De ce nu ne mai suntem de ajuns?



Am constatat cu tristeţe că oamenii nu-şi mai sunt de ajuns unii altora. Spun asta fiindcă văd din ce în ce mai des oameni care sunt împreună în diverse locuri, dar care, în loc să comunice, să-şi vorbească, să se privească şi să se bucure unii de alţii, sunt preocupați de telefoane.
În restaurante, pe terase, la spectacole, pe stradă sau în natură, vezi oameni stând unii lângă alţii ca nişte străini care doar împart mese şi încăperi şi... atât. Nu emoţii, nu bucurie, nu învățături...
Oare chiar nu mai avem ce să ne spunem? Eu am prieteni cu care, atunci când mă întâlnesc, deşi vorbim ore şi chiar zile, când ne despărţim, rămânem cu senzaţia că nu ne-am spus tot ce aveam să ne spunem, că ne-ar mai fi trebuit timp să ne bucurăm unii de alţii.

Și totuși, la un moment dat, am făcut și eu greșeala să fac un om să se simtă singur alături de mine. Eram pe o terasă cu iubitul meu şi l-am surprins privindu-mă într-un fel aparte, în timp ce luasem telefonul mobil să verific dacă am primit răspuns la un mesaj. L-am întrebat de ce mă priveşte aşa şi mi-a spus: "Pentru că mi-e dor de tine." "Dar sunt aici.", i-am spus. "Nu eşti.", mi-a răspuns.
Avea dreptate. Nu eram cu el, eram în lumea virtuală, căreia unii dintre noi au ajunsă să-i aparţină mai mult decât lumii reale.

Aşteptam ieri pe coridorul unei clinici şi am văzut ceva care m-a întristat. Un bătrân cu fiica lui aşteptau să între la o consultaţie, cred. El îi vorbea femeii, dar aceasta era foarte atentă la telefon. Stătea pe facebook şi dădea scroll la postări, de parcă erau mai interesante decât ceea ce-i spunea tatăl ei. La un moment dat, bătrânul - care părea obosit şi bolnav, a întrebat-o ceva, iar ea i-a răspuns răstit, după care şi-a văzut în continuare de telefonul ei.
M-am gândit atunci că aş fi putut fi eu cu tata, pe care azi aş da orice să-l mai am şi să-mi mai vorbească. Îmi venea să merg la ea şi să-i spun că ar trebui să-i acorde atenţie, să se poarte frumos, fiindcă va veni ziua în care-i va fi foarte dor de tatăl ei...

Paradoxal, deşi avem atâtea căi de comunicare (sms, whatsapp, messenger, e-mail, etc) noi nu mai comunicăm cu adevărat între noi. Şi, pentru că nu mai comunicăm între noi, nu ne mai cunoaştem. Poate de aceea ne grăbim să ne iubim, ca mai apoi să ne grăbim să ne uităm unii pe alții.
Mă întristează să văd atâţia străini împreună... oameni care, în loc să se privească, să se ţină de mâna, să se îmbrăţişeze şi să-şi împărtăşească emoţiile şi visurile, sunt atât de distanți.
Şi atunci, de ce mai avem nevoie unii de alţii? Doar ca să nu fim singuri? Pentru că am impresia că suntem mai singuri împeună decât separaţi unii de alţii...

Încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă pentru o perioada omenirea ar rămâne fără internet? Ştiu, pare o tragedie de neînchipuit, dar poate fi asta mai tragic decât să te trezeşti dintr-o dată singur în viaţă, fără prieteni, fără familie, fără niciun om cunoscut? Eu cred că ar fi o bună oportunitate ca oamenii să înveţe din nou să fie împreună,  să se bucure unii de alţii şi să-şi fie de ajuns.




  1. Salut,Irina!Uite am gasit si eu citeva minute pentru a naviga PE facebook !Foarte usor putem deveni sclavii netului,caci sint atitea lucruri interesante de vazut si de citit!INSA asta nu justifica comportamentul unora,mame reci si dure cu copilasii,INSA frumoase si zimbarete PE facebook ! Sotii ce fac poze doar pentru a seduce amicii virtuali insa cu sotii obosite si nervoase!E trist,dar traim epoca,vad greselile altora caci eu sint perfect!Astept cu nerabdare al 3 volum!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf...limba romana.

      Ștergere
    2. nu e în regulă să critici obiceiurile legate de internet folosind internetul

      Ștergere
  2. Cred că ar fi un lucru bun ca uneori să nu avem internet, așa am avea tim să comunicăm între noi cu adevărat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am aleragt dupa un om care era preocupat de facebook si alte dame... astazi ma gandesc la el si chiar daca au trecut aproape 2 ani... il astept parca sa vina acasa... stiu ca nu o sa mai vina la mine si fiul lui pt ca deja are o ea si un copil nenascut... Domina facebookul si lumea materiala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu sunt impotriva noului si nici a evolutiei umane dar m-as bucura daca ar cadea netul...sa ne descoperim cu adevarat pe noi...sa descoperim natura care ne daruieste atitea lectii de viata...e un tablou atit de perfect si de complex...si avem atitea de invatat...numai ca ne pasa mai mult de calculatoare...masini...etc...ne complacem si ne lasam condusi de spiritul de turma...dar nu ne trezim si suntem ades neimpliniti....acceptam tacit...si ne complacem...ne-am creat cumva un confort...virtul...eu zic ca ar trebui sa ne trezim sa traim cu adevarat...iubesc atit de mult oamenii si imi doresc sa fac ceva...cu mult drag
    Gabrielle

    RăspundețiȘtergere
  5. din pacate asta e realitatea, tot mai des oamaneii nu isi mai acorda atentie,vorbim aici chiar si de cei casatoriti...e mult mai important acum ce arata celalalt de la distanta,nu mai conteaza ca persoana de langa tine isi doreste sa fii activ langa ea,nu doar prezent fizic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnisoara, va admir maturitatea!Eu sunt mult mai in varsta dar, am fost si am ramas de o naivitate inspaimantatoare! Mi-am dat seama recent despre asta! Am citit Fluturi si astept Insomniile cu nerabdare(Sufar si eu de insomnii, dar, din pacate, necreatoare, cum erau la Cioran sau cum presupun ca sunt la dvs.)Fac parte dintre persoanele care sufera din lipsa de comunicare, nu de asta virtuala, ci reala! Si, mai ales , persoanele cu care as vrea sa vorbesc sunt fie captive ale fb , fie prea departe de mine! Va doresc acelasi succes pe care l-ati obtinut cu cartea precedenta, daca nu mai mare!

    RăspundețiȘtergere
  7. Inainte erau cei foarte tineri in situatia asta, toata ziua pe retelele de socializare, in prezent observ ca oameni de toate varstele stau cu telefonul in mana si uita sa mai comunice cu ceilalti de langa ei. Tehnologia este buna, insa nu si atunci cand devine mai importanta decat cel cu care esti la o masa / intr-o camera. Sau mai exista varianta sa nu ai ce sa discuti cu respectivul / respectiva, insa in acest caz ar trebui sa pleci.

    RăspundețiȘtergere
  8. Irina , cand apare volumul 3 al cartii tale ? Caut cartea aceasta de un an si jumatate ..... Si trebuia sa apara din august ..... Te rog sa publici rezumatul cartii sau ultimul capitol daca ai terminat-o . Mersi !!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca acest comportament il copie din copilarie: fuga de realitate si ascunsul dupa fb si dupa barfe e invatata, doar ca atunci era fara mobil.
    Astazi ma uit la parinti care nu sunt in prezent, si copii le vorbesc alaturi. Peste ani copiii vor face la fel.

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte adevarat! Singuratate in 2

    RăspundețiȘtergere
  11. Ne-am răcit unii de alții și... Dam mereu vina pe viață.Viata mereu a fost grea dar unii din noi au știut să o facă mai ușoară!Te apreciez f.f. mult Irina!

    RăspundețiȘtergere
  12. Te apreciez enorm . Toată stima ,scumpete!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai mare dreptate...Nu prea stiu cum sa ies din aceasta situatie...

    RăspundețiȘtergere