Nimeni nu merită conștiința ta încărcată.



O conștiință încărcată este ca o umbră care îți reamintește în permanență că ai greșit și că ai fost slab.
Azi, vă voi povesti despre ceva ce mi-a încărcat conştiinţa. Este vorba despre ceva ce i-am ascuns tatălui meu, cu intenţia să nu-l supăr şi să nu-i stric relaţia cu fratele lui.
Fratele tatălui meu locuia în Germania de foarte mulţi ani, dar venea în România în fiecare an. Tata îl diviniza, deşi unchiul meu nu era nici pe departe omul care părea a fi. Unchiul meu nu venea în România neapărat pentru noi, ci pentru a se distra, pentru amantlâcuri şi pentru prietenii lui. 
Cu toate că tata îl iubea mult pe fratele lui şi că se străduia să îi facă pe plac, unchiul meu nu era niciodată mulţumit. L-a terorizat toată viaţa pe tata cu lecţii de morală, reproşându-i că se căsătorise cu o femeie mai tânără cu cu 30 de ani (cu mama mea), că nu repara casa (deşi tata era deja bolnav şi nu-l preocupa decât să mă crească pe mine), pentru că era noroi în curte, pentru că franjurile covoarelor nu erau aliniate, pentru că în casă nu era ordinea exemplară care exista în casele din Germania. Tata, eu, casa noastră, vieţile noastre, erau comparate și raportate la Germania, de parcă Germania ar fi fost paradisul cu oameni perfecţi.
Niciodată nu l-am auzit pe unchiul meu să-l laude pe tata pentru ceva. Îl critica şi îl umilea, iar tata suferea, crezând că nu era bun de nimic, că nu merita nimic şi că unchiul meu venea la noi doar pentru că era prea bun şi prea minunat. Tata a trăit mereu cu impresia că unchiul meu era net superior, deoarece el era realizat frumos în Germania, avea o familie perfectă (nu destrămată ca a noastră), avea o viaţă minunată, mulţi prieteni şi era un om minunat. Îi era recunoscător pentru ceea ce ne aducea din Germania (dulciuri şi lucruşoare), neştiind că amantelor lui le cumpăra apartamente şi maşini, cu bani pe care îi justifica soţiei lui ca fiind pentru mine şi tata. Noi eram un paravan pentru aventurile lui din România.
Când aveam 13 ani, unchiul meu a încercat să abuzeze de mine. Era obişnuit să cumpere femei cu cadouri frumoase din Germania şi probabil că a crezut că mă va putea cumpăra şi pe mine. Poate că în mintea lui bolnavă s-a gândit că o fetiţă de 13 ani se va prostitua pentru nişte dulciuri.
Nu i-am spus nimic tatălui meu. Nu am vrut să-i stric bucuria de a avea un frate, ştiind câtă nevoie avea de familia lui care-i lipsea atât de mult.
Acum ştiu că am greşit ascunzându-i ceva atât de grav. L-am lăsat să creadă că fratele lui era minunat şi să sufere de complexe de inferioritate, să se compare, să creadă că nu va putea fi destul de bun pentru fratele lui şi că nu-l va putea mulţumi niciodată… L-am lăsat să iubească pe cineva care nu ar fi meritat, pe cineva care l-a trădat.
Am crezut că ascunzând aşa ceva îl voi proteja pe tata de o suferinţă şi că nu-i voi lua ceva ce iubea atât de mult. Dar am greşit.
Corect faţă de oamenii pe care-i iubim este să nu le ascundem nimic, oricât de tare i-ar putea durea un adevăr.
Nimeni nu merită lăsat să iubească oameni falşi, răi, periculoşi, trădători.
Atunci, la 13 ani, nu am realizat consecinţele tăcerii mele. Nu m-am gândit că tata nu merita să iubească un om fals, că nu merita să se simtă inferior şi vinovat doar pentru că i se părea că fratele lui era perfect.
Dar azi ştiu. Şi nu mai tac. Nu mai tac atunci când cineva se află în pericol de a iubi pe cineva care nu merită.
Nu mai tac când văd ipocrizie, când văd persoane care, sub pretextul prieteniei şi iubirii se folosesc de oameni. 
Mă întreb adesea dacă tata m-ar putea ierta că i-am ascuns totul şi că l-am lăsat să trăiască iluzionându-se că are un frate bun… şi nu, n-am să mai fac această greşală niciodată, n-am să le mai ascund celor pe care îi iubesc atunci când voi vedea în preajma lor oameni nedemni de dragostea lor.
Știu, asta mă va costa. Voi plăti cu dușmănia celor demascați și cu suspiciunea că sunt un om intrigant, că vreau să dezbin. Nu contează. Eu mă voi purta corect. 
Nimeni nu merită conștiința mea încărcată, cu atât mai puțin trădătorii.  




  1. FOARTE ADEVARAT! E CORECT FATA DE OAMENII PE CARE/I IUBIM SA NU ASCUNDEM NIMIC, CHIAR DACA ADEVARUL I/AR DUREA ENORM. SA NU TACEM CAND VEDEM IPOCRIZIE SAU,PERSOANE CARE SUB PRETEXTUL IUBIRII SE FOLOSESC DE ALTII PENTRU AVANTAJE MATERIALE SAU DE ORICE ALTA NATURA!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oricat de dureros ar fi adevarul, nu merita sa il ascunzi persoanelor ce le iubesti
    Cel mai bine e sa le spunem adevarul indiferent de consecinte
    Adevarul e dureros, dar mai dureroasa e minciuna :(

    RăspundețiȘtergere
  3. E trist cind cei care ar trebui sa constituie o baza de sustinere in caz de o durere...cei in care ar trebui sa avem încredere..singe din singele nostru tocmai ei te dezamăgesc si ori fac rau...cit despre atitudinea ta fata de tatăl tau...ai vrut doar sa-l protejezi din prea mult respect...dragoste...pretuire...si stiu ca te-a iertat si te-a inteles...oameni ca el care au format asa un om ca tine...inteleg lucruri de neinteles pt multi...
    Aprecieri sincere pt sinceritatea ta...
    Gabrielle.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Irina,
    dupa cite am citit,tatal tau a fost un om deosebit.Sint convinsa ca nu a stiut ca fratele lui a vrut sa abuzeze de tine,dar fii convinsa ca stia cum e in realitate.Incerca sa-l acopere,asa fac frati.Ascund slabiciunile si defectele celor dragi.Si eu locuiesc de multi ani in Germania,si multi care au venit aici se dau mari in Rominia.De fapt nu si-au gasit nici aici locul.E vorba de caracter.Cine nu-l are ,nu-l are ca e Germania ca e Rominia.Draga mea,ma bucur ca te-ai eliberat de secretul tau,(sint convinsa ca ti-ai facut si dusmani),dar tu te simti mai bine.Asta e important,sa nu fim ca si ei,sa avem curajul intr-o zi sa ne eliberam de lucrurile care ne-au marcat negativ.Imi fac bine mesajele ,impresiile care le citesc pe pagina ta.Si iti multumesc.Tot binele din lume ti-l doresc.Lucia


























    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut si m-a captivat articolul tau... dar mai ales m-a pus pe ganduri. Si eu am in familie astfel de oameni, le-am tolerat comportamentul din dragostea si dorinta de a protaja pe ceilalti membrii ai familiei.
    Mi-e tare apropiat de suflet omul care esti si pe care l-ai dezvaluit in scrierile tale.

    RăspundețiȘtergere