu vei putea ierta nimanui acele zile de agonie in care ai fost tarat, cu sau fara voia ta. Poti merge, intr-un tarziu, mai departe, dar la cea mai mica proiectie a trecutului in prezent, te prabusesti dinnou, recidivezi. Doar un miracol te mai poate salva de la urmatorul pas spre abis! De cele mai multe ori viata ti se sfarseste, brusc si tragic, cu si fara ajutorul lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa este,mereu îmi dai putere de privi, de a merge mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nimănui nu-i pasă de nimeni...numai eu uit de fiecare dată si-i dăruiesc singurul lucru care-l am mai de preț: inima mea...
    Dar asta niciodată n-a contat.

    RăspundețiȘtergere
  8. Atat de frumos!Esti minunata Irina!Te pup si te imbratisez cu mare drag!Miha..

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce trist cand viaţa devine simplă existență! Când trecutul,prezentul sau viitorul,nu mai au nici o valoare!
    Trist,dar ai și asemenea vieţi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Urmaresc mereu postarile dumneavoastra,in multe ma regasesc si eu,scrieti foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  11. Esti minunata Irina..te iubesc !Scrii frumos si esti cel mai bun exemplu pentru fiecare dintre noi 😍Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere